ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1815/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 7 mai 2009, sub nr. 2655/100/2009, reclamanta SC C.R.G.B. SRL- prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență P.E. a chemat în judecată pârâta SC F.I. SRL Recea, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 123.169,78 lei, cu dobândă legală, de la data formulării acțiunii până la achitare efectivă. Prin sentința civilă nr. 1828, pronunțată la data de 2 iunie 2010, Tribunalul Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.R.G.B.

SRL Timișoara, în insolvență, prin administrator judiciar P.E., împotriva pârâtei SC F.I. SRL Recea, și a obligat pârâta să achite reclamantei 28.355,20 lei preț neachitat cu dobânda legală de la introducerea acțiunii și până la achitare, precum și 3.850 lei cheltuieli de judecată. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte: Expertiza a confirmat punctul de vedere exprimat de pârâtă, în sensul că reclamanta, fostă R G.B. SRL, a facturat pârâtei pentru livrările de beton și transportul aferent, în perioada iunie 2006-august 2007 suma totală de 823.897,65 lei, din care a rămas neachitată suma de 28.355,20 lei. Tribunalul însă, nu a împărtășit apărarea pârâtei, care a susținut că nu trebuie să plătească și suma de 28.355,20 lei deoarece ea reprezintă echivalentul garanției de bună execuție ce i-a fost reținută de beneficiar.

Or, raporturi juridice au existat numai între pârâtă, în calitate de antreprenor, și beneficiar - Primăria Comunei Săsar, reclamanta fiind în relații comerciale numai cu antreprenorul, căruia i-a livrat betonul necesar. Așa fiind, nu este relevant pentru soluționarea cauzei că beneficiarul nu i-a eliberat antreprenorului garanția de bună execuție de 28.355,20 lei. De asemenea, nu există nicio dovadă că betonul livrat pârâtei de către reclamantă a fost necorespunzător și că această împrejurare a dus la deficiențele de calitate reclamante de beneficiar. Executantul lucrărilor, și implicit cel care răspunde de calitatea acestora, a fost pârâta; reclamanta a livrat doar materialele încorporate în lucrare.

Potrivit art. 1361 C. civ. principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul, iar această dispoziție se aplică și în materie comercială, pârâta încălcând această obligație. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, pârâta SC F.I. SRL Recea, la data de 16 iulie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. Prin decizia nr. 144/2010, pronunțată la data de 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de pârâta SC F.I. SRL Recea împotriva sentinței civile nr. 1828 din 2 iunie 2010, pronunțată în dosar nr. 2655/100/2009 al Tribunalului Maramureș, pe care a menținut-o în întregime.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: În mod corect instanța de fond a apreciat că nu are nicio relevanță refuzul beneficiarului lucrării de a restitui garanția de bună execuție în valoare de 7 % antreprenorului SC F.I. SRL, așa încât refuzul apelantei - pârâte de a achita în favoarea intimatei – reclamante suma de 28.355,20 lei, reprezentând contravaloarea betonului vândut, este neîntemeiată și nelegală, această sumă fiind exigibilă, iar caracterul exigibil rezultă tocmai prin ajungerea la scadență a datoriei.

În măsura în care materialele furnizate de către societatea în insolvență nu ar fi fost corespunzătoare, apelanta - pârâtă avea la îndemână posibilitatea de a face recepția materialelor, iar aspectele legate de deficiențele calitative ale produselor livrate trebuiau aduse la cunoștința vânzătoarei de îndată și nu după scurgerea unui timp îndelungat și mai mult după refuzul beneficiarului lucrării de betonare de a restitui garanția de bună execuție de 7 % din valoarea lucrării prestate. Din actele dosarului rezultă că motivul principal pentru nerestituirea garanției de bună execuție este execuția necorespunzătoare în sine a lucrării.

Cum apelanta – pârâtă a recepționat aceste materiale, le-a folosit în executarea lucrării, ba chiar a și achitat o mare parte din valoarea acestor produse susținute ca fiind necorespunzătoare, a apreciat instanța de apel că se impune ca aceasta să fie obligată și la plata sumei de 28.355,20 lei preț neachitat, conform facturilor emise în acest sens. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs pârâta SC F.I. SRL Recea, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A arătat, în esență, că instanța de apel a reținut greșit prin raportare la obiectul, drepturile și obligațiile părților, rezultate din contractul de subantrepriză nr. 692 din 4 noiembrie 2005, completat prin Anexa nr. 1027/2006, că între părți au existat numai relații comerciale având ca obiect vânzarea – cumpărarea de materiale de construcții, deși obiectul la care s-a obligat intimata – reclamantă îl constituie livrare beton și lucrări betonare, că suma de 28.355,20 lei refuzată la plată de recurenta – pârâtă este exigibilă prin ajungerea la scadență a datoriei și că aceasta nu și-a asumat prin contract răspunderea pentru calitatea lucrărilor, deși prin art. 7 din Anexa la contractul de subantrepriză părțile au stabilit că intimata – reclamantă garantează pentru calitatea betonului, iar prin intermediul art. 7.1 din anexă s-a stabilit cuantumul garanției de bună – execuție de 7 % din valoarea totală a lucrării care va putea fi retrasă după semnarea recepției finale care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului.

Or, intimata – reclamantă nu a predat lucrările executate în conformitate cu obligațiile asumate și nu a convocat părțile în vederea recepției finale a lucrărilor, deși potrivit art. 23 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcții îi revine această obligație, astfel că refuzul de plată la limita contravalorii garanției are bază legală, creanța nefiind exigibilă, ci supusă unui termen suspensiv. Pe fond, referindu-se astfel și la hotărârea primei instanțe și la cea din apel care a menținut-o, a arătat că există dovezi suficiente raportat la răspunderea intimatei – reclamante în limitele asumate prin contract în sensul că lucrările executate nu au fost predate de către aceasta așa cum s-a obligat prin art. 4 și art. 7.1 din contract, care potrivit art. 969 C. civ.

este legea părților, astfel că instanțele nu puteau restitui contravaloarea garanției de 7 % din valoarea totală a lucrărilor. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările din apel. Analizând recursul se găsește fondat. Raportul juridic dintre părți este stabilit de contractul de subantrepriză nr. 692 din 4 noiembrie 2005, completat prin Anexa la contractul de subantrepriză. Prin art. 7 din Anexă părțile stabilesc că intimata – reclamantă garantează pentru calitatea betonului iar prin art. 7.1 părțile stabilesc cuantumul garanției de bună execuție de 7 % din valoarea totală a lucrării care va putea fi retrasă după semnarea recepției finale care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului.

Acest contract produce efecte juridice între părțile din această cauză, neavând legătură cu garanția instituită în sarcina recurentei – pârâte prin contractul de antrepriză încheiat de aceasta cu beneficiarul lucrării la care se raportează instanța de apel atunci când se referă la principiul relativității efectelor contractului, iar sarcina probei că a avut loc recepția finală a lucrării și că restituirea garanției a devenit scadentă aparținea intimatei – pârâte. Or, contravaloarea de 28.355,20 lei rămasă neachitată la plată de către recurenta – pârâtă reprezintă chiar echivalentul acestei garanții, restituirea fiind scadentă numai după efectuarea recepției finale, în condițiile convenite prin contract.

Cât privește neefectuarea recepției finale nu se poate reține un abuz din partea recurentei – pârâte, față de actele de constatare a calității lucrărilor existente la dosar, iar din acest punct de vedere intimata – reclamantă nu justifică de ce nu a solicitat efectuarea acestei recepții. Prin urmare, în mod nelegal, instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond prin care s-a admis acțiunea astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. cu raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul formulat urmează a fi admis și decizia modificată în sensul schimbării sentinței și a respingerii acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere că restul sumelor datorate a fost achitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC F.I. SRL Recea împotriva deciziei nr. 144/2010 din 19 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică, în sensul că admite apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1828 din 2 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Schimbă sentința și, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC C.R.G.B. - prin administrator judiciar Cabinet de Insolvență P.E., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.