ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1815/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, la data de 7 mai 2009, sub nr. 2655/100/2009, reclamanta SC C.R.G.B.

SRL- prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență P.E. a chemat

în judecată pârâta SC F.I. SRL Recea, solicitând instanței ca, prin hotărârea

pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de

123.169,78 lei, cu dobândă legală, de la data formulării acțiunii până la

achitare efectivă.

Prin sentința civilă

nr. 1828, pronunțată la data de 2 iunie 2010, Tribunalul Maramureș, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC C.R.G.B. SRL Timișoara, în insolvență, prin administrator

judiciar P.E., împotriva pârâtei SC F.I. SRL Recea, și a obligat pârâta să

achite reclamantei 28.355,20 lei preț neachitat cu dobânda legală de la

introducerea acțiunii și până la achitare, precum și 3.850 lei cheltuieli de

judecată.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Expertiza a confirmat

punctul de vedere exprimat de pârâtă, în sensul că reclamanta, fostă R G.B.

SRL, a facturat pârâtei pentru livrările de beton și transportul aferent, în

perioada iunie 2006-august 2007 suma totală de 823.897,65 lei, din care a rămas

neachitată suma de 28.355,20 lei.

Tribunalul însă, nu a

împărtășit apărarea pârâtei, care a susținut că nu trebuie să plătească și suma

de 28.355,20 lei deoarece ea reprezintă echivalentul garanției de bună execuție

ce i-a fost reținută de beneficiar.

Or, raporturi

juridice au existat numai între pârâtă, în calitate de antreprenor, și

beneficiar - Primăria Comunei Săsar, reclamanta fiind în relații comerciale

numai cu antreprenorul, căruia i-a livrat betonul necesar. Așa fiind, nu este

relevant pentru soluționarea cauzei că beneficiarul nu i-a eliberat

antreprenorului garanția de bună execuție de 28.355,20 lei. De asemenea, nu

există nicio dovadă că betonul livrat pârâtei de către reclamantă a fost necorespunzător

și că această împrejurare a dus la deficiențele de calitate reclamante de

beneficiar. Executantul lucrărilor, și implicit cel care răspunde de calitatea

acestora, a fost pârâta; reclamanta a livrat doar materialele încorporate în

lucrare.

Potrivit art. 1361 C.

civ. principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul, iar această

dispoziție se aplică și în materie comercială, pârâta încălcând această

obligație.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel, în termen, pârâta SC F.I. SRL Recea, la data de 16

iulie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași

dată.

Prin decizia nr. 144/2010,

pronunțată la data de 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de pârâta SC

F.I. SRL Recea împotriva sentinței civile nr. 1828 din 2 iunie 2010, pronunțată

în dosar nr. 2655/100/2009 al Tribunalului Maramureș, pe care a menținut-o în

întregime.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte:

În mod corect

instanța de fond a apreciat că nu are nicio relevanță refuzul beneficiarului

lucrării de a restitui garanția de bună execuție în valoare de 7 %

antreprenorului SC F.I. SRL, așa încât refuzul apelantei - pârâte de a achita

în favoarea intimatei – reclamante suma de 28.355,20 lei, reprezentând

contravaloarea betonului vândut, este neîntemeiată și nelegală, această sumă

fiind exigibilă, iar caracterul exigibil rezultă tocmai prin ajungerea la scadență

a datoriei.

În măsura în care

materialele furnizate de către societatea în insolvență nu ar fi fost

corespunzătoare, apelanta - pârâtă avea la îndemână posibilitatea de a face

recepția materialelor, iar aspectele legate de deficiențele calitative ale produselor

livrate trebuiau aduse la cunoștința vânzătoarei de îndată și nu după scurgerea

unui timp îndelungat și mai mult după refuzul beneficiarului lucrării de

betonare de a restitui garanția de bună execuție de 7 % din valoarea lucrării

prestate.

Din actele dosarului

rezultă că motivul principal pentru nerestituirea garanției de bună execuție

este execuția necorespunzătoare în sine a lucrării. Cum apelanta – pârâtă a

recepționat aceste materiale, le-a folosit în executarea lucrării, ba chiar a

și achitat o mare parte din valoarea acestor produse susținute ca fiind

necorespunzătoare, a apreciat instanța de apel că se impune ca aceasta să fie

obligată și la plata sumei de 28.355,20 lei preț neachitat, conform facturilor

emise în acest sens.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs pârâta SC F.I. SRL Recea, invocând, în drept,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A arătat, în esență,

că instanța de apel a reținut greșit prin raportare la obiectul, drepturile și

obligațiile părților, rezultate din contractul de subantrepriză nr. 692 din 4

noiembrie 2005, completat prin Anexa nr. 1027/2006, că între părți au existat

numai relații comerciale având ca obiect vânzarea – cumpărarea de materiale de

construcții, deși obiectul la care s-a obligat intimata – reclamantă îl

constituie livrare beton și lucrări betonare, că suma de 28.355,20 lei refuzată

la plată de recurenta – pârâtă este exigibilă prin ajungerea la scadență a

datoriei și că aceasta nu și-a asumat prin contract răspunderea pentru

calitatea lucrărilor, deși prin art. 7 din Anexa la contractul de subantrepriză

părțile au stabilit că intimata – reclamantă garantează pentru calitatea

betonului, iar prin intermediul art. 7.1 din anexă s-a stabilit cuantumul

garanției de bună – execuție de 7 % din valoarea totală a lucrării care va

putea fi retrasă după semnarea recepției finale care confirmă că lucrările au

fost executate conform contractului.

Or, intimata –

reclamantă nu a predat lucrările executate în conformitate cu obligațiile

asumate și nu a convocat părțile în vederea recepției finale a lucrărilor, deși

potrivit art. 23 din Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcții îi

revine această obligație, astfel că refuzul de plată la limita contravalorii

garanției are bază legală, creanța nefiind exigibilă, ci supusă unui termen

suspensiv.

Pe fond, referindu-se

astfel și la hotărârea primei instanțe și la cea din apel care a menținut-o, a

arătat că există dovezi suficiente raportat la răspunderea intimatei –

reclamante în limitele asumate prin contract în sensul că lucrările executate

nu au fost predate de către aceasta așa cum s-a obligat prin art. 4 și art. 7.1

din contract, care potrivit art. 969 C. civ. este legea părților, astfel că

instanțele nu puteau restitui contravaloarea garanției de 7 % din valoarea

totală a lucrărilor.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, reiterând

apărările din apel.

Analizând recursul se

găsește fondat.

Raportul juridic

dintre părți este stabilit de contractul de subantrepriză nr. 692 din 4

noiembrie 2005, completat prin Anexa la contractul de subantrepriză.

Prin art. 7 din Anexă

părțile stabilesc că intimata – reclamantă garantează pentru calitatea betonului

iar prin art. 7.1 părțile stabilesc cuantumul garanției de bună execuție de 7 %

din valoarea totală a lucrării care va putea fi retrasă după semnarea recepției

finale care confirmă că lucrările au fost executate conform contractului.

Acest contract produce

efecte juridice între părțile din această cauză, neavând legătură cu garanția

instituită în sarcina recurentei – pârâte prin contractul de antrepriză

încheiat de aceasta cu beneficiarul lucrării la care se raportează instanța de

apel atunci când se referă la principiul relativității efectelor contractului,

iar sarcina probei că a avut loc recepția finală a lucrării și că restituirea

garanției a devenit scadentă aparținea intimatei – pârâte.

Or, contravaloarea de

28.355,20 lei rămasă neachitată la plată de către recurenta – pârâtă reprezintă

chiar echivalentul acestei garanții, restituirea fiind scadentă numai după

efectuarea recepției finale, în condițiile convenite prin contract.

Cât privește

neefectuarea recepției finale nu se poate reține un abuz din partea recurentei

– pârâte, față de actele de constatare a calității lucrărilor existente la

dosar, iar din acest punct de vedere intimata – reclamantă nu justifică de ce

nu a solicitat efectuarea acestei recepții.

Prin urmare, în mod

nelegal, instanța de apel a menținut hotărârea instanței de fond prin care s-a

admis acțiunea astfel că, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc.

civ. cu raportare la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul formulat urmează a

fi admis și decizia modificată în sensul schimbării sentinței și a respingerii

acțiunii, ca neîntemeiată, având în vedere că restul sumelor datorate a fost

achitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de

pârâta SC F.I. SRL Recea împotriva deciziei nr. 144/2010 din 19 octombrie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, pe care o modifică, în sensul că admite apelul formulat de pârâtă

împotriva sentinței civile nr. 1828 din 2 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul

Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Schimbă

sentința și, pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta SC C.R.G.B. -

prin administrator judiciar Cabinet de Insolvență P.E., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 mai 2011.