ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 992/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 651 din 1 iunie 2010, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P.M. SA prin lichidator judiciar G.I.C. I.P.U.R.L. Timișoara în contradictor cu pârâta SC C. SRL pe care, în consecință, a obligat-o la plata sumei de 145.469,06 lei cu titlu de preț cu dobândă legală până la plata efectivă. Judecătorul fondului a reținut în baza probelor administrate inclusiv recunoașterea obligației de plată de către pârâtă că aceasta conform facturilor datorează contravaloarea mărfurilor livrate în baza contractelor 56/2006 și 166/2006. În ce privește apărarea pârâtei, pe cale de întâmpinare, cu privire la constatarea intervenirii compensației legale, judecătorul fondului a înlăturat-o motivat de lipsa unei cereri reconvenționale.

În contra sentinței a declarat apel pârâta, criticile acesteia vizând netemeinicia și nelegalitatea sub aspectul neconstatării compensației legale conform art. 1144 C. civ., probele cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanțelor fiind admise și administrate de către judecătorul fondului. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 156 din 11 octombrie 2010 a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot hotărârea atacată și a respins acțiunea promovată de reclamantă prin lichidator judiciar. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că la data promovării acțiunii: 23 aprilie 2009, între reclamantă și pârâtă existau obligații reciproce, constând în plata unor sume de bani, certe lichide și exigibile al căror cuantum conform concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză este de 148.646,67 lei pentru apelanta-pârâtă și de 145469,06 lei pentru intimata - reclamantă.

Constatând că în speță nu este vorba de o compensare judiciară care ar fi impus pentru valorificare formularea unei cereri reconvenționale, ci de o compensare legală care operează de drept conform art. 1144 C. civ., putând fi invocată pe cale de apărare, instanța de apel a dat eficiență compensației datoriilor reciproce, intervenită anterior promovării acțiunii, reținând că statutul reclamantei, de societate în procedura falimentului nu împiedică o atare operațiune conform art. 52 din Legea nr. 85/2006. În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC P.M. SA prin lichidator judiciar G.I.C. I.P.U.R.L. Timișoara pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată, în esență, că: - în mod eronat s-a reținut că a operat compensarea întrucât nu au fost probate cerințele H.G.

nr. 685/1999; - fiind o societate în procedura falimentului, orice procedură, inclusiv compensarea se suspendă; - pârâta nu s-a înscris la masa credală și nici nu a învestit instanța cu o cerere reconvențională, care ar fi fost însă inadmisibilă. Intimata SC C. SRL a depus întâmpinare la dosar solicitând respingerea recursului argumentat de legalitatea deciziei instanței de apel la ale cărei considerente se raportează. Recursul nu este fondat. Prin criticile formulate care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9, motivul prevăzut de art.304 pct.8 neavând suport în dezvoltarea criticilor, el fiind formal invocat, ceea ce recurenta contestă este neîntrunirea cerințelor prevăzute de H.G.

nr. 685/1999 și incompatibilitatea dintre operarea compensării cu starea de faliment în care aceasta se află, situație în care pârâta trebuia să-și înscrie creanța la masa credală. Instanța de apel a dat însă eficiență compensării legale nu în baza H.G. nr. 685/1999 ci în raport de dispozițiile art. 1144 C. civ., constatând întrunite cerințele acestuia anterior învestirii instanței de către reclamantă. Recurenta nu contestă realitatea creanțelor reciproce derivate din raporturile comerciale pe care părțile le-au derulat, intenția lor concretizată convențional prin procesul verbal din mai 2007 fiind în sensul stingerii obligațiilor reciproce prin compensare. Ea arată că fiind în procedura falimentului compensarea nu mai putea opera decât dacă pârâta s-ar fi înscris la masa credală.

Critica nu se susține însă deoarece potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006 - deschiderea procedurii de insolvență nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii. Cum în speță instanța a constatat întrunite condițiile compensării legale conform art. 1144 C. civ. intervenită anterior promovării acțiunii în justiție, aceasta operând de drept, pentru invocarea ei nu s-a impus formularea unei cereri reconvenționale, a cărei judecată în contextul dat trebuia suspendată, nefiind în situația unei compensări judiciare, fiind suficientă, așadar, cum corect a reținut instanța, invocarea ei pe cale de apărare, prin întâmpinare.

Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va respinge recursul declarat ca nefondat menținând ca legală decizia atacată. În baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata sumei de 821 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC P.M. prin lichidator judiciar G.I.C. I.P.U.R.L. Timișoara împotriva deciziei nr. 156/A din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Obligă recurenta să plătească intimatei-pârâte SC C. SRL Timișoara suma de 821 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2011.