ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 992/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 651 din 1 iunie 2010,

Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P.M. SA prin

lichidator judiciar G.I.C. I.P.U.R.L. Timișoara în contradictor cu pârâta SC C.

SRL pe care, în consecință, a obligat-o la plata sumei de 145.469,06 lei cu

titlu de preț cu dobândă legală până la plata efectivă.

Judecătorul fondului a reținut în

baza probelor administrate inclusiv recunoașterea obligației de plată de către

pârâtă că aceasta conform facturilor datorează contravaloarea mărfurilor

livrate în baza contractelor 56/2006 și 166/2006.

În ce privește apărarea pârâtei, pe

cale de întâmpinare, cu privire la constatarea intervenirii compensației

legale, judecătorul fondului a înlăturat-o motivat de lipsa unei cereri

reconvenționale.

În contra sentinței a declarat apel

pârâta,

criticile

acesteia vizând netemeinicia și nelegalitatea sub aspectul neconstatării

compensației legale conform art. 1144 C. civ., probele cu privire la caracterul

cert, lichid și exigibil al creanțelor fiind admise și administrate de către

judecătorul fondului.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, prin decizia nr. 156 din 11 octombrie 2010 a admis apelul declarat

de pârâtă,

a schimbat

în tot hotărârea atacată și a respins acțiunea promovată de reclamantă prin

lichidator judiciar.

În considerentele deciziei, instanța

de apel a reținut că la data promovării acțiunii: 23 aprilie 2009, între

reclamantă și pârâtă existau obligații reciproce, constând în plata unor sume

de bani, certe lichide și exigibile al căror cuantum conform concluziilor

raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză este de 148.646,67 lei

pentru apelanta-pârâtă și de 145469,06 lei pentru intimata - reclamantă.

Constatând că în speță nu este vorba

de o compensare judiciară care ar fi impus pentru valorificare formularea unei

cereri reconvenționale, ci de o compensare legală care operează de drept

conform art. 1144 C. civ., putând fi invocată pe cale de apărare, instanța de

apel a dat eficiență compensației datoriilor reciproce, intervenită anterior

promovării acțiunii, reținând că statutul reclamantei, de societate în

procedura falimentului nu împiedică o atare operațiune conform art. 52 din

Legea nr. 85/2006.

În contra acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC P.M. SA prin lichidator judiciar G.I.C. I.P.U.R.L. Timișoara

pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată, în

esență, că:

- în mod eronat s-a reținut că a

operat compensarea întrucât nu au fost probate cerințele H.G. nr. 685/1999;

- fiind o societate în procedura

falimentului, orice procedură, inclusiv compensarea se suspendă;

- pârâta nu s-a înscris la masa

credală și nici nu a învestit instanța cu o cerere reconvențională, care ar fi

fost însă inadmisibilă.

Intimata SC C. SRL a depus

întâmpinare la dosar solicitând respingerea recursului argumentat de

legalitatea deciziei instanței de apel la ale cărei considerente se raportează.

Recursul nu este fondat.

Prin criticile formulate care se

circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9, motivul

prevăzut de art.304 pct.8 neavând suport în dezvoltarea criticilor, el fiind

formal invocat, ceea ce recurenta contestă este neîntrunirea cerințelor

prevăzute de H.G. nr. 685/1999 și incompatibilitatea dintre operarea

compensării cu starea de faliment în care aceasta se află, situație în care

pârâta trebuia să-și înscrie creanța la masa credală.

Instanța de apel a dat însă

eficiență compensării legale nu în baza H.G. nr. 685/1999 ci în raport de

dispozițiile art. 1144 C. civ., constatând întrunite cerințele acestuia

anterior învestirii instanței de către reclamantă.

Recurenta nu contestă realitatea

creanțelor reciproce derivate din raporturile comerciale pe care părțile le-au

derulat, intenția lor concretizată convențional prin procesul verbal din mai

2007 fiind în sensul stingerii obligațiilor reciproce prin compensare. Ea arată

că fiind în procedura falimentului compensarea nu mai putea opera decât dacă

pârâta s-ar fi înscris la masa credală.

Critica nu se susține însă deoarece

potrivit art. 52 din Legea nr. 85/2006 - deschiderea procedurii de insolvență

nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanței sale cu cea

a debitorului asupra sa, atunci când condițiile prevăzute de lege în materie de

compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.

Cum în speță instanța a constatat

întrunite condițiile compensării legale conform art. 1144 C. civ. intervenită

anterior promovării acțiunii în justiție, aceasta operând de drept, pentru

invocarea ei nu s-a impus formularea unei cereri reconvenționale, a cărei

judecată în contextul dat trebuia suspendată, nefiind în situația unei

compensări judiciare, fiind suficientă, așadar, cum corect a reținut instanța,

invocarea ei pe cale de apărare, prin întâmpinare.

Așa fiind, față de cele ce preced,

Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. va

respinge recursul declarat ca nefondat menținând ca legală decizia atacată.

În baza art. 274 C. proc. civ., va

fi obligată recurenta la plata sumei de 821 lei cheltuieli de judecată către

intimata pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta SC P.M. prin lichidator judiciar G.I.C. I.P.U.R.L. Timișoara

împotriva deciziei nr. 156/A din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

secția comercială.

Obligă recurenta să plătească intimatei-pârâte SC

C. SRL Timișoara suma de 821 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2011.