ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3559/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Maramureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 299 din 27 februarie 2006 a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta SC C.P. SRL cu sediul social în București și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC G.B. SRL cu sediul social în Baia Mare, județul Maramureș, și a cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă SC C.P. SRL în favoarea Tribunalului București, având în vedere că cererile privitoare la obligațiile comerciale atrag competența instanței de la domiciliul pârâtului, precum și a instanței locului unde obligația a luat naștere sau cea a locului plății, devenind aplicabile dispozițiile art. 5, art. 7 și art. 10 C. proc.

civ. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 6314 din 9 mai 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC G.B. SRL Baia Mare în contradictoriu cu pârâta-reclamantă SC C.P. SRL București în sensul că a obligat pârâta-reclamantă SC C.P. SRL la plata sumei de 311.556 lei reprezentând echivalentul în lei a contravalorii mărfii livrate și neachitat, precum și la plata dobânzii legale calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până la plata efectivă a debitului. A fost respinsă cererea reconvențională astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată. În final, a fost obligată pârâta la plata sumei de 6.129,9 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

În fundamentarea acestei soluții, s-a reținut, că în baza raporturilor contractuale de comision existente între părți, pârâta-reclamantă deși a primit de la comitentă produsele ce urmau a fi exportate și a procedat la vânzarea lor către partenerul extern, încasând prețul acestora, nu a procedat la efectuarea plății către reclamantă, în conformitate cu obligația instituită prin art. 8 din contractul de comision din 20 octombrie 2003. Astfel, au fost livrate pârâtei piese de mobilier ce au făcut obiectul facturilor fiscale scadente la 18 mai 2005, 20 mai 2005, 22 mai 2005, 24 mai 2005, 26 mai 2005 și 28 mai 2005 (dosar nr. 287/2006). Toate aceste mărfuri au fost livrate partenerului olandez H.N.B.

BV, așa cum rezultă din declarațiile vamale ce însoțesc facturile fiscale depuse la dosarul cauzei, fără însă ca SC C.P. SRL să dispună plata contravalorii către comitent. De altfel, aceste împrejurări au fost recunoscute de către pârâta-reclamantă prin întâmpinările formulate în cauză (dosar nr. 287/2006 și dosar nr. 12339/3/2006). Cererea reconvențională a fost respinsă ca neprobată. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 562 din 19 noiembrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC C.P. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 6314 din 9 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, fiind preluate în esență toate argumentele primei instanțe.

Împotriva deciziei comerciale nr. 562 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs pârâta SC C.P. SRL București, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și a trimiterii cauzei pentru rejudecarea fondului, privind cererea reconvențională. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a expus împrejurarea că instanța nu a dat dovadă de rol activ, a nesocotit dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ. și nu a administrat o probă care era de natură a legitima pretenția dedusă prin cererea reconvențională.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea nu sunt justificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC C.P. SRL București pentru următoarele considerente. Atât instanța de fond cât și cea de apel, printr-o completă și integrală apreciere a probelor, au stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor așa cum decurg ele din contractul de comision încheiat între părți la data de 20 octombrie 2003, precum și cadrul legal aplicabil prezentului litigiu de natură comercială. Pârâta-reclamantă SC C.P. SRL, a cerut, în nota de probatorii, la termenul din 7 februarie 2007 emiterea unei adrese către D.R.V.

Oradea, pentru dovedirea temeiniciei susținerilor din cuprinsul cererii reconvenționale, respectiv derularea de către comitenta SC G.B. SRL Baia Mare a operațiunilor de export de mobilă printr-o persoană interpusă către același beneficiar, contrar stipulațiilor părților, respectiv art. 18 și art. 21 din contractul expus anterior. Această probă a fost respinsă, cu motivarea că s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 1169 C. civ. Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Nu se poate reține că a fost încălcat principiul rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în discuția părților toate excepțiile invocate, a fost respectat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte, întâmpinări și acordate termene pentru a se lua cunoștință de fiecare parte de conținutul lor, interogatorii, cerere reconvențională și note scrise. Rolul activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime.

Mai mult, art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC C.P. SRL cu sediul social în București, împotriva deciziei comerciale nr. 562 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind îndeplinită nicio cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C.P. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 562 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 27 noiembrie 2008.