ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3559/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3559/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Maramureș, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 299 din 27 februarie 2006 a

admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta SC C.P. SRL cu

sediul social în București și a declinat competența de soluționare a acțiunii

formulate de reclamanta SC G.B. SRL cu sediul social în Baia Mare, județul

Maramureș, și a cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă SC C.P.

SRL în favoarea Tribunalului București, având în vedere că cererile privitoare

la obligațiile comerciale atrag competența instanței de la domiciliul

pârâtului, precum și a instanței locului unde obligația a luat naștere sau cea

a locului plății, devenind aplicabile dispozițiile art. 5, art. 7 și art. 10 C.

proc. civ.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 6314 din 9 mai 2007 a admis

acțiunea formulată de reclamanta-pârâtă SC G.B. SRL Baia Mare în contradictoriu

cu pârâta-reclamantă SC C.P. SRL București în sensul că a obligat

pârâta-reclamantă SC C.P. SRL la plata sumei de 311.556 lei reprezentând

echivalentul în lei a contravalorii mărfii livrate și neachitat, precum și la

plata dobânzii legale calculate de la data scadenței fiecărei facturi și până

la plata efectivă a debitului.

A fost respinsă cererea

reconvențională astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

În final, a fost obligată

pârâta la plata sumei de 6.129,9 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

În fundamentarea acestei

soluții, s-a reținut, că în baza raporturilor contractuale de comision

existente între părți, pârâta-reclamantă deși a primit de la comitentă

produsele ce urmau a fi exportate și a procedat la vânzarea lor către

partenerul extern, încasând prețul acestora, nu a procedat la efectuarea plății

către reclamantă, în conformitate cu obligația instituită prin art. 8 din

contractul de comision din 20 octombrie 2003.

Astfel, au fost livrate

pârâtei piese de mobilier ce au făcut obiectul facturilor fiscale scadente la

18 mai 2005, 20 mai 2005, 22 mai 2005, 24 mai 2005, 26 mai 2005 și 28 mai 2005

(dosar nr. 287/2006). Toate aceste mărfuri au fost livrate partenerului olandez

H.N.B. BV, așa cum rezultă din declarațiile vamale ce însoțesc facturile

fiscale depuse la dosarul cauzei, fără însă ca SC C.P. SRL să dispună plata

contravalorii către comitent.

De altfel, aceste

împrejurări au fost recunoscute de către pârâta-reclamantă prin întâmpinările

formulate în cauză (dosar nr. 287/2006 și dosar nr. 12339/3/2006).

Cererea reconvențională a

fost respinsă ca neprobată.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 562 din 19 noiembrie 2007 a

respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC C.P. SRL București împotriva

sentinței comerciale nr. 6314 din 9 mai 2007 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, fiind preluate în esență toate argumentele

primei instanțe.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 562 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, a promovat recurs pârâta SC C.P. SRL București,

care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în baza art. 304

pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în

sensul admiterii apelului și a trimiterii cauzei pentru rejudecarea fondului, privind

cererea reconvențională.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a expus împrejurarea că instanța nu a dat dovadă de rol activ, a

nesocotit dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ. și nu a administrat o

probă care era de natură a legitima pretenția dedusă prin cererea reconvențională.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin

cererea de recurs, constată că acestea nu sunt justificate, urmând a respinge

ca nefondat recursul pârâtei SC C.P. SRL București pentru următoarele

considerente.

Atât instanța de fond cât și

cea de apel, printr-o completă și integrală apreciere a probelor, au stabilit

cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere

a drepturilor și obligațiilor așa cum decurg ele din contractul de comision

încheiat între părți la data de 20 octombrie 2003, precum și cadrul legal

aplicabil prezentului litigiu de natură comercială.

Pârâta-reclamantă SC C.P.

SRL, a cerut, în nota de probatorii, la termenul din 7 februarie 2007 emiterea

unei adrese către D.R.V. Oradea, pentru dovedirea temeiniciei susținerilor din

cuprinsul cererii reconvenționale, respectiv derularea de către comitenta SC

G.B. SRL Baia Mare a operațiunilor de export de mobilă printr-o persoană interpusă

către același beneficiar, contrar stipulațiilor părților, respectiv art. 18 și art.

21 din contractul expus anterior. Această probă a fost respinsă, cu motivarea

că s-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 1169 C. civ.

Este adevărat că, potrivit art.

129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în

scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Mai mult, ei pot ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

Nu se poate reține că a fost

încălcat principiul rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în

discuția părților toate excepțiile invocate, a fost respectat principiul

contradictorialității și al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte,

întâmpinări și acordate termene pentru a se lua cunoștință de fiecare parte de

conținutul lor, interogatorii, cerere reconvențională și note scrise.

Rolul activ nu înseamnă, așa

cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în

procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine

reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând

să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere

adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor

și intereselor legitime.

Mai mult, art. 6 pct. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție,

asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a

fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de

judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei

sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care

va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu

rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate

garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare,

contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Pentru aceste rațiuni,

urmează a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC C.P. SRL cu sediul social în

București, împotriva deciziei comerciale nr. 562 din 19 noiembrie 2007 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind îndeplinită nicio

cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC C.P. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 562 din 19

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 27 noiembrie 2008.