ÎCCJ, decizie (scj.ro #82888)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82888) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Hotărâre
judecătorească. Cerere de lămurire a dispozitivului cu privire la acordarea
penalităților de întârziere. Condiții și efecte
Cuprins pe materii:
Drept procesual civil. Hotărârea judecătorească
Index alfabetic:
lămurire dispozitiv
-
hotărâre judecătorească
-
penalități de întârziere
C.
proc. civ., art. 281
1
Normele
de procedură instituite de art. 281
1
C. proc. civ. permit instanței
care a pronunțat hotărârea să lămurească înțelesul, întinderea sau aplicarea
dispozitivului hotărârii sau să înlăture dispozițiile potrivnice din cuprinsul
dispozitivului, atunci când redactarea dispozitivului hotărârii nu este
suficient de clară și explicită sau conține dispoziții potrivnice.
Astfel,
cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281
1
C. proc. civ., de
lămurire cu privire la aplicarea dispozitivului, în sensul înscrierii în
cuprinsul acestuia a mențiunii cu privire la acordarea penalităților pe zi de
întârziere de la data când s-a cerut restituirea sumei și până la achitarea sa,
se încadrează în ipoteza art. 281
1
C. proc. civ., în condițiile în
care acestea au constituit obiectul dedus judecății prin cererea introductivă
și precizatoare, care a fost admisă în tot.
Secția a II-a civilă,
Decizia nr. 157
din 24 ianuarie 2012
Prin sentința nr. 384/2010, Tribunalul Dâmbovița, Secția comercială și
contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SA în
contradictoriu cu pârâta SC O. SA Târgoviște și, în consecință, a obligat
pârâta la plata către reclamante a sumei de 126.804,4 lei încasată necuvenit și
la prejudiciul suferit urmare nerestituirii sumei necuvenite, calculat prin
aplicarea procentului de 0,15% la suma încasată necuvenit, de la data de 23
martie 2009 și până la achitarea debitului.(…)
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între reclamantă, în calitate
de cumpărător, și pârâtă, în calitate de vânzător, s-a încheiat la
data de 30 iunie 2008 un contract comercial de vânzare-cumpărare a unor cantități
de oțel beton de diferite sortimente, reclamanta cumpărător achitând suma de
126.804,4 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor comandate, mărfuri care nu
au fost puse la dispoziția cumpărătorului, din culpa pârâtei care, în calitate
de vânzător, nu a executat obiectul contractului.
Totodată, tribunalul a reținut că societatea pârâtă a fost notificată de
reclamantă la data de 23 martie 2009 în legătură cu executarea contractului,
pârâta refuzând rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului ivit, continuând să
folosească suma încasată în baza unui contract neexecutat, ceea ce, în opinia
tribunalului, impune concluzia temeiniciei și capătului de cerere privind
obligarea pârâtei și la plata contravalorii prejudiciului suferit, prin
aplicarea procentului de 0,15% la suma încasată necuvenit, de la 23 martie 2009
și până la achitarea integrală a debitului.
Sentința nr. 384/2010 a Tribunalului Dâmbovița, ca prima instanță, a fost
confirmată ca legală și temeinică de instanța de apel – Curtea de Apel
Ploiești, Secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr.
99/2010, de respingere ca nefondat a apelului declarat în cauză de pârâta SC O.
SA.
La data de 28 octombrie 2010, reclamanta SC R. SA a formulat o cerere
întemeiată pe dispozițiile art. 281
1
C. proc. civ. de lămurire cu
privire la aplicarea dispozitivului sentinței nr. 384/2010 a Tribunalului
Dâmbovița, în sensul înscrierii în dispozitivul sentinței a mențiunii cu
privire la acordarea procentului de 0,15% cu titlu de penalități pe zi de
întârziere.
Prin Încheierea din data de 16 decembrie 2010, Tribunalul Dâmbovița a respins
ca nefondată cererea formulată de reclamantă.
Tribunalul a apreciat că cererea de lămurire a dispozitivului sentinței
formulate de reclamantă nu mai prezintă interes deoarece creanța a fost
recuperată de către parte, reținând, în acest sens, că Judecătoria Târgoviște,
învestită cu cererea de executare silită a sentinței nr. 384/2010, prin Încheierea
din 18 noiembrie 2010, a respins cererea constatând că debitoarea SC O. SA a
făcut dovada faptului achitării debitului.
Sub un al doilea aspect, examinând contractul părților, tribunalul a apreciat
că procentul de 0,15% nu poate fi stabilit pe zi de întârziere, fiind un
procent total.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamanta susținând, în esență, că
se impunea admiterea cererii de lămurire a dispozitivului sentinței nr.
384/2010 a Tribunalului Dâmbovița, deoarece executarea de bună voie a sentinței
de către pârâtă a vizat numai plata sumei de 126.804,6 lei, la data de 20
octombrie 2010, penalitățile acordate potrivit dispozitivului de 0,15% nefiind
achitate datorită neclarităților din dispozitiv, situație în care cererea
de lămurire este pe deplin justificată.
Prin decizia nr. 46/2011, Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială,
contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de
reclamantă împotriva încheierii din 16 decembrie 2010 a Tribunalului Dâmbovița,
apreciind că solicitarea reclamantei nu se încadrează în dispozițiile art. 281
1
C. proc. civ., deoarece tinde la modificarea dispozitivului sentinței prin
înlocuirea prejudiciului acordat cu plata unor penalități de întârziere,
aspecte care nu puteau fi valorificate decât prin exercitarea căilor de atac
prevăzute de lege împotriva sentinței nr. 384/2010.(…)
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC R. SA a declarat recurs solicitând
modificarea deciziei și încheierii pronunțate în cauză cu consecința admiterii
cererii de lămurire a dispozitivului sentinței.
Potrivit recurentei, dispozițiile art. 281
1
C. proc. civ. își găsesc
pe deplin incidența în cauză, în condițiile în care, prin acțiune s-a
solicitat atât plata sumei nedatorate de 126.806 lei, cât și penalități de
0,15% de întârziere începând cu data de 23 martie 2009 și până la achitarea
sumei, cerere care a fost admisă în totalitate prin sentința nr. 384/2010,
omisiunea mențiunii de aplicare a procentului de 0,15% pe zi de întârziere
fiind evidentă.(…)
Înalta Curte, verificând decizia atacată, în raport de criticile formulate, a
constatat că recursul declarat de recurenta SC R. SA este fondat pentru motivul
de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea
greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză, art. 281
1
C.
proc. civ.
Normele de procedură instituite de art. 281
1
C. proc. civ. permit
instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească înțelesul, întinderea sau
aplicarea dispozitivului hotărârii sau să înlăture dispozițiile potrivnice din
cuprinsul dispozitivului, atunci când redactarea dispozitivului hotărârii nu
este suficient de clară și explicită sau conține dispoziții potrivnice.
Curtea amintește că dispozitivul hotărârii constituie unul din elementele
esențiale care intră în conținutul hotărârii, după art. 261 C. proc. civ.,
procedura instituită prin art. 281
1
urmărind soluționarea cu
celeritate a unor astfel de cereri, evitând exercitarea unei căi de atac pentru
îndreptarea omisiunii sau impreciziei instanței în redactarea dispozitivului.
Cererea reclamantei recurente cu privire la aplicarea procentului de 0,15% la
suma ce constituie debitul principal (126.804,4 lei) de la data de 23 martie
2009 și până la achitarea sa, se încadrează în ipoteza art. 281
1
C.
proc. civ. omisiunea mențiunii „pe zi de întârziere” fiind evidentă, în
condițiile în care instanța acorda această penalitate pe o perioadă pe care o
precizează explicit, respectiv de la data de 23 martie 2009, dată când s-a
cerut restituirea sumei, și până la data achitării integrale a debitului.
Această concluzie rezultă și din considerentele hotărârii potrivit cărora
instanța reține culpa societății pârâte în calitate de vânzătoare, constând în
neexecutarea obiectului contractului, și, pe cale de consecință, îndreptățirea
reclamantei la restituirea sumei achitate cu titlu de preț și acoperirea
prejudiciului suferit prin nerestituirea sumei încasate necuvenit, respectiv
penalitățile de întârziere de 0,15% pe zi solicitate de reclamant prin cererea
precizatoare.
Această lămurire nu reprezintă o modificare a fondului dreptului substanțial
dedus judecății, așa cum afirmă instanța de apel, fără o justificare
pertinentă, deoarece penalitățile acordate prin dispozitiv de la data de 23
septembrie 2009 și până la achitarea debitului principal au constituit obiectul
dedus judecății prin cererea introductivă și precizatoare, care a fost admisă
în tot.
În sfârșit, argumentul instanței de apel întemeiat pe executarea de bună voie a
hotărârii de către pârâte și respingerea cererii de executare silită formulată
de reclamantă nu este de natură să ducă la respingerea cererii de lămurire în
condițiile în care executarea a vizat numai debitul principal, rămânând în
dispută chestiunea calculului penalităților.
De altfel, opunerea intimatei la acordarea penalităților de 0,15% pe zi de
întârziere dovedește că cererea de lămurire a dispozitivului sentinței este pe
deplin justificată, deoarece părțile din litigiu, aflate pe poziții de
contradictorialitate, interpretează întinderea dispozitivului în mod diferit,
datorită omisiunii instanței de a preciza explicit aplicarea penalităților de
întârziere de 0,15% acordate, pe zi de întârziere.
Cum procentul de 0,15% penalităților de întârziere este acordat pe o anumită
perioadă cuprinsă între data când s-a cerut restituirea sumei și data achitării
efective a debitului, aplicarea lui pe zi de întârziere rezultă implicit dar
indubitabil din modul de redactare al dispozitivului și din considerentele care
îl explicitează.
Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., a admis recursul și a modificat decizia atacată în sensul
admiterii apelului reclamantei și schimbarea încheierii din 16 decembrie 2010 a
Tribunalului Dâmbovița cu consecința admiterii cererii de lămurire a
dispozitivului sentinței nr. 384/2010 pronunțată de aceeași instanță constatând
că procentul de 0,15% se aplică pe zi de întârziere.(…)