ÎCCJ, decizie (scj.ro #82943)

Titlu executoriu. Cerere

de lămurire a dispozitivului. Determinarea căii procesuale de urmat

Cuprins

pe materii: Drept procesual civil. Îndreptarea, lămurirea și

completarea hotărârii

Index

alfabetic: acțiune în pretenții

-

cerere de lămurire a dispozitivului sentinței

C.

proc. civ., art. 281

1

, art. 399 alin. (1) teza a II-a

Lămurirea

dispozitivului unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu

executoriu poate fi atins, alternativ, pe două căi procesuale,

și anume cea reglementată de art. 281

1

C. proc. civ. și cea prevăzută de art. 399 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ.

În cazul în care

a fost inițiată procedura executării silite, în aplicarea art. 399 C. proc. civ., lămurirea dispozitivului titlului executoriu este posibilă numai în

cadrul contestației la titlu, cererea formulată în temeiul art. 281

1

C. proc. civ. fiind în aceste condiții  nefondată.

Secția a II-a

civilă, Decizia nr. 4086 din 23 octombrie 2012

Tribunalul

București, Secția a VI-a comercială, prin sentința nr.438

din 20 ianuarie 2010, a admis acțiunea precizată formulată de

reclamanta SC F. DCI SA în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Universitar de

Urgență București și a obligat pârâtul să

plătească reclamantei 1.830.532,31 lei reprezentând contravaloare

marfă și 498.461,14 lei penalități de întârziere calculate

până la 31 mai 2009 și în continuare până la data achitării

integrale a debitului.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a

civilă, în dosarul nr. xx339/3/2008, pârâtul Spitalul Universitar de

Urgență București a formulat, în temeiul dispozițiilor art.

281

1

C. proc. civ., cerere de lămurire a dispozitivului

sentinței comerciale nr. 438/20 ianuarie 2010 pronunțată de

Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, prin care a

solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să clarifice

măsurile dispuse de instanță, respectiv: să se indice

facturile emise de către SC F. DCI SA ce constituie debitul principal,

astfel cum este precizat în încheierea de îndreptare eroare materială din

12 februarie 2010, să se indice penalitățile contractuale ce

urmau a fi calculate, în sensul că penalitățile trebuiau

calculate exclusiv pentru facturile fiscale prinse în anexele 1, 2, 3 și 4

din Raportul de expertiză întocmit de I.M.V. în dosarul nr. xx339/3/2008,

pentru perioada 31 mai 2009 și până la data plății

facturilor fiscale prevăzute în anexe, să se precizeze debitul

principal pentru care urmau să fie calculate penalitățile de

întârziere, în sensul de a enumera facturile fiscale cuprinse în anexele 1, 2,

3 și 4 din Raportul de expertiză întocmit de I.M.V.

În motivarea cererii s-a

arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de

dispozițiile art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea demersului

său judiciar petentul a arătat că instanța competentă

în soluționarea contestației la executare a apreciat că

există dificultăți în stabilirea penalităților de

întârziere, calculate în baza titlului executoriu și că sunt necesare

lămuriri în acest sens.

SC F. DCI SA a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată

și, pe cale de excepție, a invocat inadmisibilitatea cererii de

lămurire a dispozitivului, față de faptul că dispozitivul

sentinței este clar, în sensul că, la data pronunțării,

pârâta avea un debit în cuantum de 1.830.532,21 Ron, la acesta urmând a se

percepe penalități de întârziere de la data de 31 mai 2009 și

până la data achitării de bună voie de către debitor.

Intimata a solicitat

respingerea cererii ca inadmisibilă față de faptul că

executarea silită a sentinței a fost începută înainte de

formularea prezentei cereri.

Prin încheierea Camerei

de Consiliu de la 18 ianuarie 2012,  pronunțată în dosarul nr.

xx339/3/2008, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a

respins ca nefondată cererea formulată de Spitalul Universitar de

Urgență București în contradictoriu cu SC F. DCI SA privind

lămurirea dispozitivului sentinței comerciale nr. 438 din 20 ianuarie

2010, pronunțată  în același dosar.

Tribunalul a apreciat

că, dacă s-a început executarea, lămurirea se poate face numai

pe calea contestației la executare în condițiile dispozițiilor

art. 399 alin. (1) C. proc. civ. până la împlinirea termenului de

prescripție a dreptului de a cere executarea silită conform art. 401 C. proc. civ.

Totodată,

instanța a considerat că dispozitivul este clar, că nu

există nicio contradicție între dispozitiv și considerente,

că prin cererea formulată, petenta urmărește modificarea

prevederilor dispozitivului, care au trecut în puterea lucrului judecat, ceea

ce este inadmisibil având în vedere faptul că sentința este

definitivă și irevocabilă.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal a declarat apel motivat petentul, cauza fiind

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a

V-a civilă.

În motivarea cererii

apelantul a susținut că instanța de fond, deși reține

inițial că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ. este inadmisibilă, întrucât a fost începută executarea

silită, cu toate acestea analizează cererea  pe fondul ei.

Al doilea motiv de apel

vizează netemeinicia hotărârii, apelanta susținând că prima

instanță este în eroare față de petitul cererii.

Apelantul a

susținut că cererea formulată este admisibilă, astfel cum

s-a arătat în doctrină, că instanța de executare a apreciat

că există dificultăți în stabilirea penalităților

de întârziere, care necesită lămuriri și că cererea nu este

ținută de termen, fiind fără relevanță începerea

executării silite.

Curtea de Apel

București, Secția a V-a civilă, prin decizia nr. 222 din 3 mai 2012, a respins ca nefondat apelul pârâtului, instanța de control judiciar reținând, în

esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate din

perspectiva criticilor formulate și prin raportare la faptul că

apelantul a introdus o contestație la executare având același obiect.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Spitalul Universitar de Urgență

București solicitând, în principal, modificarea hotărârii recurate

și admiterea cererii de lămurire a dispozitivului sentinței

comerciale nr. 438/20 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul

București, Secția a VI-a comercială, în dosarul nr.

xx339/3/2008, instanța urmând să indice:

a) facturile fiscale

emise de SC F. DCI SA ce constituie debitul principal în cuantum total de

1.830.532,21 lei, astfel cum este precizat în încheierea de îndreptare eroare

materială din data de 12 februarie 2010;

b)

penalitățile contractuale ce urmau a fi calculate în baza

sentinței comerciale nr. 438/20 ianuarie 2010, în sensul că

penalitățile trebuiau calculate exclusiv pentru facturile fiscale

prinse în anexele 1, 2, 3 și 4 din raportul de expertiză întocmit de

I.M.V. în dosar nr. xx339/3/2008, pentru perioada 31 mai 2009 și până

la data plății facturilor fiscale prevăzute în aceste anexe;

c) debitul principal

pentru care urmau a fi calculate penalitățile de întârziere, în

sensul de a enumera facturile fiscale prinse în anexele 1, 2, 3 și 4 din

raportul de expertiză întocmit de I.M.V., iar, în subsidiar, admiterea

recursului și modificarea încheierii din data de 18 ianuarie 2012 în

sensul respingerii cererii de lămurire a dispozitivului ca

inadmisibilă, iar nu ca nefondată.

Recurentul și-a

subsumat criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civilă, cu referire la următoarele aspecte:

Într-o primă

critică recurentul reproșează instanței de apel că,

menținând soluția instanței de fond, a analizat

inadmisibilitatea cererii ca apărare de fond, și nu ca excepție,

în condițiile art. 137 C. proc. civ., împrejurare față de care,

reținând inadmisibilitatea cererii în raport de temeiul invocat,

instanța nu a mai trecut la cercetarea fondului.

Conchide recurentul, sub

acest aspect, că instanța a soluționat greșit apelul

întrucât acesta trebuia admis, iar cererea trebuia respinsă ca

inadmisibilă, iar nu ca nefondată.

Cea de-a doua

critică vizează nelegalitatea deciziei pentru motivul că se

elimină posibilitatea ca două instanțe învestite cu cereri

similare să pronunțe soluții diferite, recurentul precizând

că a promovat cererea de lămurire a dispozitivului întemeiată pe

art. 281

1

C. proc. civ. și contestația la titlu tocmai

pentru evitarea unor hotărâri contradictorii.

În argumentarea acestei

critici recurentul reia susținerile din cadrul primei critici,

arătând că cererea sa putea fi respinsă cel mult ca

inadmisibilă, cu respectarea dreptului său de a formula

contestație la titlu în temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. civ. și

de a beneficia de dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO.

În finalul cererii

recurentul face aprecieri și cu privire la fondul cauzei.

Înalta Curte, examinând

decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată

că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Scopul demersului

judiciar al recurentului – lămurirea dispozitivului unei hotărâri

judecătorești ce constituie titlu executoriu – putea fi atins,

alternativ, pe două căi procesuale: cea reglementată de art. 281

1

C. proc. civ. și cea prevăzută de art. 399 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ.

Elementul relevant în

determinarea căii procesuale de urmat este, în cauză, faptul

începerii executării silite care restricționează accesul

recurentului la prima alternativă.

Cu alte cuvinte,

odată inițiată procedura executării silite, în aplicarea

art. 399 C. proc. civ., lămurirea dispozitivului titlului executoriu este

posibilă numai în cadrul contestației la titlu.

Soluția

instanței de fond de respingere ca nefondată a cererii,

menținută de instanța de control judiciar, este corect

motivată din perspectiva analizei inadmisibilității cererii ca

apărare de fond, întrucât acest aspect vizează însuși

exercițiul dreptului material la acțiune, în sens generic, privit din

perspectiva folosului practic urmărit, recurentul vizând în fapt

lămurirea dispozitivului sentinței pentru înlăturarea

impedimentelor ivite în cadrul unei executări deja începute.

Criticile recurentului

vizând fondul cauzei exced prezentei analize de legalitate, față de

soluția pronunțată prin decizia ce se solicită a fi

reformată.

Așa fiind, Înalta

Curte, constatând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor

formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.