ÎCCJ, decizie (scj.ro #82943)

Titlu executoriu. Cerere de lămurire a dispozitivului. Determinarea căii procesuale de urmat Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Îndreptarea, lămurirea și completarea hotărârii Index alfabetic: acțiune în pretenții - cerere de lămurire a dispozitivului sentinței C. proc. civ., art. 281 1 , art. 399 alin. (1) teza a II-a Lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu poate fi atins, alternativ, pe două căi procesuale, și anume cea reglementată de art. 281 1 C. proc. civ. și cea prevăzută de art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. În cazul în care a fost inițiată procedura executării silite, în aplicarea art. 399 C. proc. civ., lămurirea dispozitivului titlului executoriu este posibilă numai în cadrul contestației la titlu, cererea formulată în temeiul art. 281 1 C. proc.

civ. fiind în aceste condiții nefondată. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4086 din 23 octombrie 2012 Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, prin sentința nr.438 din 20 ianuarie 2010, a admis acțiunea precizată formulată de reclamanta SC F. DCI SA în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Universitar de Urgență București și a obligat pârâtul să plătească reclamantei 1.830.532,31 lei reprezentând contravaloare marfă și 498.461,14 lei penalități de întârziere calculate până la 31 mai 2009 și în continuare până la data achitării integrale a debitului. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. xx339/3/2008, pârâtul Spitalul Universitar de Urgență București a formulat, în temeiul dispozițiilor art. 281 1 C. proc.

civ., cerere de lămurire a dispozitivului sentinței comerciale nr. 438/20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să clarifice măsurile dispuse de instanță, respectiv: să se indice facturile emise de către SC F. DCI SA ce constituie debitul principal, astfel cum este precizat în încheierea de îndreptare eroare materială din 12 februarie 2010, să se indice penalitățile contractuale ce urmau a fi calculate, în sensul că penalitățile trebuiau calculate exclusiv pentru facturile fiscale prinse în anexele 1, 2, 3 și 4 din Raportul de expertiză întocmit de I.M.V.

în dosarul nr. xx339/3/2008, pentru perioada 31 mai 2009 și până la data plății facturilor fiscale prevăzute în anexe, să se precizeze debitul principal pentru care urmau să fie calculate penalitățile de întârziere, în sensul de a enumera facturile fiscale cuprinse în anexele 1, 2, 3 și 4 din Raportul de expertiză întocmit de I.M.V. În motivarea cererii s-a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 281 1 alin. (1) C. proc. civ. În motivarea demersului său judiciar petentul a arătat că instanța competentă în soluționarea contestației la executare a apreciat că există dificultăți în stabilirea penalităților de întârziere, calculate în baza titlului executoriu și că sunt necesare lămuriri în acest sens.

SC F. DCI SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și, pe cale de excepție, a invocat inadmisibilitatea cererii de lămurire a dispozitivului, față de faptul că dispozitivul sentinței este clar, în sensul că, la data pronunțării, pârâta avea un debit în cuantum de 1.830.532,21 Ron, la acesta urmând a se percepe penalități de întârziere de la data de 31 mai 2009 și până la data achitării de bună voie de către debitor. Intimata a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă față de faptul că executarea silită a sentinței a fost începută înainte de formularea prezentei cereri.

Prin încheierea Camerei de Consiliu de la 18 ianuarie 2012, pronunțată în dosarul nr. xx339/3/2008, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, a respins ca nefondată cererea formulată de Spitalul Universitar de Urgență București în contradictoriu cu SC F. DCI SA privind lămurirea dispozitivului sentinței comerciale nr. 438 din 20 ianuarie 2010, pronunțată în același dosar. Tribunalul a apreciat că, dacă s-a început executarea, lămurirea se poate face numai pe calea contestației la executare în condițiile dispozițiilor art. 399 alin. (1) C. proc. civ. până la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită conform art. 401 C. proc. civ.

Totodată, instanța a considerat că dispozitivul este clar, că nu există nicio contradicție între dispozitiv și considerente, că prin cererea formulată, petenta urmărește modificarea prevederilor dispozitivului, care au trecut în puterea lucrului judecat, ceea ce este inadmisibil având în vedere faptul că sentința este definitivă și irevocabilă. Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat apel motivat petentul, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a V-a civilă. În motivarea cererii apelantul a susținut că instanța de fond, deși reține inițial că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281 1 C. proc. civ. este inadmisibilă, întrucât a fost începută executarea silită, cu toate acestea analizează cererea pe fondul ei.

Al doilea motiv de apel vizează netemeinicia hotărârii, apelanta susținând că prima instanță este în eroare față de petitul cererii. Apelantul a susținut că cererea formulată este admisibilă, astfel cum s-a arătat în doctrină, că instanța de executare a apreciat că există dificultăți în stabilirea penalităților de întârziere, care necesită lămuriri și că cererea nu este ținută de termen, fiind fără relevanță începerea executării silite. Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă, prin decizia nr. 222 din 3 mai 2012, a respins ca nefondat apelul pârâtului, instanța de control judiciar reținând, în esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate și prin raportare la faptul că apelantul a introdus o contestație la executare având același obiect.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Spitalul Universitar de Urgență București solicitând, în principal, modificarea hotărârii recurate și admiterea cererii de lămurire a dispozitivului sentinței comerciale nr. 438/20 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, în dosarul nr. xx339/3/2008, instanța urmând să indice: a) facturile fiscale emise de SC F. DCI SA ce constituie debitul principal în cuantum total de 1.830.532,21 lei, astfel cum este precizat în încheierea de îndreptare eroare materială din data de 12 februarie 2010; b) penalitățile contractuale ce urmau a fi calculate în baza sentinței comerciale nr. 438/20 ianuarie 2010, în sensul că penalitățile trebuiau calculate exclusiv pentru facturile fiscale prinse în anexele 1, 2, 3 și 4 din raportul de expertiză întocmit de I.M.V.

în dosar nr. xx339/3/2008, pentru perioada 31 mai 2009 și până la data plății facturilor fiscale prevăzute în aceste anexe; c) debitul principal pentru care urmau a fi calculate penalitățile de întârziere, în sensul de a enumera facturile fiscale prinse în anexele 1, 2, 3 și 4 din raportul de expertiză întocmit de I.M.V., iar, în subsidiar, admiterea recursului și modificarea încheierii din data de 18 ianuarie 2012 în sensul respingerii cererii de lămurire a dispozitivului ca inadmisibilă, iar nu ca nefondată. Recurentul și-a subsumat criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civilă, cu referire la următoarele aspecte: Într-o primă critică recurentul reproșează instanței de apel că, menținând soluția instanței de fond, a analizat inadmisibilitatea cererii ca apărare de fond, și nu ca excepție, în condițiile art. 137 C. proc.

civ., împrejurare față de care, reținând inadmisibilitatea cererii în raport de temeiul invocat, instanța nu a mai trecut la cercetarea fondului. Conchide recurentul, sub acest aspect, că instanța a soluționat greșit apelul întrucât acesta trebuia admis, iar cererea trebuia respinsă ca inadmisibilă, iar nu ca nefondată. Cea de-a doua critică vizează nelegalitatea deciziei pentru motivul că se elimină posibilitatea ca două instanțe învestite cu cereri similare să pronunțe soluții diferite, recurentul precizând că a promovat cererea de lămurire a dispozitivului întemeiată pe art. 281 1 C. proc. civ. și contestația la titlu tocmai pentru evitarea unor hotărâri contradictorii. În argumentarea acestei critici recurentul reia susținerile din cadrul primei critici, arătând că cererea sa putea fi respinsă cel mult ca inadmisibilă, cu respectarea dreptului său de a formula contestație la titlu în temeiul art. 399 alin. (1) C. proc.

civ. și de a beneficia de dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO. În finalul cererii recurentul face aprecieri și cu privire la fondul cauzei. Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Scopul demersului judiciar al recurentului – lămurirea dispozitivului unei hotărâri judecătorești ce constituie titlu executoriu – putea fi atins, alternativ, pe două căi procesuale: cea reglementată de art. 281 1 C. proc. civ. și cea prevăzută de art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Elementul relevant în determinarea căii procesuale de urmat este, în cauză, faptul începerii executării silite care restricționează accesul recurentului la prima alternativă.

Cu alte cuvinte, odată inițiată procedura executării silite, în aplicarea art. 399 C. proc. civ., lămurirea dispozitivului titlului executoriu este posibilă numai în cadrul contestației la titlu. Soluția instanței de fond de respingere ca nefondată a cererii, menținută de instanța de control judiciar, este corect motivată din perspectiva analizei inadmisibilității cererii ca apărare de fond, întrucât acest aspect vizează însuși exercițiul dreptului material la acțiune, în sens generic, privit din perspectiva folosului practic urmărit, recurentul vizând în fapt lămurirea dispozitivului sentinței pentru înlăturarea impedimentelor ivite în cadrul unei executări deja începute. Criticile recurentului vizând fondul cauzei exced prezentei analize de legalitate, față de soluția pronunțată prin decizia ce se solicită a fi reformată.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.