ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4086/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4086/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor oe la dosar,
constată următoarele:
Prin
sentința penală nr. 350 din 4 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul
nr. 13906/63/2009, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea
juridică dată faptelor comise de inculpații P.D.F. și P.S.D. din infracțiunea
prev. de art 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracțiunea prev. de art. 8
din Legea nr. 39/2003 și a faptelor comise de inculpatul T.R.M. din
infracțiunea prev. de art 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41
alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215
alin. (1), (2), (3) C. pen. și din infracțiunea prev. de art. 49 din Legea nr.
161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 49 din
Legea nr. 161/2003.
II. În baza art. 11 pct. 2 lit. a)
rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.D.F., pentru
săvârșirea infracțiunii prev. de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu
aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003,
a fost condamnat inculpatul P.D.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3)
C. pen. cu aplic. art 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.D.F.
la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003
cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.D.F. la
pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și b) C. pen.
și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul P.D.F. să execute pedeapsa
cea mai grea aceea de 4 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., pe
durata executării pedepsei închisorii s-au interzis inculpatului P.D.F.
exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din
pedeapsa aplicată inculpatului P.D.F. perioada reținerii și arestării
preventive de la 25 august 2009 la 28 ianuarie 2010.
A fost menținută libertatea provizorie
sub control judiciar a inculpatului P.D.F., astfel cum s-a dispus prin încheierea
din data de 25 ianuarie 2010, menținută prin decizia penală nr. 88 din 28
ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la
art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul P.S.D. pentru săvârșirea
infracțiunii prev. de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41
alin. (2) C. pen.
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, a
fost condamnat inculpatul P.S.D. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215
alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat
inculpatul P.S.D. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 49
din Legea nr. 39/2003 cu art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul
P.S.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și b) și art. 34
lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul P.S.D. să execute pedeapsa cea mai grea
de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. pe durata
executării pedepsei închisorii sa interzis inculpatului P.S.D. exercitarea drepturilor
prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din
pedeapsa aplicată inculpatului P.S.D. perioada reținerii și a arestului preventiv
de la 25 august 2009 la 28 ianuarie 2010.
A fost menținută liberarea provizorie sub
control judiciar a inculpatului P.S.D., astfel cum s-a dispus prin încheierea din
data de 25 ianuarie 2010 a Tribunalului Dolj, menținută prin decizia penală nr.
88 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel Craiova și modificată prin încheierea pronunțată
de Tribunalul Dolj la data de 05 iulie 2010.
În baza art 11 pct 2 lit. a), rap. la
art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul T.M.R. pentru săvârșirea
infracțiunilor prev. de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 27 alin.
(1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 215
alin. (1), (2), (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M.R. la pedeapsa de 1
an și 6 luni închisoare.
În baza art. 49 din Legea nr. 161/2003,
a fost condamnat inculpatul T.M.R. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. b) C. pen. și
art. 34 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpatul T.M.R. să execute pedeapsa
cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 81 alin. (2) C. pen., s-a
dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului T.M.R.
pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni închisoare stabilit conform
art. 82 C. pen.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp.
art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata
suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea
pedepselor accesorii.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.,
s-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi România luată față de inculpatul
T.M.R. prin încheierea din 20 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc.
pen. rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., au fost achitați inculpații Ș.M.C.,
D.M.A., V.R.G.l și G.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 pct. 1
din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C.
pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002
cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 49 din
Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen.,
s-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi România luată față de inculpații
Ș.M.C., D.M.A., V.R.G. și G.C. prin încheierea din 20 noiembrie 2009 pronunțată
de Tribunalul Dolj.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. și
art. 59 din Legea nr. 161/2003, s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri aparținând
inculpatului P.D.F.: o unitate de calculator având pe partea frontală inscripția
„DE LUX" căreia îi lipsește unul dintre capacele laterale, în care se află
două hard-disk-uri (hard - disck-ul marca M., capacitatea 80 Gb și hard-disk-ul
marca W.D., capacitatea 250 Gb), un telefon mobil marca S., model XX prevăzut cu
cartela SIM V. și un telefon mobil marca S., model YY prevăzut cu cartela SIM C.
În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus
restituirea către V.R.G. a unui laptop marca G., având aplicată pe verso o etichetă
cu inscripția „G." în care se află un hard-disk marca T., capacitate 20 Gb
și a unui hard-disk marca W.D., și către Ș.M.C. a unui hard-disk marca M. capacitate
40 Gb.
În baza art. 346 C. proc. pen., rap. la
art. 14 alin. (3) C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă
formulată de partea civilă C.M. și a obligat inculpații P.D.F. și P.S.D., în solidar,
la plata sumei de 1930 dolari sau echivalentul în RON la data plății efective.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată
de partea civilă C.M., ca neîntemeiată.
S-a constatat că prejudiciile provocate
părților civile S.W. (1050 dolari), J.S. (900 dolari), M.C.S. (1068 dolari) și R.S.
(1193 dolari) au fost achitate de către inculpații P.D.F. și P.S.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,
a fost obligat inculpatul P.D.F. la plata sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli
judiciare avansate de stat, din care suma de 400 RON reprezintă onorariu apărător
oficiu în faza de urmărire penală; inculpatul P.S.D. la plata sumei de 2000 RON
reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 400 RON reprezintă
onorariu apărător din oficiu în faza de urmărire penală, inculpatul T.M.R. la plata
sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin decizia penală nr. 245 din 11 iulie
2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,
s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată
și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova și inculpații P.D.F., P.S.D. și T.M.R.
împotriva sentinței penale nr. 350 din 4 iulie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj
în Dosarul nr. 13906/63/2009.
S-a desființat sentința atacată și s-a
trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Împotriva deciziei menționate, în termen
legal, a declarat recurs inculpatul P.S.D.
La termenul de judecată de astăzi, în ședință
publică, recurentul inculpat P.S.D. a declarat că își retrage recursul.
Față de această declarație și având în
vedere dispozițiile art. 385
4
alin. (2) C. proc. pen., raportat la
art. 369 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor,
oricare dintre părți își poate retrage recursul, personal sau prin mandatar special,
Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de de inculpatul
P.S.D. împotriva deciziei penale nr. 245 din 11 iulie 2012 a Curții de Apel Craiova,
secția penală și pentru cauze cu minori.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2)
C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
la act de retragerea recursului declarat
de inculpatul P.S.D. împotriva deciziei penale nr. 245 din 11 iulie 2012 a Curții
de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei
de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 11 decembrie 2012.