ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4216/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 20 noiembrie 2008, Dosar nr. 44339/3/2008, reclamanta SC F.D.C.I. SA a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Universitar de Urgență, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtului la plata debitului principal în sumă de 1.082.375,09 lei reprezentând contravaloarea facturi fiscale neachitate; obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în procent de 0,06% pentru fiecare zi de întârziere la plata debitului menționat, cu începere de la data scadenței fiecărei facturi și până la data plății integrale și efective a contravalorii fiecărei facturi, calculată la valoarea de 176.830,83 lei până la data de 10 noiembrie 2008; cu cheltuieli de judecată.

La termenul din 8 aprilie 2009 reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că a indicat valoarea debitului principal în sumă de 1.936.869,17 lei. Prin sentința comercială nr. 438 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta SC F.D.C.I. SA, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Universitar de Urgență. A fost obligat pârâtul la plata următoarelor sume: 1.130.532,21 lei reprezentând contravaloare marfă și 498.461,14 lei reprezentând penalități calculate până la 31 mai 2009 și în continuare până la data achitării integrale a debitului. A fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.783 lei.

La data de 8 februarie 2010 reclamanta SC F.D.C.I. SA a formulat cerere prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele și dispozitivul sentinței comerciale nr. 438 din 20 ianuarie 2010, întemeiată pe dispozițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., susținând că din eroare s-a menționat suma de 1.130.532,21 lei cu titlu de contravaloare marfă livrată, în loc de 1.830.532,21 lei cu titlu de contravaloare marfă livrată, astfel cum s-a arătat în precizarea depusă la dosar la termenul din 13 ianuarie 2010 și în conținutul concluziilor scrise depuse la dosar la 20 ianuarie 2010. S-a mai arătat că la termenul de judecată de la 13 ianuarie 2010 reprezentantul reclamantei a solicitat referitor la cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat a se reține că urmează a le solicita pe cale separată, aspect care nu a fost reținut în considerentele hotărârii.

Prin încheierea pronunțată la data de 12 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a fost admisă în parte cererea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în sentința comerciale nr. 438 din 20 ianuarie 2010, formulată de reclamanta SC F.D.C.I. SA, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Universitar de Urgență, în sensul că a fost îndreptată eroarea de calcul strecurată în considerentele hotărârii (fila 3 alin. (10)): " obligă pârâta la plata următoarelor sume: 1.830.532,21 lei reprezentând contravaloare marfă" și în dispozitivul sentinței comerciale nr. 438 din 20 ianuarie 2010 în alin. (2), care va avea următorul cuprins" obligă pârâta la plata următoarelor sume: 1.830.532,21 lei reprezentând contravaloare marfă". A fost respinsă cererea de îndreptare a erorii materiale cu privire la cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată.

Prin cererea înregistrată la data de 27 februarie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, sub nr. 5667/3/2012, Spitalul Universitar de Urgentă București (S.U.U.B.), în contradictoriu cu SC F.D.C.I. SA, a formulat contestație la executare privind lămurirea înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu - sentința comercială nr. 438 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, în Dosarul nr. 44339/3/2008, la data de 20 ianuarie 2010, astfel cum a fost modificată prin admiterea în parte a cererii de îndreptare a erorilor materiale prin încheierea pronunțată la data de 12 februarie 2010, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se indice facturile fiscale emise de SC F.D.C.I.

SA ce constituie debitul principal în cuantum total de 1.830.532,21 lei, astfel cum este precizat în încheierea de îndreptare eroare materială din data de 12 februarie 2010; să se indice penalitățile contractuale ce urmau a fi calculate în baza sentinței comerciale nr. 438 din 20 ianuarie 2010, în sensul că penalitățile trebuiau calculate exclusiv pentru facturile fiscale prinse în anexele 1. 2, 3 și 4 din raportul de expertiză întocmit de l.M.V. în Dosar nr. 44339/3/2008, pentru perioada 31 mai 2009 și până la data plății facturilor fiscale prevăzute în aceste anexe; să se indice debitul principal pentru care urma a fi calculate penalitățile de întârziere, în sensul de a enumera facturile fiscale prinse în anexele 1, 2, 3 și 4 din raportul de expertiză întocmit de l.M.V.

Prin sentința civilă nr. 818 din 06 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost admisă excepția inadmisibilității și a fost respinsă cererea, ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că problema necesității lămuririi titlului executoriu reprezentat de sentința comercială nr. 438 din 20 ianuarie 2010 a fost tranșată în mod definitiv și irevocabil, prin încheierea pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, la data de 18 ianuarie 2012, în Dosarul nr. 44339/3/2008, în cuprinsul căreia s-a reținut în mod explicit că „dispozitivul este clar, nu există nicio contradicție în cadrul acestuia, nu există contradicție nici între dispozitiv și considerente". Astfel, întrucât contestatorul din prezenta cauza a apelat la procedura prevăzută de art. 2811 C. proc.

civ., iar cererea sa a fost analizată pe fond, acesta nu mai are deschisă calea contestației la executare prevăzută de art. 399 alin. (1) C. proc. civ. în caz contrar, dacă s-ar proceda, din nou, la analiza cererii de lămurire a titlului executoriu pe fond, s-ar încălca puterea de lucru judecat a încheierii pronunțate la data de 18 ianuarie 2012 în Dosarul nr. 44339/3/2008 și s-ar crea posibilitatea pronunțării unor soluții contradictorii. Împrejurarea că, prin încheierea pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, la data de 18 ianuarie 2012 în Dosarul nr. 44339/3/2008, instanța a reținut, pe de o parte, că, după începerea executării, lămurirea se poate face doar pe calea contestației la executare, iar pe de alta parte, a procedat la analiza pe fond a cererii de lămurire a dispozitivului titlului executoriu, nu poate fi supusă cenzurii instanței.

în condițiile în care căile de atac formulate împotriva încheierii pronunțate la data de 18 ianuarie 2012 au fost respinse ca nefondate, s-a reținut că tribunalul nu are altă posibilitate decât de a lua act de statuările instanței din cauza având ca obiect lămurire dispozitiv în temeiul art. 2811 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe, contestatorul Spitalul Universitar de Urgenta București a declarat apel nemotivat, solicitând schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de constatare a nulității. Calea de atac a fost calificată ca fiind recurs, iar prin Decizia nr. 240 din 12 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, constatându-se incidente prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recursul a fost anulat ca netimbrat.

împotriva Deciziei nr. 240 din 12 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, Spitalul Universitar de Urgență București a declarat recurs, criticând hotărârea atacată sub aspectul calificării greșite de către Curtea de Apel București a căii de atac a apelului ca fiind recurs. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 1, 5 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susține, în esență, că decizia atacată este rezultatul unei greșite calificări a căii de atac, motivat de faptul că sentința civilă nr. 818 din 06 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, putea fi atacată cu apel, iar nu cu recurs, conform art. 282, art. 282 1 coroborat cu art. 402 alin. (3) C. proc.

civ. În acest context, arată că potrivit art. 402 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea prin care s-a soluționat contestația privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută, iar în cauză hotărârea ce s-a executat este sentința nr. 438 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. 44339/3/2008, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 12 februarie 2010 privind îndreptarea erorii materiale strecurate în aceasta. Apreciază ca fiind incident și motivul de nelegalitate reglementat de prevederile pct. 5 al art. 304 C. proc. civ., întrucât, recalificarea căii de atac nu a fost pusă în discuția părților, instanța „refuzând" să acorde cuvântul recurentului asupra acestui aspect.

În opinia recurentului, completul care a pronunțat hotărârea atacată nu a fost compus cu numărul de judecători prevăzut de lege pentru calea de atac a apelului, motiv de casare ce este reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, având în vedere și apărările formulate de intimata SC F.D.C.I. SA prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: Sub un prim aspect, Înalta Curte consideră necesar să precizeze că în ipoteza în care, prin intermediul căii de atac a recursului, se pune în discuție însăși calificarea unei căi de atac declanșată împotriva unei hotărâri, instanța are obligația de a examina dacă a fost respectat în cauză principiul legalității căilor de atac.

Într-o ierarhie a principiului unicității căii de atac și a principiului legalității căii de atac, Înalta Curte apreciază că are prioritate principiul legalității căii de atac, cu precizarea necesară că dispozițiile procesuale care instituie, într-un sistem de drept, căile de atac pe care o parte poate să le exercite trebuie să fie nu doar accesibile, dar și previzibile, calitatea legii, de a fi accesibilă și previzibilă, fiind o garanție a procesului echitabil în materie civilă, astfel cum este acesta protejat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Rotam împotriva României, hotărârea din 4 mai 2000, par. 52, 55). Posibilitatea exercitării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive referitoare la pronunțarea acestora cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată în prezent prin norma constituțională.

Împrejurarea că, în speță, Curtea de Apel București a calificat corespunzător sau greșit calea de atac exercitată de Spitalul Universitar de Urgență București împotriva sentinței Tribunalului București și a soluționat dosarul în recurs nu poate conduce la concluzia încălcării principiului unicității căii de atac, cu consecința inadmisibilității prezentului recurs, pentru că o asemenea constatare ar echivala cu nesocotirea legii procesual civile atât sub aspectul determinării căilor de atac, cât și al condițiile formale, legal prevăzute, referitoare la desfășurarea judecății și la compunerea completului de judecată în fiecare fază a controlului judiciar. Prin urmare, în raport de considerentele reținute, se constată ca fiind nefondate apărările formulate de intimata SC F.D.C.I.

SA referitoare la inadmisibilitatea recursului și lipsa interesului în promovarea acestuia, cu atât mai mult cu cât cercetarea admisibilității recursului, în cauza pendinte, nu poate fi paralizată prin invocarea inadmisibilității, impunându-se, în realitate, cercetarea motivelor de recurs și dezlegarea acestui aspect de legalitate. În speță, parcurgând itinerariul soluțiilor pronunțate, rezultă cu evidență, că sentința nr. 818/06 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, este susceptibilă doar de recurs, în raport de prevederile art. 402 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora „hotărârea pronunțată cu privire la contestație se dă fără drept de apel.", aspect reținut cu justețe de Curtea de Apel București.

Este adevărat că potrivit art. 402 alin. (3) din același act normativ „hotărârea prin care s-a soluționat contestația privind înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută", dar este de necontestat că sentința nr. 818/06 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, nu este o hotărâre, în înțelesul celor menționate de textul legal enunțat, aspectele vizând lămurirea, întinderea sau aplicarea titlului executoriu fiind soluționate, în cauză, cu putere de lucru judecat, pe calea dreptului comun, contestatorul Spitalul Universitar de Urgență uzând de procedura prevăzută de art. 281 1 C. proc. civ.

la care face referire art. 399 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, nu se poate reține incidența în cauză a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel București a calificat corect calea de atac cu care a fost învestită, prin raportare la prevederile art. 402 alin. (2) C. proc. civ. În consecință, Curtea de Apel București era competentă să judece recursul, iar compunerea completului a fost corect realizată cu trei judecători, motiv pentru care, sunt nefondate și criticile recurentului subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului, astfel cum rezultă din practicaua Deciziei civile nr. 240 din 12 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, instanța a pus în discuția părților calificarea căii de atac promovate (fila 19 din Dosarul nr. 5667/3/2012 al Curții de Apel București), iar împrejurarea că recurentul nu a înțeles să se prezinte la termenul de judecată din 12 iunie 2013, nu atrage incidența în cauză a prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Art. 129 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. instituie părților obligația să-și exercite drepturile procesuale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ., știut fiind că, potrivit adagiului latin „nemo auditor propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, nimeni nu poate să obțină foloase invocând propria sa vină și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Pentru toate argumentele care preced, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Spitalul Universitar de Urgență București împotriva Deciziei civile nr. 240 din 12 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Spitalul Universitar de Urgență București împotriva Deciziei civile nr. 240 din 12 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2013.