ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3838/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3838/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 24 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC I.B.M.

România SRL prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a

VI-a comercială, în contradictoriu cu pârâta SC A.T.N.W. România SRL, a

solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.968.905,82 RON din care suma de

2.029.898,54 RON reprezentând diferență din contravaloarea facturilor

neachitate în parte de pârâtă, la care se adaugă penalitățile de întârziere în

cuantum de 939.007,28 RON, calculate până la data de 2 octombrie 2007;

obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate de la data de

2 octombrie 2007 și până la achitarea efectivă a debitelor către reclamantă; cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința

comercială nr. 2202 din 1 martie 2010 Tribunalul București, secția a VI a

comercială, a admis cererea precizată formulată de reclamanta IMB România SRL,

a obligat pârâta la plata sumei de 2.029.898,54 Ron diferență facturi

neachitate, a sumei de 1.083.061,03 Ron reprezentând penalități calculate până

la 15.02.2008 și în continuare penalități de 0,15% pe zi de întârziere de la

data de 15 februarie 2008 până la achitarea efectivă a debitului și la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 39.143 lei și a dat în debit reclamanta cu

suma de 3.000 lei contravaloare onorariu expert.

Apelul declarat de pârâta

S.C. A.T.N.W. România S.R.L. Oradea prin administrator judiciar G.M.R. IPURL

Oradea împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 112 din 10

martie 2011.

Împotriva acestei

decizii pârâta S.C. A.T.N.W. România S.R.L. Oradea prin administrator judiciar G.M.R.

IPURL Oradea a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C.

proc. civ.

În argumentarea

motivului de recurs invocat, recurenta, cu invocarea dispozițiilor art. 969,

art. 970, art. 977 și art. 948 C. civ., a susținut că atât instanța de fond cât

și instanța de apel au reținut în mod greșit că nu poate fi vorba de o

neexecutare parțială a obligațiilor din partea I.B.M. pe considerentul că părțile

nu au convenit prin contract cu privire la performanțele echipamentelor și cu

privire la parametrii ceruți.

Totodată, susține

recurenta, instanța de apel a reținut eronat că A.T.C. a fost lipsită de

diligență, întrucât nu a stabilit o clauză contractuală referitoare la

exigențele de performanță a echipamentului contractat.

Prezentând în

continuare aspecte ale situației de fapt, respectiv corespondența purtată între

părți privind propunerile I.B.M. a configurațiilor la un anumit preț,

constatările raportului de expertiză privind lipsa unui program software,

solicitările efectuate pentru furnizarea de echipamente care să realizeze

anumite servicii, recurenta consideră că instanța trebuia să pornească de la voința

reală a părților și nu să se limiteze doar la cele prevăzute textual în cele

două contracte, susținând că voința reală a părților a fost aceea ca I.B.M. să

le furnizeze echipamente care realizează efectiv anumite servicii, iar nu

echipamente apte din punct de vedere tehnic să realizeze aceste servicii.

Înalta Curte în

conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului.

Este de observat că

deși recurenta a invocat în susținerea recursului său motivul prevăzut de art.

304 punctul 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat și dezvoltat motivul

invocat, conform cerințelor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., ci s-a

limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față de modul în care instanța de

apel a analizat probele administrate.

Prin urmare, în

recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine

obligația să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă

motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege

care atrag nelegalitatea.

Prin criticile

invocate în cererea de recurs pârâta, și-a exprimat nemulțumirea privind modul

de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând

încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C.

proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi

reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

Indicarea de către

recurentă a unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării

recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului,

cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele

instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al

acestei căi de atac.

Nu în ultimul rând

trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a

imagina eventualele motive de nelegalitate,

pentru

că, potrivit art. 129 alin.

(1)

C. proc. civ., părțile sunt cele care

au

obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile

stabilite

de lege.

În alți termeni fața

de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune

respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare

de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii

de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de pârâta S.C. A.T.N.W. România S.R.L. prin

administrator judiciar G.M.R. IPURL împotriva deciziei comerciale nr. 112 din

10 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2011.