ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3838/2011

Ședința publică de la 24 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC I.B.M. România SRL prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu pârâta SC A.T.N.W. România SRL, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.968.905,82 RON din care suma de 2.029.898,54 RON reprezentând diferență din contravaloarea facturilor neachitate în parte de pârâtă, la care se adaugă penalitățile de întârziere în cuantum de 939.007,28 RON, calculate până la data de 2 octombrie 2007; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate de la data de 2 octombrie 2007 și până la achitarea efectivă a debitelor către reclamantă; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 2202 din 1 martie 2010 Tribunalul București, secția a VI a comercială, a admis cererea precizată formulată de reclamanta IMB România SRL, a obligat pârâta la plata sumei de 2.029.898,54 Ron diferență facturi neachitate, a sumei de 1.083.061,03 Ron reprezentând penalități calculate până la 15.02.2008 și în continuare penalități de 0,15% pe zi de întârziere de la data de 15 februarie 2008 până la achitarea efectivă a debitului și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39.143 lei și a dat în debit reclamanta cu suma de 3.000 lei contravaloare onorariu expert. Apelul declarat de pârâta S.C. A.T.N.W. România S.R.L. Oradea prin administrator judiciar G.M.R. IPURL Oradea împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 112 din 10 martie 2011. Împotriva acestei decizii pârâta S.C.

A.T.N.W. România S.R.L. Oradea prin administrator judiciar G.M.R. IPURL Oradea a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta, cu invocarea dispozițiilor art. 969, art. 970, art. 977 și art. 948 C. civ., a susținut că atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut în mod greșit că nu poate fi vorba de o neexecutare parțială a obligațiilor din partea I.B.M. pe considerentul că părțile nu au convenit prin contract cu privire la performanțele echipamentelor și cu privire la parametrii ceruți. Totodată, susține recurenta, instanța de apel a reținut eronat că A.T.C. a fost lipsită de diligență, întrucât nu a stabilit o clauză contractuală referitoare la exigențele de performanță a echipamentului contractat.

Prezentând în continuare aspecte ale situației de fapt, respectiv corespondența purtată între părți privind propunerile I.B.M. a configurațiilor la un anumit preț, constatările raportului de expertiză privind lipsa unui program software, solicitările efectuate pentru furnizarea de echipamente care să realizeze anumite servicii, recurenta consideră că instanța trebuia să pornească de la voința reală a părților și nu să se limiteze doar la cele prevăzute textual în cele două contracte, susținând că voința reală a părților a fost aceea ca I.B.M. să le furnizeze echipamente care realizează efectiv anumite servicii, iar nu echipamente apte din punct de vedere tehnic să realizeze aceste servicii. Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc.

civ., raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului. Este de observat că deși recurenta a invocat în susținerea recursului său motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat și dezvoltat motivul invocat, conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-și exprima nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a analizat probele administrate. Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine obligația să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate, dacă motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag nelegalitatea.

Prin criticile invocate în cererea de recurs pârâta, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate. Indicarea de către recurentă a unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.

Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege. În alți termeni fața de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta S.C. A.T.N.W. România S.R.L. prin administrator judiciar G.M.R. IPURL împotriva deciziei comerciale nr. 112 din 10 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.