ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2234/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 438, pronunțată la data de 20 ianuarie 2010, Secția a VI-a comercială a Tribunalului București a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.E. D.C.I. SA, în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Universitar de Urgență, astfel cum a fost precizată, cu consecința obligării pârâtului să plătească reclamantei suma de 1.130.532,21 lei, reprezentând contravaloare marfă; suma de 498.461,14 lei, reprezentând penalități calculate până la data de 31 mai 2009, precum și, în continuare, până la data achitării integrale a debitului, precum și suma de 17.783 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, pe parcursul anilor 2007 – 2008, reclamanta vânzătoare a livrat pârâtului medicamente, produse farmaceutice și aparatură medicală pentru care a emis facturi acceptate la plată prin semnătură de primire, pe care acesta nu le-a achitat în termenul convenit prin art. 3 alin. (3) pct. 5 din contract, datorând, pe lângă prețul datorat și neachitat, și penalități, stabilite contractual prin art. 3 alin. (3) pct. 6. Apelul formulat de pârât împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 413, pronunțată la data de 21 octombrie 2010. Pentru a pronunța această decizie, examinând sentința apelată în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile legale aplicabile, instanța de control judiciar a reținut că soluționarea prezentului litigiu, născut din executarea contractelor de achiziții publice, de către Secția comercială a Tribunalului București este legală, având în vedere normele de competență în vigoare, cu referire la art. 286 alin. (1) 1 din O.U.G.

nr. 34/2006; că reclamanta a îndeplinit procedura prealabilă, prin notificarea comunicată pârâtului, la data de 14 august 2008, depusă la dosarul instanței de fond; că, în soluționarea fondului cauzei, prima instanță a reținut corect situația de fapt, apreciind criticile referitoare la calcularea sumelor datorate ca fiind lipsite de suport probator, deoarece la stabilirea debitului, instanța de fond a ținut seama de sumele achitate de către pârât pe parcursul procesului, iar penalitățile au fost calculate, conform clauzei penale, de către expertul tehnic de specialitate contabilă, care a realizat raportul de expertiză, cu privire la care nu s-au formulat obiecțiuni, iar acordarea penalităților de întârziere, în continuare, până la data plății efective a debitului este conformă cu dispozițiile art. 371 2 alin. (2) C. proc.

civ., în temeiul cărora organul de executare este îndrituit să calculeze suma datorată cu acest titlu, ținând seama de prevederile clauzei penale din contracte. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelantul pârât Spitalul Universitar de Urgență București, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că, prin soluția dată excepției necompetenței funcționale a Secției comerciale a Tribunalului București, instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 286 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 34/2006, ignorând art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 76/2010, normele de competență prevăzute de art. 286 alin. (3) și de art. 287 din O.U.G.

nr. 34/2006 (versiunea 16 iulie 2008), raportate la dispozițiile Legii nr. 554/2004, cu referire la art. 2 alin. (1) lit. c) și art. 8 alin. (2), precum și art. 15 alin. (2) din Constituția României; a apreciat greșit înscrisul intitulat notificare, considerând că acesta respectă cerințele pentru convocarea la conciliere prevăzute de art. 720 1 alin. (2), în soluționarea celui de al doilea motiv de apel privind neîndeplinirea procedurii prealabile a plângerii administrative, iar, prin confirmarea cuantumului pretențiilor admise eronat de prima instanță, s-a făcut vinovată, la rândul său, de încălcarea și aplicarea greșită a legii. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată, apreciind nefondate criticile aduse de recurentă acestei hotărâri.

Recursul este nefondat. Astfel, potrivit art. 286 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 34/2006, modificată și completată prin O.U.G. nr. 76/2010, procesele și cererile privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

Este de observat că instanța de apel a dat o judicioasă soluționare excepției de necompetență funcțională a Secției comerciale a Tribunalului București, având în vedere că normele care reglementează competența de soluționare a litigiilor sunt de imediată aplicare, situație în care, la momentul pronunțării deciziei atacate, în conformitate cu precitatele dispoziții legale, competența de soluționare a litigiului în primă instanță revenea chiar Secției comerciale a Tribunalului București, care l-a soluționat, așa încât nu poate fi primită critica ignorării prevederilor legale indicate de recurent.

Cum potrivit art. 7 alin. (6) teza 1 din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă, în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative, are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător, se constată că instanța de apel a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii procedurii prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. prin înscrisul intitulat „notificare”, comunicat pârâtei la data de 14 august 2008, depus în dosarul primei instanțe, iar critica greșitei interpretări a acestui înscris depus în probațiune nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, față de redactarea art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, remarcându-se, totodată, că dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ. sunt de ordine publică numai în ce privește obligativitatea parcurgerii procedurii, nu și în privința condițiilor de formă ale îndeplinirii acesteia. Instanța de apel a confirmat, cu justețe, soluționarea cauzei pe fond, în considerarea art. 969 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu art. 3 alin. (3) pct. 5 și art. 3 alin. (3) pct. 6, stipulate în contractele încheiate de părți, iar confirmarea stabilirii cuantumului sumelor datorate, constituie o chestiune de fapt ce excede controlului instanței de recurs. Așa fiind, constatând că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este incident în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge recursul formulat împotriva deciziei instanței de apel, iar, în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., va obliga pe recurent, în culpă procesuală, să plătească intimatei, cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de avocat, astfel cum aceasta a solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DE C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 413 din 21 octombrie 2010, ca nefondat. Obligă recurentul să plătească intimatei – reclamante SC F.E. D.C.I. SA București suma de 12.400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 8 iunie 2011.