ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 315/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 315/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data
de 25 octombrie 2007, reclamanta
S.N.A.M. SA București a chemat în judecată
pe pârâta SC E.D. SA
, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la
plata sumei de
1.143.040,74 RON, cu titlu de diferență preț facturat și
neachitat, la plata penalităților de întârziere de 0,4% pe zi de întârziere,
calculate conform clauzei penale prevăzute de art. 25 din contractul de
vânzare-cumpărare nr. 16828/1997 și la plata cheltuielilor de judecată.
La
termenul de judecată din data de 30 noiembrie 2007, reclamanta
S.N.A.M. SA
București a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare a cererii introductive
de instanță, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la
plata penalităților de întârziere, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei
de
1.143.040,74
RON, cu titlu de diferență preț, facturat și neachitat, și la plata sumei de
1.210.314,55 RON, cu titlu de penalități de întârziere de 0,4% / zi de
întârziere, calculate conform clauzei penale prevăzute de art. 25 din
contractul de vânzare- cumpărare nr. 16828/1997.
Prin
sentința comercială
nr. 9094, pronunțată la data de 10 iunie 2009, Tribunalul
București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea, astfel
cum a fost
precizată, formulată de reclamanta S.N.A.M. SA București, în contradictoriu cu
pârâta SC E.D. SA, ca neîntemeiată.
În
motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, că
pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât solicitarea unui preț
superior celui stabilit contractual este de natură a încălca principiul forței
obligatorii a contractelor legal perfectate, consacrat prin dispozițiile art.
969 C. civ.
Prevederile
contractuale sunt în sensul că prețul apei minerale utile se modifică numai
prin acordul scris al părților, urmând a face obiectul unui act adițional.
În opinia
instanței, actele normative invocate de reclamantă nu au stabilit un preț
obligatoriu pentru cumpărători, fiind reglementat numai regimul prețurilor
practicat în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor
supuse prin lege unui regim special, precum și a celor care se exercită prin
regiile autonome, companiile și societățile naționale, ale căror prețuri și
tarife se stabilesc și se ajustează cu avizul Oficiului Concurenței. Drept
urmare, prevederile O.U.G. nr. 36/2001 nu pot fi aplicate în mod direct în
raporturile comerciale născute în baza contractului de vânzare-cumpărare pe
care se întemeiază pretențiile reclamantei, întrucât, în caz contrar, s-ar
încălca principiul libertății contractuale.
Împotriva
acestei sentințe a formulat apel reclamanta
S.N.A.M. SA
București, în termen, la data de 17 iulie 2009, motivele de apel fiind depuse,
de asemenea, în termen, la data de 29 octombrie 2009.
Prin decizia
comercială
nr. 209, pronunțată la data de 23 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială a respins
apelul declarat de apelanta S.N.A.M. SA
București, ca nefondat.
Pentru a
se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență,
următoarele aspecte:
În speță,
apariția O.U.G. nr. 36/2001, prin care nu s-a urmărit reglementarea unui preț
unic care să fie impus partenerilor contractuali, ci doar înlăturarea
posibilității stabilirii unui drept discreționar al statului de a stabili
prețul produselor și serviciilor ce constituie monopol de stat prin
reglementarea unui preț maximal, nu poate constitui o excepție de la aplicarea
principiului pacta sunt servanda.
Apelanta
nu are dreptul de a stabili în mod unilateral modificarea unor clauze
contractuale, conduita sa nefiind justificată nici măcar de apariția unor
dispoziții legale atâta vreme cât cocontractantul nu și-a exprimat acordul în
acest sens.
Referitor
la cel de-al doilea motiv de apel, susținerile apelantei cu privire la faptul
că instanța de fond nu a fost învestită cu verificarea legalității prețului, au
fost considerate nefondate, tribunalul făcând aprecieri exclusiv cu privire la
caracterul derogatoriu sau nu al normelor legale invocate de la principiul
forței obligatorii.
Nu poate
fi reținut nici cel de-al treilea motiv de apel, referitor la clauza de
impreviziune stipulată în contract și de care instanța nu a ținut seamă.
Astfel, este adevărat că părțile au prevăzut posibilitatea modificării viitoare
a prețului, însă nu există nicio clauză care să permită modificarea
unilaterală, ci doar ca urmare a acordului scris al părților.
Dispozițiile
O.U.G. nr. 36/2001 și O.U.G. nr. 178/2001 nu se pot interpune contractului, nu
pot modifica clauze negociate de părți și nu pot retroactiva indiferent de
domeniul reglementat.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta S.N.A.M. SA București,
solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate,
admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și, pe cale de
consecință, admiterea acțiunii și obligarea intimatei-pârâte la plata sumelor
de 1.143.040,74 RON, cu titlu de diferență preț facturat și neachitat,
1.210.314,55 RON, cu titlu de penalități de întârziere, și 68.547,08 RON, cu titlu
de cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond și apel și la plata
cheltuielilor de judecată care urmează a fi efectuate în recurs.
În
recursul său, întemeiat, în drept, pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., recurenta- reclamantă S.N.A.M. SA București a invocat, în esență,
următoarele motive:
Hotărârea
a fost pronunțată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanța de apel a reținut în mod greșit că
dispozițiile O.U.G. nr. 36/2001 nu pot modifica un contract care își produce
deja efectele, fără acordul tuturor părților contractante.
- Astfel,
prin O.U.G. nr. 36/2001, privind regimul prețurilor și tarifelor reglementate,
care se stabilesc cu avizul Oficiului Comerțului, s-a reglementat regimul
prețurilor și tarifelor în sectorul neconcurențial, cu luarea în considerare
atât a mecanismelor specifice economiei de piață, ținând cont de rigorile
economiei de piață, cât și a interesului național în activitatea de
valorificare a produselor și serviciilor cu caracter de monopol natural, precum
și a celor supuse prin lege unui regim special, produsul „apă minerală” fiind
un produs hidromineral, extras din zăcămintele subsolului, proprietate publică
a statului, în conformitate cu dispozițiile Constituției României ăart. 134
alin. (2) lit. b) raportat la art. 135 alin. (3) și art. 136 alin. (3)] și ale
Legii nr. 213/1998.
Prin legea
specială enunțată se reglementează modalitatea de stabilire a prețurilor din
sfera neconcurențială, a activităților cu caracter de monopol natural sau care
sunt supuse prin lege unui regim special, stabilindu-se norme imperative și nu
supletive, cu caracter derogator de la dreptul comun în materie.
Prin
intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 36/2001, completată prin O.U.G. nr. 178/2001,
regimul stabilirii libere, prin negociere a prețului produsului apă naturală la
sursă – proprietate publică a statului – s-a schimbat, prețul stabilindu-se
numai cu avizul fostului Oficiu al Concurenței, actualmente Ministerul
Finanțelor Publice, în calitate de succesor cu titlu universal al celui dintâi.
În baza
acestora s-a emis de către Consiliul Concurenței Avizul nr. 490 din 25
februarie 2002, prin care, începând cu 1 martie 2002, prețului produsului în
cauză a fost stabilit la 6 RON/l, plus T.V.A., legalitatea acestui aviz fiind
verificată de instanțele judecătorești iar la 16 iunie 2004, Ministerul
Finanțelor Publice a emis avizul nr. 686984, prin care începând cu data de 18
iunie 2004 prețul a fost stabilit la 7 RON/l plus T.V.A., legalitate, de
asemenea, confirmată de instanțele judecătorești, care au statuat că prin noua
reglementare, s-a schimbat regimul juridic al produsului, iar prin intervenția
legii în raporturile obligaționale, independent de voința părților, elementul
esențial – prețul – a devenit supravegheat pentru toți agenții economici din
domeniul apelor minerale din România.
În același
sens trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 970 C. civ., potrivit cărora
ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar și la toate
urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa,
respectiv ale art. 5 C. civ., potrivit cărora nimeni nu poate deroga prin
convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea
publică.
- A mai
susținut, că hotărârea este nelegală și din perspectiva motivării potrivit
căreia prin O.U.G. nr. 36/2001 legiuitorul a stabilit doar prețul maximal,
deoarece contrariul rezultă din conținutul art. 1 alin. (1), art. 2, alin. (1)
și (2) și art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 36/2001 prin care
se
dispune
că: „Produsele și serviciile care se realizează sau, respectiv, se prestează în
țara în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor supuse
prin lege unui regim special, precum și al celor care se executa de regiile
autonome, companiile și societățile naționale, ale căror prețuri și tarife se
stabilesc și se ajustează cu avizul Oficiului Concurenței, sunt prevăzute în
anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență (art. 1).
Regula
generală în materia ajustării prețurilor este reglementată prin dispozițiile
art. 2 din O.U.G.
nr. 36/2001.
În acest
sens, alin. (1) statuează: „Prețurile produselor și tarifele serviciilor
prevăzute la art. 1 se pot ajusta, de regulă, la un interval de 3 luni, cu
avizul Oficiului Concurentei, (...), dacă parametrul de ajustare se modifică cu
cel puțin 5 % față de nivelul existent la data precedentei ajustări”.
Potrivit
alin. (2), „După informarea prealabilă a Guvernului și pe baza acordului acestuia,
Oficiul Concurenței avizează prețurile sau tarifele produselor și serviciilor
prevăzute la art. 1, în limitele prețului nominal rezultat din aplicarea, la
prețul inițial, a modificării parametrului de ajustare, ținându-se seama de
criteriile, modalitățile de ajustare, precum și de un coeficient de corecție
care reflecta avantajul consumatorului, stabilite prin hotărâre a Guvernului”.
Art. 3
alin. (1) dispune: „Nivelurile de preț sau de tarif cuprinse în avize se
determină de Oficiul Concurentei pe buza analizei situației economico -
financiare a producătorilor sau a prestatorilor, precum și a influențelor reale
în costuri. În avizul Oficiului Concurenței se va menționa, pe lângă prețul sau
tariful ajustat, și nivelul parametrului existent la data ajustării, față de
care se va determina modificarea parametrului respectiv la ajustarea
ulterioară”.
Din punct
de vedere structural, nivelul de preț se determină prin luarea în considerare a
componentelor acestuia, privind cheltuielile cu materii prime și materiale,
combustibil și energie electrică; cheltuielile cu personalul; cheltuieli cu
amortizările; cheltuielile privind prestațiile externe; cheltuieli cu
impozitele, taxele, redevențele și vărsămintele asimilate; cheltuieli de
întreținere, reparații și lucrări geologice; cheltuieli indirecte; rata
rentabilității aferente producției, în sensul menținerii aceluiași nivel cu cel
care a stat la baza fundamentării nivelului anterior de preț.
Prin
derogare de la regula generală înscrisă în art. 2, prin dispozițiile art. 4
alin. (1) ale actului normativ invocat, astfel cum a fost modificat prin Legea
nr. 205/2002, s-a prevăzut că: „În cazuri deosebite, cum ar fi (...)
modificarea structurală a costurilor (...), Oficiul Concurenței va analiza
(...) și poate să avizeze, (...), niveluri de prețuri și tarife mai mari decât
cele rezultate conform dispozițiilor art. 2 și 3”.
Majorarea
prețului la 6 RON/l și, respectiv la 7RON/l a operat în condițiile art. 2 și 3,
pe baza influențelor din economia națională, respectiv pe baza analizei
situației economico – financiare a societății naționale, precum și a
influențelor reale în costuri.
Nivelul de
preț stabilit nu este unul maximal, în ideea înlăturării posibilității
stabilirii unui preț discreționar al statului, el având la bază influențele din
economia națională, iar ajustarea se face exclusiv în funcție de creșterea
costurilor componentelor sale, cu menținerea aceleiași rate a rentabilității,
având în vedere caracterul comercial al activității.
- De
asemenea, în mod greșit s-a reținut că statul ar avea calitatea de terț,
calitate în care nu se poate interpune clauzelor contractuale.
Produsul
comercializat aparține domeniului public, iar titularul dreptului de
proprietate este statul român, recurenta – reclamantă având doar calitatea de
administrator, prin urmare, statul nu are calitate de terț, ci de parte
contractantă.
Pe de altă
parte, nu statul în calitate de parte s-a interpus clauzelor contractuale, ci
dispozițiile imperative ale
O.U.G.
nr. 36/2001
completată prin O.U.G. nr. 178/2001, în scopul protejării interesului național
în activitatea economică, în conformitate cu art. 135 alin. (2) lit. b) din
Constituție.
Același
regim îl au și gazele, energia electrică și termică.
- În mod
greșit s-a reținut că recurenta – reclamantă a procedat unilateral la
modificarea unor clauze contractuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, că
nu ar fi justificată conduita nici măcar prin apariția unor dispoziții legale
în lipsa acordului contractantului.
În
virtutea principiului aplicării imediate a legii civile, dispozițiile
O.U.G.
nr.
36/2001, sunt de imediată aplicare în ceea ce privește contractul cu executare
succesivă încheiat între părți anterior dar ale cărui efecte se produc și în
prezent. Modificarea prețului a operat ope legis, iar nu în temeiul voinței
recurentei – reclamante.
Totodată,
aplicarea prețului stabilit de autoritatea de reglementare, prin avizele emise,
nu este condiționată de încheierea unor acte adiționale, deoarece în baza
dispozițiilor general obligatorii se impunea modificarea contractului.
Așa fiind,
lipsa unui act adițional este lipsită de relevanță juridică, art. 8 alin. (1)
pct. 2 din
O.U.G.
nr.
36/2001, aprobată și modificată prin Legea nr. 205/2002 prevăzând că
practicarea de către producători, prestatori și importatori a unor prețuri și
tarife fără avizul
Oficiului Concurenței constituie contravenție pentru
aceștia.
Totodată,
reglementările nu prevăd obligativitatea negocierii între producători și
beneficiari a unui preț supus avizului
Ministerului Finanțelor
Publice.
- În mod
greșit s-a reținut că, aplicarea
O.U.G.
nr. 36/2001 ar fi de
natură a încălca principiul forței obligatorii a contractului, deoarece forța
obligatorie a contractelor este limitată de exercițiul drepturilor civile în
conformitate cu legea, potrivit art. 969 C. civ. convențiile legal făcute având
putere de lege între părți sub condiția de a nu fi contrare dispozițiilor
prohibitive și imperative ale legii, ordinii publice și bunelor moravuri, text
de lege care trebuie interpretat în corelare cu art. 970 C. civ. și art. 5 C.
civ.
De
asemenea, potrivit art. 966 C. civ., obligația fără cauză sau fondată pe o
cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, iar potrivit art. 968 C.
civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară
bunelor moravuri și ordinii publice.
Intervenind
în stabilirea prețurilor pentru categoria de produse/servicii ce aparțin
domeniului public al statului și care sunt supuse unui regim special, prin
adoptarea
O.U.G.
nr.
36/2001 și O.U.G. nr. 178/2001, legiuitorul a impus produsului comercializat în
baza contractului încheiat un regim obligatoriu în privința prețului, în raport
de care părțile au obligația de conformare.
- Instanța
de apel, cu încălcarea regulii „specialia generalibus derogant” a înlăturat
incidența dispozițiilor
O.U.G.
nr. 36/2001.
Prevederile
C. civ. care reglementează principiile libertății contractuale și principiul
forței obligatorii reprezintă norme generale în materia stabilirii prețului,
respectiv legea – cadru.
O.U.G.
nr.
36/2001, completată prin O.U.G. nr. 178/2001, este legea specială în raport cu
legea – cadru în materia regimului stabilirii prețului și cuprinde norme
derogatorii de la dreptul comun sub aspectele reglementate.
Instanța
de fond a încălcat și regula de interpretare conform căreia legea civilă
trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării.
În mod
greșit a reținut instanța de apel că aplicarea dispozițiilor
O.U.G.
nr.
36/2001 ar însemna încălcarea principiului neretroactivității.
Aplicarea
acestor dispoziții unui contract cu executare succesivă, încheiat anterior
intrării sale în vigoare, dar ale cărui efecte se produc după intrarea în
vigoare a acesteia nu echivalează cu instituirea unui regim obligatoriu al
prețului și pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare, ceea ce ar fi
de natură a încălca principiul neretroactivității sale, ci în considerarea
principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a
legii noi, aceasta aplicându-se tuturor situațiilor, inclusiv contractelor cu
executare succesivă încheiate anterior intrării sale în vigoare, dar ale căror
efecte se produc după intrarea acesteia în vigoare.
În mod
greșit s-a înlăturat incidența clauzei de impreviziune.
Potrivit
art. 9 alin. (5) din contract s-a prevăzut că prețul de vânzare se va modifica
la intervale corelate cu influențele din economie, cât și în cazul schimbării
structurii acestuia, cumpărătorul obligându-se să plătească cantitățile
contractate și suplimentare la noul preț.
Prin
această clauză, intimata – pârâtă s-a obligat să plătească nu doar prețul,
astfel cum a fost stabilit la încheierea contractului, ci și prețul modificat
la intervale corelate cu influențele din economie, iar faptul că aceasta a
continuat relațiile contractuale, fără a solicita încetarea contractului pentru
aceste motive, echivalează cu o acceptare implicită a prețului legal stabilit
în baza regulii „rebus sie stantibus”.
În mod
greșit instanța de apel a reținut că legalitatea avizelor emise de către
Consiliul Concurenței referitoare la prețul apei minerale, care au făcut
obiectul controlului judiciar al instanțelor de contencios administrativ este
lipsită de relevanță juridică, întrucât nu s-au formulat aprecieri cu privire
la prețul contractelor, deoarece din observarea hotărârilor judecătorești
rezultă că, dimpotrivă, instanțele au statuat asupra obligativității prețului
stabilit de autoritatea de reglementare.
În
subsidiar, recurenta – reclamantă a mai arătat că aceeași instanță a pronunțat
o hotărâre contrară într-o speță similară.
Concluzionând,
recurenta – reclamantă a arătat că legalitatea prețului la care a fost facturat
produsul este dată de legalitatea avizelor emise de Ministerul Finanțelor
Publice.
În
apărare, intimata – pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea
recursului, susținând, în esență, că în cauză au prioritate principiile pacta
sunt servanda, tempus regit actum și al libertății contractuale, apariția
O.U.G.
nr.
36/2001 neputând constitui o excepție de la aceste principii fundamentale de
drept, sens în care trebuie avut în vedere și actul adițional nr. 61099 din 21
decembrie 2005 prin care recurenta – reclamantă, recunoaște că orice modificare
a prețului nu poate avea decât prin negociere directă, chiar și în condițiile
intervenirii unor avize speciale acestea neaplicându-se de drept contractelor.
În cauză,
a intervenit în interesul intimatei – pârâte, intervenientul M.I. care a
formulat aceleași apărări arătând, totodată, că prin reglementarea specială s-a
prevăzut doar o procedură privind ajustarea prețurilor și până la ce limită pot
fi acestea majorate scopul reglementării nefiind acela de a impune cocontractanților
noile prețuri majorate, ci dimpotrivă, acela de a-i proteja de abuzurile
autorităților care comercializează produse în regim de monopol, art. 8
stipulând în acest sens sancțiunile aplicabile autorității contractante în
cazul în care dispozițiile legii sunt încălcate.
Analizând
recursul se găsește fondat, pentru considerentele ce urmează:
Problema
juridică care trebuie lămurită în cauză este aceea dacă prin
O.U.G.
nr.
36/2001, cu modificările ulterioare, s-a reglementat un regim legal al
produsului ce face obiectul contractului încheiat între părți, or din
conținutul actului normativ rezultă cu evidență că produsul „apă minerală la
sursă” - produs cu caracter de monopol natural, este supus unui regim special
în sensul că prețurile și tarifele se stabilesc și se ajustează cu avizul
Consiliului Concurenței, ulterior al Ministerului Finanțelor Publice.
În acest
cadru legal al
O.U.G.
nr. 36/2001, s-au emis la cererea recurentei
– reclamante, în calitate de parte contractantă și nu de terț, avizele nr. 490
din 25 februarie 2002, respectiv nr. 686984 din 16 iunie 2004, care au făcut
obiectul controlului judecătoresc la cererea intimatei – pârâte, stabilindu-se
cu putere de lucru judecat legalitatea acestora, deci și a prețului, iar faptul
că părțile contractante nu au procedat apoi la încheierea unui act adițional la
contract prin care să modifice prețul – în aceste limite, este lipsit de
relevanță juridică din perspectiva caracterului imperativ al dispozițiilor care
reglementează materia.
De altfel,
părțile au și stabilit o clauză prin art. 9 alin. (1) din contract, potrivit
căreia „prețul de vânzare se va modifica la intervale corelate cu influențele
din economie, cât și în cazul schimbării structurii acestuia, cumpărătorul
obligându-se să plătească cantitățile contractate și suplimentare la noul
preț”.
Rezultă că
intimata – pârâtă s-a obligat să achite un preț nu numai cum a fost stabilit
inițial, ci și prețul modificat la intervale corelate cu influențele din
economie, iar apariția
O.U.G.
nr. 36/2001 și a
O.U.G.
nr.
178/2001 se înscrie în acest cadru, obligația contractuală de modificare a
prețului în raport de aceste criterii devenind și una legală, prin apariția
respectivelor acte normative.
În acest
sens, prin art. 1 din
O.U.G.
nr. 36/2001 se
dispune că pentru produsele și serviciile care se realizează sau se prestează
în țară în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor supuse
prin lege unui regim special (...), prețurile și tarifele se stabilesc și se
ajustează cu avizul Oficiului Concurenței, art. 2 alin. (1) arătând că aceste
prețuri și tarife se pot ajusta, de regulă, la un interval de 3 luni, cu avizul
Oficiului Concurenței (...), dacă parametrul de ajustare se modifică cu cel
puțin 5% față de nivelul existent la data precedentei ajustări.
Același
articol prin alin. (2) stabilește că ajustarea are loc plecând de la prețul
inițial la care se aplică parametrul de ajustare, ținându-se seama de
criteriile, modalitățile de ajustare, precum și de un coeficient de corecție
care reflectă avantajul consumatorului, stabilit prin H.G., în avizul Oficiului
Concurenței menționându-se, potrivit art. 3 alin. (1), pe lângă prețul sau
tariful ajustat și nivelul parametrului existent la data ajustării, față de
care se va determina modificarea parametrului respectiv la ajustarea
ulterioară.
Din
analiza acestor dispoziții legale rezultă că nivelul de preț stabilit nu poate
reprezenta un preț maximal, atât timp cât el este cel rezultat în urma
parametrilor de ajustare, pe baza influențelor din economia națională
fluctuantă, ținând cont de creșterea costurilor, componentelor, cu menținerea
aceleiași rate a rentabilității având în vedere caracterul contractual al
activității, legiuitorul prevăzând o excepție doar în sensul depășirii acestuia
nu și al micșorării prin art. 4 alin. (1).
Aceste
dispoziții legale nu pot fi considerate că se interpun contractului și că retroactivează,
așa cum s-a reținut de către instanța de apel.
Pe de o
parte, actul juridic obligă părțile la ceea ce au stabilit numai în măsura în
care condițiile avute în vedere la încheierea actului juridic de către părți
rămân neschimbate – ca o excepție de la principiul forței obligatorii a actului
juridic și al libertății contractuale, iar reglementarea clauzei inserată în
art. 9 alin. (1) din contractul încheiat între părți își găsește fundamentul în
principiul bunei – credințe la care se asociază principiul solidarității
contractuale, aceste principii dând naștere obligațiilor de cooperare, de
adaptare a contractului, la nevoia concilierii intereselor acestora în fața
evoluțiilor din mediul economic, ruperea echilibrului contractual în cursul
executării contractului din cauza unor circumstanțe exterioare justificând,
astfel, și intervenția instanței de judecată la cererea părților dar, pe de
altă parte, numai convențiile legal făcute au putere obligatorie între părți,
potrivit art. 969 C. civ. coroborat cu art. 970 C. civ., conform căruia
convențiile trebuie executate cu bună – credință. Ele obligă nu numai la ceea
ce este expres întrânsele, dar și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau
legea dă obligației, după natura sa.
Față de
această situație, modificarea prețului prin stabilirea unui regim legal al
produsului în cauză fiind imperativă, odată stabilită, conform avizelor date de
autoritatea legală competentă, aceasta operează de drept dacă părțile
contractante nu au adaptat în mod direct contractul.
De
asemenea, plecând de la faptul că principiul neretroactivității legii privește
fapte și efecte consumate în trecut, iar aplicarea imediată a legii noi
privește faptele juridice și efectele în curs de producere, rezultă că legea
nouă se aplică fără a fi retroactivă nu numai situațiilor juridice care se vor
naște, modifica sau stinge după această dată, dar și situațiilor juridice în
curs de formare, modificare sau stingere de la data intrării în vigoare precum
și efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.
Contractul
în litigiu este un contract în ființă, astfel că legea imperativă nouă se
aplică tuturor efectelor acestuia care nu s-au produs încă, iar efectele
produse în trecut sunt și rămân supuse legii vechi (prețului inițial).
Prin
urmare, dacă efectele viitoare ale contractului nu au fost epuizate până la
momentul intrării în vigoare a legii, legiuitorul poate pentru considerente de
interes public să intervină cu consecințe modificatoare asupra unor contracte
în curs, prin norme imperative, de imediată aplicare, norme care modifică sau
fac să înceteze normele private generate de contract, care sunt expresia
voinței părților contractante, în cauză fiind vorba de procedura de stabilire a
prețului la produsul „apă minerală la sursă” care capătă prin actul normativ un
regim special reglementat.
În cauză,
livrarea produsului a avut loc după emiterea avizelor legale, astfel că prețul
aplicabil la data livrării, facturat și neachitat este legal, intimata – pârâtă
având cunoștință despre caracterul obligatoriu al celor două avize în
condițiile în care a avut posibilitatea legală să le conteste și a făcut-o, pe
cale judecătorească, fără succes, astfel că, hotărârea instanței de apel în
sensul respingerii apelului formulat de reclamantă este nelegală.
Prin
urmare, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se impune admiterea
recursului și modificarea hotărârii acestei instanțe pentru motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul admiterii apelului și
schimbării hotărârii primei instanțe, cu consecința admiterii acțiunii astfel
cum a fost formulată.
Față de
această hotărâre se va respinge cererea de intervenție formulată în recurs în
interesul intimatei – pârâte, ca nefondată.
Văzând și
art. 274 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul declarat de reclamanta S.N.A.M. SA București împotriva deciziei
comerciale nr. 209 din 23 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București,
secția a VI-a comercială, pe care o modifică în tot.
Admite apelul
formulat de reclamanta S.N.A.M. SA București împotriva sentinței comerciale nr.
9094 din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
pe care o schimbă în tot, în sensul că admite acțiunea.
Obligă pe
pârâta SC E.D. SA să plătească reclamantei S.N.A.M. SA București: suma de
1.143.040,74 RON, cu titlu de diferență de preț; suma de 1.210.314,55 RON, cu
titlu de penalități de întârziere și suma de 44.720,08 RON, cu titlu de
cheltuieli de judecată.
Obligă pe
intimata- pârâtă SC E.D. SA să plătească recurentei- apelante S.N.A.M. SA
București suma de 47.649,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și
recurs.
Respinge
cererea de intervenție în interesul intimatei- pârâte SC E.D. SA, formulată de
numitul M.I. ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.