ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 315/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 25 octombrie 2007, reclamanta S.N.A.M. SA București a chemat în judecată pe pârâta SC E.D. SA , solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.143.040,74 RON, cu titlu de diferență preț facturat și neachitat, la plata penalităților de întârziere de 0,4% pe zi de întârziere, calculate conform clauzei penale prevăzute de art. 25 din contractul de vânzare-cumpărare nr. 16828/1997 și la plata cheltuielilor de judecată. La termenul de judecată din data de 30 noiembrie 2007, reclamanta S.N.A.M.

SA București a depus la dosarul cauzei cerere precizatoare a cererii introductive de instanță, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.143.040,74 RON, cu titlu de diferență preț, facturat și neachitat, și la plata sumei de 1.210.314,55 RON, cu titlu de penalități de întârziere de 0,4% / zi de întârziere, calculate conform clauzei penale prevăzute de art. 25 din contractul de vânzare- cumpărare nr. 16828/1997. Prin sentința comercială nr. 9094, pronunțată la data de 10 iunie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S.N.A.M.

SA București, în contradictoriu cu pârâta SC E.D. SA, ca neîntemeiată. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut, în esență, că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât solicitarea unui preț superior celui stabilit contractual este de natură a încălca principiul forței obligatorii a contractelor legal perfectate, consacrat prin dispozițiile art. 969 C. civ. Prevederile contractuale sunt în sensul că prețul apei minerale utile se modifică numai prin acordul scris al părților, urmând a face obiectul unui act adițional.

În opinia instanței, actele normative invocate de reclamantă nu au stabilit un preț obligatoriu pentru cumpărători, fiind reglementat numai regimul prețurilor practicat în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special, precum și a celor care se exercită prin regiile autonome, companiile și societățile naționale, ale căror prețuri și tarife se stabilesc și se ajustează cu avizul Oficiului Concurenței. Drept urmare, prevederile O.U.G. nr. 36/2001 nu pot fi aplicate în mod direct în raporturile comerciale născute în baza contractului de vânzare-cumpărare pe care se întemeiază pretențiile reclamantei, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiul libertății contractuale.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.N.A.M. SA București, în termen, la data de 17 iulie 2009, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la data de 29 octombrie 2009. Prin decizia comercială nr. 209, pronunțată la data de 23 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a respins apelul declarat de apelanta S.N.A.M. SA București, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, următoarele aspecte: În speță, apariția O.U.G. nr. 36/2001, prin care nu s-a urmărit reglementarea unui preț unic care să fie impus partenerilor contractuali, ci doar înlăturarea posibilității stabilirii unui drept discreționar al statului de a stabili prețul produselor și serviciilor ce constituie monopol de stat prin reglementarea unui preț maximal, nu poate constitui o excepție de la aplicarea principiului pacta sunt servanda.

Apelanta nu are dreptul de a stabili în mod unilateral modificarea unor clauze contractuale, conduita sa nefiind justificată nici măcar de apariția unor dispoziții legale atâta vreme cât cocontractantul nu și-a exprimat acordul în acest sens. Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, susținerile apelantei cu privire la faptul că instanța de fond nu a fost învestită cu verificarea legalității prețului, au fost considerate nefondate, tribunalul făcând aprecieri exclusiv cu privire la caracterul derogatoriu sau nu al normelor legale invocate de la principiul forței obligatorii. Nu poate fi reținut nici cel de-al treilea motiv de apel, referitor la clauza de impreviziune stipulată în contract și de care instanța nu a ținut seamă.

Astfel, este adevărat că părțile au prevăzut posibilitatea modificării viitoare a prețului, însă nu există nicio clauză care să permită modificarea unilaterală, ci doar ca urmare a acordului scris al părților. Dispozițiile O.U.G. nr. 36/2001 și O.U.G. nr. 178/2001 nu se pot interpune contractului, nu pot modifica clauze negociate de părți și nu pot retroactiva indiferent de domeniul reglementat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta S.N.A.M.

SA București, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii și obligarea intimatei-pârâte la plata sumelor de 1.143.040,74 RON, cu titlu de diferență preț facturat și neachitat, 1.210.314,55 RON, cu titlu de penalități de întârziere, și 68.547,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate la instanța de fond și apel și la plata cheltuielilor de judecată care urmează a fi efectuate în recurs. În recursul său, întemeiat, în drept, pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta- reclamantă S.N.A.M. SA București a invocat, în esență, următoarele motive: Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece instanța de apel a reținut în mod greșit că dispozițiile O.U.G. nr. 36/2001 nu pot modifica un contract care își produce deja efectele, fără acordul tuturor părților contractante. - Astfel, prin O.U.G. nr. 36/2001, privind regimul prețurilor și tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Comerțului, s-a reglementat regimul prețurilor și tarifelor în sectorul neconcurențial, cu luarea în considerare atât a mecanismelor specifice economiei de piață, ținând cont de rigorile economiei de piață, cât și a interesului național în activitatea de valorificare a produselor și serviciilor cu caracter de monopol natural, precum și a celor supuse prin lege unui regim special, produsul „apă minerală” fiind un produs hidromineral, extras din zăcămintele subsolului, proprietate publică a statului, în conformitate cu dispozițiile Constituției României ăart.

134 alin. (2) lit. b) raportat la art. 135 alin. (3) și art. 136 alin. (3)] și ale Legii nr. 213/1998. Prin legea specială enunțată se reglementează modalitatea de stabilire a prețurilor din sfera neconcurențială, a activităților cu caracter de monopol natural sau care sunt supuse prin lege unui regim special, stabilindu-se norme imperative și nu supletive, cu caracter derogator de la dreptul comun în materie. Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 36/2001, completată prin O.U.G. nr. 178/2001, regimul stabilirii libere, prin negociere a prețului produsului apă naturală la sursă – proprietate publică a statului – s-a schimbat, prețul stabilindu-se numai cu avizul fostului Oficiu al Concurenței, actualmente Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de succesor cu titlu universal al celui dintâi.

În baza acestora s-a emis de către Consiliul Concurenței Avizul nr. 490 din 25 februarie 2002, prin care, începând cu 1 martie 2002, prețului produsului în cauză a fost stabilit la 6 RON/l, plus T.V.A., legalitatea acestui aviz fiind verificată de instanțele judecătorești iar la 16 iunie 2004, Ministerul Finanțelor Publice a emis avizul nr. 686984, prin care începând cu data de 18 iunie 2004 prețul a fost stabilit la 7 RON/l plus T.V.A., legalitate, de asemenea, confirmată de instanțele judecătorești, care au statuat că prin noua reglementare, s-a schimbat regimul juridic al produsului, iar prin intervenția legii în raporturile obligaționale, independent de voința părților, elementul esențial – prețul – a devenit supravegheat pentru toți agenții economici din domeniul apelor minerale din România.

În același sens trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 970 C. civ., potrivit cărora ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa, respectiv ale art. 5 C. civ., potrivit cărora nimeni nu poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care interesează ordinea publică. - A mai susținut, că hotărârea este nelegală și din perspectiva motivării potrivit căreia prin O.U.G. nr. 36/2001 legiuitorul a stabilit doar prețul maximal, deoarece contrariul rezultă din conținutul art. 1 alin. (1), art. 2, alin. (1) și (2) și art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (1) din O.U.G.

nr. 36/2001 prin care se dispune că: „Produsele și serviciile care se realizează sau, respectiv, se prestează în țara în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special, precum și al celor care se executa de regiile autonome, companiile și societățile naționale, ale căror prețuri și tarife se stabilesc și se ajustează cu avizul Oficiului Concurenței, sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență (art. 1). Regula generală în materia ajustării prețurilor este reglementată prin dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 36/2001. În acest sens, alin. (1) statuează: „Prețurile produselor și tarifele serviciilor prevăzute la art. 1 se pot ajusta, de regulă, la un interval de 3 luni, cu avizul Oficiului Concurentei, (...), dacă parametrul de ajustare se modifică cu cel puțin 5 % față de nivelul existent la data precedentei ajustări”.

Potrivit alin. (2), „După informarea prealabilă a Guvernului și pe baza acordului acestuia, Oficiul Concurenței avizează prețurile sau tarifele produselor și serviciilor prevăzute la art. 1, în limitele prețului nominal rezultat din aplicarea, la prețul inițial, a modificării parametrului de ajustare, ținându-se seama de criteriile, modalitățile de ajustare, precum și de un coeficient de corecție care reflecta avantajul consumatorului, stabilite prin hotărâre a Guvernului”. Art. 3 alin. (1) dispune: „Nivelurile de preț sau de tarif cuprinse în avize se determină de Oficiul Concurentei pe buza analizei situației economico - financiare a producătorilor sau a prestatorilor, precum și a influențelor reale în costuri.

În avizul Oficiului Concurenței se va menționa, pe lângă prețul sau tariful ajustat, și nivelul parametrului existent la data ajustării, față de care se va determina modificarea parametrului respectiv la ajustarea ulterioară”. Din punct de vedere structural, nivelul de preț se determină prin luarea în considerare a componentelor acestuia, privind cheltuielile cu materii prime și materiale, combustibil și energie electrică; cheltuielile cu personalul; cheltuieli cu amortizările; cheltuielile privind prestațiile externe; cheltuieli cu impozitele, taxele, redevențele și vărsămintele asimilate; cheltuieli de întreținere, reparații și lucrări geologice; cheltuieli indirecte; rata rentabilității aferente producției, în sensul menținerii aceluiași nivel cu cel care a stat la baza fundamentării nivelului anterior de preț.

Prin derogare de la regula generală înscrisă în art. 2, prin dispozițiile art. 4 alin. (1) ale actului normativ invocat, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 205/2002, s-a prevăzut că: „În cazuri deosebite, cum ar fi (...) modificarea structurală a costurilor (...), Oficiul Concurenței va analiza (...) și poate să avizeze, (...), niveluri de prețuri și tarife mai mari decât cele rezultate conform dispozițiilor art. 2 și 3”. Majorarea prețului la 6 RON/l și, respectiv la 7RON/l a operat în condițiile art. 2 și 3, pe baza influențelor din economia națională, respectiv pe baza analizei situației economico – financiare a societății naționale, precum și a influențelor reale în costuri.

Nivelul de preț stabilit nu este unul maximal, în ideea înlăturării posibilității stabilirii unui preț discreționar al statului, el având la bază influențele din economia națională, iar ajustarea se face exclusiv în funcție de creșterea costurilor componentelor sale, cu menținerea aceleiași rate a rentabilității, având în vedere caracterul comercial al activității. - De asemenea, în mod greșit s-a reținut că statul ar avea calitatea de terț, calitate în care nu se poate interpune clauzelor contractuale. Produsul comercializat aparține domeniului public, iar titularul dreptului de proprietate este statul român, recurenta – reclamantă având doar calitatea de administrator, prin urmare, statul nu are calitate de terț, ci de parte contractantă.

Pe de altă parte, nu statul în calitate de parte s-a interpus clauzelor contractuale, ci dispozițiile imperative ale O.U.G. nr. 36/2001 completată prin O.U.G. nr. 178/2001, în scopul protejării interesului național în activitatea economică, în conformitate cu art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție. Același regim îl au și gazele, energia electrică și termică. - În mod greșit s-a reținut că recurenta – reclamantă a procedat unilateral la modificarea unor clauze contractuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, că nu ar fi justificată conduita nici măcar prin apariția unor dispoziții legale în lipsa acordului contractantului. În virtutea principiului aplicării imediate a legii civile, dispozițiile O.U.G.

nr. 36/2001, sunt de imediată aplicare în ceea ce privește contractul cu executare succesivă încheiat între părți anterior dar ale cărui efecte se produc și în prezent. Modificarea prețului a operat ope legis, iar nu în temeiul voinței recurentei – reclamante. Totodată, aplicarea prețului stabilit de autoritatea de reglementare, prin avizele emise, nu este condiționată de încheierea unor acte adiționale, deoarece în baza dispozițiilor general obligatorii se impunea modificarea contractului. Așa fiind, lipsa unui act adițional este lipsită de relevanță juridică, art. 8 alin. (1) pct. 2 din O.U.G. nr. 36/2001, aprobată și modificată prin Legea nr. 205/2002 prevăzând că practicarea de către producători, prestatori și importatori a unor prețuri și tarife fără avizul Oficiului Concurenței constituie contravenție pentru aceștia.

Totodată, reglementările nu prevăd obligativitatea negocierii între producători și beneficiari a unui preț supus avizului Ministerului Finanțelor Publice. - În mod greșit s-a reținut că, aplicarea O.U.G. nr. 36/2001 ar fi de natură a încălca principiul forței obligatorii a contractului, deoarece forța obligatorie a contractelor este limitată de exercițiul drepturilor civile în conformitate cu legea, potrivit art. 969 C. civ. convențiile legal făcute având putere de lege între părți sub condiția de a nu fi contrare dispozițiilor prohibitive și imperative ale legii, ordinii publice și bunelor moravuri, text de lege care trebuie interpretat în corelare cu art. 970 C. civ. și art. 5 C. civ. De asemenea, potrivit art. 966 C. civ., obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect, iar potrivit art. 968 C. civ., cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Intervenind în stabilirea prețurilor pentru categoria de produse/servicii ce aparțin domeniului public al statului și care sunt supuse unui regim special, prin adoptarea O.U.G. nr. 36/2001 și O.U.G. nr. 178/2001, legiuitorul a impus produsului comercializat în baza contractului încheiat un regim obligatoriu în privința prețului, în raport de care părțile au obligația de conformare. - Instanța de apel, cu încălcarea regulii „specialia generalibus derogant” a înlăturat incidența dispozițiilor O.U.G. nr. 36/2001. Prevederile C. civ. care reglementează principiile libertății contractuale și principiul forței obligatorii reprezintă norme generale în materia stabilirii prețului, respectiv legea – cadru.

O.U.G. nr. 36/2001, completată prin O.U.G. nr. 178/2001, este legea specială în raport cu legea – cadru în materia regimului stabilirii prețului și cuprinde norme derogatorii de la dreptul comun sub aspectele reglementate. Instanța de fond a încălcat și regula de interpretare conform căreia legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării. În mod greșit a reținut instanța de apel că aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 36/2001 ar însemna încălcarea principiului neretroactivității.

Aplicarea acestor dispoziții unui contract cu executare succesivă, încheiat anterior intrării sale în vigoare, dar ale cărui efecte se produc după intrarea în vigoare a acesteia nu echivalează cu instituirea unui regim obligatoriu al prețului și pentru perioada anterioară intrării sale în vigoare, ceea ce ar fi de natură a încălca principiul neretroactivității sale, ci în considerarea principiului aplicării imediate a legii noi, de la data intrării în vigoare a legii noi, aceasta aplicându-se tuturor situațiilor, inclusiv contractelor cu executare succesivă încheiate anterior intrării sale în vigoare, dar ale căror efecte se produc după intrarea acesteia în vigoare. În mod greșit s-a înlăturat incidența clauzei de impreviziune.

Potrivit art. 9 alin. (5) din contract s-a prevăzut că prețul de vânzare se va modifica la intervale corelate cu influențele din economie, cât și în cazul schimbării structurii acestuia, cumpărătorul obligându-se să plătească cantitățile contractate și suplimentare la noul preț. Prin această clauză, intimata – pârâtă s-a obligat să plătească nu doar prețul, astfel cum a fost stabilit la încheierea contractului, ci și prețul modificat la intervale corelate cu influențele din economie, iar faptul că aceasta a continuat relațiile contractuale, fără a solicita încetarea contractului pentru aceste motive, echivalează cu o acceptare implicită a prețului legal stabilit în baza regulii „rebus sie stantibus”.

În mod greșit instanța de apel a reținut că legalitatea avizelor emise de către Consiliul Concurenței referitoare la prețul apei minerale, care au făcut obiectul controlului judiciar al instanțelor de contencios administrativ este lipsită de relevanță juridică, întrucât nu s-au formulat aprecieri cu privire la prețul contractelor, deoarece din observarea hotărârilor judecătorești rezultă că, dimpotrivă, instanțele au statuat asupra obligativității prețului stabilit de autoritatea de reglementare. În subsidiar, recurenta – reclamantă a mai arătat că aceeași instanță a pronunțat o hotărâre contrară într-o speță similară. Concluzionând, recurenta – reclamantă a arătat că legalitatea prețului la care a fost facturat produsul este dată de legalitatea avizelor emise de Ministerul Finanțelor Publice.

În apărare, intimata – pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, susținând, în esență, că în cauză au prioritate principiile pacta sunt servanda, tempus regit actum și al libertății contractuale, apariția O.U.G. nr. 36/2001 neputând constitui o excepție de la aceste principii fundamentale de drept, sens în care trebuie avut în vedere și actul adițional nr. 61099 din 21 decembrie 2005 prin care recurenta – reclamantă, recunoaște că orice modificare a prețului nu poate avea decât prin negociere directă, chiar și în condițiile intervenirii unor avize speciale acestea neaplicându-se de drept contractelor. În cauză, a intervenit în interesul intimatei – pârâte, intervenientul M.I.

care a formulat aceleași apărări arătând, totodată, că prin reglementarea specială s-a prevăzut doar o procedură privind ajustarea prețurilor și până la ce limită pot fi acestea majorate scopul reglementării nefiind acela de a impune cocontractanților noile prețuri majorate, ci dimpotrivă, acela de a-i proteja de abuzurile autorităților care comercializează produse în regim de monopol, art. 8 stipulând în acest sens sancțiunile aplicabile autorității contractante în cazul în care dispozițiile legii sunt încălcate. Analizând recursul se găsește fondat, pentru considerentele ce urmează: Problema juridică care trebuie lămurită în cauză este aceea dacă prin O.U.G.

nr. 36/2001, cu modificările ulterioare, s-a reglementat un regim legal al produsului ce face obiectul contractului încheiat între părți, or din conținutul actului normativ rezultă cu evidență că produsul „apă minerală la sursă” - produs cu caracter de monopol natural, este supus unui regim special în sensul că prețurile și tarifele se stabilesc și se ajustează cu avizul Consiliului Concurenței, ulterior al Ministerului Finanțelor Publice. În acest cadru legal al O.U.G.

nr. 36/2001, s-au emis la cererea recurentei – reclamante, în calitate de parte contractantă și nu de terț, avizele nr. 490 din 25 februarie 2002, respectiv nr. 686984 din 16 iunie 2004, care au făcut obiectul controlului judecătoresc la cererea intimatei – pârâte, stabilindu-se cu putere de lucru judecat legalitatea acestora, deci și a prețului, iar faptul că părțile contractante nu au procedat apoi la încheierea unui act adițional la contract prin care să modifice prețul – în aceste limite, este lipsit de relevanță juridică din perspectiva caracterului imperativ al dispozițiilor care reglementează materia. De altfel, părțile au și stabilit o clauză prin art. 9 alin. (1) din contract, potrivit căreia „prețul de vânzare se va modifica la intervale corelate cu influențele din economie, cât și în cazul schimbării structurii acestuia, cumpărătorul obligându-se să plătească cantitățile contractate și suplimentare la noul preț”.

Rezultă că intimata – pârâtă s-a obligat să achite un preț nu numai cum a fost stabilit inițial, ci și prețul modificat la intervale corelate cu influențele din economie, iar apariția O.U.G. nr. 36/2001 și a O.U.G. nr. 178/2001 se înscrie în acest cadru, obligația contractuală de modificare a prețului în raport de aceste criterii devenind și una legală, prin apariția respectivelor acte normative. În acest sens, prin art. 1 din O.U.G.

nr. 36/2001 se dispune că pentru produsele și serviciile care se realizează sau se prestează în țară în cadrul activităților cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special (...), prețurile și tarifele se stabilesc și se ajustează cu avizul Oficiului Concurenței, art. 2 alin. (1) arătând că aceste prețuri și tarife se pot ajusta, de regulă, la un interval de 3 luni, cu avizul Oficiului Concurenței (...), dacă parametrul de ajustare se modifică cu cel puțin 5% față de nivelul existent la data precedentei ajustări.

Același articol prin alin. (2) stabilește că ajustarea are loc plecând de la prețul inițial la care se aplică parametrul de ajustare, ținându-se seama de criteriile, modalitățile de ajustare, precum și de un coeficient de corecție care reflectă avantajul consumatorului, stabilit prin H.G., în avizul Oficiului Concurenței menționându-se, potrivit art. 3 alin. (1), pe lângă prețul sau tariful ajustat și nivelul parametrului existent la data ajustării, față de care se va determina modificarea parametrului respectiv la ajustarea ulterioară.

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că nivelul de preț stabilit nu poate reprezenta un preț maximal, atât timp cât el este cel rezultat în urma parametrilor de ajustare, pe baza influențelor din economia națională fluctuantă, ținând cont de creșterea costurilor, componentelor, cu menținerea aceleiași rate a rentabilității având în vedere caracterul contractual al activității, legiuitorul prevăzând o excepție doar în sensul depășirii acestuia nu și al micșorării prin art. 4 alin. (1). Aceste dispoziții legale nu pot fi considerate că se interpun contractului și că retroactivează, așa cum s-a reținut de către instanța de apel.

Pe de o parte, actul juridic obligă părțile la ceea ce au stabilit numai în măsura în care condițiile avute în vedere la încheierea actului juridic de către părți rămân neschimbate – ca o excepție de la principiul forței obligatorii a actului juridic și al libertății contractuale, iar reglementarea clauzei inserată în art. 9 alin. (1) din contractul încheiat între părți își găsește fundamentul în principiul bunei – credințe la care se asociază principiul solidarității contractuale, aceste principii dând naștere obligațiilor de cooperare, de adaptare a contractului, la nevoia concilierii intereselor acestora în fața evoluțiilor din mediul economic, ruperea echilibrului contractual în cursul executării contractului din cauza unor circumstanțe exterioare justificând, astfel, și intervenția instanței de judecată la cererea părților dar, pe de altă parte, numai convențiile legal făcute au putere obligatorie între părți, potrivit art. 969 C. civ.

coroborat cu art. 970 C. civ., conform căruia convențiile trebuie executate cu bună – credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres întrânsele, dar și la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației, după natura sa. Față de această situație, modificarea prețului prin stabilirea unui regim legal al produsului în cauză fiind imperativă, odată stabilită, conform avizelor date de autoritatea legală competentă, aceasta operează de drept dacă părțile contractante nu au adaptat în mod direct contractul.

De asemenea, plecând de la faptul că principiul neretroactivității legii privește fapte și efecte consumate în trecut, iar aplicarea imediată a legii noi privește faptele juridice și efectele în curs de producere, rezultă că legea nouă se aplică fără a fi retroactivă nu numai situațiilor juridice care se vor naște, modifica sau stinge după această dată, dar și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere de la data intrării în vigoare precum și efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute. Contractul în litigiu este un contract în ființă, astfel că legea imperativă nouă se aplică tuturor efectelor acestuia care nu s-au produs încă, iar efectele produse în trecut sunt și rămân supuse legii vechi (prețului inițial).

Prin urmare, dacă efectele viitoare ale contractului nu au fost epuizate până la momentul intrării în vigoare a legii, legiuitorul poate pentru considerente de interes public să intervină cu consecințe modificatoare asupra unor contracte în curs, prin norme imperative, de imediată aplicare, norme care modifică sau fac să înceteze normele private generate de contract, care sunt expresia voinței părților contractante, în cauză fiind vorba de procedura de stabilire a prețului la produsul „apă minerală la sursă” care capătă prin actul normativ un regim special reglementat.

În cauză, livrarea produsului a avut loc după emiterea avizelor legale, astfel că prețul aplicabil la data livrării, facturat și neachitat este legal, intimata – pârâtă având cunoștință despre caracterul obligatoriu al celor două avize în condițiile în care a avut posibilitatea legală să le conteste și a făcut-o, pe cale judecătorească, fără succes, astfel că, hotărârea instanței de apel în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă este nelegală. Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., se impune admiterea recursului și modificarea hotărârii acestei instanțe pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul admiterii apelului și schimbării hotărârii primei instanțe, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Față de această hotărâre se va respinge cererea de intervenție formulată în recurs în interesul intimatei – pârâte, ca nefondată. Văzând și art. 274 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.N.A.M. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 209 din 23 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în tot. Admite apelul formulat de reclamanta S.N.A.M. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 9094 din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, pe care o schimbă în tot, în sensul că admite acțiunea. Obligă pe pârâta SC E.D. SA să plătească reclamantei S.N.A.M. SA București: suma de 1.143.040,74 RON, cu titlu de diferență de preț; suma de 1.210.314,55 RON, cu titlu de penalități de întârziere și suma de 44.720,08 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pe intimata- pârâtă SC E.D. SA să plătească recurentei- apelante S.N.A.M. SA București suma de 47.649,28 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și recurs. Respinge cererea de intervenție în interesul intimatei- pârâte SC E.D. SA, formulată de numitul M.I. ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.