ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 329/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 329/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată prin sentința civilă nr. 1538/C din 15 octombrie
2009 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,
s-a admis în partea acțiunea formulată de reclamanta SC M.I. SRL în
contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL și în consecință, a fost obligată pârâta
să plătească reclamantei suma de 13.513,64 lei reprezentând contravaloare
prestații, suma de 100.800 lei reprezentând daune interese, fiind respinse
restul pretențiilor. S-a luat act de renunțarea reclamantei reconvenționale SC
S.I. SRL la judecata cererii reconvenționale formulată în contradictoriu cu
pârâta SC M.I. SRL, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de
17.070,56 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerente s-a
reținut că la data de 4 martie 2008 s-a încheiat între părți contractul de
închiriere nr. 79 conform căruia reclamanta, în calitate de furnizor, s-a
obligat să închirieze pârâtei, în calitate de beneficiar, la cererea scrisă a
acesteia autobasculante, utilaje și echipamente în perioada convenită și în
conformitate cu obligațiile asumate în contract. Contractul a fost încheiat
pentru un termen de 12 luni.
Potrivit art. 4 din
contract programul de lucru este de 12 ore/zi, iar la solicitarea
beneficiarului poate fi prelungit, în cazul staționării utilajelor sau
autobasculantelor, respectiv neasigurarea frontului de lucru sau perioadă cu
intemperii, chiria utilajelor afectate de aceasta va reprezenta 30% din tariful
orar stabilit, conform Anexei 1.
În conformitate cu art. 8
din același contract părțile s-au obligat să suporte consecințele rezilierii
contractului, inclusiv plata daunelor-interese, în cazul în care nu reușesc
să-și îndeplinească întocmai obligațiile asumate din cauze imputabile lor.
Potrivit cererii
adresată la data de 29 februarie 2008, pârâta a solicitat reclamantei
închirierea a patru utilaje necesare șantierului Stupini și anume : un
excavator cupă 1,6 - 1,8 mc pentru perioada 1 martie - 1 septembrie 2008, un
vibrocompactor 12,5 t pentru perioada 1 martie - 31 decembrie 2008, un greder
15 - 17 t pentru perioada 20 martie - 31 decembrie 2008 și un buldozer pentru
perioada 1 martie -1 septembrie 2008.
Susținerile pârâtei în
sensul că reclamanta a încălcat dispozițiile art. 2.1 și art. 2.2 din contract
prin faptul că a afectat la lucrări un număr de 4 autobasculante și un buldozer
care nu au fost solicitate și comandate, conduită ce a dus la creșterea
nejustificată a costului lucrărilor cu chiria plătită pentru staționarea
autobasculantelor și utilajelor folosite, nu pot fi reținute deoarece, astfel
cum recunoaște și pârâta atât prin întâmpinarea formulată cât și prin
răspunsurile date la întrebările nr. 2, 5 și 6 ale interogatoriului, utilajele
au fost afectate lucrărilor iar situația a fost acceptată de pârâtă cu intenția
de a colabora cu reclamanta și de a intensifica ritmul de lucru.
Susținerile pârâtei în
sensul că reclamanta a promovat o acțiune hibrid pe temei mixt: contractual și
delictual, nu pot fi reținute având în vedere precizarea aflată la fila 48 vol.
I, analiza condițiilor privind răspunderea civilă delictuală neimpunându-se.
Potrivit art. 969 și
art. 970 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile
contractante, acestea trebuind să le execute cu bună credință, în condițiile și
la termenele prevăzute și stabilite de părți.
Creditorul are dreptul
de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, în caz contrar având dreptul la
dezdăunări (art. 1073 C. civ.), debitorul fiind obligat să suporte și plata
daunelor interese fie pentru neexecutarea obligației, fie pentru întârzierea
executării acesteia (art. 1082 C. civ.).
În speță, pârâta nu și-a
îndeplinit obligațiile contractuale referitoare la asigurarea frontului de
lucru pentru utilajele identificate în Anexa I la contract și pentru termenul
prevăzut în același contract, solicitând în consecință rezilierea contractului
nr. 79 din 4 martie 2008 începând cu data de 1 noiembrie 2008.
Pentru considerentele de
fapt și de drept expuse instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de
reclamanta SC M.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC S.I. SRL în limita
pretențiilor dovedite.
Prin decizia nr. 25/Ap
din 16 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, s-a respins
apelul declarat de pârâta SC S.I. SRL Brașov împotriva sentinței civile nr.
1538/C din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Brașov, secția comercială și contencios
administrativ, pe care a păstrat-o, apelanta fiind obligată să plătească
intimatei SC M.I. SRL Zărnești suma de 5.000 lei cu titlu de cheltuieli de
judecată.
În considerentele
decizie s-a reținut, că utilajele care nu au fost solicitate au fost însă
afectate lucrărilor și acceptate de către beneficiar, cu intenția de a colabora
cu reclamanta și de a intensifica ritmul de lucru (întâmpinare și răspunsuri la
interogatoriu).
Astfel, având în vedere
aceste aspecte și în ceea ce privește aceste utilaje, clauzele contractului de
închiriere sunt aplicabile. În consecință, instanța de fond a considerat în mod
corect că pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale constând în
neasigurarea frontului de lucru pentru termenul prevăzut în contract, pârâta
urmează a fi obligată atât la contravaloarea prestațiilor neachitate, precum și
la plata de daune interese. Rezilierea unilaterală a contractului de închiriere
dă dreptul reclamantei la plata daunelor interese stabilite prin contract, în
cuantumul stabilit de expertiza judiciară necontestată de către părți.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs pârâta SC S.I. SRL Brașov care a apreciat că, atât
prima instanță, cât și instanța de apel, interpretând greșit contractul nr. 79/2008,
au schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (art.
304 pct. 8 C. proc. civ. hotărârea atacată fiind dată cu încălcarea legii (art.
304 pct. 9 C. proc. civ.). Recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu
încălcarea art. 1082 și art. 1086 C. civ. potrivit cărora prejudiciul reparabil
trebuie să fie cert, atât în privința existenței, cât și a posibilităților de
evaluare, și direct, în legătură cauzală necesară cu neexecutarea lato-sensu a
obligațiilor contractuale.
Analizând decizia prin
prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul pentru următoarele
considerente:
Privitor la motivul de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reține că, în
speță, contractul nr. 79/2008 - premisă a acțiunii îndreptată împotriva pârâtei
- nu este un contract cu executare succesivă așa cum au considerat instanțele,
ci un contract-cadru prin care părțile au stabilit condițiile generale și
principale reguli, care timp de 12 luni, vor guverna relațiile contractuale
concrete dintre ele având ca obiect asigurarea de mijloace materiale și umane
necesare executării unor lucrări.
Potrivit clauzelor
contractului-cadru „Proprietarul se obligă să închirieze beneficiarului, la
cererea scrisă a acestuia autobasculante, utilaje, și echipamente în perioada
cuvenită și în conformitate cu obligațiile asumate în prezentul contract - art.
2.1. și „Utilajele vor fi puse la dispoziție în limita disponibilităților la
comanda prealabilă a beneficiarului transmisă prin fax cu 24 de ore înainte” -
art. 2.2.) relațiile contractuale concrete de executare a contractului cadru,
se stabilesc și se declanșează la comanda scrisă a beneficiarului, cu condiția
ca aceasta să poată fi executată de partener „în limita disponibilităților”.
Dacă nu am fi în
prezența unui contract-cadru, preparator, ci a unui contract de închiriere de
„execuție”, obligația de punere la dispoziție ar fi pură și simplă și nu
afectată de condiția comenzii prealabile sau a existenței disponibilului.
Așa fiind, instanțele ar
fi trebuit să aibă în vedere distincția de regim juridic dintre contractul -
cadru care obliga recurenta să comande timp de 12 luni părții adverse (și nu
altor persoane) utilajele și echipamentele, în condițiile și conform procedurilor
stabilite în acest contract cadru și comanda urmată de executare, care
constituie un contract generat de contractul-cadru, dar distinct de acesta.
Tot astfel, obligația
generală de a asigura front de lucru pe o durată de 12 luni, pentru utilajele prevăzute
generic în conținutul contractului cadru, se distinge de obligația concretă de
a asigura front de lucru, pe durata comenzii, pentru utilajele individualizate
în comanda urmată de executare, iar art. 4.2. din contract se referă la acesta
din urmă.
Dintr-o altă
perspectivă, fiind vorba de un contract-cadru, cu caracter preparator și
prealabil, eventuala încălcare a obligațiilor pe care le conține atrage
răspunderea civila delictuală și nu contractuală.
În opinia ambelor
instanțe, actul în discuție constituie un contract de închiriere simplu, prin
care intimata la dispoziție folosința temporară a unor bunuri, în schimbul unor
sume de bani, contract căruia îi sunt aplicabile reglementările speciale
specifice acestui tip de contract.
Cum însă, potrivit art.
5.1. și art. 5.3. din contract, intimata s-a obligat să asigure personalul de
deservire și calitatea lucrărilor, iar persoana umană nu poate fi obiect al
închirierii, suntem în prezența unui contact mixt (închiriere în privința
utilajelor și prestări de servicii în privința oamenilor) în cadrul căruia
elementul dominant este prestarea de servicii.
Hotărârea atacată a fost
dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) Hotărârea a fost dată
cu încălcarea art. 1082 și art. 1086 C. civ. potrivit cărora prejudiciul
reparabil trebuie să fie cert, atât în privința existenței, cât și a
posibilităților de evaluare, și direct, în legătură cauzală necesară cu
neexecutarea lato-sensu a obligațiilor contractuale.
În legătură cu această
condiție indispensabilă a răspunderii civile, intimata a arătat că: „Societatea
noastră, având în vedere contractul valabil încheiat cu pârâta nu a mai
participat la licitațiile publice pentru deszăpezire, ținute în luna octombrie
2008 și nici nu a mai acceptat oferte de prestare de servicii pentru utilajele
închiriate de pârâtă. Astfel, prin denunțarea unilaterală a contractului de
către pârâtă, societatea noastră se vede prejudiciată prin neasigurarea unor
activități aducătoare de venit aferente acestor utilaje, mai ales prin ratarea
unor licitații publice pentru deszăpezire, unde aceste utilaje puteau fi clar
utilizate în condiții optime pentru perioada de iarnă”.
Așadar, în opinia
intimatei, prejudiciul constă în pierderea unei șanse, a posibilității de a
realiza un câștig care, prin însăși definiție, nu are un caracter cert,
condiție pe care trebuie să o îndeplinească prejudiciul pentru a fi reparabil.
Menționăm în acest context că raportul de expertiză administrat în cauză nu
stabilește că recurenta ar fi produs vreun prejudiciu intimatei și întinderea
acestuia, ci exclusiv modul în care aceasta a întocmit facturile pe care le-a
emis.
Și, chiar dacă s-ar
considera că această „pierdere” este indemnizabilă, ea nu a fost cauzată de
pretinsa „denunțare unilaterală” a contractului: potrivit art. 2.2. din
contract, intimata și-a rezervat dreptul de a pune la dispoziție utilaje,
echipamente, autobasculante numai „în limita disponibilităților”. Or, dacă ar
fi avut șansa reală de a câștiga licitațiile și/sau ofertele mai avantajoase,
contractul nu o împiedica să le valorifice, indisponibilizând bunurile și
dându-le destinația dorită. Intimata a preferat însă să extindă obiectul
material al unui contract existent, să aducă utilaje nesolicitate de partener
și inutile lucrărilor și apoi să pretindă plata „staționării” acestora.
Pentru aceste motive, în
temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3), raportat la art. 304 pct. 8 si 9 C.
proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta SC S.I. SRL Brașov
împotriva deciziei nr. 25/Ap din 16 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, se va modifica decizia atacată în sensul că se va
admite apelul pârâtei și se va schimba în parte sentința nr. 1538/C din 15
octombrie 2009 a Tribunalului Brașov în sensul că se va respinge capătul de cerere
privind obligarea pârâtei SC S.I. SRL la daunele interese, fiind menținute în
rest dispozițiile sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de pârâta SC S.I. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 25/Ap din 16 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția comercială.
Modifică decizia atacată
în sensul că admite apelul pârâtei și schimbă în parte sentința nr. 1538/C din
15 octombrie 2009 a Tribunalului Brașov.
Respinge capătul de
cerere privind obligarea pârâtei SC S.I. SRL la daunele interese.
Menține în rest
dispozițiile sentinței apelate.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 26 ianuarie 2011.