ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 936/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 936/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 4955 din 1

octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în Dosar nr.

4051/1285/2008 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată

formulată de către reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.C.

SRL.

S-a admis în parte

cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC A.C. SRL împotriva

reclamantei-pârâte SC A.I. SRL.

S-a respins cererea

de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC A.I. SRL în

contradictoriu cu pârâtul M.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

A fost obligată

pârâta SC A.C. SRL în favoarea reclamantei SC A.I. SRL la plata sumei de

198.585,64 RON, din care 99.292,82 RON cu titlu de chirie, iar 99.292,82 RON cu

titlu de penalități de întârziere.

A fost obligată

reclamanta-pârâtă SC A.I. SRL la plata sumei de 13.620,74 RON în favoarea

pârâtei-reclamante SC A.C. SRL, reprezentând contravaloarea agregatelor de

balastieră livrate.

S-a respins cererea

pârâtei-reclamante SC A.C. SRL de obligare a reclamantei-pârâte SC A.I. SRL la

plata contravalorii combustibilului.

S-au compensat

creanțele reciproce ale celor două părți până la concurența sumei de 13.620,74

RON și pe cale de consecință obligă pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de

184.964,9 RON în favoarea reclamantei SC A.I. SRL.

A fost obligată

pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 17.677,37 RON, reprezentând cheltuieli de

judecată în favoarea reclamantei A.I. SRL.

A fost obligată

reclamanta SC A.I. SRL la plata sumei de 3.405,46 RON, reprezentând cheltuieli

de judecată în favoarea pârâtei SC A.C. SRL

S-au compensat

cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 3.405,46 RON și pe cale de

consecință obligă pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 14.271,91 RON în

favoarea reclamantei SC A.I. SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul specializat a reținut următoarele:

Între reclamantă și

pârâtă s-au desfășurat raporturi comerciale în cursul anului 2006 în baza

contractului de închiriere, potrivit căruia reclamanta SC A.I. SRL, în calitate

de locator, a transmis în folosința pârâtei SC A.C. SRL 2 autobasculante de 16

to și un încărcător frontal tip volă, pe o perioadă de un an, tariful pentru

închirierea acestor două utilaje fiind stabilit în mod diferențiat după cum

urmează: pentru autobasculante 32 RON fără TVA pentru fiecare cursă efectuată,

iar pentru volă 50 RON fără TVA/1oră efectiv lucrată în care aceasta are

motorul pornit. S-a mai convenit ca plata să se facă prin bilet la ordin, filă

CEC, ordin de plată și prin compensare cu agregate până la 15.000 RON, în

termen de 30 de zile de la data facturării, facturile urmând a fi emise la

datele de 15 sau 30/31 ale lunii în curs și confirmate de către locatar.

De asemenea, părțile

au prevăzut la pct. 7 o clauză penală, stabilind că în cazul în care locatarul

nu achită facturile la termenul stabilit, acesta datorează penalități în

cuantum de 0,25% din valoarea sumelor neplătite pentru fiecare zi de

întârziere, fără a se putea depăși valoarea sumelor neplătite.

Prin actul adițional

din 12 august 2006 părțile au modificat tarifele de închiriere, stabilind că

începând cu data de 1 septembrie 2006 pârâta datorează pentru autobasculante

27,5 RON fără TVA pentru fiecare cursă efectuată, 19 RON fără TVA pentru

fiecare cursă Stație - Depozit și 13,5 RON fără TVA pentru fiecare cursă locală

în stație.

Pe baza contractului

de închiriere menționat mai sus reclamanta a emis cele trei facturi fiscale din

31 august 2006 în sumă de 70.881,20 RON, 1 noiembrie 2006 în sumă de 15.408,67

RON și 16 noiembrie 2006 în sumă de 13.002,95 RON, pe care își întemeiază

pretențiile în această cauză.

Aceste facturi

fiscale au fost contestate de către pârâtă prin înscriere în fals, aceasta

susținând în esență că semnătura aplicată în dreptul numelui delegatului care a

primit factura din 31 august 2006 nu aparține persoanei menționate în rubrica

respectivă și anume angajatului pârâtei S.M., iar semnăturile aplicate la

rubrica "semnătura de primire" de pe facturile din 1 noiembrie 2006 și

din 16 noiembrie 2006 nu emană de la un reprezentant al pârâtei.

Parcurgând procedura

înscrierii în fals reglementată de art. 180 și urm. C. proc. civ., tribunalul a

dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru verificarea acestor aspecte

și a audiat martorii S.M. și S.A.

Față de concluziile

certe ale raportului de expertiză criminalistică efectuat de Laboratorul

Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj, exprimată în sensul că

semnăturile de pe exemplarele albastru, roșu și verde ale facturii din 31

august 2006 au fost executate de către numitul S.M., semnăturile de la

rubricile "semnătura de primire" și "date privind

expediția" ale facturilor albastre din 1 noiembrie 2006 și din 16

noiembrie 2006 au fost executate de numita S.A., iar semnătura depusă pe

factura verde din 1 noiembrie precum și semnăturile depuse pe factura verde din

16 noiembrie 2006 au fost executate de numita S.A., tribunalul a reținut că

cele trei facturi fiscale sunt opozabile pârâtei, fiind semnate de primire de

către prepuși ai pârâtei.

Calitatea de prepuși

a numiților S.M. și S.A. derivă din calitatea de angajați ai pârâtei SC A.C.

SRL, împrejurare probată prin contractele individuale de muncă.

Concluziile

raportului de expertiză criminalistică se coroborează și cu declarația numitei

S.A., care a relatat instanței că atât ea cât și șeful de șantier de la punctul

de lucru Gilău, respectiv S.M. aveau ca atribuție de serviciu preluarea

facturilor fiscale emise de partenerii contractuali ai pârâtei.

Celelalte mențiuni de

pe facturi contestate de către pârâtă prin întâmpinare și anume lipsa ștampilei

de pe unele exemplare ale facturilor, îngroșarea cuvântului construct din

denumirea pârâtei, îngroșarea scadenței până la care trebuia efectuată plata

facturilor din 16 noiembrie 2006 și din 1 noiembrie 2006 nu sunt producătoare

de efecte juridice și nu influențează în niciun mod raporturile contractuale

dintre părți.

Luând în considerare

uzanțele comerciale și faptul că părțile nu au reglementat în cuprinsul

contractului de închiriere din 20 iulie 2006 o anumită procedură de urmat în

vederea confirmării facturilor emise în baza acestui contract, tribunalul a

reținut că prin semnarea fără obiecțiuni a celor trei facturi din 31 august

2006 în sumă de 70.881,20 RON, 1 noiembrie 2006 în sumă de 15.408,67 RON și 16

noiembrie 2006 în sumă de 13.002,95 RON de către prepușii pârâtei în a căror

atribuții de serviciu intra și preluarea facturilor fiscale, aceste facturi pot

fi considerate acceptate la plată de către pârâtă.

Instanța nu a primit apărarea

pârâtei referitoare la nesocotirea de către reclamantă a tarifelor de

închiriere convenite cât timp factura fiscală din 31 august 2006 a fost emisă

pentru serviciile prestate în lunile iulie și august 2006, înainte de data de 1

septembrie 2006, stabilită pentru intrarea în vigoare a actului adițional din

12 august 2006. Astfel reclamanta a menționat un tarif de 32 RON fără TVA

pentru fiecare cursă în afara șantierului (casa P.) efectuată de o basculantă

și 50 RON fără TVA pentru fiecare oră în care a fost utilizată voia în

concordanță cu prevederile contractuale.

Față de împrejurarea

că prin încheierea interlocutorie din data de 4 noiembrie 2009, instanța a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.F., instanța a

respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC A.I.

SRL în contradictoriu cu pârâtul M.F., ca fiind introdusă împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Referitor la cererea

reconvențională, tribunalul a reținut următoarele:

Concomitent

raporturilor comerciale generate de închirierea utilajelor, între părți s-au

mai desfășurat și raporturi specifice livrării de mărfuri. în concret,

pârâta-reclamantă SC A.C. SRL a livrat reclamantei-pârâte agregate de

balastieră, în valoare de 13.620,74 RON. Primirea mărfii rezultă din avizele de

însoțire a mărfii care poartă semnătura de primire din partea unui prepus al

reclamantei-pârâte. Deși aceasta din urmă a contestat vehement pe parcursul

judecății existența debitului în valoare de 13.620,74 RON, însumând valoarea

facturilor fiscale emise pentru agregatele de balastieră furnizate,

reprezentantul reclamantei cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei a recunoscut

existența acestui debit și împrejurarea că aceste facturi fiscale au fost

înregistrate în contabilitatea reclamantei. Această poziție finală adoptată de

reclamantă nu face altceva decât să confirme situația de fapt pe care o relevă

avizele de însoțire a mărfii în cuprinsul cărora se menționează cantitatea de

agregate de balastieră livrată, exprimată în mc, și faptul recepționării

acesteia, fără obiecțiuni, de către prepușii reclamantei. Chiar dacă facturile

fiscale emise pentru aceste operațiuni comerciale de vânzare-cumpărare

succesive nu poartă o semnătură de primire din partea reclamantei, facturile

fiscale pot fi considerate acceptate prin coroborare cu alte acte ce emană de

la reclamantă, respectiv cu avizele de însoțire a mărfii.

Prin urmare,

tribunalul a reținut că pârâta-reclamantă este îndreptățită la încasarea sumei

de 13.620,74 RON, reprezentând contravaloarea agregatelor de balastieră,

raporturile contractuale între părți derulându-se sub forma comenzii urmată de

executare, fapt probat în condițiile art. 46 din C. com. prin facturile fiscale

de la dosar și avizele de însoțire a mărfii.

Cât privește

pretenția pârâtei-reclamante de obligare a reclamantei-pârâte la plata facturii

fiscale din 11 septembrie 2008, reprezentând contravaloarea unei cantități de

combustibil, depusă în original la dosarul cauzei, tribunalul a respins-o ca

nefondată întrucât nu s-a probat asumarea unei astfel de obligații de către

reclamanta-pârâtă și nici acceptarea facturii emise în acest scop. Dimpotrivă,

la ultimul termen de judecată, reclamanta a prezentat instanței plicul în

original cuprinzând această factură fiscală, probând astfel că a încercat să îi

comunice refuzul expres de a înscrie factura în contabilitate pe motiv că nu

datorează această sumă. Plicul a fost restituit reclamantei, în calitate de

expeditor, cu mențiunea că a expirat termenul de păstrare fără ca destinatarul

să se prezinte pentru ridicarea corespondenței.

Ca urmare a admiterii

în parte atât a cererii principale cât și a cererii reconvenționale, tribunalul

a compensat creanțele reciproce ale celor două părți până la concurența sumei

de 13.620,74 RON și a obligat pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 184.964,9

RON în favoarea reclamantei SC A.I. SRL.

În temeiul art. 274

C. proc. civ. a obligat pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 17.677,37 RON,

reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei A.I. SRL, respectiv

onorariu avocațial - 12.000 RON, taxă de timbru - 5.172,37 RON și timbru

judiciar - 5 RON și onorariu expert - 500 RON.

În temeiul art. 274

C. proc. civ. a obligat reclamanta SC A.I. SRL la plata sumei de 3.405,46 RON,

reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC A.C. SRL,

reprezentând taxă judiciară de timbru - 900,46 RON și timbru judiciar 5 RON în

măsura pretențiilor admise și onorariu avocațial - 2.500 RON, având în vedere

că cererea reconvențională a fost admisă doar în parte.

Totodată în temeiul

art. 276 C. proc. civ., tribunalul a compensat cheltuielile de judecată până la

concurența sumei de 3.405,46 RON și pe cale de consecință va obliga pârâta SC

A.C. SRL la plata sumei de 14.271,91 RON în favoarea reclamantei SC A.I. SRL,

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta SC A.C. SRL, solicitând:

În principal: - să se

admită apelul, să se anuleze hotărârea și să se dispună trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond, pentru că hotărârea este pronunțată cu

încălcarea principiului contradictorialității și principiului egalității

armelor în procesul civil - garanții ale unui proces echitabil în sensul art. 6

din C.E.D.O.

În subsidiar: - să se

admită apelul, să se schimbe în parte hotărârea atacată, astfel - să se

respingă ca neîntemeiată și nedovedită cererea de chemare în judecată,

formulată de reclamanta pârâta reconvențională SC A.I. SRL, - să se admită în

totalitate cererea reconvențională formulată de pârâtă împotriva SC A.I. SRL și

să fie obligată reclamanta-pârâta reconvențională la plata sumei de 80.356,54

RON, reprezentând contravaloarea agregatelor de balastieră (13.620,74 RON) și a

motorinei (66.735,8 RON), cu dobânda legală practicată de B.N.R., calculată de

la scadență și până la data plății efective, - să fie obligată reclamanta

pârâtă reconvențională la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând

onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar și onorariu expert.

Reclamanta SC A.I.

SRL Zalău a depus o aderare la apel, în temeiul art. 293 C. proc. civ., arătând

că înțelege sa adere la apelul declarat de către SC A.C. SRL.

Solicitând instanței

de control să modifice în parte Sentința comercială nr. 4955 din 1 octombrie

2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în acest dosar în sensul obligării

pârâtei SC A.C. SRL în solidar cu pârâtul M.F. la suma totală de 199.236,8 RON,

sumă care reprezintă pretenții comerciale, penalități de întârziere și

cheltuieli de judecată.

Solicitând obligarea

intimaților la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia civilă

nr. 20/2012 din 8 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de pârâta SC A.C.

SRL și cererea de aderare la apel formulată de reclamanta SC A.I. SRL. A

obligat apelanta să plătească intimatei SC A.I. SRL suma de 1.000 RON

cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut că prima dintre critici vizează constatarea

nulității sentinței, ca urmare a faptului că s-ar fi încălcat principiul

contradictorialității și al dreptului la apărare al apelantei, căreia i s-a

respins cererea de acordare a unui termen pentru studierea raportului de

expertiză depus în cauză.

Curtea a constatat că

ea nu este întemeiată, deoarece el a fost depus la dosar la 30 august 2010, cu

respectarea termenului procedural, motiv pentru care, la data de 22 septembrie

2010, cererea de amânare a fost respinsă de către instanță.

Mai mult, tribunalul

a lăsat cauza la a doua strigare, dând astfel posibilitate reprezentanțelor

apelantei să studieze actele de la dosar, iar față de concluziile neechivoce

ale raportului, a respins, motivat, și cererea de efectuare a unei

contraexpertize, dispunând amânarea pronunțării hotărârii, pentru a da

posibilitate părților să depună concluzii scrise, în baza prev. art. 156 alin.

(2) C. proc. civ.

În acest context, nu

se poate susține că a fost încălcat principiul egalității armelor, cu atât mai

mult cu cât caracterul echitabil al unei proceduri judiciare se apreciază în

ansamblul său, iar în apel, dreptul la apărare al apelantei a fost respectat pe

deplin, fiind efectuat în cauză un nou raport de expertiză criminalistică

grafică, de către I.N.E.C. București, fiind încuviințată și cererea apelantei

privind suplimentarea lui, concluziile expertului fiind concordante cu cele ale

raportului depus în fața primei instanțe.

Cu privire la fondul

cauzei s-a reținut că în cauză au fost efectuate mai multe expertize grafice,

una în fața instanței de fond și alta în fața instanței de apel, la care se

adaugă o completare a raportului depus în apel. Concluziile acestor lucrări de

specialitate sunt unanime, în sensul că semnăturile aplicate pe facturile

fiscale analizate aparțin angajaților pârâtei-apelante, anume S.A. și S.M.

Deși apelanta a

încercat invalidarea concluziilor raportului de expertiză administrat în apel,

relevând că la efectuarea lucrării, au fost luate în calcul, ca scripte de

comparație, alte documente decât cele indicate de instanță, Curtea a apreciat

că o astfel de măsură nu poate fi dispusă, în contextul în care, prin

suplimentul la raport, expertul indică în mod clar că, chiar în situația în

care aceste documente ar fi înlăturate din grupul celor de comparație,

concluziile inițiale rămân neschimbate.

S-a reținut că sunt

nefondate apărările referitoare la lipsa de confirmare a facturilor fiscale

emise de reclamantă, declarația martorei S. fiind relevantă în cauză și din

perspectiva faptului că se recunoaște faptul că ambii semnatari ai facturilor

aveau ca atribuție de serviciu preluarea facturilor fiscale emise de partenerii

contractuali ai pârâtei.

Curtea a reținut că

nu poate proceda la invalidarea acestor afirmații, pe simplul considerent că

fișa postului celor două persoane nu menționează expres această

responsabilitate în sarcina lor, mai ales în contextul în care intimata a

sesizat corect că aceste documente nu au dată certă. Or, în lipsa datei certe a

acestor acte, nici instanța și nici pârâta nu poate verifica momentul întocmirii

lor, aceasta din urmă invocând că există cel puțin o suspiciune că ele au fost

întocmite "pro causa", apărări care nu au primit un răspuns din

partea apelantei.

Drept urmare,

probatoriul și teza probatorie propusă de apelantă, respectiv teza lipsei de

mandat, este în contradicție chiar cu declarația personală de recunoaștere a

acestor persoane. S-a concluzionat că facturile fiind "confirmate"

prin semnarea lor de către angajații societății pârâte care aveau atribuții în

acest sens, a fost respectată și clauza cuprinsă în textul art. 4.4 din

contractul de închiriere, această noțiune neputând fi înțeleasă, în lipsa unor

stipulații exprese, ca necesitând semnătura personală a reprezentantului legal

al societății.

Instanța de apel a

reținut că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantei,

motivând pe larg și judicios această hotărâre, pornind de la actele încheiate

între părți, anume contractul de închiriere, actul adițional din 12 august 2006

și procesul-verbal din 7 octombrie 2006. în ceea ce privește facturile fiscale,

acestea au fost semnate și acceptate la plată de debitoare, astfel că sunt

datorate, contravaloarea serviciilor facturate fiind cea agreată de părți, atât

verbal, cât și în scris.

În privința

criticilor aduse modului de soluționare al cererii reconvenționale, cu privire

la pretențiile constând în contravaloarea motorinei, instanța de apel a validat

statuările tribunalului conform cărora toate cele trei acte comerciale

încheiate între locator și beneficiar prevăd, în mod neechivoc, că motorina va

fi asigurată de beneficiar, iar singurul beneficiar din acest raport

contractual a fost SC A.C. SRL, neputând exista niciun dubiu în acest sens

(art. 4.1 din contract, care nu a suferit modificări, nici urmare a semnării

actului adițional și pct. 2 al notei procesului-verbal din 7 octombrie 2006).

Cu referire la

cererea de aderare la apel, instanța a apreciat că deși nu poate fi contestată

semnificația clauzei art. 9.1 din contract, în sensul de a se angaja

răspunderea solidară a administratorului, alături de societatea semnatară ca

beneficiar, nu se poate reține că efectul admiterii excepției lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului M.F. ar fi golirea de conținut a ei și

nerespectarea voinței părților semnatare ale contractului, dată fiind

împrejurarea că pârâtul nu avea, la momentul încheierii actului, calitatea de

reprezentant legal/administrator.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC A.C. SRL invocând motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat:

În principal -

admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța de fond deoarece hotărârea instanței de apel nu este motivată,

fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, iar hotărârea Tribunalului

Comercial Cluj încalcă principiile contradictorialității și egalității armelor

în procesul civil - garanții ale unui proces echitabil în sensul art. 6 din

C.E.D.O. și menținerea soluției de respingere a cererii de aderare la apel a intimatei

SC A.I. SRL, în baza art. 312 pct. 3 C. proc. civ., art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. și art. 6 din C.E.D.O.

În subsidiar -

admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate în sensul menținerii

soluției de respingere a cererii de aderare la apel și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de apel în vederea administrării probei cu expertiză

grafică efectuată de către o comisie de experți, raportat la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În al treilea rând -

admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate și în consecință

admiterea apelului pârâtei, schimbarea în parte a sentinței atacate în baza

art. 312 pct. 3 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în

sensul respingerii ca neîntemeiată și nedovedită a cererii de chemare în

judecată formulată de intimata SC A.I. SRL, admiterea în totalitate a cererii

reconvenționale formulată împotriva SC A.I. SRL și obligarea intimatei SC A.I.

SRL la plata, în favoarea recurentei a sumei de 80.356,54 RON, reprezentând

contravaloarea agregatelor de balastieră (13.620,74 RON) și a motorinei

(66.735,8 RON) cu dobânda legală practicată de B.N.R. calculată de la scadență

și până la data plății efective, cu obligarea reclamantei - pârâta

reconvențională la plata cheltuielilor de judecată la prima instanță, în apel

și în recurs reprezentând onorarii avocațiale, taxe de timbru și timbru

judiciar, onorarii experți.

În dezvoltarea în

fapt a recursului, recurenta a susținut în esență, următoarele:

- Cu privire la

solicitarea de anulare a hotărârii primei instanțe s-a arătat că procedura

judiciară desfășurată nu a avut un caracter echitabil datorită încălcării

dreptului la apărare al recurentei, prin necomunicarea raportului de expertiză

și respingerea contraprobei expertizei grafice. Astfel procedura desfășurată în

fața primei instanțe nu cuprinde exigențele art. 6 din C.E.D.O. și

jurisprudenței Curții Europene. Nerespectarea principiului

contradictorialității și implicit a dreptului la apărare este sancționată cu

nulitatea hotărârii, fiind încălcate prevederile art. 129 alin. (1) C. proc.

civ. Motivarea instanței de apel pe acest aspect este lipsită de substanță

raportat la faptul că nu doar reprezentantele subscrisei trebuie să studieze

actele de la dosar, ci și recurenta prin organele de conducere.

- Cu privire la

solicitarea subsidiară s-a arătat că având în vedere concluziile expertului,

exprimate în raport și în supliment și modalitatea greșită de lucru a acestuia,

precum și faptul că, în cauză a mai fost efectuată o expertiză se impune ca

raportul de expertiză să fie efectuat de o comisie de expertiză care să aibă

aceleași obiective în vedere, precum și scriptele de comparație depuse doar de

recurentă și cele luate de către instanță în mod direct de la S. și S.A.,

deoarece expertul M.C. și-a exprimat părerea pe baza unor acte neînsușite de

recurentă și nedepuse de recurentă la dosarul cauzei, ci de către SC A.I. SRL

- Cu privire la a

treia solicitare s-a arătat că persoanele angajate nu erau în măsură să

confirme respectivele facturi, nefiind reprezentații legali ai subscrisei.

Instanțele au luat în considerare doar declarația martorei S.A. și au ignorat

restul probelor din dosar, respectiv declarația martorului S.M. și fișele

posturilor depuse la dosar din care rezultă contrariul celor reținute de

instanță anume că S.A. și S.M. nu aveau însărcinarea de a primi facturi cu atât

mai mult nu puteau confirma facturi. Din facturile reținute de instanță nu

rezultă certitudinea creanței, având în vedere tarifele neprevăzute în contract

și numărul de curse. Pe tot parcursul procesului nu s-a depus nicio dovadă a

numărului efectiv de curse. Recurenta nu a confirmat facturile și nu le-a

achitat deoarece sumele conținute nu corespund tarifelor stabilite în actul

adițional din 12 august 2006 la contractul de închiriere din 20 iulie 2006 și

intimata nu și-a justificat numărul de curse facturate. Atâta timp cât creanța

propriu-zisă nu este certă, în niciun caz nu pot fi acordate penalități.

- Cu privire la

cererea reconvențională s-a arătat că recurenta a depus la dosarul cauzei

înscrisuri, la care face referire instanța, care nu au fost contestate de

intimată. Recurenta și-a dovedit pretențiile în cauză, depunând pe lângă

facturi și centralizatoarele privind motorina predată către angajatorii

intimați, întocmite pe baza situațiilor zilnice semnate de către aceștia la

primirea motorinei pentru utilajele închiriate de la intimată. Instanța a

respins apelul fără a motiva în vreun fel această soluție. Chiar dacă intimata

nu recunoaște, plata motorinei a fost în sarcina recurentei doar începând cu 7

octombrie 2006.

Intimata SC A.I. SRL

a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul nu este

fondat.

Din examinarea

motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se

apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care

nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Din analiza deciziei

recurate se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu

respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 din

C.E.D.O., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței permițând exercitarea controlului judiciar.

Instanța de apel a

verificat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe în limitele

motivelor de apel formulate de apelanta-pârâtă, respectând prevederile art. 129

C. proc. civ. și art. 295 C. proc. civ.

Instanța de apel nu

este obligată să răspundă la fiecare argument folosit în dezvoltarea apelului

atunci când au un element comun determinat, instanța fiind autorizată să le

grupeze și să le discute împreună.

Înalta Curte constată

că instanța de apel a apreciat legal că nu este justificat motivul de apel

privind trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

Nu se poate constata

că instanța de fond ar fi încălcat dreptul la apărare al pârâtei și ar fi

nesocotit principiul egalității armelor în procesul civil și principiul

contradictorialității în condițiile în care raportul de expertiză a fost depus

la dosar cu respectarea termenului procedural, pârâta având posibilitatea să ia

cunoștință de conținutul acestuia, instanța a dat posibilitatea părților să

depună concluzii scrise conform art. 156 alin. (2) C. proc. civ., iar proba

privind efectuarea contraexpertizei a fost respinsă motivat apreciindu-se ca

nefiind necesară cauzei.

Nu poate fi primit

nici motivul de recurs privind trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

apel, întrucât în cauză au fost efectuate mai multe expertize grafice, una la

instanța de fond, alta în apel, la care se adăugă o completare a raportului

depus în apel, concluziile experților fiind neechivoce și concordante,

stabilindu-se pe deplin împrejurările de fapt și de drept ale cauzei. Ca atare

administrarea probei cu expertiză grafică efectuată de către o comisie de

experți, nu este utilă cauzei, așa cum corect a reținut și instanța de apel.

Se observă că în

dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. recurenta critică de fapt modul de stabilire a situației de fapt și

de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanța de apel.

Aceste aspecte nu pot

fi analizate în recurs, această cale de atac fiind limitată la controlul de

legalitate al deciziei din apel, neputându-se proceda la analiza temeiniciei

deciziei din perspectiva probatoriului administrat.

Criticile ce vizează

forța probantă ce trebuie acordată unor probe, precum și criticile ce vizează

modul de calcul al sumelor evidențiate în facturile ce fac obiectul cauzei, nu

pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate ci de

netemeinicie, astfel că nu pot face obiect de analiză în recurs.

În raport de starea

de fapt stabilită, instanța de apel interpretând clauzele contractuale în raport

cu dispozițiile legale nu a trecut peste voința clar exprimată a părților și nu

a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., când a reținut că facturile

fiscale emise de reclamantă sunt opozabile pârâtei fiind confirmate prin

semnarea lor de angajații pârâtei care aveau atribuții de serviciu în acest

sens, și existența creanței reclamantei. Semnarea facturilor de angajații

beneficiarului cu atribuții în acest sens trebuie apreciată a angaja pe deplin

beneficiarul, nefiind necesară semnarea de către reprezentantul legal.

În acest sens a fost

interpretată de instanța de apel și clauza cuprinsă în textul art. 4.4 din

contractul de închiriere.

Și în ceea ce

privește modul de soluționare a cererii reconvenționale instanța de apel în mod

corect a validat statuările tribunalului conform cărora toate cele trei acte

comerciale încheiate între locator și beneficiar prevăd în mod neechivoc că

motorina va fi asigurată de beneficiar pe cheltuiala proprie, iar singurul

beneficiar din acest raport contractual a fost SC A.C. SRL.

Restul criticilor ce

vizează situația de fapt nu pot fi cenzurate în recurs față de prevederile art.

304 C. proc. civ.

Pentru considerentele

expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC A.C. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr.

20/2012 din 8 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 7 martie 2013.

Procesat de GGC - AS