ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 936/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 4955 din 1 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în Dosar nr. 4051/1285/2008 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de către reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SRL. S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC A.C. SRL împotriva reclamantei-pârâte SC A.I. SRL. S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC A.I. SRL în contradictoriu cu pârâtul M.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost obligată pârâta SC A.C.

SRL în favoarea reclamantei SC A.I. SRL la plata sumei de 198.585,64 RON, din care 99.292,82 RON cu titlu de chirie, iar 99.292,82 RON cu titlu de penalități de întârziere. A fost obligată reclamanta-pârâtă SC A.I. SRL la plata sumei de 13.620,74 RON în favoarea pârâtei-reclamante SC A.C. SRL, reprezentând contravaloarea agregatelor de balastieră livrate. S-a respins cererea pârâtei-reclamante SC A.C. SRL de obligare a reclamantei-pârâte SC A.I. SRL la plata contravalorii combustibilului. S-au compensat creanțele reciproce ale celor două părți până la concurența sumei de 13.620,74 RON și pe cale de consecință obligă pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 184.964,9 RON în favoarea reclamantei SC A.I.

SRL. A fost obligată pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 17.677,37 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei A.I. SRL. A fost obligată reclamanta SC A.I. SRL la plata sumei de 3.405,46 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC A.C. SRL S-au compensat cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 3.405,46 RON și pe cale de consecință obligă pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 14.271,91 RON în favoarea reclamantei SC A.I. SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul specializat a reținut următoarele: Între reclamantă și pârâtă s-au desfășurat raporturi comerciale în cursul anului 2006 în baza contractului de închiriere, potrivit căruia reclamanta SC A.I.

SRL, în calitate de locator, a transmis în folosința pârâtei SC A.C. SRL 2 autobasculante de 16 to și un încărcător frontal tip volă, pe o perioadă de un an, tariful pentru închirierea acestor două utilaje fiind stabilit în mod diferențiat după cum urmează: pentru autobasculante 32 RON fără TVA pentru fiecare cursă efectuată, iar pentru volă 50 RON fără TVA/1oră efectiv lucrată în care aceasta are motorul pornit. S-a mai convenit ca plata să se facă prin bilet la ordin, filă CEC, ordin de plată și prin compensare cu agregate până la 15.000 RON, în termen de 30 de zile de la data facturării, facturile urmând a fi emise la datele de 15 sau 30/31 ale lunii în curs și confirmate de către locatar.

De asemenea, părțile au prevăzut la pct. 7 o clauză penală, stabilind că în cazul în care locatarul nu achită facturile la termenul stabilit, acesta datorează penalități în cuantum de 0,25% din valoarea sumelor neplătite pentru fiecare zi de întârziere, fără a se putea depăși valoarea sumelor neplătite. Prin actul adițional din 12 august 2006 părțile au modificat tarifele de închiriere, stabilind că începând cu data de 1 septembrie 2006 pârâta datorează pentru autobasculante 27,5 RON fără TVA pentru fiecare cursă efectuată, 19 RON fără TVA pentru fiecare cursă Stație - Depozit și 13,5 RON fără TVA pentru fiecare cursă locală în stație. Pe baza contractului de închiriere menționat mai sus reclamanta a emis cele trei facturi fiscale din 31 august 2006 în sumă de 70.881,20 RON, 1 noiembrie 2006 în sumă de 15.408,67 RON și 16 noiembrie 2006 în sumă de 13.002,95 RON, pe care își întemeiază pretențiile în această cauză.

Aceste facturi fiscale au fost contestate de către pârâtă prin înscriere în fals, aceasta susținând în esență că semnătura aplicată în dreptul numelui delegatului care a primit factura din 31 august 2006 nu aparține persoanei menționate în rubrica respectivă și anume angajatului pârâtei S.M., iar semnăturile aplicate la rubrica "semnătura de primire" de pe facturile din 1 noiembrie 2006 și din 16 noiembrie 2006 nu emană de la un reprezentant al pârâtei. Parcurgând procedura înscrierii în fals reglementată de art. 180 și urm. C. proc. civ., tribunalul a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru verificarea acestor aspecte și a audiat martorii S.M. și S.A.

Față de concluziile certe ale raportului de expertiză criminalistică efectuat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice Cluj, exprimată în sensul că semnăturile de pe exemplarele albastru, roșu și verde ale facturii din 31 august 2006 au fost executate de către numitul S.M., semnăturile de la rubricile "semnătura de primire" și "date privind expediția" ale facturilor albastre din 1 noiembrie 2006 și din 16 noiembrie 2006 au fost executate de numita S.A., iar semnătura depusă pe factura verde din 1 noiembrie precum și semnăturile depuse pe factura verde din 16 noiembrie 2006 au fost executate de numita S.A., tribunalul a reținut că cele trei facturi fiscale sunt opozabile pârâtei, fiind semnate de primire de către prepuși ai pârâtei.

Calitatea de prepuși a numiților S.M. și S.A. derivă din calitatea de angajați ai pârâtei SC A.C. SRL, împrejurare probată prin contractele individuale de muncă. Concluziile raportului de expertiză criminalistică se coroborează și cu declarația numitei S.A., care a relatat instanței că atât ea cât și șeful de șantier de la punctul de lucru Gilău, respectiv S.M. aveau ca atribuție de serviciu preluarea facturilor fiscale emise de partenerii contractuali ai pârâtei. Celelalte mențiuni de pe facturi contestate de către pârâtă prin întâmpinare și anume lipsa ștampilei de pe unele exemplare ale facturilor, îngroșarea cuvântului construct din denumirea pârâtei, îngroșarea scadenței până la care trebuia efectuată plata facturilor din 16 noiembrie 2006 și din 1 noiembrie 2006 nu sunt producătoare de efecte juridice și nu influențează în niciun mod raporturile contractuale dintre părți.

Luând în considerare uzanțele comerciale și faptul că părțile nu au reglementat în cuprinsul contractului de închiriere din 20 iulie 2006 o anumită procedură de urmat în vederea confirmării facturilor emise în baza acestui contract, tribunalul a reținut că prin semnarea fără obiecțiuni a celor trei facturi din 31 august 2006 în sumă de 70.881,20 RON, 1 noiembrie 2006 în sumă de 15.408,67 RON și 16 noiembrie 2006 în sumă de 13.002,95 RON de către prepușii pârâtei în a căror atribuții de serviciu intra și preluarea facturilor fiscale, aceste facturi pot fi considerate acceptate la plată de către pârâtă.

Instanța nu a primit apărarea pârâtei referitoare la nesocotirea de către reclamantă a tarifelor de închiriere convenite cât timp factura fiscală din 31 august 2006 a fost emisă pentru serviciile prestate în lunile iulie și august 2006, înainte de data de 1 septembrie 2006, stabilită pentru intrarea în vigoare a actului adițional din 12 august 2006. Astfel reclamanta a menționat un tarif de 32 RON fără TVA pentru fiecare cursă în afara șantierului (casa P.) efectuată de o basculantă și 50 RON fără TVA pentru fiecare oră în care a fost utilizată voia în concordanță cu prevederile contractuale. Față de împrejurarea că prin încheierea interlocutorie din data de 4 noiembrie 2009, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.F., instanța a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC A.I.

SRL în contradictoriu cu pârâtul M.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Referitor la cererea reconvențională, tribunalul a reținut următoarele: Concomitent raporturilor comerciale generate de închirierea utilajelor, între părți s-au mai desfășurat și raporturi specifice livrării de mărfuri. în concret, pârâta-reclamantă SC A.C. SRL a livrat reclamantei-pârâte agregate de balastieră, în valoare de 13.620,74 RON. Primirea mărfii rezultă din avizele de însoțire a mărfii care poartă semnătura de primire din partea unui prepus al reclamantei-pârâte.

Deși aceasta din urmă a contestat vehement pe parcursul judecății existența debitului în valoare de 13.620,74 RON, însumând valoarea facturilor fiscale emise pentru agregatele de balastieră furnizate, reprezentantul reclamantei cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei a recunoscut existența acestui debit și împrejurarea că aceste facturi fiscale au fost înregistrate în contabilitatea reclamantei. Această poziție finală adoptată de reclamantă nu face altceva decât să confirme situația de fapt pe care o relevă avizele de însoțire a mărfii în cuprinsul cărora se menționează cantitatea de agregate de balastieră livrată, exprimată în mc, și faptul recepționării acesteia, fără obiecțiuni, de către prepușii reclamantei.

Chiar dacă facturile fiscale emise pentru aceste operațiuni comerciale de vânzare-cumpărare succesive nu poartă o semnătură de primire din partea reclamantei, facturile fiscale pot fi considerate acceptate prin coroborare cu alte acte ce emană de la reclamantă, respectiv cu avizele de însoțire a mărfii. Prin urmare, tribunalul a reținut că pârâta-reclamantă este îndreptățită la încasarea sumei de 13.620,74 RON, reprezentând contravaloarea agregatelor de balastieră, raporturile contractuale între părți derulându-se sub forma comenzii urmată de executare, fapt probat în condițiile art. 46 din C. com. prin facturile fiscale de la dosar și avizele de însoțire a mărfii.

Cât privește pretenția pârâtei-reclamante de obligare a reclamantei-pârâte la plata facturii fiscale din 11 septembrie 2008, reprezentând contravaloarea unei cantități de combustibil, depusă în original la dosarul cauzei, tribunalul a respins-o ca nefondată întrucât nu s-a probat asumarea unei astfel de obligații de către reclamanta-pârâtă și nici acceptarea facturii emise în acest scop. Dimpotrivă, la ultimul termen de judecată, reclamanta a prezentat instanței plicul în original cuprinzând această factură fiscală, probând astfel că a încercat să îi comunice refuzul expres de a înscrie factura în contabilitate pe motiv că nu datorează această sumă. Plicul a fost restituit reclamantei, în calitate de expeditor, cu mențiunea că a expirat termenul de păstrare fără ca destinatarul să se prezinte pentru ridicarea corespondenței.

Ca urmare a admiterii în parte atât a cererii principale cât și a cererii reconvenționale, tribunalul a compensat creanțele reciproce ale celor două părți până la concurența sumei de 13.620,74 RON și a obligat pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 184.964,9 RON în favoarea reclamantei SC A.I. SRL. În temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 17.677,37 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei A.I. SRL, respectiv onorariu avocațial - 12.000 RON, taxă de timbru - 5.172,37 RON și timbru judiciar - 5 RON și onorariu expert - 500 RON. În temeiul art. 274 C. proc. civ. a obligat reclamanta SC A.I. SRL la plata sumei de 3.405,46 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC A.C.

SRL, reprezentând taxă judiciară de timbru - 900,46 RON și timbru judiciar 5 RON în măsura pretențiilor admise și onorariu avocațial - 2.500 RON, având în vedere că cererea reconvențională a fost admisă doar în parte. Totodată în temeiul art. 276 C. proc. civ., tribunalul a compensat cheltuielile de judecată până la concurența sumei de 3.405,46 RON și pe cale de consecință va obliga pârâta SC A.C. SRL la plata sumei de 14.271,91 RON în favoarea reclamantei SC A.I. SRL, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC A.C. SRL, solicitând: În principal: - să se admită apelul, să se anuleze hotărârea și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru că hotărârea este pronunțată cu încălcarea principiului contradictorialității și principiului egalității armelor în procesul civil - garanții ale unui proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O.

În subsidiar: - să se admită apelul, să se schimbe în parte hotărârea atacată, astfel - să se respingă ca neîntemeiată și nedovedită cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta pârâta reconvențională SC A.I. SRL, - să se admită în totalitate cererea reconvențională formulată de pârâtă împotriva SC A.I. SRL și să fie obligată reclamanta-pârâta reconvențională la plata sumei de 80.356,54 RON, reprezentând contravaloarea agregatelor de balastieră (13.620,74 RON) și a motorinei (66.735,8 RON), cu dobânda legală practicată de B.N.R., calculată de la scadență și până la data plății efective, - să fie obligată reclamanta pârâtă reconvențională la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar și onorariu expert.

Reclamanta SC A.I. SRL Zalău a depus o aderare la apel, în temeiul art. 293 C. proc. civ., arătând că înțelege sa adere la apelul declarat de către SC A.C. SRL. Solicitând instanței de control să modifice în parte Sentința comercială nr. 4955 din 1 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în acest dosar în sensul obligării pârâtei SC A.C. SRL în solidar cu pârâtul M.F. la suma totală de 199.236,8 RON, sumă care reprezintă pretenții comerciale, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată. Solicitând obligarea intimaților la suportarea cheltuielilor de judecată. Prin Decizia civilă nr. 20/2012 din 8 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins apelul declarat de pârâta SC A.C.

SRL și cererea de aderare la apel formulată de reclamanta SC A.I. SRL. A obligat apelanta să plătească intimatei SC A.I. SRL suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că prima dintre critici vizează constatarea nulității sentinței, ca urmare a faptului că s-ar fi încălcat principiul contradictorialității și al dreptului la apărare al apelantei, căreia i s-a respins cererea de acordare a unui termen pentru studierea raportului de expertiză depus în cauză. Curtea a constatat că ea nu este întemeiată, deoarece el a fost depus la dosar la 30 august 2010, cu respectarea termenului procedural, motiv pentru care, la data de 22 septembrie 2010, cererea de amânare a fost respinsă de către instanță.

Mai mult, tribunalul a lăsat cauza la a doua strigare, dând astfel posibilitate reprezentanțelor apelantei să studieze actele de la dosar, iar față de concluziile neechivoce ale raportului, a respins, motivat, și cererea de efectuare a unei contraexpertize, dispunând amânarea pronunțării hotărârii, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în baza prev. art. 156 alin. (2) C. proc. civ. În acest context, nu se poate susține că a fost încălcat principiul egalității armelor, cu atât mai mult cu cât caracterul echitabil al unei proceduri judiciare se apreciază în ansamblul său, iar în apel, dreptul la apărare al apelantei a fost respectat pe deplin, fiind efectuat în cauză un nou raport de expertiză criminalistică grafică, de către I.N.E.C.

București, fiind încuviințată și cererea apelantei privind suplimentarea lui, concluziile expertului fiind concordante cu cele ale raportului depus în fața primei instanțe. Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că în cauză au fost efectuate mai multe expertize grafice, una în fața instanței de fond și alta în fața instanței de apel, la care se adaugă o completare a raportului depus în apel. Concluziile acestor lucrări de specialitate sunt unanime, în sensul că semnăturile aplicate pe facturile fiscale analizate aparțin angajaților pârâtei-apelante, anume S.A. și S.M.

Deși apelanta a încercat invalidarea concluziilor raportului de expertiză administrat în apel, relevând că la efectuarea lucrării, au fost luate în calcul, ca scripte de comparație, alte documente decât cele indicate de instanță, Curtea a apreciat că o astfel de măsură nu poate fi dispusă, în contextul în care, prin suplimentul la raport, expertul indică în mod clar că, chiar în situația în care aceste documente ar fi înlăturate din grupul celor de comparație, concluziile inițiale rămân neschimbate. S-a reținut că sunt nefondate apărările referitoare la lipsa de confirmare a facturilor fiscale emise de reclamantă, declarația martorei S. fiind relevantă în cauză și din perspectiva faptului că se recunoaște faptul că ambii semnatari ai facturilor aveau ca atribuție de serviciu preluarea facturilor fiscale emise de partenerii contractuali ai pârâtei.

Curtea a reținut că nu poate proceda la invalidarea acestor afirmații, pe simplul considerent că fișa postului celor două persoane nu menționează expres această responsabilitate în sarcina lor, mai ales în contextul în care intimata a sesizat corect că aceste documente nu au dată certă. Or, în lipsa datei certe a acestor acte, nici instanța și nici pârâta nu poate verifica momentul întocmirii lor, aceasta din urmă invocând că există cel puțin o suspiciune că ele au fost întocmite "pro causa", apărări care nu au primit un răspuns din partea apelantei. Drept urmare, probatoriul și teza probatorie propusă de apelantă, respectiv teza lipsei de mandat, este în contradicție chiar cu declarația personală de recunoaștere a acestor persoane.

S-a concluzionat că facturile fiind "confirmate" prin semnarea lor de către angajații societății pârâte care aveau atribuții în acest sens, a fost respectată și clauza cuprinsă în textul art. 4.4 din contractul de închiriere, această noțiune neputând fi înțeleasă, în lipsa unor stipulații exprese, ca necesitând semnătura personală a reprezentantului legal al societății. Instanța de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, motivând pe larg și judicios această hotărâre, pornind de la actele încheiate între părți, anume contractul de închiriere, actul adițional din 12 august 2006 și procesul-verbal din 7 octombrie 2006. în ceea ce privește facturile fiscale, acestea au fost semnate și acceptate la plată de debitoare, astfel că sunt datorate, contravaloarea serviciilor facturate fiind cea agreată de părți, atât verbal, cât și în scris.

În privința criticilor aduse modului de soluționare al cererii reconvenționale, cu privire la pretențiile constând în contravaloarea motorinei, instanța de apel a validat statuările tribunalului conform cărora toate cele trei acte comerciale încheiate între locator și beneficiar prevăd, în mod neechivoc, că motorina va fi asigurată de beneficiar, iar singurul beneficiar din acest raport contractual a fost SC A.C. SRL, neputând exista niciun dubiu în acest sens (art. 4.1 din contract, care nu a suferit modificări, nici urmare a semnării actului adițional și pct. 2 al notei procesului-verbal din 7 octombrie 2006). Cu referire la cererea de aderare la apel, instanța a apreciat că deși nu poate fi contestată semnificația clauzei art. 9.1 din contract, în sensul de a se angaja răspunderea solidară a administratorului, alături de societatea semnatară ca beneficiar, nu se poate reține că efectul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.F.

ar fi golirea de conținut a ei și nerespectarea voinței părților semnatare ale contractului, dată fiind împrejurarea că pârâtul nu avea, la momentul încheierii actului, calitatea de reprezentant legal/administrator. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A.C. SRL invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat: În principal - admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond deoarece hotărârea instanței de apel nu este motivată, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, iar hotărârea Tribunalului Comercial Cluj încalcă principiile contradictorialității și egalității armelor în procesul civil - garanții ale unui proces echitabil în sensul art. 6 din C.E.D.O.

și menținerea soluției de respingere a cererii de aderare la apel a intimatei SC A.I. SRL, în baza art. 312 pct. 3 C. proc. civ., art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și art. 6 din C.E.D.O. În subsidiar - admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate în sensul menținerii soluției de respingere a cererii de aderare la apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea administrării probei cu expertiză grafică efectuată de către o comisie de experți, raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În al treilea rând - admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate și în consecință admiterea apelului pârâtei, schimbarea în parte a sentinței atacate în baza art. 312 pct. 3 C. proc.

civ. raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în sensul respingerii ca neîntemeiată și nedovedită a cererii de chemare în judecată formulată de intimata SC A.I. SRL, admiterea în totalitate a cererii reconvenționale formulată împotriva SC A.I. SRL și obligarea intimatei SC A.I. SRL la plata, în favoarea recurentei a sumei de 80.356,54 RON, reprezentând contravaloarea agregatelor de balastieră (13.620,74 RON) și a motorinei (66.735,8 RON) cu dobânda legală practicată de B.N.R. calculată de la scadență și până la data plății efective, cu obligarea reclamantei - pârâta reconvențională la plata cheltuielilor de judecată la prima instanță, în apel și în recurs reprezentând onorarii avocațiale, taxe de timbru și timbru judiciar, onorarii experți.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut în esență, următoarele: - Cu privire la solicitarea de anulare a hotărârii primei instanțe s-a arătat că procedura judiciară desfășurată nu a avut un caracter echitabil datorită încălcării dreptului la apărare al recurentei, prin necomunicarea raportului de expertiză și respingerea contraprobei expertizei grafice. Astfel procedura desfășurată în fața primei instanțe nu cuprinde exigențele art. 6 din C.E.D.O. și jurisprudenței Curții Europene. Nerespectarea principiului contradictorialității și implicit a dreptului la apărare este sancționată cu nulitatea hotărârii, fiind încălcate prevederile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. Motivarea instanței de apel pe acest aspect este lipsită de substanță raportat la faptul că nu doar reprezentantele subscrisei trebuie să studieze actele de la dosar, ci și recurenta prin organele de conducere.

- Cu privire la solicitarea subsidiară s-a arătat că având în vedere concluziile expertului, exprimate în raport și în supliment și modalitatea greșită de lucru a acestuia, precum și faptul că, în cauză a mai fost efectuată o expertiză se impune ca raportul de expertiză să fie efectuat de o comisie de expertiză care să aibă aceleași obiective în vedere, precum și scriptele de comparație depuse doar de recurentă și cele luate de către instanță în mod direct de la S. și S.A., deoarece expertul M.C. și-a exprimat părerea pe baza unor acte neînsușite de recurentă și nedepuse de recurentă la dosarul cauzei, ci de către SC A.I. SRL - Cu privire la a treia solicitare s-a arătat că persoanele angajate nu erau în măsură să confirme respectivele facturi, nefiind reprezentații legali ai subscrisei.

Instanțele au luat în considerare doar declarația martorei S.A. și au ignorat restul probelor din dosar, respectiv declarația martorului S.M. și fișele posturilor depuse la dosar din care rezultă contrariul celor reținute de instanță anume că S.A. și S.M. nu aveau însărcinarea de a primi facturi cu atât mai mult nu puteau confirma facturi. Din facturile reținute de instanță nu rezultă certitudinea creanței, având în vedere tarifele neprevăzute în contract și numărul de curse. Pe tot parcursul procesului nu s-a depus nicio dovadă a numărului efectiv de curse. Recurenta nu a confirmat facturile și nu le-a achitat deoarece sumele conținute nu corespund tarifelor stabilite în actul adițional din 12 august 2006 la contractul de închiriere din 20 iulie 2006 și intimata nu și-a justificat numărul de curse facturate.

Atâta timp cât creanța propriu-zisă nu este certă, în niciun caz nu pot fi acordate penalități. - Cu privire la cererea reconvențională s-a arătat că recurenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri, la care face referire instanța, care nu au fost contestate de intimată. Recurenta și-a dovedit pretențiile în cauză, depunând pe lângă facturi și centralizatoarele privind motorina predată către angajatorii intimați, întocmite pe baza situațiilor zilnice semnate de către aceștia la primirea motorinei pentru utilajele închiriate de la intimată. Instanța a respins apelul fără a motiva în vreun fel această soluție. Chiar dacă intimata nu recunoaște, plata motorinei a fost în sarcina recurentei doar începând cu 7 octombrie 2006. Intimata SC A.I.

SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recursul nu este fondat. Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă. Din analiza deciziei recurate se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 din C.E.D.O., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței permițând exercitarea controlului judiciar. Instanța de apel a verificat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta-pârâtă, respectând prevederile art. 129 C. proc.

civ. și art. 295 C. proc. civ. Instanța de apel nu este obligată să răspundă la fiecare argument folosit în dezvoltarea apelului atunci când au un element comun determinat, instanța fiind autorizată să le grupeze și să le discute împreună. Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat legal că nu este justificat motivul de apel privind trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. Nu se poate constata că instanța de fond ar fi încălcat dreptul la apărare al pârâtei și ar fi nesocotit principiul egalității armelor în procesul civil și principiul contradictorialității în condițiile în care raportul de expertiză a fost depus la dosar cu respectarea termenului procedural, pârâta având posibilitatea să ia cunoștință de conținutul acestuia, instanța a dat posibilitatea părților să depună concluzii scrise conform art. 156 alin. (2) C. proc.

civ., iar proba privind efectuarea contraexpertizei a fost respinsă motivat apreciindu-se ca nefiind necesară cauzei. Nu poate fi primit nici motivul de recurs privind trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, întrucât în cauză au fost efectuate mai multe expertize grafice, una la instanța de fond, alta în apel, la care se adăugă o completare a raportului depus în apel, concluziile experților fiind neechivoce și concordante, stabilindu-se pe deplin împrejurările de fapt și de drept ale cauzei. Ca atare administrarea probei cu expertiză grafică efectuată de către o comisie de experți, nu este utilă cauzei, așa cum corect a reținut și instanța de apel. Se observă că în dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. recurenta critică de fapt modul de stabilire a situației de fapt și de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanța de apel. Aceste aspecte nu pot fi analizate în recurs, această cale de atac fiind limitată la controlul de legalitate al deciziei din apel, neputându-se proceda la analiza temeiniciei deciziei din perspectiva probatoriului administrat. Criticile ce vizează forța probantă ce trebuie acordată unor probe, precum și criticile ce vizează modul de calcul al sumelor evidențiate în facturile ce fac obiectul cauzei, nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate ale hotărârii pronunțate ci de netemeinicie, astfel că nu pot face obiect de analiză în recurs.

În raport de starea de fapt stabilită, instanța de apel interpretând clauzele contractuale în raport cu dispozițiile legale nu a trecut peste voința clar exprimată a părților și nu a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., când a reținut că facturile fiscale emise de reclamantă sunt opozabile pârâtei fiind confirmate prin semnarea lor de angajații pârâtei care aveau atribuții de serviciu în acest sens, și existența creanței reclamantei. Semnarea facturilor de angajații beneficiarului cu atribuții în acest sens trebuie apreciată a angaja pe deplin beneficiarul, nefiind necesară semnarea de către reprezentantul legal. În acest sens a fost interpretată de instanța de apel și clauza cuprinsă în textul art. 4.4 din contractul de închiriere.

Și în ceea ce privește modul de soluționare a cererii reconvenționale instanța de apel în mod corect a validat statuările tribunalului conform cărora toate cele trei acte comerciale încheiate între locator și beneficiar prevăd în mod neechivoc că motorina va fi asigurată de beneficiar pe cheltuiala proprie, iar singurul beneficiar din acest raport contractual a fost SC A.C. SRL. Restul criticilor ce vizează situația de fapt nu pot fi cenzurate în recurs față de prevederile art. 304 C. proc. civ. Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.C. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 20/2012 din 8 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 martie 2013. Procesat de GGC - AS