ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3191/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 2051 din 25

februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 30793/3/2009, Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea principală formulată de

reclamanta SC C.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC V.C.I. SA, a obligat

pârâta la plata către reclamantă a sumei de 190.910,72 RON contravaloare

chirie, utilități și servicii și la penalități aferente în cuantum de 3.081,71

RON calculate până Ia 26 iunie 2009, precum și la penalități în continuare

calculate asupra sumei de 190.910,72 RON în procent de 0,1% pe zi întârziere de

la 27 septembrie 2009 până la plata efectivă, a sumei de 10.860 64 RON

penalități pentru facturi achitate cu întârziere, a respins capătul de cerere

al acțiunii principale ca neîntemeiat, a admis în parte cererea reconvențională

formulată de pârâta-reclamantă SC V.C.I. SA și a obligat reclamanta la plata

către pârâtă a sumei de 30.200 RON, reprezentând garanție și a sumei de 8.250

RON contravaloare prejudiciu și a compensat în parte datoriile părților până la

concurența sumei de 8.250 RON.

În motivare, instanța

a reținut că, în cauză, pactul comisoriu prevăzut de contractul existent între

părți nu a operat, consecința fiind, că și după data de 21 mai 2008, data

somației, părțile erau ținute de drepturile și obligațiile asumate prin

contractul de sublocațiune, iar, pe cererea reconvențională, s-a stabilit că,

față de faptul că termenul locațiunii din contractul încheiat între părți a

expirat, obligația reclamantei de restituire a sumei de 30.200 euro a devenit

exigibilă, astfel încât, în temeiul art. 969 - 970 C. civ., se impune

restituirea sumei de 30.200 euro prezentând garanție; tribunalul a apreciat

întemeiată și cererea pârâtei de obligare a reclamantei-pârâte la plata sumei

de 8.250 RON reprezentând prejudiciul cauzat pârâtei ca urmare a neexecutării

de către reclamantă a obligației de a asigura folosința a cinci spații de

parcare, prejudiciu calculat în raport cu prețul plătit de pârâtă pentru

spațiile menționate unei terțe societăți.

Prin Decizia

comercială nr. 304 din 6 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 30793/3/2009, au fost respinse ambele

apeluri ca nefondate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele

părți, iar, prin Decizia nr. 1852 din 3 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, au fost admise recursurile

părților, a fost casată decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare instanței

de apel.

În rejudecare, Curtea

de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia civilă nr. 385/2012 de la

15 octombrie 2012, a admis apelurile formulate de reclamanta-pârâtă S.C. C.C.

SRL și de pârâta-reclamantă S.C. V.C.I. SA, a schimbat în parte sentința

atacată, în sensul că a obligat pârâta-reclamantă să plătească

reclamantei-pârâte suma de 23.500 euro + TVA, cu titlu de daune-interese, a

compensat această creanță cu suma de 30.200 euro datorată pârâtei-reclamante cu

titlu de garanție, a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante

suma de 9.369,79 RON, echivalentul a 2.235 euro, la cursul BNR din 15 mai 2009,

a respins cererea reclamantei-pârâte de reactualizare cu indicele de inflație a

sumei pretinse cu titlu de daune-interese, ca neîntemeiată și a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că pârâta datorează doar chiria pe

lunile iunie - iulie 2009, în sumă de 23.500 euro + TVA, având în vedere că,

potrivit art. 3.1 din contract, chiria fixă lunară este de 11.750 euro + TVA,

iar solicitarea pârâtei-reclamante potrivit căreia datoria ar trebui compensată

cu contravaloarea chiriei aferente lunilor martie - mai 2009, nu poate fi

primită, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile compensației în modalitatea

pretinsă.

Împotriva acestei

decizii, pârâta SC V.C.I. SA București a formulat recurs, solicitând admiterea

acestuia, deciziei apelate, în sensul admiterii apelului declarat de aceasta și

respingerii apelului declarat de SC C.C. SRL, invocând drept motive de nelegalitate

prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs, pârâta a

învederat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ.,

depășind limitele casării, precum și prevederile art. 1144 și 1145 C. civ.,

soluționând greșit cererea de compensare a creanțelor reciproce.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar

asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în

parte cercetarea în fond a pricinii, luând în examinare, cu prioritate,

chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 148/1997, cu

referire la art. 20 (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun

anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor

art. 20 (3) din Legea nr. 146/1337 și normelor de aplicare a legii, în cazul în

care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca

netimbrată.

În speță, recurenta a

fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului

judiciar, potrivit dovezilor aflate la dosarul cauzei (dosar Înalta Curte de

Casație și Justiție), iar, până la termenul de judecată stabilit pentru

soluționarea cererii de recurs, nu a depus dovada achitării taxei de timbru și

a timbrului judiciar în cuantumul stabilit.

Constatând că

recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de

Înalta Curte, 10 octombrie 2013, pentru când procedura de citare a fost legal

îndeplinită, iar în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării,

Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 (1) și (3) din

Legea nr. 146/1337, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G

nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului

formulat de pârâta SC V.C.I. SA.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC V.C.I. SA București

împotriva Deciziei civile nr. 385/2012 din 15 octombrie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează

ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC V.C.I. SA București împotriva

Deciziei civile nr. 385/2012 din 15 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de

Apel București,

secția

a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2013.

Procesat de GGC - CL