ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1447/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3973 din 27 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele.

Prin prezenta cerere, care este identică cu cererea reconvențională care a fost disjunsă din dosarul nr. x/2010, cerere care a fost conexată la dosarul nr. x/2011, reclamanta S.C. B. S.A. a solicitat instanței să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 214.447,13 RON, reprezentând garanția de bună execuție prevăzută în contractul de sublocațiune nr. x din 18 decembrie 2008, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate conform prevederilor art. 8.3. din contractul de sublocațiune nr. x din 18 decembrie 2008 până la data plății efective, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate conform prevederilor O.G. nr. 9/2000 asupra debitului principal în sumă de 214.447.13 RON până la data plății efective.

Conform dispozițiilor contractuale pârâta s-a obligat să restituie garanția de bună execuție în termen de 15 zile de la încetarea contractului sub sancțiunea plății de penalități de întârziere în cuantum de 0.25% pentru fiecare zi de întârziere.

Prin cererea reconvențională formulată în dosarul nr. x/2011, S.C. A. S.R.L. a solicitat să se constate că sublocatarul B. S.A. are obligația să plătească pârâtei suma de 212.447,13 RON, reprezentând garanția de bună execuție, cu titlu de daune-interese în temeiul clauzei penale prevăzută de art. 12.7 sau art. 12.9 din contract - sublocatarul B. S.A. are obligația să plătească pârâtei A. S.R.L. chiria aferentă perioadei 1 decembrie 2009 - 18 decembrie 2009, calculată la valoarea de 126.981,48 RON, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,25% din valoarea chiriei, conform art. 5.3. din contract.

În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1544 din 25 februarie 2013 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă S.C. B. S.A. ca neîntemeiată, a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. ca inadmisibilă și a compensat în totalitate cheltuielile de judecată ale părților.

Împotriva acestei soluții au declarat apel ambele părți. Prin decizia civilă nr. 340 din 9 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelurile, a anulat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Împotriva deciziei nr. 340 din 9 octombrie 2013, a declarat recurs pârâtă-reclamantă S.C. A. S.R.L.. Prin decizia nr. 2722 din 25 septembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat în parte decizia recurată, a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanta S.C. B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1544 din 25 februarie 2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă și a menținut celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

După casare, prin decizia civilă nr. 62A din 21 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta reclamantă-pârâtă S.C. B. S.A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă reclamantă S.C. A. S.R.L., a schimbat în parte sentința civilă nr. 1544 din 25 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în sensul că a admis cererea formulată de reclamanta S.C. B. S.A., a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 85.465,65 RON, diferența garanție de bună execuție și penalități de întârziere în sumă de 85.465,65 RON și a obligat intimata S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 9070,30 RON, cheltuieli de judecată fond și apel.

Curtea de Apel București a reținut că denunțarea contractului s-a realizat în interiorul primului an de derulare a contractului când era interzisă prin art. 12.7 din contract sub sancțiunea daunelor interese, și nu doar condiționată de respectarea preavizului prevăzut la art. 12.9. Prevederile art. 12.1 din contract, astfel cum au fost modificate prin actul adițional nr. 954, au menținut posibilitatea încetării contractului prin denunțarea unilaterală, dar în condițiile prevăzute de art. 12.7 și 12.9, astfel că denunțarea contractului chiar și în primul an va produce efectul încetării contractului, de altfel recunoscut implicit de părți.

În aceste condiții, devin aplicabile prevederile art. 8.3 din contract ce obligă pârâta - sublocator la restituirea garanției, aceasta nemaiîndeplinind rolul de evaluare anticipată a daunelor interese ca în cazul art. 12.9 din contract. Pretențiile reclamantei au fost întemeiate pe dispozițiile art. 8.3 din contract care prevăd obligația pârâtei de restituire a garanției de bună execuție la încetarea contractului.

Dispozițiile art. 12.9 din contract cum au fost modificate prin dispozițiile art. 5 din Actul adițional nr. x din 23 decembrie 2008 nu au incidență în cauză, deoarece aceste dispoziții contractuale ar fi fost aplicabile numai dacă denunțarea contractului ar fi intervenit în anii 2, 3, 4 sau 5 din contract. În cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 12.7 din contract, așa cum a fost modificat de art. 3 din Actul adițional nr. x din 23 decembrie 2008, care prevăd condițiile în care contractul poate fi denunțat în primul an de contract, respectiv că sublocatarul B. S.A. nu poate înceta contractul prin denunțare unilaterală, sub sancțiunea de daune interese.

Tribunalul a constatat că nu există o evaluare convențională a daunelor interese, prin care părțile să stabilească întinderea despăgubirilor, respectiv nu a fost inclusă o clauză penală ca în cazul art. 12.9 din contract, unde părțile au prevăzut în mod expres că în cazul în care sublocatarul nu va respecta termenul de preaviz de 90 de zile, va pierde garanția de bună execuție, cu titlu de clauză penală.

Tribunalul a constatat că pârâta-reclamantă nu are dreptul de a reține suma de 212.447,13 RON achitată de pârâta B. S.A. cu titlu de garanție de bună execuție și a respins ca neîntemeiată această cerere.

Din suma datorată de către pârâta-reclamantă A. S.R.L., reclamantei-pârâte S.C. B. S.A. cu titlu de garanție s-a scăzut suma de 126.981,48 RON solicitată de către pârâta-reclamantă A. S.R.L. cu titlu de chirie restantă, aferentă perioadei 1 decembrie 2009 - 18 decembrie 2009.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere în cuantum de 0,25% din valoarea chiriei, conform art. 5.3. din contract, tribunalul l-a respins ca neîntemeiat față de împrejurarea că potrivit art. 8.1 din contract, garanția de bună execuție va rămâne la dispoziția sublocatorului pe toată durata de valabilitate a contractului, nefiind purtătoare de dobânzi în favoarea sublocatarului.

Tribunalul a arătat că pârâta-reclamantă nu poate invoca plata cu întârziere a chiriei de către reclamanta-pârâtă deoarece în temeiul art. 8.1 din contract, putea să rețină suma solicitată cu titlu de chirie aferentă perioadei 1 decembrie 2009 - 18 decembrie 2009 din garanția de bună execuție, pe care o deținea, și care depășea cu mult cuantumul sumei solicitate.

A. S.R.L. a declarat apel împotriva acestei sentințe și a încheierilor de ședință premergătoare, solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a hotărârii atacate, cu consecința obligării pârâtei-reclamante B. la plata sumei de 212.447,13 RON, cu titlul de daune interese.

Prin decizia civilă nr. 2409 A din 21 decembrie 2017, Curtea de Apel București a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a admis capătul 1 din cerere în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 212.447,13 RON cu titlu de daune interese și 19.502,43 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Instanța de fond a constatat în mod corect că părțile nu au stipulat în contract o clauză prin care să evalueze de comun acord cuantumul daunelor interese datorate în ipoteza aplicării dispozițiilor contractuale de la art. 12.7.

În analiza materialului probator aflat la dosarul cauzei instanța de fond a omis să cerceteze înscrisurile depuse de către reclamanta A. S.R.L. în susținerea pretențiilor sale, apreciind în mod neîntemeiat că nu s-a probat cuantumul prejudiciului suferit de reclamantă prin denunțarea unilaterală a contractului de sublocațiune.

Astfel, ulterior denunțării contractului de către B. la data de 19 decembrie 2009 spațiul a fost recompartimentat și închiriat mai multor chiriași iar o perioadă de timp imobilul nu a putut face obiectul nici unui contract, mai precis primul contract a fost încheiat abia la data de 29 ianuarie 2010, suferind în acest mod un prejudiciu în sumă de 43.000 euro, echivalentul chiriei lunare achitate de B..

Așadar, apare ca fiind evident faptul că reclamanta a fost lipsită de beneficiul nerealizat reprezentat de contravaloarea chiriei lunare pe care nu a mai obținut-o de la B., prejudiciu ce se impune a fi reparat în temeiul clauzei de la art. 12.7 din contract și în conformitate cu prevederile art. 1073 C. civ. și art. 1084 C. civ. de la 1864 prin obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 212. 447,13 RON, reprezentând contravaloarea în RON a beneficiului nerealizat constând în chiria pentru perioada 19 decembrie 2009 - 29 ianuarie 2010.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.C. B. S.A. București, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de apel a acordat apelantei S.C. A. S.R.L. mai mult decât aceasta a solicitat prin cererea reconvențională pe care a formulat-o încălcând dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, A. a solicitat prin cererea reconvențională "să se constate că sublocatarul B. are obligația să plătească suma de 212.447,13 RON reprezentând garanția de bună execuție, cu titlu de daune interese, în temeiul clauzei penale prevăzute de art. 12.7 sau art. 12.9 din contract".

Instanța de apel prin decizia recurată precizează faptul că:

"părțile nu au stipulat în contract o clauză prin care să evalueze de comun acord cuantumul daunelor-interese datorate în ipoteza aplicării dispozițiilor contractuale de la art. 12.7".

Prin decizia recurată, Curtea de Apel a încălcat principiul disponibilității, pronunțându-se pe un alt capăt de cerere și nu pe cel formulat de către A. prin cererea reconvențională. În mod eronat, instanța de apel a analizat daunele interese independent de garanția de bună execuție așa cum a fost solicitat.

Curtea de Apel a încălcat, prin decizia recurată, autoritatea de lucru judecat.

Din decizia nr. 2032 din 8 octombrie 2015 reiese în mod clar că sancțiunea pentru rezilierea contractului în primul an contractual nu este reținerea garanției de bună execuție așa cum a solicitat A. S.R.L. prin cererea reconvențională, ci acordarea de daune interese.

Din decizia nr. 2722 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție reiese faptul că solicitarea formulată de către A. S.R.L. în cererea reconvențională este aceea de a reține garanția ca și daune interese în temeiul art. 12.7 și nu de a evalua cuantumul daunelor interese datorate.

Obiectul prezentului dosar apare ca fiind sub incidența puterii de lucru judecat raportat la cele două decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Decizia recurată analizează incorect fondul cauzei, A. S.R.L. nu a solicitat instanței să identifice și cuantifice cuantumul daunelor interese suferite, la valoarea beneficiului nerealizat.

Prin decizia nr. 2032 din 8 octombrie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit faptul că în temeiul art. 12.7 din contract garanția de bună execuție nu poate fi reținută cu titlu de daune interese.

A. S.R.L. a avut toate oportunitățile de a închiria spațiul și a obține o chirie echivalentă sau chiar mai mare, fiind evident faptul că neînchirierea acestui spațiu pentru o perioadă de o lună nu se datorează societății recurente.

Deși părțile au delimitat foarte clar în contract limitele răspunderii fiecărei dintre ele în situația încălcării clauzelor contractuale, nu au delimitat sub nicio formă limitele unor eventuale daune interese în situația rezilierii contractului în primul an contractual, neexistând o evaluare convențională a eventualelor daune interese.

Se solicită casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În subsidiar, se solicită casarea deciziei, reținerea cauzei spre rejudecare și respingerea apelului formulat de către A. S.R.L.

În cauză, intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

În cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanța de apel neîncălcând limitele investirii.

Astfel, prin cererea reconvențională formulată de A. S.R.L. s-a solicitat obligarea S.C. B. S.A. București la plata sumei de 212.447,12 RON cu titlu de daune interese, precum și să se constate că are dreptul să rețină garanția de bună execuție pentru repararea prejudiciului cauzat prin denunțarea unilaterală a contractului.

Întrucât cererea reconvențională a fost respinsă, A. S.R.L. a declarat apel și a solicitat schimbarea sentinței apelate în sensul obligării S.C. B. S.A. la plata sumei de 212.447,13 RON cu titlu de daune interese.

Instanța de apel a dispus schimbarea sentinței, constatând existența prejudiciului limitat la suma de 212.447,13 RON și a dispus acordarea de daune interese pentru acoperirea prejudiciului.

Așa fiind, instanța de apel s-a pronunțat în limitele investirii și nu a acordat mai mult decât s-a cerut, procedând la o nouă judecată asupra fondului în limitele criticilor formulate prin apel și prin prisma caracterului devolutiv al acestei căi de atac.

Este de menționat că prin decizia nr. 2032/2015, Înalta Curte a reținut că intimata A. S.R.L. are dreptul la daune interese în temeiul art. 12.7 din contract având în vedere că denunțarea contractului de către B. a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor contractuale.

În cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 4 C. proc. civ.. Recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei decizii se poate dispune "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești" însă, în realitate, susține că instanța de apel ar fi încălcat puterea de lucru judecat a deciziei nr. 2032/2015 și respectiv nr. 2722/2014.

În speță nu este vorba despre o încălcare a atribuțiilor autorității judecătorești.

Criticile privind încălcarea autorității de lucru judecat sunt neîntemeiate.

Astfel, în ceea ce privește decizia nr. 2722/2014, instanța de recurs nu a făcut nicio mențiune cu privire la obiectul cererii reconvenționale formulate de A. S.R.L. cu excepția celei potrivit căreia hotărârea instanței de apel de trimitere spre rejudecare a cererii reconvenționale a dobândit autoritate de lucru judecat.

Prin hotărârea instanței de apel s-a stabilit că prima instanță a respins în mod greșit acțiunea ca inadmisibilă, dispunând trimiterea spre rejudecare. Nici această instanță nu a făcut nicio mențiune cu privire la obiectul cererii reconvenționale sau cu privire la vreo limitare a obiectului acestuia, urmând a fi analizată acțiunea în răspundere contractuală formulată de A. S.R.L.

Pe de altă parte, prin decizia nr. 2032/2015 se rețin următoarele:

"Din dispozițiile contractuale menționate rezultă că părțile au interzis denunțarea unilaterală a contractului de către sublocatar în primul an de contract, sub sancțiunea daunelor-interese. Într-o altă exprimare, denunțarea unilaterală a contractului în primul an atrăgea ca sancțiune plata de daune interese și nu pierderea garanției de bună execuție cu titlu de clauză penală. Această sancțiune este specifică doar în cauza denunțării unilaterale a contractului în anii 2-5 din contract".

Așa fiind, instanța de apel nu a acordat S.C. A. S.R.L. dreptul de a reține garanția de bună execuție, ci a acordat daune interese așa cum s-a statuat de Înalta Curte prin decizia nr. 2032/2015. Ca atare, nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziilor anterior pronunțate.

Criticile privind incorecta analizare a fondului cauzei nu se subscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și astfel nu pot face obiectul analizei recursului, fiind critici privind netemeinicia deciziei recurate.

Prin hotărârea instanței de apel s-a reținut în mod corect că S.C. A. S.R.L. a demonstrat existența unui prejudiciu efectiv suferit sub forma beneficiului nerealizat.

Prin decizia nr. 2032/2015 Înalta Curte a reținut în mod irevocabil că, în raport de denunțarea unilaterală a contractului în primul an de către recurenta S.C. B., cu încălcarea dispozițiilor contractuale care nu permiteau acest lucru, intimata S.C. A. S.R.L. are dreptul la daune interese în temeiul art. 12.7 din contract.

În această situație, instanța de apel a reținut în mod corect faptul că se impunea stabilirea prejudiciului suferit, acesta constând în chiria pe care recurenta ar fi plătit-o dacă nu ar fi denunțat contractul de sublocațiune cu încălcarea dispozițiilor contractuale.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 4 și 6 C. proc. civ., criticile aduse deciziei recurate fiind neîntemeiate.

Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat, iar potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 2409 A din 21 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. BUCUREȘTI la plata sumei de 5.546,11 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. BUCUREȘTI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2018.