ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4974/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4974/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 719
din 17 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 17328/3/2009 Tribunalul Covasna a
respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor
persoane, cât și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție.
A respins
ca neîntemeiată acțiunea principală în daune - interese contractuale formulată
de reclamanta SC S. SRL în contradictoriu cu pârâta SC E.T. SRL, așa cum a fost
majorată câtimea obiectului cererii la suma de 636.223.37 lei.
A
respins ca neîntemeiată cerere de chemare în judecată a altor persoane
formulată de reclamanta SC S. SRL împotriva intervenientei în interes propriu SC
B.C.R.L. SA.
A
respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de
intervenienta în interes propriu SC B.C.R.L. SA împotriva pârâtei - chemate în
garanție SC E.T. SRL.
A
obligat reclamanta SC S. SRL cât și intervenienta în interes propriu SC
B.C.R.L. SA să plătească pârâtei-chemate în garanție SC E.T. SRL suma de 3.250
lei fiecare reprezentând cheltuieli de judecată.
În
motivarea hotărârii s-a reținut că din moment ce contractele de leasing nu sunt
semnate și de pârâta SC E.T. SRL înseamnă că singura obligație care îi revine
în legătură cu înmatricularea este cea care decurge din contractul de vânzare -
cumpărare din 2 august 2007, respectiv obligația de a transmite cumpărătoarei SC
B.C.R.L. SA cărțile de identitate și facturile autobasculantelor, în discuție
fiind autobasculante care deși erau fabricate în Rusia nu erau importate din
această țară ci ele proveneau din Uniunea Europeană, din Ungaria.
Trimiterea
de către pârâta SC E.T. SRL în beneficiul intervenientei SC B.C.R.L. SA a
documentelor necesare înmatriculării, la datele de 29 octombrie 2007 și 4
decembrie 2007 este relatată și confirmată în întâmpinarea depusă de
intervenienta și chiar dacă în cuprinsul înscrisurilor de la filele 199 - 201
din vol. I al dosarului nu se specifică ce fel de acte s-au trimis în acele
zile este dovedită trimiterea de documente prin curier la datele de mai sus.
Intervenienta
a pretins că a retrimis cartea de identitate, taloanele I.T.P. și certificatele
de autenticitate din nou către pârâtă la 8 ianuarie 2008, pentru reînnoirea
certificatelor de autenticitate, numai că expirarea certificatelor vechi s-a
datorat faptului că demersurile administrative efectuate de SC B.C.R.L. SA
pentru înmatriculare, nu au curs în paralel, certificatul de autenticitate
expirând pentru ca locatoarea a plătit cu întârziere taxa specială de primă
înmatriculare, prin urmare, dacă a avut loc o trimitere a certificatelor de
autenticitate, taloanelor I.T.P. și a cărților de identitate către vânzătoarea SC
E.T. SRL acest lucru nu s-a datorat unei culpe din partea acesteia ci unor
omisiuni sau întârzieri ale locatoarei SC B.C.R.L. SA.
Pârâta
nu este ținută să răspundă pentru dificultățile ivite în procesul de
înmatriculare de pe urma plății cu întârziere a taxei de primă înmatriculare,
după cum acesteia nu îi este imputabil faptul că înmatricularea nu a fost
finalizată, în condițiile în care retrimiterea actelor către vânzătoare la 8
ianuarie 2008 nu este dovedită și apoi chiar dacă ar fi fost dovedită,
retrimiterea actelor în scopul eliberării de noi certificat de autenticitate,
nu se putea face fără aducerea mașinilor la R.A.R. Covasna de către proprietar
sau utilizator, fiind evident că emiterea unor noi certificatele de
autenticitate presupune vizualizarea din nou a seriilor de șasiu și de motor de
către funcționarii R.A.R.
Certificatele
de autenticitate poartă mențiunea că au fost eliberate la 22 octombrie 2007 iar
omologarea mașinilor pentru înscrierea lor în circulație, potrivit datelor din
cărțile de identitate, s-a produs la 23 octombrie 2007, ca atare pârâta s-a
preocupat în a obține certificatele de autenticitate, a întocmit cărți de
identitate mașinilor, le-a omologat, așa încât neînmatricularea
autobasculantelor cu numere definitive nu i se poate imputa.
Autovehiculele
nu au mai ajuns la R.A.R. Covasna pentru reînnoirea certificatelor de
autenticitate deoarece așa cum declară martorii pârâtei, odată predate
autobasculantele reclamantei, înainte de înmatricularea lor definitivă în
circulație, mașinile au fost ultra exploatate sau exploatate neglijent.
Acțiunea
este una permisă de art. 1356 teza a II-a C. civ., în temeiul căreia vânzătorul
poate fi silit să plătească cumpărătorului daune - interese, dar pentru a se
ajunge la așa ceva cumpărătorul trebuie să dovedească că vânzătorul a fost de
rea - credință, adică a cunoscut viciile lucrului vândut, ceea ce în speță nu
s-a probat, pe lângă această condiție fiind necesar să fie vorba de vicii
ascunse, grave și care au existat la momentul încheierii contractelor de
leasing respectiv la predarea mașinilor către utilizator.
În
cauză nu s-a probat nici existența viciilor, nici caracterul lor ascuns ori
preexistenta lor la momentul predării autobasculantelor către utilizator și
nici reaua-credință a vânzătoarei, respectiv că aceasta știa de existența
viciilor și le-ar fi tăinuit.
Pretențiile
reclamantei nu se pot grefa pe o situație care exclude culpa pârâtei în ceea ce
privește înmatricularea definitivă a autobasculantelor, respectiv pe o situație
care așa cum a fost probată nu poate conduce la angajarea răspunderii
vânzătorului în cadrul obligației acestuia de a garanta pentru viciile lucrului
- art. 1336 pct. 2 C. proc. civ. și mai departe de a plăti daune-interese ca
efect al acestei obligații.
Intervenienta
a fost atrasă în proces pentru a plăti în solidar cu pârâta daunele-interese
solicitate, ceea ce nu se poate admite, în primul rând pentru că nefinalizarea
operațiunii de înmatriculare, așa cum s-a arătat mai sus, se datorează și
culpei reclamantei care nu a mai asigurat prezența autobasculantelor la R.A.R.
Covasna pentru eliberarea unor noi certificate de autenticitate, cele inițiale
fiind valabile 60 de zile, fiind neprobat că aducerea autobasculantelor în
stare de neîntrebuințare se datorează intervenientei, care ar fi cunoscut de
existența unor vicii ascunse grave și preexistente contractelor, vicii de
altfel nedovedite.
Solidaritatea
intervenientei cu pârâta este exclusă pentru că în materie contractuală
solidaritatea pasivă nu se prezumă ci trebuie prevăzută în mod expres în
contract, conform art. 1041 C. civ., ceea ce în speță nu s-a prevăzut.
În
fine, s-a respins și cererea de chemare în garanție întrucât intervenienta nu a
căzut în pretențiile reclamantei, ca atare nu are temei pentru a se regresa
împotriva pârâtei cu o cerere de chemare în garanție.
Împotriva
hotărârii au declarat apel reclamanta SC S. SRL Tg. Mureș și intervenienta SC
B.C.R.L. SA.
Prin
decizia nr. 109/ AP din 30 noiembrie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția
comercială, a respins autoritatea de lucru judecat. A respins apelul declarat
de reclamanta SC S. SRL Târgu - Mureș și de intervenienta SC B.C.R.L. SA. A
obligat apelanta să plătească intimatei SC E.T. SRL suma de 5.500 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru
a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că excepția autorității de
lucru judecat invocată de intervenienta este nefondată, nefiind îndeplinite
condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. cu privire la identitatea de obiect
și cauză dintre cele două litigii. Prezentul litigiu are ca obiect daune legate
de imposibilitatea folosirii autobasculantelor, daune raportate la
contravaloarea sumelor achitate pentru închirierea altor utilaje, iar acțiunea
finalizată prin decizia comercială nr. 641 din 16 decembrie 2010 pronunțată de
Curtea de Apel București a avut ca obiect daune rezultate din sumele plătite ca
rate în baza contractului de leasing, astfel încât nu este justificată excepția
autorității de lucru judecat.
Cu
referire la excepția necompetenței materiale a instanței de fond și la
încălcarea dispozițiilor privind specializarea secțiilor, instanța de apel s-a
pronunțat prin încheierea din 11 octombrie 2011, reținând că nu s-au încălcat
dispozițiile procedurale în condițiile în care instanța de fond a soluționat
pricina ca un litigiu comercial, în cadrul unei secții care cuprinde și
specializarea de drept comercial, astfel cum rezultă și din certificatul din 12
octombrie 2011 depus de pârâtă.
În
legătură cu calitatea procesuală a SC B.C.R.L. SA și la greșita apreciere a
cadrului procesual s-a reținut că susținerile apelantei reclamante sunt
nefondate. Reclamanta a formulat atât o cerere de introducere în cauză ca
pârâtă a SC B.C.R.L. SA la 27 februarie 2009, cât și o cerere de intervenție a
aceleiași societăți potrivit art. 57 alin. (3) C. proc. civ. la 19 noiembrie
2009, precizând însă că înțelege să-și susțină cererea de intervenție, astfel
cum rezultă din încheierile de ședință din 4 iunie 2009 și din 19 noiembrie
2009, cât și din cuprinsul sentinței comerciale nr. 13371 din 19 noiembrie 2009
pronunțate de Tribunalul București, irevocabile prin nerecurare. Calitatea de
intervenienta a SC B.C.R.L. SA a determinat declinarea competenței de soluționare
a cauzei în funcție de sediul pârâtei SC E.T. SRL, astfel încât o modificare a
cadrului procesual nu se mai putea realiza după pronunțarea hotărârii
judecătorești. La termenul de judecată din 25 februarie 2010 la Tribunalul
Covasna, reclamanta, motivând chestiunea timbrajului, și-a menținut cererea de
intervenție formulată față de SC B.C.R.L. SA, astfel încât criticile sale cu
privire la greșita calificare a calității procesuale și apreciere a cadrului
procesual au fost respinse.
Pe
fondul pretențiilor s-a reținut că între reclamanta SC S. SRL Tg. Mureș și
pârâta SC E.T. SRL nu există încheiat un contract, astfel încât nu se pune
problema răspunderii contractuale între părți, ci eventual a unei răspunderi
delictuale derivate din fapta pârâtei.
Reclamanta
impută pârâtei faptul că nu a putut utiliza autobasculantele luate în leasing
de la SC B.C.R.L. SA potrivit contractelor de leasing din 31 august 2007
întrucât aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale derivate din
contractul încheiat cu intervenienta referitoare la înmatricularea
autobasculantelor și că aceste utilaje ar fi fost defecte. S-a constat că
reclamata în calitatea sa de terț fată de contractul de vânzare-cumpărare din 2
august 2007 încheiat între intervenienta SC B.C.R.L. SA și pârâta SC E.T. SRL
invocă aspecte legate de modul de îndeplinire a acestui contract, în condițiile
în care nu a fost parte contractantă.
În
legătură cu temeiul juridic reținut de instanța de fond s-a constatat ca
susținerile apelantei deși sunt corecte întrucât nu erau incidente dispozițiile
privind contractul de vânzare-cumpărare, nu afectează soluția pronunțată de
instanța de fond care a analizat acțiunea dedusă judecății și în temeiul art. 12
lit. a) din O.G. nr. 51/1997 privind acțiunea directă a utilizatorului
împotriva furnizorului.
În
legătură cu obligația de înmatriculare s-a constatat că în mod corect instanța
de fond a reținut că această obligație incumbă intervenientei SC B.C.R.L. SA
potrivit art. 6.3 din contractul de leasing. Această obligație era condiționată
de punerea la dispoziția intervenientei în termen de 15 zile de la recepția
autovehiculului, a documentelor necesare formalităților de înmatriculare de
către furnizoarea pârâtă. Obligația de recepție a utilajelor revenea
reclamantei conform art. l pct. 1.2 din contractul de leasing, obligație pe
care aceasta nu și-a îndeplinit-o după cum menționează în motivele de apel.
Prin urmare, termenul de punere la dispoziție a documentelor de înmatriculare
depindea de îndeplinirea obligației de către reclamantă astfel încât în mod
greșit aceasta invocă culpa furnizoarei pârâte. Cu toate acestea, potrivit
mențiunilor din întâmpinarea depusă de intervenienta pârâta a depus documentele
de înmatriculare ale celor trei autovehicule la 30 octombrie 2007 și în
completare la 16 noiembrie 2007 și la 20 noiembrie 2007, înmatricularea
neefectuându-se datorită neachitării taxei de primă înmatriculare și apoi din
cauza expirării certificatelor de autenticitate pentru care era necesară
prezentarea autovehiculelor la RAR, acestea fiind în posesia reclamantei
și în proprietatea intervenientei astfel încât neprelungirea certificatului de
autenticitate nu era imputabilă pârâtei.
Cu
privire la apelul intervenientei SC B.C.R.L. SA s-a constatat că față de
respingerea cererii de chemare în garanție pe care aceasta a formulat-o față de
pârâtă, în mod corect instanța de fond a aplicat prevederile art. 274 C. proc.
civ. cu privire la cheltuielile de judecată suportate de societatea pârâtă.
În baza
art. 274 C. proc. civ., față de culpa procesuală a apelantelor, au fost obligate
la plata sumei de 5.500 lei cheltuieli de judecată suportate de pârâtă în apel.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC S. SRL cât și
intervenienta SC B.C.R.L. SA.
Recurenta
SC S. SRL a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9
teza a II-a C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului,
modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost
precizată/ majorată, cu consecința obligării intimatei - pârâte SC E.T. SRL la plata
sumei de 636.223,37 RON, reprezentând daune interese pentru imposibilitatea de
folosire a celor trei autobasculante K., obiect al contractelor de leasing
financiar din 31 august 2007 ca urmare a neînmatriculării acestor utilaje,
precum și sub aspectul cheltuielilor de judecată stabilite de către instanța de
apel, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În
dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut în esență, următoarele:
-
Instanța a încălcat principiul înscris
în art. 969 alin. (1) C. civ. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au
ignorat complet dispozițiile contractelor încheiate între părțile prezentului
litigiu și au aplicat greșit dispozițiile legale incidente, respectiv
dispozițiile art. 12 lit. a) din O.G. nr. 51/1997 coroborate cu art. 6.3 din
contractele de leasing financiar, art. 4 lit. f) din Convenția cadru de
vânzare-cumpărare din 2 august 2007 încheiată de SC E.T. SRL cu SC B.C.R.L. SA,
art. 4 lit. j) din Convenția cadru de vânzare-cumpărare din 2 august 2007
încheiată de SC E.T. SRL cu SC B.C.R.L. SA.
- Recurenta
s-a aflat în situația în care a fost lipsită de dreptul său de folosință asupra
celor 3 autobasculante obiect al contractelor de leasing în urma neîndeplinirii
de SC E.T. SRL a obligației de a pune la dispoziția locatorului a documentelor
necesare în vederea înmatriculării acestor autobasculante.
- Sunt
îndeplinite condițiile atragerii răspunderii SC E.T. SRL. în ce privește fapta
ilicită a SC E.T. SRL în urma administrării probei cu înscrisuri s-a dovedit că
SC E.T. SRL nu a trimis actele necesare în vederea înmatriculării conform
dispozițiilor art. 4 lit. f) din Convenției Cadru odată cu predarea
autoturismelor. Sunt concludente susținerile SC B.C.R.L. SA din cuprinsul
cererii sale de chemare în garanție și răspunsul la conciliere din 23 iulie
2009 formulat de SC B.C.R.L. SA. în ce privește prejudiciul, întrucât folosirea
autovehiculelor nu a fost posibilă fără înmatriculare în vederea circularii pe
drumurile publice de către SC B.C.R.L. SA, recurenta pentru a-și putea
îndeplini obligațiile contractuale izvorâte din contractul de prestări -
servicii din 27 octombrie 2007 încheiat cu SC V. SRL a fost nevoită să încheie
contracte de închiriere autobasculante cu alte societăți, cuantumul acestui
prejudiciu fiind stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză la suma
de 636.223,37 lei. În ce privește vinovăția SC E.T. SRL este direct
răspunzătoare pentru neînmatricularea celor 3 autobasculante obiect al
contractelor de leasing financiar prin faptul că nu a predat odată cu
autoturismele documentația necesară în vederea înmatriculării. Aceste fapte au
fost recunoscute de SC E.T. SRL prin răspunsul la întrebarea nr. 5 la
interogatoriul propus de recurentă și administrat în cauză.
- Hotărârea
este nelegală, textul de lege - art. 12 lit. a) din OG nr. 51/1997 fiind clar,
în sensul că subscrisa are drept de acțiune directă împotriva furnizorului
pentru prejudiciul suferit ca urmare a neînmatriculării autobasculantelor, deci
pentru imposibilitatea de folosire a acestora pricinuită de către furnizorul SC
E.T. SRL.
- Hotărârea
recurată cuprinde motive contradictorii fiind o contradicție între considerente
și dispozitiv sub aspectul părților culpabile procesual și deci datoare să
plătească cheltuielile de judecată în apel.
-
Recurenta SC B.C.R.L. SA a invocat
motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. în
temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și pe
fondul cauzei respingerea obligării recurentei la plata cheltuielilor de
judecată.
În dezvoltarea
în fapt a recursului recurenta a susținut, în esență, următoarele:
-
Din situația de fapt reiese că
întârzierile sunt datorate din culpa exclusivă a furnizorului SC E.T. SRL în
refuzul returnării documentației necesare în original, în termenele legale și
aceste considerații conduc la incidența dispozițiilor prevăzute de art. 304 pct.
8 C. proc. civ.
- Atâta
vreme cât terțul SC E.T. SRL a acționat ca o adevărată parte, aplicarea
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. asupra recurentei nu își găsește nici un
fel de suport legal.
Recurenta
SC B.C.R.L. SA și intimata SC E.T. SRL au formulat concluzii scrise.
Recursurile
sunt nefondate.
Din
examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente
cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și
temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de recurentă și
intervenientă.
În ce
privește recursul reclamantei se reține din perspectiva art. 304 pct. 7 C.
proc. civ. că prin respingerea apelurilor formulate de reclamantă și
intervenientă instanța a constatat corect culpa procesuală a ambelor apelante
și făcând aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., în mod legal le-a
obligat la cheltuielile de judecată ocazionate în apel de intimată.
Prin
menționarea în dispozitiv că „obligă apelanta să plătească intimatei cheltuieli
de judecată" s-a săvârșit o eroare materială care poate fi îndreptată pe
această cale, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivul
de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate
fi primit întrucât instanța nu a tăcut o interpretare greșită a actelor
juridice deduse judecății - convenția cadru de vânzare - cumpărare din 2 august
2007 și contractele de leasing financiar din 31 august 2007 și nu a schimbat
natura raporturilor juridice existent între părți ori înțelesul lămurit și
vădit neîndoielnic al acestora.
Interpretând
dispozițiile legale incidente și clauzele contractuale instanța de apel nu a
schimbat natura acestora, nefiind alterată substanța lor, calificarea fiind
conformă naturii juridice a acestora.
Se
observă ca, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta critică de fapt
modul în care instanța de apel a aplicat și interpretat dispozițiile O.G. nr. 51/1997
și clauzele contractuale, ce se subsumează motivului de recurs prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ., ce se va analiza în continuare.
Instanța
de apel nu a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia
convențiile legale făcute au putere de lege între părțile contractante,
reținând că între reclamantă și pârâtă nu există un contract, astfel încât nu
se pune problema răspunderii contractuale între părți.
Instanța
de apel a analizat acțiunea și din perspectiva temeiului juridic prevăzut de art.
12 lit. a) din O.G. nr. 51/1997 privind acțiunea directă a utilizatorului
împotriva furnizorului.
Interpretând
prevederile art. 12 lit. a) din OG nr. 51/1997 coroborat cu clauzele
contractului de vânzare - cumpărare și a contractelor de leasing financiar, în
raport de starea de fapt stabilită și probele administrate, instanța de apel nu
a trecut peste termenii conveniți de părți în legătură cu drepturile și
obligațiile asumate de Părți.
În mod
legal instanța de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru
atragerea răspunderii civile a SC E.T. SRL din perspectiva acestui temei.
Instanța
de apel în mod judicios a reținut, în raport de starea de fapt stabilită
necenzurabilă în recurs, că pârâta și-a îndeplinit obligația de punere la dispoziția
intervenientei a documentelor necesare formalităților de înmatriculare a
autobasculantelor, astfel că nu se pune problema culpei pârâtei în procesul de
înmatriculare și că nu s-a dovedit nici existenta viciilor bunurilor vândute la
momentul încheierii contractelor de leasing și nici reaua credință a
vânzătorului în predarea bunurilor, sau că bunurile livrate nu ar corespunde
facturilor pro forme.
Invocarea
obligației contractuale prevăzute de art. 6.3 din contractele de leasing cu
privire la înmatricularea utilajelor pentru susținerea obligației solidare
între intervenientă și pârâtă nu este justificată atâta timp cât această
obligație nu a fost asumată de pârâtă fată de reclamantă.
Restul
criticilor ce vizează reaprecierea probelor și schimbarea situației de fapt
reținută de instanța de fond și apel nu mai pot face obiect de analiză în
recurs, odată cu abrogarea pct. II al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2002.
Recursul
declarat de intervenientă SC B.C.R.L. SA este nefondat pentru considerentele ce
se vor arăta în continuare.
Art. 304
pct. 8 invocat de intervenientă în susținerea recursului prevede că modificarea
unei hotărâri se poate face când instanța, interpretând greșit actul juridic
dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic
al acestuia.
Analizând
motivele de recurs din perspectiva art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se constată că
acestea nu pot fi circumscrise textului de lege precitat, în realitate
recurenta criticând modul de stabilire a situației de fapt și a probatoriului
administrat în cauză, încât sub acest aspect se reține că aceste critici nu pot
face obiect de analiză în recurs, odată cu abrogarea pct. l al art. 304 C.
proc. civ.
În ceea
ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în mod
corect instanța de apel a respins apelul intervenientei și a menținut
dispoziția instanței de fond cu privire la obligarea intervenientei la plata
cheltuielilor de judecată.
Reținând
culpa procesuală a intervenientei ca urmare a respingerii cererii de chemare în
garanție formulată de intervenientă, instanța a aplicat corect prevederile art.
274 C. proc. civ.
Cum și
apelul promovat de intervenientă a fost respins în mod legal instanța de apel a
făcut aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.
Pentru
considerentele expuse în temeiul prevăzut de art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte
urmează a respinge recursurile ca nefondate.
Reținând
culpa procesuală a recurentelor în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.
se vor obliga recurentele la 5.000 lei cheltuieli de judecată către
intimata-pârâtă SC E.T. SRL.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC S. SRL Târgu - Mureș și
intervenienta SC B.C.R. SA București împotriva deciziei nr. 109/ AP din 30
noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.
Obligă
recurentele la 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC E.T.
SRL Chichiș.
Irevocabilă.
Pronunțată,
în ședința publică, astăzi 13 decembrie 2012.