ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1465/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1465/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Reclamanta SC E.E. SRL București,
prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 3908/116/2011 pe rolul
Tribunalului Călărași, a chemat în judecată pe pârâta SC T. SRL București,
solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta
la plata sumei de 1.013.745,91 lei (echivalentul a 235.142,40 euro)
reprezentând diferența între totalul sumelor achitate de societatea către
pârâtă și valoarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate efectiv între
părți, cu dobânda legală aferentă, iar în temeiul art. 907 C. com., art. 591 și
art. 597 C. proc. civ., să se dispună instituirea sechestrului asigurător
asupra averii mobile a pârâtei SC T. SRL și a popririi asiguratorie asupra
sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale
urmăribile datorate pârâtei SC T. SRL de o a treia persoană sau pe care aceasta
i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, pentru
sumele datorate de către debitoare reclamantei.
Prin sentința
comercială nr. 3198 din 26 octombrie 2011, Tribunalul Călărași a admis excepția
necompetenței teritoriale invocată de pârâta SC T. SRL Călărași și a declinat
competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la data de
24 noiembrie 2011 sub nr. 73830/3/2011.
Prin cererea de
chemare în judecată înregistrată sub nr. 3909/116/2011 pe rolul Tribunalului
Călărași reclamanta SC E.E. SRL București, a chemat în judecată pe pârâta SC T.
SRL Călărași, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se
constate: valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 14
decembrie 2007 de către notar public I.V.I., încheiat între reclamantă în
calitate de promitent-cumpărător și pârâtă în calitate de promitent-vânzător;
să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare
pentru terenurile indicate; să se constate compensația între debitul datorat de
către pârâtă reclamantei, în cuantum de 235.142.40 euro, rezultat din achitarea
de către reclamantă a unor sume mai mari decât contraprestația pârâtei; în
subsidiar, în ipoteza respingerii capetelor de cerere de la pct. 1 și 2 de mai
sus, să se dispună plata de către SC T. SRL către reclamantă a clauzei penale
în sumă de 275.392,4 lei, calculată conform clauzei 8.1 din antecontract; în
temeiul art. 907 C. com., art. 591 și art. 597 C. proc. civ., să se dispună
instituirea sechestrului asigurător asupra averii mobile a pârâtei SC T. SRL și
a popririi asiguratorie asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor
bunuri mobile incorporate urmăribile datorate pârâtei SC T. SRL de o a treia
persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi
juridice existente, pentru suma de 275.392,4 lei, cu obligarea pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată.
Prin sentința
civilă nr. 3194 din 26 octombrie 2011, Tribunalul Călărași a admis excepția
necompetenței teritoriale invocată de pârâta SC T. SRL și a declinat competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a lll-a civilă, sub nr. 75794/3/2011.
Prin încheierea
de la 11 mai 2012, secția a lll-a civilă, a Tribunalului București a înaintat
dosarul completului 26 al secției a Vl-a civilă, în vederea discutării
conexării cu Dosarul nr. 73830/3/2011.
Prin încheierea
din 01 noiembrie 2012 a fost admisă cererea de conexare și a fost conexat Dosarul
nr. 25806/3/2012 la Dosarul nr. 73830/3/2011.
Tribunalul București,
secția a VI a civilă, prin sentința civilă nr. 16737 din 08 noiembrie 2012
pronunțată în Dosarul nr. 73830/3/2011, a respins excepția necompetenței
teritoriale invocată de reclamantă ca inadmisibilă.
A admis
excepția lipsei dovezii calității de reprezentant cu privire la cererea
principală și a anulat cererea principală formulată de reclamanta SC E.E. SRL
în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL ca fiind formulată de o persoană fără
calitate de reprezentant.
A admis
excepția insuficientei timbrări a cererii conexe și a anulat cererea conexă
formulată de reclamanta SC E.E. SRL în contradictoriu cu pârâta SC T. SRL ca
insuficient timbrată.
A fost obligată
reclamanta la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut următoarele :
Cu privire la
excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamantă, pârâta a invocat
decăderea reclamantei din dreptul de a o invoca, având în vedere că excepția
este una relativă, ce poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau cel
mai târziu până la prima zi de înfățișare, avându-se în vedere că aceasta a
fost invocată de reclamantă după prima zi de înfățișare.
Cu privire la
acest aspect tribunalul a reținut că, potrivit art. 1591 alin. (3) C. proc. civ.,
necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin
întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima
zi de înfățișare.
În prezenta
cauză, față de obiectul cererilor de chemare în judecată și a motivelor de fapt
și de drept invocate, competența teritorială are caracter relativ.
Având în vedere
că excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de reclamantă, după prima
zi de înfățișare, față de prevederile art. 1591 alin. (3) C. proc. civ.,
tribunalul a respins excepția invocată de reclamantă ca inadmisibilă.
Cu privire la
excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru cererea principală,
instanța a reținut următoarele:
Că potrivit art.
90 din statutul avocatului, avocatul poate întocmi și formula în numele și/sau
interesul clientului cereri, notificări, memorii sau petiții către autorități,
instituții și alte persoane, în scopul ocrotirii și apărării drepturilor și
intereselor legitime ale acestuia și că acesta în condițiile legii, asigură
asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, a
organelor de urmărire penală, a autorităților cu atribuții jurisdictionale, a
notarilor publici și a executorilor judecătorești, a organelor administrației
publice, a instituțiilor și a altor persoane juridice, pentru apărarea și
reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor, libertăților și
intereselor legitime ale persoanelor.
Din modul în
care sunt reglementate cele două categorii de îndeletniciri ce intră în conținutul
activității profesionale a avocatului, rezultă că acestea sunt distincte.
În același
sens, art. 68 alin. (1) C. proc. civ. distinge între procura acordată pentru
exercițiul dreptului de chemare în judecată și cea acordată pentru exercițiul
dreptului de reprezentare în judecată.
Potrivit art. 113
din statutul avocatului, dreptul avocatului de a asista, a reprezenta ori a
exercita orice alte activități specifice profesiei se naște din contractul de
asistență juridică, încheiat în formă scrisă, între avocat și client ori
mandatarul acestuia, iar art. 127 din același act normativ stabilește că, în
mod obligatoriu, contractul de asistență juridică trebuie să cuprindă: datele
de identificare ale formei de exercitare a profesiei, denumirea, sediul profesional
și reprezentantul acesteia; datele de identificare ale clientului: să indice
persoana reprezentantului legal precum și mandatarul clientului, dacă este
cazul; obiectul contractului, care poate fi limitat la una sau mai multe dintre
activitățile prevăzute de art. 3 din Lege sau poate avea caracter general, dând
dreptul avocatului la acte de administrare și conservare a patrimoniului
clientului; onorariul; atestarea identității clientului sau a reprezentantului
acestuia; modul de soluționare a litigiilor între avocat și client și
semnăturile părților.
În prezenta
cauză, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată cu soluționarea
căreia a fost învestită, a fost semnată de avocat, în temeiul unei procuri
care, potrivit aprecierii instanței, în temeiul textelor de lege menționate, nu
îndreptățește persoana respectivă să exercite dreptul de chemare în judecată.
Pe de altă
parte, deși instanța a pus în vedere reclamantei, în condițiile art. 161 alin.
(1) C. proc. civ., la termenul de judecată din 21 iunie 2012 să facă dovada
calității de reprezentant în privința persoanei care a semnat cererea de
chemare în judecată, aceasta nu s-a conformat până la închiderea dezbaterilor,
deși în cauză s-au acordat 3 termene de judecată în acest sens.
Instanța a avut
în vedere împrejurarea că, în cuprinsul împuternicirii avocațiale depuse la
dosar, la rubrica activități pe care avocatul este împuternicit să le exercite
în numele clientului, sunt înscrise în mod limitativ acelea de „asistență,
consultanță și reprezentare juridică".
În consecință,
apreciind că nu s-a făcut dovada calității de reprezentant al reclamantei în
privința avocatului care a semnat cererea de chemare în judecată, deși instanța
a acordat mai multe termene în acest sens, în baza art. 161 alin. (2) C. proc. civ.,
văzând și dispozițiile art. 67 din același cod, care impun necesitatea unui
mandat special pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată, distinct de
cel acordat pentru reprezentarea în judecată, a admis excepția lipsei dovezii
calității de reprezentant cu privire la cererea principală și a anulat cererea
reclamantei.
Cu privire la
excepția insuficientei timbrări a cererii conexe, analizând actele și lucrările
dosarului, instanța a reținut următoarele:
Că i-a pus în
vedere reclamantei la termenul din 21 iunie 2012 să achite o diferență de taxă
de timbru de 7.735,7 lei și timbru judiciar de 10 lei, sub sancțiunea anulării.
Instanța, față
de faptul că până la termenul de judecată din 01 noiembrie 2012 reclamanta nu a
depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru și a timbrului
judiciar și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
ce prevăd că neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la
termenul stabilit de instanță se sancționează cu anularea acțiunii, respectiv
dispozițiile art. 9 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 32/1995, a anulat cererea de
chemare în judecată conexă ca insuficient timbrată.
În baza art. 274
C. proc. civ., reținând culpa procesuală a reclamantei, instanța a obligat
reclamanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâtă (onorariu
avocat, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei).
Curtea de Apel
București, secția a V-a civilă, prin Decizia civilă nr. 211 din 29 mai 2013, a
admis apelul formulat de reclamanta SC E.E. SRL București împotriva sentinței
civile nr. 16737 din 08 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția
a VI a civilă, în Dosarul nr. 73830/3/2011, în contradictoriu cu pârâta SC T.
SRL Călărași.
A anulat în
parte sentința în sensul că a respins excepția lipsei calității de reprezentant
cu privire la cererea principală ca neîntemeiată.
A admis
excepția insuficientei timbrări a cererii conexe și a anulat capetele de cerere
nr. 1 și 4 din cererea conexă.
A menținut
celelalte dispoziții ale sentinței și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași
instanță.
Pentru a
pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Referitor la
excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a persoanei care a formulat
și semnat cererea de apel invocată de intimata-pârâtă SC T. SRL;
Curtea a
constat că excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a persoanei care a
formulat și semnat cererea de apel este neîntemeiată și a respins-o ca atare,
reținând că în speță, cererea de apel a fost formulată prin reprezentant
convențional, fiind semnată și ștampilată de S.C.P.A. C.E.
Că, contractul
de asistență juridică din 26 august 2011 a fost încheiat de părți cu
respectarea dispozițiilor art. 67, art. 68 C. proc. civ. și ale Legii nr. 51/1995
și conține toate mențiunile prevăzute de art. 127 din Statutul profesiei de
avocat.
Așa cum rezultă
din cuprinsul contractului de asistență juridică, reclamanta a solicitat
serviciile S.C.P.A. C.E. în legătură cu consultanța juridică și reprezentarea
juridică în fața instanțelor de judecată românești și a altor autorități de
stat ori terți, precum executori judecătorești, în ceea ce privește litigiile
împotriva SC T. SRL în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești care să
țină loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile pentru vânzarea a
aproximativ 37 de hectare de teren de către SC T. SRL către SC E.E. SRL, a
recuperării de la SC T. SRL a sumei de 235.142,40 euro (T.V.A. inclus) sumă
datorată în temeiul unor contracte încheiate între SC T. SRL și SC E.E. SRL,
precum și a recuperării sumei datorate de către SC T. SRL în baza contractului
de arendă din 26 aprilie 2010.
Ca atare,
conform contractului de asistență juridică depus la dosar, S.C.P.A. C.E. a fost
împuternicit să formuleze și să semneze orice cereri / documente necesare pe
parcursul desfășurării litigiilor, iar din cuprinsul împuternicirilor din 04
iulie 2012 depuse în Dosarul nr. 73830/3/2011 al Tribunalului București, secția
a Vl-a civilă, a rezultat că S.C.P.A. C.E. a fost mandatat să declare căile de
atac în Dosarele nr. 73830/3/2011 și nr. 25806/3/2012 ale Tribunalului
București, secția a Vl-a civilă.
Referitor la
apelul formulat de reclamanta SC E.E. SRL:
- Curtea a
constatat ca fiind întemeiată critica referitoare la greșita admitere a
excepției lipsei dovezii calității de reprezentant cu privire la cererea
principală, reținând că aceasta fost formulată prin reprezentant convențional,
fiind semnată și ștampilată de S.C.P.A. C.E., Dosar nr. 3908/116/2009 al
Tribunalului Călărași și nr. 73830/3/2011 al Tribunalului București, secția a
VI a civilă.
Totodată s-a
reținut că au fost depuse împuternicirea avocațială din 09 septembrie 2011
pentru Dosarul nr. 3908/116/2009 al Tribunalului Călărași ștampilată de
reclamantă, împuternicirea avocațială din 04 iulie 2012 pentru Dosarul nr. 73830/3/2011
al Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, împuternicirea avocațială din 27
septembrie 2012 pentru Dosarele conexate nr. 25806/3/2012 și nr. 73830/3/2011
ale Tribunalului București, secția a Vl-a civilă.
Curtea a
apreciat că dacă instanța de fond ar fi avut în vedere doar împuternicirea
avocațială din 09 septembrie 2011 depusă în Dosarul nr. 73830/3/2011 al
tribunalului București, secția a VI a civilă (Dosarul nr. 3908/116/2009 al
Tribunalului Călărași), era dovedită calitatea de reprezentant al S.C.P.A. C.E.
în condițiile în care reclamanta și-a însușit împuternicirea prin ștampilarea
acesteia, iar în cuprinsul împuternicirii avocațiale, la rubrica activități pe
care avocatul este împuternicit să le exercite în numele clientului, sunt
înscrise acelea de asistență, consultanță și reprezentare juridică, fiind
evident faptul că aceste activități includ și formularea unei cereri de chemare
în judecată atunci când mandatul este dat unui avocat.
Ca atare, în
raport de prevederile art. 91 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat,
atunci când un avocat asistă și reprezintă un client, are dreptul să
îndeplinească orice act / operațiune permisă de lege necesară ocrotirii
intereselor clientului, ceea ce înseamnă că acesta poate să formuleze și o
cerere de chemare în judecată atunci când acest lucru este necesar pentru
apărarea intereselor clientului.
În consecință,
în baza împuternicirii avocațiale din 09 septembrie 2011, S.C.P.A. C.E. avea
dreptul de a formula cererea de chemare în judecată în Dosarul nr. 73830/3/2011
al Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, (Dosarul nr. 3908/116/2009 al
Tribunalului Călărași).
Dacă prima
instanță avea dubii cu privire la întinderea puterilor conferite mandatarului
prin împuternicirea avocațială din 09 septembrie 2011, aceasta avea
posibilitatea să solicite apărătorului să depună contractul de asistență
juridică indicat chiar în conținutul împuternicirii.
În acest sens
s-a reținut că și împuternicirile depuse în Dosarul nr. 73830/3/2011 al
Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, au fost emise în baza
contractului de asistență juridică din 26 august 2011, care este conform
cerințelor legale.
Așa cum rezultă
din cuprinsul contractului de asistență juridică, reclamanta a solicitat
serviciile S.C.P.A. C.E. în legătură cu consultanța juridică și reprezentarea
juridică în fața instanțelor de judecată românești și a altor autorități de
stat ori terți, precum executori judecătorești, în ceea ce privește litigiile
împotriva SC T. SRL în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești care să
țină loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile pentru vânzarea a
aproximativ 37 de hectare de teren de către SC T. SRL către SC E.E. SRL, a
recuperării de la SC T. SRL a sumei de 235.142,40 euro (T.V.A. inclus) sumă
datorată în temeiul unor contracte încheiate între SC T. SRL și SC E.E. SRL,
precum și recuperării sumei datorate de către Tamar SRL în baza contractului de
arendă din 26 aprilie 2010.
Ca atare,
conform contractului de asistență juridică depus la dosar, S.C.P.A. C.E. a fost
împuternicit să formuleze și să semneze cererea de chemare în judecată în Dosarul
nr. 73830/3/2011 ale Tribunalului București, secția a VI a civilă.
Pentru aceste
motive, curtea a constat că în mod greșit prima instanță a admis excepția
lipsei dovezii calității de reprezentant cu privire la cererea principală și a
anulat pentru acest motiv cererea.
- S-a apreciat
ca fiind întemeiată și critica referitoare la greșita admitere a excepției
insuficientei timbrări a cererii conexe.
Curtea a
constat că prima instanță i-a pus în vedere în cadrul Dosarului nr. 25806/3/2012
al Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, să timbreze capetele de cerere
nr. 1 și 4 din cererea conexă prin încheierea de ședință din 21 iunie 2012 cu
taxă judiciară de timbru în sumă de 870,8 lei și 6.864,9 lei și timbru judiciar
de 5 lei (fila 2 Dosar nr. 25806/3/2012 al Tribunalului București, secția a
Vl-a civilă).
În atare
situație, cum reclamanta nu s-a conformat acestei obligații stabilite de prima
instanță și nu a depus taxa de timbru și timbrul judiciar aferente capetelor nr.
1 și 4 din cererea conexă, curtea a apreciat că prima instanță nu trebuia să
anuleze întreagă cerere conexă, ci doar capetele nr. 1 și 4.
Întrucât nu
există un text legal care să reglementeze ipoteza netimbrării tuturor capetelor
de cerere, trebuie aplicate prin analogie dispozițiile art. 20 alin. (4) din
Legea nr. 146/1997 care prevăd „că dacă la momentul înregistrării sale acțiunea
sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial, dar a fost
modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui
soluționată în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod
legal".
Că în speță
trebuie avut în vedere și faptul că, potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997,
când o acțiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferită, taxa
judiciară de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după
natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel.
În condițiile
în care fiecare capăt de cerere se timbrează distinct este firesc ca sancțiunea
nedepunerii taxei de timbru să privească tot fiecare capăt de cerere în parte.
Totodată,
expresiile „cerere" și „acțiune" din art. 20 alin. (3) și alin. (4)
din Legea nr. 146/1997 trebuie interpretate ca referindu-se la capete de cerere
atunci când există mai multe astfel de capete.
Curtea a
apreciat că anularea tuturor capetelor de cerere, chiar dacă nu au fost
timbrate decât o parte din acestea, ar reprezenta și o încălcare a dreptului de
acces la o instanță prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a
Drepturilor Omului.
Ca atare,
curtea a constat că în mod greșit prima instanță a anulat cererea conexă în
întregime în loc să anuleze doar capetele de cerere nr. 1 și 4.
- Referitor la
cheltuielile de judecată, curtea a reținut că acestea urmează a fi avute în
vedere la rejudecarea cauzei de instanța de fond, în funcție și de soluția pe
care o va pronunța cu privire la cererea principală și la capetele din cererea
conexă care nu au fost anulate ca netimbrate.
Împotriva Deciziei
civile nr. 211 din 29 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
V-a civilă, a declarat recurs pârâta SC T. SRL Călărași, întemeiat pe art. 304 pct.
9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie
admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate,
în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea sentinței instanței de
fond ca legală.
În criticile
formulate, recurenta pârâtă a susținut în esență următoarele:
- În ceea ce
privește excepția lipsei calității de reprezentant legat de semnatarul
cererilor de chemare în judecată:
Sub un prim
aspect recurenta a susținut că, instanța de apel a interpretat greșit
dispozițiile legale în materie, respectiv art. 68, art. 69, art. 133 C. proc. civ.,
art. 90, art. 91, art. 113 și art. 127 din Statutul avocatului, care stabilesc
limitele și modul de exercitare a mandatului acordat avocatului.
A arătat în
acest sens că, în conținutul împuternicirilor avocațiale menționate, depuse la
instanța de fond nu se regăsește înserat un mandat expres dat de reclamantă
cabinetului avocațial și nu este trecut nici contractul de asistență juridică,
acesta fiind depus numai în apel, astfel că în raport de prevederile legale,
reclamanta avea obligația ca în faza judecății în fond, să facă dovada
calității de reprezentant a persoanei care a angajat societatea.
Precizează că
aceste obligații nu au fost îndeplinite de reclamantă nici până la termenul în
care instanța de fond a rămas în pronunțare, întrucât în ceea ce privește
dovada calității de reprezentant a avocatului ce face parte din S.C.P.A. C.E.,
a fost depusă o delegație incompletă și că numai contractul de asistență
juridică face această calitate, iar faptul că reclamanta a depus contractul de
asistență juridică în apel este irelevant, fiind încălcat dreptul la un proces
echitabil.
S-a mai
susținut că în ceea ce privește contractul de asistență juridică acesta este un
înscris sub semnătură privată, care nu respectă dispozițiile Legii nr. 51/1995
pentru exercitarea profesiei de avocat și ale Statutului profesiei de avocat.
- În ceea ce
privește excepția insuficientei timbrări apreciază că în mod greșit instanța de
apel a admis acest motiv de apel interpretând prin analogie dispozițiile Legii nr.
146/1997, în condițiile în care reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor
instanței și nu a achitat diferența taxei de timbru cu care a fost citată,
situație în care se impunea menținerea sentinței instanței de fond care era
legală.
Intimata
reclamantă SC E.E. SRL București prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 4
martie 2014, a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele
formulate în scris.
Analizând recursul
declarat de pârâta SC T. SRL Călărași împotriva Deciziei civile nr. 211 din 29
mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, din
perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont
de limitele controlului de legalitate, înalta Curte constată că acesta este
nefondat, pentru următoarele considerente:
Este de
observat că, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ., în procesul civil este
posibilă reprezentarea părților, iar conform art. 83 alin. (1) C. proc. civ.,
calitatea de reprezentant, indiferent dacă reprezentarea este dată pentru
exercițiul acțiunii sau pentru reprezentarea în judecată, se justifică printr-o
procură a cărei semnătură, în cazul în care este dată unui avocat, va fi
certificată potrivit legii avocaților, conform art. 68 alin. (1) teza a ll-a.
Astfel, în mod
corect s-a reținut că au fost depuse la dosarul de fond împuternicirile
avocațiale din 09 septembrie 2011 pentru Dosarul nr. 3908/116/2009 al
Tribunalului Călărași-fila 187, ștampilată de reclamantă, împuternicirea
avocațială din 4 iulie 2011 și din 04 iulie 2012 pentru Dosarul nr. 73830/3/2011
al Tribunalului București, secția a VI a civilă, fila 31, împuternicirea
avocațială din 27 septembrie 2012 pentru Dosarele conexate nr. 25806/3/2012 și nr.
73830/3/2011 ale Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, fila12 și
respectiv fila 10, fiecare dintre ele fiind întocmită în baza contractului de
asistență juridică din 26 august 2011, care face dovada valabilă a mandatului
dat S.C.P.A. C.E., semnatar al cererii principale de chemare în judecată și
conform cerințelor art. 68 alin. (1) C. proc. civ. și celor ale Legii nr. 51/1995.
Din contractul
de asistență juridică din 26 august 2011, rezultă că reclamanta a solicitat
serviciile S.C.P.A. C.E., în legătură cu consultanța juridică și reprezentarea
juridică în fața instanțelor de judecată românești și a altor autorități de
stat ori terți, precum executori judecătorești, în ceea ce privește litigiile
împotriva SC T. SRL în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești care să
țină loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile pentru vânzarea a
aproximativ 37 de hectare de teren de către SC T. SRL către SC E.E. SRL, a
recuperării de la SC T. SRL a sumei de 235.142,40 euro (T.V.A. inclus) sumă
datorată în temeiul unor contracte încheiate între SC T. SRL și SC E.E. SRL,
precum și recuperării sumei datorate de către SC T. SRL în baza contractului de
arendă din 26 aprilie 2010.
Ca atare, în
raport de prevederile art. 91 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat,
atunci când un avocat asistă și reprezintă un client, are dreptul să
îndeplinească orice act / operațiune permisă de lege necesară ocrotirii
intereselor clientului, ceea ce înseamnă că acesta poate să formuleze și o
cerere de chemare în judecată atunci când acest lucru este necesar pentru
apărarea intereselor clientului.
Cum reclamanta
în cuprinsul împuternicirilor avocațiale menționate, la rubrica activități pe
care avocatul era împuternicit să le exercite în numele clientului, au fost
înscrise acelea de asistență, consultanță și reprezentare juridică, este
evident faptul că aceste activități includ și formularea unei cereri de chemare
în judecată atunci când mandatul este dat unui avocat.
Prin urmare,
înscrisul procesual, cu forță probantă deplină, prin care potrivit legii se
face dovada calității de reprezentant a avocatului, constă în împuternicirea
avocațială.
Conform art. 68
C. proc. civ., în baza acestor împuterniciri avocațiale, S.C.P.A. C.E. a
dovedit calitatea de reprezentant convențional al reclamantei și că, în această
calitate, avea mandat să formuleze și să semneze cererea de chemare în
judecată.
Față de această
situație se constată că, în mod corect instanța de apel a respins excepția
lipsei calității de reprezentant convențional al reclamantei a S.C.P.A. C.E.
Nici critica
recurentei pârâte referitoare la greșita admitere a excepției insuficientei
timbrări a cererii conexe nu poate fi primită.
Astfel, în mod
corect a reținut instanța de apel că hotărârea pronunțată de instanța de fond
este nelegală, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 14,
art. 20 alin. (4) din Legea nr. 146/1997, în sensul că nu se putea anula
întreaga acțiune ca netimbrată, ci trebuia soluționată, în limitele în care
taxa de timbru a fost achitată în mod legal.
În cauză este
de observat că, potrivit art. 14 din Legea nr. 146/1997, atunci „Când o acțiune
are mai multe capete de cerere, cu finalitate diferita, taxa judiciară de
timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după natura lui,
cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel."
La rândul său, art.
20 alin. (4) din același act normativ dispune: „Dacă în momentul înregistrării
sale, acțiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său inițial,
dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va
trebui soluționată, în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în
mod legal".
Edificatoare în
acest sens este și jurisprudența cu privire la corecta interpretare și coroborare
a acestor prevederi, în sensul că în privința sancțiunilor pentru
neîndeplinirea obligației de timbraj, rezultă că aceasta se aplică distinct,
numai în măsura în care pentru unul sau mai multe dintre capetele de cerere nu
a fost îndeplinită obligația.
Se constată că,
această interpretare are în vedere tocmai mențiunile din art. 14, în sensul că
este vorba despre capete de cerere cu finalitate diferită, astfel încât, pe de
o parte, taxa de timbru poate fi stabilită distinct pentru fiecare dintre ele,
iar pe de altă parte, în temeiul principiului disponibilității, partea
reclamantă poate alege să achite taxa de timbru pentru fiecare dintre pretenții
sau numai pentru unele dintre acestea.
Înalta Curte,
apreciază că această interpretare este în acord cu scopul actului normativ,
sancțiunea aplicată de către instanța de fond fiind excesivă, din moment ce
reclamanta s-a conformat obligației de timbrare, imediat ce acesteia i-a fost
adusă la cunoștință, în urma exercitării de către tribunal a rolului său activ
și a clarificării aspectelor legate de valoarea obiectului fiecărui petit, în
acord cu prevederile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.
Se apreciază de
altfel că anularea tuturor capetelor de cerere, în condițiile în care au fost
timbrate numai o parte din acestea, fără nicio justificare rezonabilă, ar
afecta însăși substanța dreptului de acces la o instanță și ar echivala cu o
încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Față de
aspectele menționate, se constată că în mod just Curtea de Apel București a
constat că în mod greșit prima instanță a anulat cererea conexă în întregime în
loc să anuleze doar capetele de cerere nr. 1 și 4 și a admis apelul
reclamantei, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece instanța de
fond nu a soluționat cauza, în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 146/1997.
Pentru
rațiunile mai sus înfățișate, constatând că motivul de recurs întemeiat pe art.
304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, întrucât decizia instanței de apel a
fost dată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv art. 68, art.
69, art. 133, art. 161 alin. (2) C. proc. civ., art. 90, art. 91, art. 113 și art.
127 din Statutul avocatului, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
În temeiul
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligată recurenta SC T. SRL
Călărași la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC
E.E. SRL București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul declarat de pârâta SC T. SRL Călărași împotriva Deciziei civile
nr. 211 din 29 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Obligă
recurenta SC T. SRL Călărași la plata sumei de 3.720 lei cheltuieli de judecată
către reclamanta SC E.E. SRL București.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.