ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1666/2003

Asupra recursului se rețin

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Constanța sub nr. 1629/2000, astfel cum a fost modificată, SC R. SA

Constanța a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu

cu SC N. SRL Constanța, să oblige pârâta la plata sumei de 7.857.067 lei,

reprezentând chirie pentru folosirea de utilaje în perioada 15 iulie – 16

august 2000, la plata sumei de 1.882.872 lei contravaloare obiecte de inventar

cu penalități de întârziere 36.323.428 lei.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 157/ COM din 26 ianuarie 2001, a admis acțiunea astfel cum a fost

modificată, pârâta a fost obligată la plata următoarelor sume: 5.974.195 lei,

reprezentând chirie; 1.882.872 lei contravaloarea obiectelor de inventar;

36.323.428 lei penalități de întârziere cu 3.325.830 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, având în vedere actele dosarului și depozițiile martorilor, că pârâta

datorează chiria pentru lunile iulie august pentru utilajele deținute, conform

contractului încheiat între părți, inclusiv penalități și suma de 1.882.872

lei, reprezentând contravaloarea obiectelor de inventar cumpărate de acesta.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia nr. 645/ COM din 21 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul formulat

de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționată.

SC N. SRL a declarat recurs

împotriva deciziei invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului se arată

că:

- instanțele nu au ținut seama de

faptul că, din culpa exclusivă a reclamantei, contractul de închiriere a

utilajelor nu s-a putut executa.

Potrivit dispozițiilor art. 1420 C.

civ., reclamanta-intimată era obligată să-i asigure folosința netulburată a

lucrului închiriat pe durata contractului ca echivalent al chiriei, fiind

răspunzător pentru viciile lucrului închiriat, care duc la imposibilitatea

folosirii acestuia.

Potrivit dispozițiilor art. 1420

pct. 2 C. civ., locatorul are datoria să mențină lucrul închiriat în starea de

a fi întrebuințat pentru că ar fi neechitabil ca, chiriașul să plătească o

folosință pe care acesta nu i-o procură.

În conformitate cu dispozițiile art.

1422 C. civ., locatorul răspunde pentru viciile ascunse, existente anterior

încheierii locațiunii, cât și pentru cele apărute posterior.

- Mașinile închiriate nu au putut fi puse în

funcțiune, nefiind deci folosite, împrejurare ce rezultă din procesul-verbal

încheiat la data de 15 august 1998 și depozițiile martorilor.

- Prin nesocotirea

dispozițiilor legale, inclusiv a probelor administrate, s-a admis acțiunea,

fiind obligată la chirie și penalități, nesocotindu-se, astfel, prevederile Legii

nr. 82/1991 și legislației financiar-bancare privind efectuarea plăților.

Plățile se fac în baza înregistrărilor din evidențele, ori facturile emise de

reclamantă, nu au fost semnate de ei, nu au fost introduse pentru decontare, au

fost întocmite ulterior anului 1998.

- S-au nesocotit prevederile art. 7 al. (3) din

Legea nr. 76/1992, penalitățile de întârziere depășind de circa șase ori

cuantumul sumelor asupra cărora au fost calculate.

Recursul a fost respins, ca

nefondat, pentru următoarele motive :

La data de 15 iulie 1998, între

părți s-a încheiat contractul nr. 2312 prin care pârâta a închiriat un număr de

21 utilaje.

Din actul aflat la dosarul de fond,

rezultă că pârâta, la data de 14 august 1998, a solicitat reclamantei să fie de

acord cu returnarea a cinci mașini de cusut „deoarece nu posedă spațiu

suficient pentru instalarea mașinilor de cusut închiriate”, urmând a se încheia

un act adițional la contract.

În aceste condiții, instanțele nu

puteau reține apărările pârâtei, în sensul că utilajele închiriate nu au putut

fi folosite din cauza uzurii și viciilor ce le prezentau.

Dacă aceasta ar fi fost situația, la

data respectivă, pârâta ar fi încunoștințat-o pe reclamantă despre

imposibilitatea folosirii bunurilor închiriate și ar fi returnat întregul lot.

Procesul-verbal nedatat, pretins

încheiat la data de 15 august 1998, de care se face vorbire prin motivele de

recurs, nu-i este opozabil reclamantei pentru că părțile sunt pârâta și un

terț, iar depoziția martorului, în raport cu datele adresei pârâtei din 14

august 1998, apar neverosimile.

În raport de această situație nu se

poate reține că, în apel, instanța nu a ținut seama de dispozițiile art. 1420,

1422 C. civ. pentru că nu s-a făcut dovada imposibilității folosirii bunurilor

închiriate din vina intimatei-reclamante.

Contractul încheiat a fost reziliat,

prin voința părților, la data de 27 august 1998 și cum nu s-a dovedit de către

pârâtă că a achitat chiria pe perioada iulie-august 1998, corect a fost

obligată la plata acestei sume, facturile fiind emise în termen, iar

neînregistrarea lor în evidențele contabile nu-i este imputabilă reclamantei.

Cum în contract există clauză penală

cu privire la plata cu întârziere a penalităților, a fost, de asemenea, corect

obligată și la achitarea acestora, având în vedere dispozițiile art. 969 C.

civ., Legea nr. 76/1992 fiind abrogată la data încheierii contractului.

Decizia pronunțată fiind legală,

recursul s-a respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC N. SRL

Constanța, împotriva deciziei nr. 645 din 21 iunie 2001, a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 19 martie 2003.