ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2020/2003

Asupra recursului se rețin următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța

sub nr. 29/Com din 2000, astfel cum a fost precizată, R.A. E.D.P.P. Constanța a

solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu SC R.O.

SRL, să oblige pârâta la plata sumei de 1.785.994.738 lei, reprezentând chirie

și penalități până la data de 17 martie 2000, să se dispună rezilierea

contractului de închiriere, evacuarea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1368

din 12 mai 2000, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de

588.437.913 lei, reprezentând chirie, precum și la plata sumei de 697.556.825

lei penalități, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere și evacuarea

cu 35.579.894 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut din actele

dosarului că pârâta datorează sumele mai sus menționate, iar pentru neplata

chiriei s-a dispus rezilierea și evacuarea.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 156

din 1 martie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței mai sus menționate.

SC R.O. SRL Constanța a declarat recurs împotriva

deciziei, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că:

Deși, în contract, s-a prevăzut ca, în situația

intervenirii unor neînțelegeri între părți, înainte de sesizarea instanțelor,

să se încerce rezolvarea acestora pe cale amiabilă, dispoziția respectivă nu a

fost respectată. În aceste condiții, acțiunea reclamantei nu putea fi

promovată, s-au încălcat dispozițiile art. 969 C. civ.

Au făcut dovada că, pentru buna funcționare a

spațiului închiriat, au trebuit efectuate lucrări de consolidarea structurii de

rezistență și pentru redarea aspectului comercial al imobilului, a căror

valoare s-a ridicat la suma de 35.000 – 40.000 dolari S.U.A., ele fiind

realizate cu acordul reclamantei. În aceste condiții, trebuie dispusă

compensarea.

Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru

următoarele motive:

În contractul de închiriere încheiat între părți, la

data de 6 iulie 1998, se prevede, la art. 14, că litigiile cu privire la

executarea clauzelor contractului sunt de competența instanțelor judecătorești,

dacă nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 969 C.

civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. În

convențiile încheiate între părți însă, unele dispoziții sunt imperative,

altele supletive. În speță, dispoziția din contract, cu privire la rezolvarea

neînțelegerilor într-o primă fază prin negocieri, pe cale amiabilă, nu are

caracter imperativ, nu se prevede că părțile nu se pot adresa instanțelor, dacă

nu au încercat rezolvarea pe cale amiabilă, se lasă la latitudinea lor să

încerce sau nu o astfel de rezolvare. În această situație, corect a fost

promovată acțiunea, neputându-se reține că exista un „fie de neprimire” a

acesteia.

În mod corect a reținut instanța de recurs și faptul

că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 1144 C. civ., pentru a opera

compensarea. Pârâta nu a avut la dispoziție o cerere reconvențională, întrucât

pretinsa creanță, pe care o are față de reclamantă, nu îndeplinește condițiile

cerute de art. 1145 C. civ., pentru a se putea dispune compensarea (să existe

deodată cu cea a reclamantei și să fie lichidă și exigibilă).

Acestea au fost motivele pentru care s-a respins, ca nefondat,

recursul, reținându-se legalitatea și temeinicia deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC R.O. SRL Constanța

împotriva deciziei nr. 156 din 1 martie 2001 a Curții de apel Constanța, secția

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 aprilie

2003.