ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2020/2003

Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Constanța sub nr. 29/Com din 2000, astfel cum a fost precizată, R.A. E.D.P.P. Constanța a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu SC R.O. SRL, să oblige pârâta la plata sumei de 1.785.994.738 lei, reprezentând chirie și penalități până la data de 17 martie 2000, să se dispună rezilierea contractului de închiriere, evacuarea acesteia, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 1368 din 12 mai 2000, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta la plata sumei de 588.437.913 lei, reprezentând chirie, precum și la plata sumei de 697.556.825 lei penalități, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere și evacuarea cu 35.579.894 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut din actele dosarului că pârâta datorează sumele mai sus menționate, iar pentru neplata chiriei s-a dispus rezilierea și evacuarea. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 156 din 1 martie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate. SC R.O. SRL Constanța a declarat recurs împotriva deciziei, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că: Deși, în contract, s-a prevăzut ca, în situația intervenirii unor neînțelegeri între părți, înainte de sesizarea instanțelor, să se încerce rezolvarea acestora pe cale amiabilă, dispoziția respectivă nu a fost respectată.

În aceste condiții, acțiunea reclamantei nu putea fi promovată, s-au încălcat dispozițiile art. 969 C. civ. Au făcut dovada că, pentru buna funcționare a spațiului închiriat, au trebuit efectuate lucrări de consolidarea structurii de rezistență și pentru redarea aspectului comercial al imobilului, a căror valoare s-a ridicat la suma de 35.000 – 40.000 dolari S.U.A., ele fiind realizate cu acordul reclamantei. În aceste condiții, trebuie dispusă compensarea. Recursul a fost respins, ca nefondat, pentru următoarele motive: În contractul de închiriere încheiat între părți, la data de 6 iulie 1998, se prevede, la art. 14, că litigiile cu privire la executarea clauzelor contractului sunt de competența instanțelor judecătorești, dacă nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă.

Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. În convențiile încheiate între părți însă, unele dispoziții sunt imperative, altele supletive. În speță, dispoziția din contract, cu privire la rezolvarea neînțelegerilor într-o primă fază prin negocieri, pe cale amiabilă, nu are caracter imperativ, nu se prevede că părțile nu se pot adresa instanțelor, dacă nu au încercat rezolvarea pe cale amiabilă, se lasă la latitudinea lor să încerce sau nu o astfel de rezolvare. În această situație, corect a fost promovată acțiunea, neputându-se reține că exista un „fie de neprimire” a acesteia. În mod corect a reținut instanța de recurs și faptul că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 1144 C. civ., pentru a opera compensarea.

Pârâta nu a avut la dispoziție o cerere reconvențională, întrucât pretinsa creanță, pe care o are față de reclamantă, nu îndeplinește condițiile cerute de art. 1145 C. civ., pentru a se putea dispune compensarea (să existe deodată cu cea a reclamantei și să fie lichidă și exigibilă). Acestea au fost motivele pentru care s-a respins, ca nefondat, recursul, reținându-se legalitatea și temeinicia deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R.O. SRL Constanța împotriva deciziei nr. 156 din 1 martie 2001 a Curții de apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2003.