ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3214/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 28 iunie 2001 la Tribunalul București, secția comercială, A.P.A.P.S. a

chemat în judecată pârâta SC C. SA Târgoviște, solicitând ca, în baza sentinței

civile ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 3.400.000.000 lei,

reprezentând rate scadente și neachitate pe perioada 30 iunie 1998 - 30

decembrie 1999, și 15.038.700.000 lei penalități de întârziere calculate de la

datele de scadență ale ratelor și până la 15 mai 2001 și, în continuare, până

la data achitării efective a debitului.

Prin sentința civilă nr. 7121 din 3

octombrie 2001, Tribunalul București a admis excepția de necompetență materială

și a declinat competența de soluționare a cauzei, în temeiul art. 3 pct. 1 C.

proc. civ., în favoarea Curții de Apel București.

Învestită cu soluționarea în fond a

cauzei, instanța de apel, prin sentința civilă nr. 19 din 20 februarie 2002, a

admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 3.400.000 lei

rate scadente și 8.243.700.000 lei penalități de întârziere, calculate pe perioada

1 iulie 1998 - 15 mai 2001.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că, la data de 28 martie 1994, părțile au încheiat

Convenția nr. 121, prin care reclamanta a pus la dispoziția pârâtei suma de 5,4

miliarde lei, în scopul retehnologizării producției de oțel.

Conform prevederilor art. 2 lit. e)

din Convenție, pârâta s-a obligat să ramburseze suma primită în perioada 1996 -

1998 în 6 rate, care urmau să fie virate la datele de 30 iunie și 30 decembrie

ale fiecărui an, valoarea unei rate fiind de 1 miliard lei.

Această clauză a fost modificată

prin actul adițional nr. 1, încheiat la data de 15 august 1996, în sensul că

suma acordată va fi rambursată, în perioada 1997 – 1999, în 6 rate, fiecare

rată în valoare de 1 miliard, iar ultimele 2 a câte 700.000.000 lei, fiecare.

Față de data introducerii acțiunii,

respectiv, 28 iunie 2001, pentru penalitățile de întârziere, în sumă de

6.795.000.000 lei, sunt prescrise prin trecerea unui interval mai mare de 3 ani,

prevăzut de Decretul nr. 167/1958, privind prescripția.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta, criticile vizând aspectele de nelegalitate și

netemeinicie, prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că, potrivit art. 16 din

Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri

de chemare în judecată, chiar dacă aceasta s-a înregistrat la o instanță

judecătorească necompetentă.

Or, în speță, acțiunea a fost

promovată la data de 28 iunie 2001, înăuntrul termenului de prescripție de 3

ani.

Intimata a depus întâmpinare, prin

care solicită respingerea acțiunii, motivând că, la data de 28 august 2002,

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 22, A.P.A.P.S. a vândut pachetul

majoritar de acțiuni de 83,9952% din capitalul social al SC C. SA Târgoviște,

S.C. C.T. AG, cu sediul în Elveția, situație în care sunt incidente

dispozițiile art. 18 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 137/2002, privind

unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

Recursul este nefondat.

În adevăr, așa cum rezultă din

înscrisurile depuse de intimată, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare,

recurenta reclamantă a vândut pachetul majoritar de acțiuni din capitalul

social.

Or, potrivit art. 18 alin. (1) lit. a)

și c) din Legea nr. 137/2002, recurenta avea obligația acordării unor înlesniri

cuprinse în dosarul de prezentare, respectiv, scutirea totală, sau parțială la

plată a obligațiilor restante la data de 31 decembrie 2001, reprezentând

impozite și taxe, contribuții și alte venituri bugetare, precum și cele

reprezentând creanțele proprii și cele provenite din credite bugetare,

gestionate de instituția publică implicată.

De asemenea, este prevăzută și

scutirea de plată a majorărilor de întârziere de orice fel.

În aceste condiții, reiese că sumele

solicitate de recurenta-reclamantă fac parte din categoria celor prevăzute mai

sus, intervenind scutirea de plată prevăzută de lege.

Mai mult, prin art. 3.1.3 din

contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, recurenta-reclamantă avea obligația

de a obține emiterea ordinelor comune, privind acordarea înlesnirilor la plata

creanțelor bugetare, conform art. 18 din Legea nr. 137/2002.

Față de faptul că, în speță,

recurenta solicită obligarea intimatei la plata unor sume pentru care ea,

însăși, avea obligația de a obține înlesniri la plată, recursul apare ca

nefondat, urmând a fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.P.A.P.S. împotriva sentinței nr. 19 din 20 februarie

2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 27 iunie 2003.