ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 406/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Judecătoria Târgoviște sub nr. 4983/2003, reclamanta B.P.R.C.C. Târgoviște, prin lichidator, a chemat în judecată pârâții M.V.E., N.V., N.V., N.G. și I.D. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea în solidar a acestora la suma de 27.796.405 lei vechi. În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că temeiul legal al acțiunii îl constituie contractul de împrumut din 6 septembrie 1999 prin care pârâtului M.V.E. i s-a acordat un credit de 10.000.000 lei vechi cu scadență la 6 septembrie 2001 cu o dobândă de 22 % pe an.

Cum acesta nu a rambursat suma împrumutată în totalitate, datorată 3.885.099 lei vechi credit restant, 1.100.000 lei vechi dobândă 22.811.300 lei penalități de întârziere calculate până la data de 23 iunie 2003. Ceilalți pârâți răspund în solidar în calitate de garanți, alături de reclamant pentru plata sumei solicitate. Acțiunea, a fost admisă, pentru suma de 27.796.405 lei, prin sentința nr. 3730 din 13 noiembrie 2003, reținându-se ca fiind întemeiată pe contractul de credit și dovedită în ceea ce privește cuantumul sumei solicitate. Ulterior, s-a dispus la cererea reclamantei, completarea sentinței, în sensul că pârâții să plătească și penalități de 1 % pe zi de întârziere, până la achitarea integrală a debitului.

Apelul declarat de pârât, prin care a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând reținerea greșită a stării de fapt și anume că datorează creditul restant solicitat de reclamantă, a fost respins prin decizia civilă nr. 229 din 23 martie 2004. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 4490/2004 a admis recursul pârâtului, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre soluționare aceleiași instanțe, pentru lămurirea stării de fapt, prin efectuarea unei expertize. Cauza a fost înregistrată, după care, sub nr. 1579/2005. Conformându-se instanța de apel a depus efectuarea unei expertize tehnice contabile având ca obiectiv, stabilirea situației reale a cuantumului creditului, dobânzilor și penalităților solicitate de reclamantă.

În raport, de probele administrate, instanța în rejudecarea cauzei, a reținut o altă stare de față decât cea stabilită de prima instanță. Astfel, din împrumutul de 10.000.000 lei apelantul a plătit, conform graficului de rambursare prin plata în rate, o parte din împrumut până 10 aprilie 2001. La acea dată datoria din credit era de 1.914.004 lei, iar pârâtul avea ca fond social constituit la reclamantă, suma de 4.530.000 lei. În atare situație în raport de art. 22 din contractul încheiat de părți, reclamanta avea posibilitatea să rețină suma datorată de pârât din fondul social. Ca atare, în baza art. 296 C. proc. civ. prin decizia nr. 133 din 9 mai 2005, instanța a admis apelul, a schimbat în tot sentința așa cum a fost completată și pe fond a respins acțiunea ca nefondată.

În termen legal, reclamanta a declarat recurs, fără al motiva în drept. În fapt, se invocă admiterea recursului pentru efectuarea unei noi expertize contabile, deoarece, cea pe care a dispus-o instanța de apel a reținut greșit cuantumul debitului restant. În atare situație, decizia pronunțată nu a stabilit cu certitudine debitul datorat de pârâtul intimat. Recursul este nefondat. Așa cum reclamanta și-a motivat recursul, instanța nu poate reține că motivul invocat pentru admiterea acestuia este unul ce privește nelegalitatea deciziei instanței de apel și poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Critica este una ce privește netemeinicia deciziei și anume stabilirea greșită a cuantumului debitului datorat de pârâtul – intimat, pe baza concluziei expertizei tehnice contabile efectuate în calea devolutivă a apelului.

Ori, prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., în recurs nu se pot analiza decât motivele de nelegalitate, limitativ și expres prevăzute de acest text. Așa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta urmează să fie obligată să plătească intimatului M.V.E. suma de 100 RON cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta B.P.R.C.C. prin lichidator SC R.R.A.L. SRL Târgoviște, împotriva deciziei nr. 133 din 9 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenta la plata sumei de 100 RON către intimatul – pârât M.V.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2006.