ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 344/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 25 februarie 2003, reclamanta B.P.R. – C.C., prin lichidator SC R. SRL a chemat în judecată pe pârâții P.E., P.C., P.I., P.M., pentru obligarea la plata sumei de 26.172.004 lei, rată împrumut nerestituit, dobânzi și penalități. Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și contencios administrativ, prin sentința nr. 2356 din 17 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții în solidar la următoarele sume: 833.332 lei împrumut nerestituit, 440.223 lei dobânzi și 10.091.631 lei penalități calculate până la 31 august 2003 și în continuare până la achitarea creditului, cu cheltuieli de judecată în sumă de 2.000.000 lei.

În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a avut în vedere concluziile expertizei contabile dispusă în cauză, prin care, în baza dovezilor prezentate s-au stabilit sumele rămase neachitate și valoarea dobânzilor și a penalităților. S-a reținut că sunt neîntemeiate și nedovedite susținerile pârâților în sensul achitării integrale a debitului. Apelul declarat de pârâți împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 133 din 16 decembrie 2003. S-a reținut de către instanță, ca nedovedite susținerile privind achitarea integrală a debitului. Împotriva acestei ultime hotărâri pârâții au declarat recurs, susținând că admiterea acțiunii este fără temei, întrucât până la 29 septembrie 2000 au achitat suma împrumutată și dobânzi, în total 6.425.863 lei, că, dobânzile calculate de expert sunt eronate.

Greșit curtea de apel reține că nu au prezentat un mod de calcul concludent, întrucât au existat chitanțele, din care rezultă plata sumei datorate de 6.245.963 lei, încă din anul 2000. Greșit instanțele au interpretat contractul ca având caracter comercial, iar nu civil și nu au fost puși debitorii în întârziere. Se mai susține că greșit a fost obligată în locul reclamantei, la avansul pentru onorar de expertiză. Recursul este nefondat. Criticile privind nepronunțarea instanței asupra unui mijloc de apărare sau asupra unor dovezi administrate, prin care recurenții susțin o altă situație de fapt, nu mai pot fi examinate, având în vedere că pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., care avea acest conținut, a fost abrogat.

De altfel, din verificarea actelor dosarului rezultă că expertiza contabilă dispusă de instanță și suplimentul de expertiză a stabilit, pe baza dovezilor depuse de părți, situația restituirii împrumutului. Contrar susținerilor recurenților la data de 29 septembrie 2000 nu era achitat întregul împrumut ci numai parțial, astfel că după compensări cu fondul social a mai rămas neachitată suma de 833.332 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere în plată. În ce privește natura litigiului, neîndoios că este comercial, determinat de caracterul contractului de împrumut dintre părți, astfel că și sub acest aspect criticile sunt neîntemeiate. În ce privește plata avansului pentru expertiza contabilă, instanța era suverană să dispună asupra părții ce urma să-l achite, proba fiind necesară stabilirii unei corecte situații de fapt, iar suportarea în final a cheltuielilor s-a stabilit de instanță conform art. 274 C. proc.

civ. Așa fiind, hotărârea atacată este temeinică și legală, astfel că recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții P.E., P.C., P.I., P.M., împotriva deciziei nr. 133 din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și comercială, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.