ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3600/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Dâmbovița, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1545 din 4

octombrie 2004 a respins acțiunea formulată de reclamantul D.E.I. în

contradictoriu cu pârâta B.P.R. C.C. Târgoviște, prin lichidatorul SC R. SRL

Târgoviște.

Soluția a fost menținută de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, care

prin decizia nr. 12 din 11 ianuarie 2005 a respins apelul declarat de reclamant

ca nefondat.

Ambele instanțe au reținut

că acea clauză penală stipulată în contractul de împrumut nr. 1382 din 20 mai

2000 încheiat între părți, reflectă voința lor și are caracterul unei măsuri asigurătorii

la care apelează comercianții pentru a atenua sau chiar a înlătura riscul

neîndeplinirii ori îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor de către

debitori.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 3 din Legea nr. 313/1879, instanțele au reținut că se referă

restrictiv la acte cu caracter civil și nu la convenții comerciale, iar dolul

asupra consimțământului exprimat la semnarea contractului de împrumut nu a fost

dovedit cu vreo probă administrată în cauză.

Nemulțumit de decizia

pronunțată reclamantul a declarat recurs, arătând că este nelegală.

În dezvoltarea motivelor de

recurs reclamantul susține următoarele:

- instanța, interpretând

greșit actul juridic dedus judecății (contractul civil nr. 1382/2000) a

schimbat natura acestuia în contract comercial, deci a acordat ceea ce nu s-a

cerut de reclamant în acțiune și de pârât în întâmpinare, (privind așa – zisa

activitate bancară a cooperativei și așa – zisa dobândă la dobândă) instanțele

de fond și de apel au pronunțat hotărârile cu aplicarea greșită a Legii nr. 313/1879,

care statuează nulitatea absolută a clauzei penalizatoare, cuprinsă în

contractele de împrumut a căror executare se cere.

- nu au fost administrate

probele pe care le-a solicitat în cererea de apel care erau hotărâtoare pentru

elucidarea caracterului contractului de împrumut, ca fiind civil și căruia îi

sunt aplicabile prevederile legislației civile și nu comerciale.

Criticile formulate vizează

încălcarea prevederilor art. 304 pct. 5 – 10 C. proc. civ.

Recursul declarat de

reclamant este fondat.

Potrivit art. 5 din

contractul de împrumut nr. 1382 din 20 mai 2000, încheiat între B.P.R. C.C. și

D.E.I. în cazul neîndeplinirii la termenele stabilite cu acel contract a plății

ratei se percep penalități de întârziere de 1% pe zi, calculate la valoarea

ratei neachitate.

Această clauză penală este

lovită de nulitate întrucât încalcă dispozițiile art. 1 Legea nr. 313/1879.

Conform acestui text de lege

clauza penală, prevăzută în contractul de împrumut sau de prestații este și va

rămâne anulată, iar judecătorul în caz de împrumut va putea obliga numai la

plata dobânzii prevăzute de art. 1589 C. civ., sau în caz de alte obligații la

daune interese potrivit art. 1084 C. proc. civ.

Actul normativ susmenționat

este în vigoare și ca atare dispoziția cuprinsă în art. 1 este legală.

În această situație clauza

penală prevăzută în contract este ilicită și ca atare convenția părților nu

îndeplinește toate condițiile esențiale pentru a fi validă, așa cum se prevede

în art. 948 C. civ. Sancțiunea juridică a lipsei cauzei obligației ca și

caracterul ilicit este nulitatea absolută a obligației.

Curtea de Apel, a dat

eficiență prevederilor art. 3 din Legea nr. 313/1879, iar nu prevederilor art. 1

din același act normativ care va face distincție între natura civilă sau

comercială a convenției și ca atare a dat o hotărâre cu aplicarea greșită a

legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Celelalte critici formulate

de recurentă sunt neîntemeiate întrucât instanța de fond și instanța de apel au

interpretat în mod corect contractul de împrumut ca fiind comercial, iar nu

civil și au administrat probele utile soluționării cauzei.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează să admită

recursul, să modifice decizia atacată și admițând apelul să schimbe în parte

sentința apelată în sensul admiterii acțiunii și constatării că acea clauză

penală din contractul de împrumut este nulă. Cât privește celelalte dispoziții

ale sentinței vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul D.E.I., împotriva deciziei nr. 12 din 11 ianuarie 2005 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ.

Modifică decizia atacată, admite

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 1545 din 4 octombrie 2004 a

Tribunalului Dâmbovița, pe care o schimbă în parte în sensul că admite acțiunea

și constată nulă clauza cuprinsă în art. 5 din contractul de împrumut nr. 1382

încheiat la 20 mai 2000. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 14 iunie 2005.