ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1971/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 noiembrie 1998, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Prahova a fost învestită cu soluționarea cererii de revizuire a sentinței nr. 1223 pronunțată la 12 noiembrie 1997 de către aceeași instanță prin care a fost admisă acțiunea reclamantei B.A. S.A., sucursala județeană Prahova, și cererea reconvențională a pârâtei S.C. B. S.A., pârâta fiind obligată față de reclamantă la plata sumei de 1.294.506.000 lei reprezentând credit și dobânzi nerambursate, iar reclamanta fiind obligată față de pârâtă la plata sumei de 4.300.000.000 lei despăgubiri, în urma compensării reclamanta fiind obligată la plata sumei de 3.005.494.000 lei către pârâtă.

Cheltuielile de judecată au fost compensate în întregime. Sentința a fost menținută de către secția de contencios administrativ și comercial a Curții de Apel Ploiești, care a respins apelul reclamantei prin decizia nr. 680 pronunțată la 28 octombrie 1998 și de către secția comercială a Curții Supreme de Justiție care a respins, ca nefondat, recursul aceleiași părți prin decizia nr. 3948 pronunțată la 11 iulie 2000. În motivarea cererii de revizuire, bazată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2 și 4 C. proc.

civ., revizuienta a susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor cereri cu care a fost învestită (plata sumei de 3.369.748.000 lei cu titlu de dobânzi restante, a sumei ce reprezintă dobânzi contractuale de la 30 septembrie 1996 până la data plății debitului, a sumei ce reprezintă comisioane bancare, până la data plății debitului și a sumei ce reprezintă cheltuieli de judecată – „cel de al doilea capăt de cerere și celelalte trei capete de cerere” - și obligarea garanților S.G. și S.V.L., în solidar cu pârâta S.C B. S.A. la plata sumei de 257.000.000 lei reprezentând credit restant, a sumei ce reprezintă dobânzi contractuale aferente acestei sume și a sumei ce reprezintă comisioane bancare) și că soluționarea cererii reconvenționale s-a bazat pe două rapoarte de expertiză nereale și care au denaturat adevărul.

Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Prahova, prin sentința nr. 1064 din 17 decembrie 1998, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire în ce privește partea bazată pe art. 322 pct. 1 C. proc. civ. și ca prematur introdusă în ce privește partea bazată pe art. 322 pct. 4 C. proc. civ. S-a luat act că intimații S.C. B. SA, S.G. și S.V.L. nu au solicitat cheltuieli de judecată. În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că instanța s-a pronunțat cu privire la cererile cu care a fost învestită, că neadmiterea unor capete de cerere nu este echivalentă cu o nepronunțare, că admiterea în întregime a cererii, deși pretențiile au fost parțial admise, nu constituie motiv de revizuire și că, prin această cale extraordinară de atac, nu se poate realiza un nou control judiciar al hotărârilor pronunțate fără a exista împrejurări noi care să o justifice.

În legătură cu cel de al doilea temei de revizuire invocat, se reține că, în lipsa unui proces penal aflat chiar și în faza inițială, aprecierea asupra relei credințe a expertului nu este posibilă în calea de atac a revizuirii. Secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Pitești învestită cu soluționarea apelului, în urma dispoziției de strămutare a judecării cauzei, prin decizia nr. 681/ A - C din 13 decembrie 2000, a admis apelul revizuientei - reclamante, sucursala Prahova a B.A. S.A., și a modificat sentința nr. 1064 din 17 decembrie 1998, în sensul că a admis cererea de revizuire, a revizuit în parte sentința nr. 1223 din 12 noiembrie 1997 a secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Prahova, a admis și capătul de acțiune privind dobânda în continuare pe perioada 1 octombrie 1996 – 28 octombrie 1998 și a respins capătul de cerere referitor la pârâții giranți.

În rest, dispozițiile sentinței revizuite au fost menținute. Instanța de apel a reținut că revizuienta a înțeles să critice în apel numai aspectele întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. achiesând la soluția dată de prima instanță cu privire la aspectele întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Ea a constatat că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzilor contractuale de la 30 septembrie 1996 până la plata debitului, precum și la obligarea, în solidar, a garanților S.G. și S.V.L.

Sub acest aspect, cererea reclamantei a fost apreciată ca întemeiată, pe baza clauzei contractuale referitoare la dobânzi cuprinsă în contractele de credit încheiate cu B.A.S.A., fiind însă justificată numai până la data rămânerii definitive a sentinței a cărei revizuire se cere, adică până la 28 octombrie 1998. Cu privire la obligarea pârâtei la restituirea creditului restant și a dobânzii aferente (primele două capete de cerere din acțiune), s-a reținut că instanța s-a pronunțat cu privire la acestea atunci când a obligat pârâta la 1.294.506.000 lei credit și dobânzi nerambursate, care include creditul și dobânzile restante. De altfel, reclamanta a declarat tardiv apelul, nefolosind corect această cale de atac prin care își putea valorifica cele invocate în cererea de revizuire.

S-a apreciat ca neîntemeiată cererea de obligare la plata comisioanelor bancare, nefiind prevăzute în contractele de credit, ca și cererea de obligare în solidar a garanților, aceștia fiind garanți reali și nu personali, neaplicându-li-se prevederile art. 42 alin. (2) C. com. care se referă strict la fidejusori. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs atât revizuienta, cât și intimata societate comercială criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Revizuienta, sucursala județeană Prahova a B.A.

S.A., prin recursul depus la 8 ianuarie 2001 și motivat la 2 martie 2001, critică hotărârea instanței de apel pentru motivele ce urmează: 1. Greșit instanța de apel a considerat că – obligând pârâta la plata sumei de 1.294.506.000 lei credit și dobânzi nerambursate – prima instanță s-a pronunțat asupra primelor două capete de cerere formulate în acțiune, adică obligarea pârâtei la plata sumei de 1.294.506.000 lei credit restant la 31 septembrie 1996 și la plata sumei de 2.269.784.000 lei reprezentând dobânzi restante la 31 septembrie 1996. Totalul sumelor datorate de pârâtă cu acest titlu este, deci, de 4.664.290.000 lei, care trebuia compensat cu suma de 4.300.000.000 lei ce s-a stabilit a fi datorată de revizuientă intimatei - pârâte.

2. Greșit instanța a considerat că această critică putea fi verificată în cadrul apelului, pe care însă revizuienta l-a declarat tardiv, așa încât ea nu poate constitui motiv de revizuire. 3. Greșit instanța de apel a acordat dobânzi în continuare – capăt de cerere distinct de cel privind dobânzile datorate până la data acțiunii – numai până la data de 28 octombrie 1998 și nu până la data plății creditului, cum se impunea. 4. Greșit nu au fost acordate comisioanele bancare datorate, invocându-se faptul că nu sunt prevăzute în contractul de credit, acestea fiind stipulate în contractul de deschidere de cont și fiind stabilite prin art. 15 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, art. 3 și 26 din Legea nr. 34/1991 privind Statutul B.N.R.

și prin Regulamentul nr. 1 din 16 februarie 1996 al B.N.R., în vigoare la data acordării creditului. Intimata S.C. B. S.A., prin recursul depus la data de 28 decembrie 2000 și motivat la 3 septembrie 2001, critică hotărârea instanței de apel pentru motivele ce urmează: 1. Cererea de revizuire este inadmisibilă și a fost greșit reținută spre soluționare pe fond de către instanță, pentru că se tinde spre o nouă judecare a fondului pricinii printr-o cale extraordinară de atac, fără a fi îndeplinite cerințele legii și nu pentru că nu a fost epuizat, în prealabil, ciclul căilor ordinare de atac (apel - recurs). S-a apreciat greșit că instanța nu a examinat toate capetele de cerere formulate de reclamantă, ele fiind soluționate, implicit, prin admiterea cererii reconvenționale în cadrul căreia s-a reținut culpa contractuală a reclamantei.

2. Dacă se apreciază că este totuși admisibilă revizuirea, instanța de apel nu putea pune în discuție decât aspectele nesoluționate de prima instanță, menținând aspectele soluționate prin sentința nr. 1223 din 12 noiembrie 1997 a secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Prahova. 3. Greșit nu s-a respins apelul revizuientei - reclamante, având în vedere faptul că a fost constatată culpa sa contractuală, fapt ce făcea ilegală cererea de obligare a pârâtei la dobânzi și, cu atât mai puțin, obligarea la comisioanele bancare. Dintre motivele mai sus expuse, primul motiv formulat de intimata - pârâtă urmează a fi examinat cu precădere, în raport de soluția dată acestuia urmând a mai fi examinate celelalte critici, având în vedere faptul că el se referă la admisibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii.

Un prim aspect ce privește această susținere, aspect pus în discuția părților, este cel al motivării în termenul prevăzut de lege a recursului declarat de către intimata pârâtă și al constatării nulității lui, în raport de prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. La data pronunțării deciziei erau în vigoare prevederile procedurale stabilite prin O.G. nr. 13/1998, abrogată prin O.G. nr. 290/2000, art. 303 C. proc. civ. impunând ca motivarea recursului să se facă în termen de 15 zile de la comunicarea motivării hotărârii atacate. Comunicarea motivării hotărârii atacate s-a făcut la 9 februarie 2001. Prin motivele de recurs, recurenta neagă primirea motivării la termenul precizat în dovada de comunicare, fapt susținut apoi și pe parcursul dezbaterilor recursului, când a depus acte din care rezultă că persoana indicată de agentul procedural ca fiind cea care a primit comunicarea, nu a fost și nu este angajatul său.

Chiar dacă s-ar fi făcut comunicarea către un angajat al pârâtei - intimate și chiar dacă motivele de recurs ar fi fost tardiv depuse, sancțiunea prevăzută de art. 306 C. proc. civ. tot nu ar fi operat, inadmisibilitatea cererii, în raport de caracterul extraordinar al căii de atac și de legătura cu competența instanțelor, conferind motivului un caracter de ordine publică și impunând analiza din oficiu a acestuia, conform alin. (1) și (2) ale textului menționat. În acest sens, se constată că cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ. Soluția primei instanțe în legătură cu motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. nu a fost atacată cu apel de revizuientă care a declarat în motivarea apelului că achiesează la hotărârea primei instanțe din acest punct de vedere.

Față de această împrejurare și de lipsa caracterului devolutiv al recursului, chiar atunci când era conceput ca o cale ordinară de atac, neavând loc o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate în limitele motivelor expres și limitativ prevăzute de lege, nu pot fi primite în recurs considerente legate de motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Cu privire la criticile invocate în baza art. 322 pct. 2 C. proc. civ., urmează a se stabili că nici acestea nu răspund exigențelor textului. Conform acestuia, o hotărâre poate fi revizuită dacă instanța care a pronunțat-o a dispus cu privire la unele lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut.

Din cele trei ipoteze, revizuienta a invocat împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut. Concret, se afirmă că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de a fi obligată pârâta la dobânzile aferente creditului (3.369.784.000 lei) și la comisioanele bancare. Este adevărat că sentința nr. 1223 din 12 noiembrie 1997 a fost motivată de secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Prahova în mod lapidar și fără a răspunde ritos fiecărui capăt de cerere formulat de reclamantă. Din moment, însă, ce a admis atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională, aceasta din urmă bazată pe culpa contractuală a reclamantei și abia pe urmă explicând în ce sens și limite a făcut acest lucru și, din moment ce a stabilit că suma la care a obligat pârâta reprezintă atât credite, cât și dobânzi, nu se poate trage concluzia că a lăsat nesoluționat vreun capăt de cerere, invocând coincidența sumei acordate cu una din sumele pretinse.

De altfel, confuzie există și în susținerile reclamantei care pretinde prin acțiune suma de 1.294.506.000 lei cu titlu de credit restant și suma de 3.369.748.000 lei cu titlu de dobânzi restante, după ce și-a justificat pretențiile arătând că cea de a doua sumă o include pe prima. Eventuala greșeală comisă de instanță, dacă există, poate fi corectată pe calea recursului în anulare și nu pe calea folosită în prezentul litigiu, o pronunțare – chiar implicită sau chiar greșită – neechivalând cu o pronunțare. În plus, paralel cu revizuirea, hotărârea de mai sus a fost atacată și cu apel și recurs de către actuala revizuientă, în ambele căi de atac criticile nefiindu-i primite. Situația la care se referă art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. trebuie să fie neechivocă, nefiind de admis a se deduce prin interpretare, cu atât mai mult cu cât calea de atac promovată are un caracter extraordinar și nu poate fi folosită decât în cazurile restrictiv menționate de lege. Chiar dacă este greșit considerentul instanței de apel constând în faptul că aspectele invocate puteau fi valorificate exclusiv pe căile ordinare de atac și chiar dacă revizuirea poate fi folosită paralel cu acestea, nu se justifică concluzia admisibilității acestei căi extraordinare de atac. Reținând inadmisibilitatea folosirii revizuirii, întrucât partea nu justifică încadrarea în nici unul din motivele limitativ prevăzute de lege, examinarea celorlalte critici formulate de părți este inutilă.

În consecință, recursul declarat de revizuientă urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ. În baza aceluiași text, combinat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul intimatei urmează a fi admis, modificându-se hotărârea recurată, în sensul respingerii apelului revizuientei reclamante împotriva hotărârii pronunțată în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 681 din 3 decembrie 2000 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de revizuienta R.B. S.A. București (fostă B.A. S.A., sucursala Prahova - Ploiești), împotriva sentinței nr. 1223 a Tribunalului Prahova. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.B. S.A. București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 28 martie 2003.