ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1971/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1971/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 17 noiembrie 1998, secția comercială și de

contencios administrativ a Tribunalului Prahova a fost învestită cu

soluționarea cererii de revizuire a sentinței nr. 1223 pronunțată la 12

noiembrie 1997 de către aceeași instanță prin care a fost admisă acțiunea

reclamantei B.A. S.A., sucursala județeană Prahova, și cererea reconvențională

a pârâtei S.C. B. S.A., pârâta fiind obligată față de reclamantă la plata sumei

de 1.294.506.000 lei reprezentând credit și dobânzi nerambursate, iar

reclamanta fiind obligată față de pârâtă la plata sumei de 4.300.000.000 lei

despăgubiri, în urma compensării reclamanta fiind obligată la plata sumei de

3.005.494.000 lei către pârâtă.

Cheltuielile de judecată au fost compensate în

întregime.

Sentința a fost menținută de către secția de

contencios administrativ și comercial a Curții de Apel Ploiești, care a respins

apelul reclamantei prin decizia nr. 680 pronunțată la 28 octombrie 1998 și de

către secția comercială a Curții Supreme de Justiție care a respins, ca

nefondat, recursul aceleiași părți prin decizia nr. 3948 pronunțată la 11 iulie

2000.

În motivarea cererii de revizuire, bazată pe

prevederile art. 322 alin. (1) pct. 2 și 4 C. proc. civ., revizuienta a

susținut că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor cereri cu care a fost

învestită (plata sumei de 3.369.748.000 lei cu titlu de dobânzi restante, a

sumei ce reprezintă dobânzi contractuale de la 30 septembrie 1996 până la data

plății debitului, a sumei ce reprezintă comisioane bancare, până la data plății

debitului și a sumei ce reprezintă cheltuieli de judecată – „cel de al doilea

capăt de cerere și celelalte trei capete de cerere” - și obligarea garanților

S.G. și S.V.L., în solidar cu pârâta S.C B. S.A. la plata sumei de 257.000.000

lei reprezentând credit restant, a sumei ce reprezintă dobânzi contractuale aferente

acestei sume și a sumei ce reprezintă comisioane bancare) și că soluționarea

cererii reconvenționale s-a bazat pe două rapoarte de expertiză nereale și care

au denaturat adevărul.

Secția comercială și de contencios administrativ a

Tribunalului Prahova, prin sentința nr. 1064 din 17 decembrie 1998, a respins,

ca nefondată, cererea de revizuire în ce privește partea bazată pe art. 322

pct. 1 C. proc. civ. și ca prematur introdusă în ce privește partea bazată pe

art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

S-a luat act că intimații S.C. B. SA, S.G. și S.V.L.

nu au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că instanța

s-a pronunțat cu privire la cererile cu care a fost învestită, că neadmiterea

unor capete de cerere nu este echivalentă cu o nepronunțare, că admiterea în

întregime a cererii, deși pretențiile au fost parțial admise, nu constituie

motiv de revizuire și că, prin această cale extraordinară de atac, nu se poate

realiza un nou control judiciar al hotărârilor pronunțate fără a exista

împrejurări noi care să o justifice.

În legătură cu cel de al doilea temei de revizuire

invocat, se reține că, în lipsa unui proces penal aflat chiar și în faza

inițială, aprecierea asupra relei credințe a expertului nu este posibilă în

calea de atac a revizuirii.

Secția comercială și de contencios administrativ a

Curții de Apel Pitești învestită cu soluționarea apelului, în urma dispoziției

de strămutare a judecării cauzei, prin decizia nr. 681/ A - C din 13 decembrie

2000, a admis apelul revizuientei - reclamante, sucursala Prahova a B.A. S.A.,

și a modificat sentința nr. 1064 din 17 decembrie 1998, în sensul că a admis

cererea de revizuire, a revizuit în parte sentința nr. 1223 din 12 noiembrie

1997 a secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului

Prahova, a admis și capătul de acțiune privind dobânda în continuare pe

perioada 1 octombrie 1996 – 28 octombrie 1998 și a respins capătul de cerere

referitor la pârâții giranți.

În rest, dispozițiile sentinței revizuite au fost

menținute.

Instanța de apel a reținut că revizuienta a înțeles

să critice în apel numai aspectele întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 1 C.

proc. civ. achiesând la soluția dată de prima instanță cu privire la aspectele

întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Ea a constatat că prima

instanță nu s-a pronunțat cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata

dobânzilor contractuale de la 30 septembrie 1996 până la plata debitului,

precum și la obligarea, în solidar, a garanților S.G. și S.V.L.

Sub acest aspect, cererea reclamantei a fost

apreciată ca întemeiată, pe baza clauzei contractuale referitoare la dobânzi

cuprinsă în contractele de credit încheiate cu B.A.S.A., fiind însă justificată

numai până la data rămânerii definitive a sentinței a cărei revizuire se cere,

adică până la 28 octombrie 1998.

Cu privire la obligarea pârâtei la restituirea

creditului restant și a dobânzii aferente (primele două capete de cerere din

acțiune), s-a reținut că instanța s-a pronunțat cu privire la acestea atunci

când a obligat pârâta la 1.294.506.000 lei credit și dobânzi nerambursate, care

include creditul și dobânzile restante. De altfel, reclamanta a declarat tardiv

apelul, nefolosind corect această cale de atac prin care își putea valorifica

cele invocate în cererea de revizuire.

S-a apreciat ca neîntemeiată cererea de obligare la

plata comisioanelor bancare, nefiind prevăzute în contractele de credit, ca și

cererea de obligare în solidar a garanților, aceștia fiind garanți reali și nu

personali, neaplicându-li-se prevederile art. 42 alin. (2) C. com. care se

referă strict la fidejusori.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs

atât revizuienta, cât și intimata societate comercială criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Revizuienta, sucursala județeană Prahova a B.A. S.A.,

prin recursul depus la 8 ianuarie 2001 și motivat la 2 martie 2001, critică

hotărârea instanței de apel pentru motivele ce urmează:

pârâta la plata sumei de 1.294.506.000 lei credit și dobânzi nerambursate –

prima instanță s-a pronunțat asupra primelor două capete de cerere formulate în

acțiune, adică obligarea pârâtei la plata sumei de 1.294.506.000 lei credit

restant la 31 septembrie 1996 și la plata sumei de 2.269.784.000 lei

reprezentând dobânzi restante la 31 septembrie 1996.

Totalul sumelor datorate de pârâtă cu acest titlu

este, deci, de 4.664.290.000 lei, care trebuia compensat cu suma de

4.300.000.000 lei ce s-a stabilit a fi datorată de revizuientă intimatei -

pârâte.

putea fi verificată în cadrul apelului, pe care însă revizuienta l-a declarat

tardiv, așa încât ea nu poate constitui motiv de revizuire.

continuare – capăt de cerere distinct de cel privind dobânzile datorate până la

data acțiunii – numai până la data de 28 octombrie 1998 și nu până la data

plății creditului, cum se impunea.

datorate, invocându-se faptul că nu sunt prevăzute în contractul de credit,

acestea fiind stipulate în contractul de deschidere de cont și fiind stabilite

prin art. 15 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancară, art. 3 și 26

din Legea nr. 34/1991 privind Statutul B.N.R. și prin Regulamentul nr. 1 din 16

februarie 1996 al B.N.R., în vigoare la data acordării creditului.

Intimata S.C. B. S.A., prin recursul depus la data de

28 decembrie 2000 și motivat la 3 septembrie 2001, critică hotărârea instanței

de apel pentru motivele ce urmează:

greșit reținută spre soluționare pe fond de către instanță, pentru că se tinde

spre o nouă judecare a fondului pricinii printr-o cale extraordinară de atac,

fără a fi îndeplinite cerințele legii și nu pentru că nu a fost epuizat, în

prealabil, ciclul căilor ordinare de atac (apel - recurs). S-a apreciat greșit

că instanța nu a examinat toate capetele de cerere formulate de reclamantă, ele

fiind soluționate, implicit, prin admiterea cererii reconvenționale în cadrul

căreia s-a reținut culpa contractuală a reclamantei.

revizuirea, instanța de apel nu putea pune în discuție decât aspectele

nesoluționate de prima instanță, menținând aspectele soluționate prin sentința

nr. 1223 din 12 noiembrie 1997 a secției comerciale și de contencios

administrativ a Tribunalului Prahova.

reclamante, având în vedere faptul că a fost constatată culpa sa contractuală,

fapt ce făcea ilegală cererea de obligare a pârâtei la dobânzi și, cu atât mai

puțin, obligarea la comisioanele bancare.

Dintre motivele mai sus expuse, primul motiv formulat

de intimata - pârâtă urmează a fi examinat cu precădere, în raport de soluția

dată acestuia urmând a mai fi examinate celelalte critici, având în vedere

faptul că el se referă la admisibilitatea exercitării căii extraordinare de

atac a revizuirii.

Un prim aspect ce privește această susținere, aspect

pus în discuția părților, este cel al motivării în termenul prevăzut de lege a

recursului declarat de către intimata pârâtă și al constatării nulității lui,

în raport de prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

La data pronunțării deciziei erau în vigoare

prevederile procedurale stabilite prin O.G. nr. 13/1998, abrogată prin O.G. nr.

290/2000, art. 303 C. proc. civ. impunând ca motivarea recursului să se facă în

termen de 15 zile de la comunicarea motivării hotărârii atacate.

Comunicarea motivării hotărârii atacate s-a făcut la

9 februarie 2001.

Prin motivele de recurs, recurenta neagă primirea

motivării la termenul precizat în dovada de comunicare, fapt susținut apoi și

pe parcursul dezbaterilor recursului, când a depus acte din care rezultă că

persoana indicată de agentul procedural ca fiind cea care a primit comunicarea,

nu a fost și nu este angajatul său.

Chiar dacă s-ar fi făcut comunicarea către un angajat

al pârâtei - intimate și chiar dacă motivele de recurs ar fi fost tardiv

depuse, sancțiunea prevăzută de art. 306 C. proc. civ. tot nu ar fi operat,

inadmisibilitatea cererii, în raport de caracterul extraordinar al căii de atac

și de legătura cu competența instanțelor, conferind motivului un caracter de

ordine publică și impunând analiza din oficiu a acestuia, conform alin. (1) și

(2) ale textului menționat.

În acest sens, se constată că cererea de revizuire a

fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc. civ.

Soluția primei instanțe în legătură cu motivul

prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. nu a fost atacată cu apel de revizuientă

care a declarat în motivarea apelului că achiesează la hotărârea primei

instanțe din acest punct de vedere.

Față de această împrejurare și de lipsa caracterului

devolutiv al recursului, chiar atunci când era conceput ca o cale ordinară de

atac, neavând loc o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii

atacate în limitele motivelor expres și limitativ prevăzute de lege, nu pot fi

primite în recurs considerente legate de motivul prevăzut de art. 322 pct. 4 C.

proc. civ.

Cu privire la criticile invocate în baza art. 322

pct. 2 C. proc. civ., urmează a se stabili că nici acestea nu răspund

exigențelor textului.

Conform acestuia, o hotărâre poate fi revizuită dacă

instanța care a pronunțat-o a dispus cu privire la unele lucruri care nu s-au

cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât

s-a cerut.

Din cele trei ipoteze, revizuienta a invocat

împrejurarea că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.

Concret, se afirmă că instanța nu s-a pronunțat cu

privire la cererea de a fi obligată pârâta la dobânzile aferente creditului

(3.369.784.000 lei) și la comisioanele bancare.

Este adevărat că sentința nr. 1223 din 12 noiembrie

1997 a fost motivată de secția comercială și de contencios administrativ a

Tribunalului Prahova în mod lapidar și fără a răspunde ritos fiecărui capăt de

cerere formulat de reclamantă.

Din moment, însă, ce a admis atât acțiunea

principală, cât și cererea reconvențională, aceasta din urmă bazată pe culpa

contractuală a reclamantei și abia pe urmă explicând în ce sens și limite a

făcut acest lucru și, din moment ce a stabilit că suma la care a obligat pârâta

reprezintă atât credite, cât și dobânzi, nu se poate trage concluzia că a lăsat

nesoluționat vreun capăt de cerere, invocând coincidența sumei acordate cu una

din sumele pretinse.

De altfel, confuzie există și în susținerile

reclamantei care pretinde prin acțiune suma de 1.294.506.000 lei cu titlu de

credit restant și suma de 3.369.748.000 lei cu titlu de dobânzi restante, după

ce și-a justificat pretențiile arătând că cea de a doua sumă o include pe

prima.

Eventuala greșeală comisă de instanță, dacă există,

poate fi corectată pe calea recursului în anulare și nu pe calea folosită în

prezentul litigiu, o pronunțare – chiar implicită sau chiar greșită –

neechivalând cu o pronunțare.

În plus, paralel cu revizuirea, hotărârea de mai sus

a fost atacată și cu apel și recurs de către actuala revizuientă, în ambele căi

de atac criticile nefiindu-i primite.

Situația la care se referă art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. trebuie să fie neechivocă, nefiind de admis a se deduce prin interpretare,

cu atât mai mult cu cât calea de atac promovată are un caracter extraordinar și

nu poate fi folosită decât în cazurile restrictiv menționate de lege.

Chiar dacă este greșit considerentul instanței de

apel constând în faptul că aspectele invocate puteau fi valorificate exclusiv

pe căile ordinare de atac și chiar dacă revizuirea poate fi folosită paralel cu

acestea, nu se justifică concluzia admisibilității acestei căi extraordinare de

atac.

Reținând inadmisibilitatea folosirii revizuirii,

întrucât partea nu justifică încadrarea în nici unul din motivele limitativ

prevăzute de lege, examinarea celorlalte critici formulate de părți este

inutilă.

În consecință, recursul declarat de revizuientă

urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

În baza aceluiași text, combinat cu art. 304 pct. 9

C. proc. civ., recursul intimatei urmează a fi admis, modificându-se hotărârea

recurată, în sensul respingerii apelului revizuientei reclamante împotriva

hotărârii pronunțată în primă instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr.

681 din 3 decembrie 2000 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ.

Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de

revizuienta R.B. S.A. București (fostă B.A. S.A., sucursala Prahova -

Ploiești), împotriva sentinței nr. 1223 a Tribunalului Prahova.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta

R.B. S.A. București împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 28 martie 2003.