ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1885/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1885/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2002)
Asupra cererii de revizuire de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin decizia nr. 437 din 17
octombrie 2001 (dosar 1674/2001), Curtea de Apel București, secția a V-a
comercială, a admis recursul declarat de reclamanta, SC U.I. SA Slobozia,
împotriva sentinței nr. 232/F din 15 mai 2001, a Tribunalului Ialomița, pe care
a modificat-o în parte, în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta, SC B.A.
SA București, sucursala Ialomița, la plata sumei de 11.106.976.347 lei
reprezentând diferență de dobândă actualizată, reținută nelegal la contractul
de credit nr. 277 din 7 septembrie 1994, și la 135.764.763 lei cheltuieli de
judecată.
Au fost menținute celelalte
dispoziții ale sentinței, iar intimata pârâtă a fost obligată să plătească
recurentei reclamante și suma de 67.907.381 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța această decizie,
instanța de recurs a reținut, în esență, că din probele administrate în primul
proces care a format obiectul dosarului nr. 1324/1998, al Tribunalului
Ialomița, nu rezultă că reclamanta ar fi renunțat la diferența de dobândă
nesolicitată în acea cauză și, ca atare, aceasta poate cere oricând, cu
respectarea termenului general de prescripție de 3 ani, diferența de dobândă
încasată nelegal de către pârâtă.
A concluzionat instanța că nu există
nici un temei pentru nerestituirea dobânzii actualizate de către pârâtă, astfel
că, față de cele reținute, s-a reținut că soluția primei instanțe, de
respingere a acțiunii, s-a datorat unei aprecieri eronate a situației de fapt,
ceea ce a determinat și aplicarea în parte greșită, a dispozițiilor legale în
materie.
Recursul în anulare declarat de
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,
împotriva acestei din urmă hotărâri, a fost admis prin decizia nr. 2047 din 20
martie 2002, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială (dosar
nr. 9265/2001), și, ca urmare, decizia atacată a fost casată cu trimiterea
cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se că într-adevăr,
instanța de recurs nu a motivat corespunzător hotărârea (nefăcând trimitere la
probele administrate în cauză), așa cum era datoare față de dispozițiile art. 261
pct. 5 și art. 169 alin. (1) C. proc. civ.
În rejudecare, Curtea de Apel
București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 963 din 30 mai 2003 (dosar
nr. 1974/2002), a admis recursul declarat de reclamanta, SC U.I., împotriva
sentinței nr. 232 din 15 mai 2001, a Tribunalului Ialomița (în dosar nr. 1566/2000),
în contradictoriu cu intimata, R.B. SA, sucursala Ialomița, și, pe cale de
consecință, a modificat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că admite
acțiunea reclamantei și obligă pârâta la plata sumei de 14.894.088.894 lei,
reprezentând diferență de dobândă actualizată a sumei de 11.106.976.347 lei la
contractul de credit nr. 277 din 7 septembrie 1994.
Au fost menținute celelalte
dispoziții ale sentinței atacate și s-a luat act că recurenta nu a solicitat
cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
recurs a reținut, în esență, că chiar dacă reclamanta a întârziat restituirea
unor rate din creditul acordat față de termenele de rambursare prevăzute în graficul
întocmit în acest sens, pârâta nu putea, neavând nici un titlu executoriu
(contractul de credit neavând această valoare), să treacă la executarea sumei
în discuție, în condițiile în care termenul final de rambursare (31 decembrie
1005) a fost respectat.
Această din urmă hotărâre (decizia nr.
963 din 30 mai 2003, a Curții de Apel București, secția a V-a comercială), este
atacată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (hotărâri irevocabile
definitive), de revizuienta, R.B., sucursala Ialomița, cu prezenta cerere de
revizuire.
Se susține, în esență, că hotărârea
atacată este potrivnică deciziei nr. 7221 din 28 noiembrie 2002, pronunțată de
Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, cu recurs în dosarul nr. E/2688/2001,
întrucât ambele decizii au fost pronunțate în una și aceeași cauză (dar în
dosare deosebite), care priveau pretențiile intimatei reclamante, SC U.I.,
referitoare la restituirea unor sume cu titlu de dobândă bonificată la
contractul de credit nr. 277 din 7 septembrie 1994, pretenții care au făcut
obiectul a două dosare distincte și, în fiecare, intimata a avut calitatea de
reclamantă, iar revizuienta calitatea de pârâtă, și că această împrejurare se
datorează intimatei, care nu a solicitat printr-o singură acțiune, deodată,
toată suma, al cărui cuantum s-a considerat îndreptățită să-l solicite.
Astfel, în primul litigiu care a
fost soluționat în recurs prin decizia nr. 7221 din 28 noiembrie 2001,
pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială (irevocabilă), în
dosarul nr. 2688/2001, prin care a fost respinsă pe fond acțiunea, reclamanta,
SC U.I. SA Slobozia, a solicitat obligarea pârâtei, B.A. SA, sucursala
Ialomița, la plata sumei de 756.813.100 lei, pentru ca, ulterior, aceeași
reclamantă să solicite obligarea aceleiași pârâte și, în temeiul aceluiași
contract de credit (litigiu ce a format obiectul dosarului nr. 1974/2002,
soluționat irevocabil prin decizia nr. 963 din 30 mai 2003, a Curții de Apel
București, secția a V-a comercială), la plata diferenței de 11.106.976.347 lei,
actualizată la 14.894.088.894 lei, reprezentând diferență dobândă actualizată a
sumei de 11.106.976.347 lei.
În consecință, precizează
revizuienta, că prin hotărârile pronunțate, ambele irevocabile, s-a ajuns în
situația potrivnică în care pentru pretenții de aceeași natură și rezultatele
din același raport obligațional (izvorât din contractul de credit nr. 277 din 7
septembrie 1994), pentru o parte din cuantumul acestora, să se pronunțe
sentința irevocabilă în favoarea pârâtului, iar pentru cealaltă parte în
favoarea reclamantului, motiv pentru care solicită, în temeiul art. 322 pct. 7 C.
proc. civ., admiterea cererii de revizuire și retractarea celei de a doua
hotărâri, care este contradictorie și contrazice autoritatea de lucru judecat
rezultată din prima hotărâre.
Totodată, revizuienta solicită a se
dispune, în cazul admiterii cererii de revizuire, și întoarcerea executării,
întrucât decizia nr. 963/2003 a fost executată.
Cererea de revizuire formulată, în
cauză, este fondată.
Din examinarea actelor de la dosar,
rezultă că, prin acțiunea înregistrată la 9 aprilie 1996, reclamanta, SC U.I.
SA Slobozia, a solicitat obligarea pârâtei, B.A. SA Slobozia (devenită R.B.),
la restituirea sumei de 56.000.000 lei, inclusiv la plata penalităților de
întârziere aferente, încasată nelegal din contul său, și sistarea în continuare
a reținerii altor sume.
Prin sentința nr. 480/F din 8
octombrie 1996, Tribunalul Ialomița, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Ulterior, în calea de atac a
recursului, această sentință a fost desființată cu trimiterea cauzei spre
rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, prin sentința nr. 434/F
din 14 iulie 2000, Tribunalul Ialomița, a admis acțiunea reclamantei și a
obligat pârâta să plătească acesteia suma de 756.813.100 lei, reprezentând
dobânzi reținute nelegal de către pârâtă, și la 25.811.262 lei cheltuieli de
judecată, soluție care a fost menținută prin respingerea apelului declarat de
pârâtă, conform deciziei nr. 3594 din 21 decembrie 2000, pronunțată de Curtea
de Apel București, secția comercială.
Prin decizia nr. 7221 din 28
noiembrie 2002 (dosar nr. 2688/2001), Curtea Supremă de Justiție, secția
comercială (irevocabilă), a admis recursul declarat de pârâta, R.B. precum și
apelul aceleiași părți, și a casat decizia atacată schimbând sentința primei
instanțe, în sensul respingerii acțiunii.
Ceea ce interesează, în soluționarea
cererii de revizuire de față, este faptul că acțiunea a fost pronunțată în baza
contractului de credit nr. 277 din 8 septembrie 1994, în temeiul căruia pârâta
a acordat reclamantei un credit cu dobândă bonificată pe care aceasta trebuia
să-l restituie în condițiile stabilite prin H.G. nr. 767/1994, și a normelor
metodologice emise în aplicarea acestui act normativ, și cum reclamanta nu a
respectat termenele de restituire stabilite prin grafice, pârâta a procedat la
reținerea diferenței între dobânda bonificată și cea de piață.
De asemenea, se constată că, și în
cel de al doilea litigiu, soluționat ulterior și irevocabil, prin decizia nr. 963
din 30 mai 2003, a Curții de Apel București, secția a V-a comercială (a cărei
revizuire se solicită), l-a format cererea aceleiași reclamante, împotriva
aceleiași pârâte, privind restituirea diferenței de dobândă (pentru nerespectarea
condițiilor legale referitoare la restituirea creditului), și care s-a
întemeiat pe același contract de credit.
Pe cale de consecință, în speță,
este vorba de două hotărâri irevocabile contradictorii date în aceeași cauză,
și, ca atare, este triplă identitate de părți, obiect și cauză, elemente
caracteristice puterii de lucru judecat, iar hotărârile au fost pronunțate în
dosare deosebite.
Cum prin prima hotărâre, respectiv
decizia nr. 7221 din 28 noiembrie 2002, s-a reținut, irevocabil, că reclamanta
nu a respectat condițiile legale de restituire a creditului la termenele stipulate,
și deci că pârâta a fost în drept să încaseze diferența dintre dobânda pieții
și cea bonificată, înseamnă că nu se mai putea, ulterior, să se constate, tot
printr-o hotărâre irevocabilă, decizia nr. 963 din 30 mai 2003, a Curții de
Apel București, secția a V-a comercială, contrariul celor reținute anterior,
adică, că reclamanta a respectat termenele de rambursare a creditului și deci
că pârâta a încasat nelegal din contul acesteia, sumele în discuție, cu titlu
de diferență de dobândă.
Ca atare, într-o asemenea situație,
urmează, pentru a nu se contrazice autoritatea de lucru judecat rezultată din
prima hotărâre (decizia nr. 7221/2002), a se admite cererea de revizuire
formulată în cauză și a se anula (retracta), în baza art. 3327 alin. (1) C.
proc. civ., cea din urmă hotărâre (decizia nr. 963/2003).
Referitor la cererea formulată de
revizuientă, privitor la întoarcerea executării (decizia nr. 963/2003 fiind
executată de reclamantă), se constată că o astfel de cerere subsidiară excede
examinarea ei în calea de atac extraordinară a revizuirii și, în plus, instanța
de revizuire nu se poate pronunța asupra acesteia cu încălcarea dispozițiilor
legale referitoare la taxa de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de revizuire a
deciziei nr. 963 din 30 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a V-a comercială, în dosarul nr. 1974/2002, formulată de revizuienta, R.B. SA,
sucursala Ialomița.
Schimbă în tot decizia atacată, în
sensul că respinge recursul declarat de reclamantă, împotriva sentinței nr. 232
F din 15 mai 2001, a Tribunalului Ialomița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi, 26 mai 2004.