ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1611/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 331

din 9 februarie 2001 a Tribunalului Galați, secția comercială, s-a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta B.P.R., C.C., cu sediul în București și

pârâții L.G.G., A.M., B.N.F., P.L. și T.C. au fost obligați în solidar la plata

sumei de 968.000 lei, reprezentând dobândă; s-a respins, ca nefondat, capătul

de cerere privind obligarea pârâților la plata penalităților și aceștia au fost

obligați la 5.614.000 lei, cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Galați,

secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia civilă nr. 513

din 27 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă,

împotriva hotărârii instanței de fond.

S-a reținut, în

considerentele deciziei, că pârâții nu pot fi obligați și la plata

penalităților de întârziere ci numai la dobândă, astfel, debitorul împrumutat

ar fi sancționat încă o dată, pentru aceeași faptă. Că, în contractul de

împrumut, nu se prevăd penalități de întârziere.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recurs, ale cărui motive ,deși nu sunt invocate în drept,

pot fi încadrate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A susținut recurenta că

instanța de control a făcut o interpretare greșită a dispozițiilor legale,

privind penalitățile, atunci când a considerat că împrumutatul ar fi sancționat

încă o dată pentru aceeași faptă.

Dobânda este prețul pe care

îl percepe o instituție bancară, ca urmare a eliberării unei sume de bani

împrumutatului, iar penalitatea reprezintă sancțiunea care se aplică acestuia,

în cazul în care nu respectă termenele de plată.

Recurenta a menționat că s-a

prevăzut în contract clauza penală, iar Legea nr. 313/1878 se referă la

inadmisibilitatea acesteia numai în contractele de împrumut ce au caracter

civil.

Recursul nu este fondat.

În mod corect, ambele

instanțe au respins, ca nefondat, capătul de cerere, privind obligarea

pârâților la plata penalităților, întrucât, conform Legii nr. 313/1879, pentru

anularea clauzei penale din anumite contracte, în cazul contractului de

împrumut, aceasta este inadmisibilă, fără a se face o distincție referitoare la

persoane fizice sau juridice.

Pe de altă parte, pârâții au

fost obligați în solidar la plata sumei de 968.000 lei, reprezentând dobândă,

așa încât, dacă s-ar admite cererea de penalități, aceștia ar fi suportat o

dublă sancțiune pentru aceeași faptă.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea constată că decizia instanței de apel este legală și temeinică.

Așa fiind, urmează ca,

potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantele B.P.R., C.C. București și B.P.R., C.C.

Agenția Galați, împotriva deciziei nr. 513 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel

Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 5 mai 2004.