ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 august 2001 reclamanta A.S.C. de la S.C. A. SA Slobozia cheamă în judecată pe pârâta A.P.A.P.S, devenită A.V.A.S. București, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 2.727.472.500 lei (ROL) cu titlu de preț al acțiunilor cumpărate, reprezentând 51 % din capitalul social al SC A. SA Slobozia și a sumei de 11.145.774 lei (ROL) reprezentând daune interese ce decurg din efectul inflației asupra sumei de mai sus și din dobânzile la creditele bancare la care a fost nevoită să recurgă, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 695/ F din 8 noiembrie 2001, Tribunalul Ialomița declină competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția comercială, conform art. 3 alin. (1) C. proc.

civ. Prin sentința comercială nr. 97 din 27 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, admite excepția prematurității cererii invocată de pârâtă și respinge acțiunea reclamantei ca prematur formulată, reținând, în acest sens, că reclamanta nu a făcut dovada concilierii directe prealabilă introducerii cererii, prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., nici unul din actele invocate neîndeplinind condițiile cerute de lege pentru a demonstra efectuarea menționatei proceduri, unele fiind anterioare introducerii în Codul de procedură a textului de lege evocat. Prin decizia nr. 1344 din 6 aprilie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței de mai sus pe care o casează și trimite cauza spre rejudecarea fondului la Tribunalul Ialomița, reținând că cerințele prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., nu au fost încălcate de recurenta reclamantă, care a făcut dovada că a înțeles să lase la aprecierea pârâtei stabilirea datei și locului convocării, așa cum rezultă din procesele verbale atașate convocării, iar notificările făcute prin executorul judecătoresc au fost primite de pârâtă cu mai mult de 30 zile înainte de data introducerii acțiunii. Prin sentința comercială nr. 842/ F din 16 decembrie 2004, Tribunalul Ialomița admite excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă și declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, reținând că pârâta are sediul în București, unde se găsește și locul unde s-a încheiat și semnat contractul dintre părți, precum și locul plății, conform art. 5 din contractul nr. 1189/2001 menționat, iar prin precizarea cererii de chemare în judecată formulată conform art. 132 C. proc.

civ., reclamanta arată că înțelege să cheme în judecată și Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român, pentru a garanta plata despăgubirilor ce urmează a o face pârâta. Prin decizia comercială nr. 563 din 18 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, admite recursul reclamantei împotriva sentinței de mai sus, pe care o modifică în tot, în sensul că respinge excepția de necompetență teritorială, reținând că în speță nu sunt aplicabile reguli speciale de competență teritorială exclusivă, iar excepția de necompetență teritorială nu mai putea fi pusă în discuție întrucât nu a fost invocată până la prima zi de înfățișare.

Prin sentința comercială nr. 469/ F din 30 noiembrie 2005, Tribunalul Ialomița, secția civilă, respinge excepția prematurității introducerii cererii invocată de pârâtă, aspect soluționat de instanța supremă, admite excepția prescripției dreptului la acțiune și respinge acțiunea reclamantei ca fiind prescrisă, reținând că potrivit art. 32 28 din Legea nr. 99/1999 termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de O.U.G.

nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1999 și modificată prin Legea nr. 99/1999, ori se verifică un drept conferit de aceasta, este de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut existența operațiunii sau actul atacat, ori de la data nașterii dreptului, dispoziție prin raportare la care introducerea acțiunii la 2 august 2001 este făcută mult după împlinirea termenului, întrucât reclamanta a cunoscut obligațiile de conformare cu normele de protecție a mediului, neprevăzute în dosarul de prezentare, stabilite în sarcina sa, în cursul anului 1999, termenul de prescripție curgând astfel de la data intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, respectiv de la data de 27 mai 1999. Prin decizia comercială nr. 211 din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, respinge excepția nulității hotărârii atacate, invocată de reclamanta apelantă, și respinge, ca nefondat, apelul promovat de aceasta împotriva sentinței instanței de fond evocată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel reține că excepția nulității hotărârii nu poate fi admisă întrucât încheierea de ședință din 28 noiembrie 2005, dată la care au avut loc dezbaterile în fond și când a fost amânată pronunțarea, încheiere care nu a fost comunicată apelantei reclamante odată cu sentința, se află în dosarul de fond, hotărârea nefiind astfel lovită de nulitate.

Mai reține instanța că în mod corect a apreciat instanța de fond că termenul special de prescripție de 3 luni curge de la data de 27 mai 1999, în caietul de sarcini fiind incluse prevederile referitoare la obligația de a construi o stație de epurare și un sistem de canale de deversare la fermele pui de carne Bora și 7 I.G., în valoare estimată de 5,5 miliarde lei (ROL), ca și obligația de izolare a foselor colectoare în vederea eliminării riscului apariției infiltrațiilor în sol pentru celelalte ferme, în valoare estimată de 4,5 miliarde lei, obligații făcute, deci, cunoscute reclamantei cumpărătoare încă de la încheierea contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 1189/1997. Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta declară recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și, implicit, a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la această din urmă instanță. Criticând decizia recurată ca fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, recurenta arată, în esență, că a încheiat contractul de vânzare cumpărare acțiuni nr. 1129 la 28 august 1997, că în oferta de vânzare nu au fost prevăzute obiectivele de mediu minim acceptate, care erau stipulate însă în Legea nr. 137/1995 și Ordinul nr. 125/1996, că așa zisul caiet de sarcini nu este semnat de persoanele autorizate din Direcția de coordonare, corelare și sinteze și din Direcția restructurare privatizare, că toate obligațiile de mediu s-au ivit ulterior cumpărării și, deci, nu puteau fi întrevăzute de societate pentru a fi trecute în documentele transmise F.P.S.

(atunci) în vederea privatizării, că față de data ivirii necesității de conformare cu normele de mediu, ca urmare a modificării legislației cu privire la efectuarea investiției de mediu, acțiunea sa a fost introdusă în termen, instanța făcând o greșită aplicare a art. 32 28 din Legea nr. 99/1999 care nu stabilește că termenul special de prescripție de 3 luni curge de la data publicării legii în M. Of., respectiv de la 27 mai 1999. Arată recurenta că instanța de apel a aplicat greșit și dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 care prevăd că termenul de prescripție pentru introducerea cererii de către cumpărător împotriva instituției publice implicate pentru despăgubirea acestuia pentru prejudiciile suferite ca urmare a stabilirii în sarcina societății comerciale a unei răspunderi datorate poluării mediului din activități trecute este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască producerea prejudiciului, ori de la data nașterii dreptului și nicidecum de la data publicării legii în cauză; susține recurenta reclamantă că data ce trebuia luată în considerare de instanța criticată ca moment al începerii curgerii termenului de prescripție este data primirii informațiilor de conformare cu normele de mediu și nu data publicării dispozițiilor de lege incidente și nici data încheierii contractului de vânzare cumpărare de acțiuni.

Prin întâmpinarea depusă la dosar chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea recursului, acțiunea reclamantei recurente fiind prescrisă prin raportare la dispozițiile art. 32 28 din Legea nr. 99/1999 și clauza 7.7 din contractul de privatizare. Pârâta A.V.A.S. solicită, de asemenea, prin întâmpinarea aflată la dosar, respingerea recursului reclamantei, ca nefondat, acțiunea fiind prescrisă prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, ale art. 32 28 din Legea nr. 99/1999 și la susținerile recurentei că stabilirea obligațiilor de conformare cu normele de protecție a mediului i-au fost stabilite în cursul anului 1999, acțiunea fiind introdusă la 2 august 2001. Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 7.1 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 1189 din 28 august 1997 cumpărătorul, respectiv reclamanta recurentă, atestă că a putut verifica realitatea declarațiilor vânzătorului, între altele, și cu privire la respectarea normelor legale privind protecția mediului (art. 6.1); potrivit art. 7.5 din același contract cumpărătorul garantează că informațiile și datele referitoare la situația societății prezentate la data ofertei de cumpărare, cât și în cadrul investigațiilor și expertizelor ulterioare, care au stat la baza stabilirii condițiilor de vânzare cumpărare a acțiunilor, sunt complete și reale, iar potrivit art. 7.7 cumpărătorul se obligă să îndeplinească obiectivele de mediu minim acceptate.

Față de aceste clauze ale contractului și față de critica, pentru caracterul său inform, a caietului de sarcini, atașat ofertei de privatizare, se constată că recurenta reclamantă a cunoscut obligațiile minime de conformare cu exigențele normelor de protecție a mediului din momentul încheierii contractului de privatizare, fapt care rezultă și din programul de conformare în vederea obținerii autorizației de mediu din 14 octombrie 1998. Mai mult, prin cererea introductivă de instanță reclamanta recurentă precizează că dreptul său de a solicita pârâtei prețul plătit pe acțiuni și daune interese ca urmare a stabilirii în sarcina societății a unor obligații de conformare cu normele de protecție a mediului sau a unor răspunderi datorate poluării mediului din activități trecute, ce nu au fost prevăzute în dosarul de prezentare ori în prospectul de ofertă publică [(art. 31 alin. (4) din Legea nr. 99/1999, care a modificat O.U.G.

nr. 88/1997)] s-a născut la data de 27 mai 1999, data publicării menționatei legi nr. 99/1999. Același act normativ prevede însă, în art. 32 28 , un drept special de prescripție de trei luni care, așa cum corect a stabilit instanța de fond și a confirmat instanța de apel, s-a împlinit, față de data precizată chiar de recurenta reclamantă, respectiv 27 mai 1999, la data de 27 august 1999, astfel că introducerea acțiunii la data de 2 august 2001 a fost constatată corect ca fiind făcută după împlinirea termenului de prescripție. Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.S.C. de la S.C. A. SA Slobozia împotriva deciziei nr. 211 din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2007.