ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2007

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2007

HOTĂRÂRE
17.05.2007
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1866/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 2 august 2001 reclamanta A.S.C. de la S.C. A. SA Slobozia cheamă în

judecată pe pârâta A.P.A.P.S, devenită A.V.A.S. București, solicitând instanței

obligarea pârâtei la plata sumei de 2.727.472.500 lei (ROL) cu titlu de preț al

acțiunilor cumpărate, reprezentând 51 % din capitalul social al SC A. SA

Slobozia și a sumei de 11.145.774 lei (ROL) reprezentând daune interese ce

decurg din efectul inflației asupra sumei de mai sus și din dobânzile la

creditele bancare la care a fost nevoită să recurgă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 695/

F din 8 noiembrie 2001, Tribunalul Ialomița declină competența de soluționare

în favoarea Curții de Apel București, secția comercială, conform art. 3 alin. (1)

Prin sentința comercială nr.

97 din 27 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

admite excepția prematurității cererii invocată de pârâtă și respinge acțiunea

reclamantei ca prematur formulată, reținând, în acest sens, că reclamanta nu a

făcut dovada concilierii directe prealabilă introducerii cererii, prevăzută de art.

720

1

condițiile cerute de lege pentru a demonstra efectuarea menționatei proceduri,

unele fiind anterioare introducerii în Codul de procedură a textului de lege

evocat.

Prin decizia nr. 1344 din 6

aprilie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite

recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței de mai sus pe care o

casează și trimite cauza spre rejudecarea fondului la Tribunalul Ialomița,

reținând că cerințele prevăzute de art. 720

1

fost încălcate de recurenta reclamantă, care a făcut dovada că a înțeles să

lase la aprecierea pârâtei stabilirea datei și locului convocării, așa cum

rezultă din procesele verbale atașate convocării, iar notificările făcute prin

executorul judecătoresc au fost primite de pârâtă cu mai mult de 30 zile

înainte de data introducerii acțiunii.

Prin sentința comercială nr.

842/ F din 16 decembrie 2004, Tribunalul Ialomița admite excepția de

necompetență teritorială invocată de pârâtă și declină competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială,

reținând că pârâta are sediul în București, unde se găsește și locul unde s-a

încheiat și semnat contractul dintre părți, precum și locul plății, conform art.

5 din contractul nr. 1189/2001 menționat, iar prin precizarea cererii de

chemare în judecată formulată conform art. 132 C. proc. civ., reclamanta arată

că înțelege să cheme în judecată și Ministerul Finanțelor Publice, ca

reprezentant al Statului Român, pentru a garanta plata despăgubirilor ce

urmează a o face pârâta.

Prin decizia comercială nr. 563

din 18 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, admite

recursul reclamantei împotriva sentinței de mai sus, pe care o modifică în tot,

în sensul că respinge excepția de necompetență teritorială, reținând că în

speță nu sunt aplicabile reguli speciale de competență teritorială exclusivă,

iar excepția de necompetență teritorială nu mai putea fi pusă în discuție

întrucât nu a fost invocată până la prima zi de înfățișare.

Prin sentința comercială nr.

469/ F din 30 noiembrie 2005, Tribunalul Ialomița, secția civilă, respinge

excepția prematurității introducerii cererii invocată de pârâtă, aspect

soluționat de instanța supremă, admite excepția prescripției dreptului la

acțiune și respinge acțiunea reclamantei ca fiind prescrisă, reținând că

potrivit art. 32

28

din Legea nr. 99/1999 termenul de prescripție

pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut

de O.U.G. nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1999 și modificată prin Legea

nr. 99/1999, ori se verifică un drept conferit de aceasta, este de 3 luni de la

data la care reclamantul a cunoscut existența operațiunii sau actul atacat, ori

de la data nașterii dreptului, dispoziție prin raportare la care introducerea

acțiunii la 2 august 2001 este făcută mult după împlinirea termenului, întrucât

reclamanta a cunoscut obligațiile de conformare cu normele de protecție a

mediului, neprevăzute în dosarul de prezentare, stabilite în sarcina sa, în

cursul anului 1999, termenul de prescripție curgând astfel de la data intrării

în vigoare a Legii nr. 99/1999, respectiv de la data de 27 mai 1999.

Prin decizia comercială nr. 211

din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

respinge excepția nulității hotărârii atacate, invocată de reclamanta apelantă,

și respinge, ca nefondat, apelul promovat de aceasta împotriva sentinței instanței

de fond evocată.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel reține că excepția nulității hotărârii nu poate fi admisă

întrucât încheierea de ședință din 28 noiembrie 2005, dată la care au avut loc

dezbaterile în fond și când a fost amânată pronunțarea, încheiere care nu a

fost comunicată apelantei reclamante odată cu sentința, se află în dosarul de

fond, hotărârea nefiind astfel lovită de nulitate. Mai reține instanța că în

mod corect a apreciat instanța de fond că termenul special de prescripție de 3 luni

curge de la data de 27 mai 1999, în caietul de sarcini fiind incluse

prevederile referitoare la obligația de a construi o stație de epurare și un

sistem de canale de deversare la fermele pui de carne Bora și 7 I.G., în

valoare estimată de 5,5 miliarde lei (ROL), ca și obligația de izolare a

foselor colectoare în vederea eliminării riscului apariției infiltrațiilor în

sol pentru celelalte ferme, în valoare estimată de 4,5 miliarde lei, obligații

făcute, deci, cunoscute reclamantei cumpărătoare încă de la încheierea

contractului de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 1189/1997.

Împotriva deciziei instanței

de apel reclamanta declară recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și,

implicit, a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre o nouă

judecată la această din urmă instanță.

Criticând decizia recurată

ca fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii, recurenta arată, în esență, că a încheiat contractul de vânzare

cumpărare acțiuni nr. 1129 la 28 august 1997, că în oferta de vânzare nu au

fost prevăzute obiectivele de mediu minim acceptate, care erau stipulate însă

în Legea nr. 137/1995 și Ordinul nr. 125/1996, că așa zisul caiet de sarcini nu

este semnat de persoanele autorizate din Direcția de coordonare, corelare și

sinteze și din Direcția restructurare privatizare, că toate obligațiile de

mediu s-au ivit ulterior cumpărării și, deci, nu puteau fi întrevăzute de

societate pentru a fi trecute în documentele transmise F.P.S. (atunci) în

vederea privatizării, că față de data ivirii necesității de conformare cu

normele de mediu, ca urmare a modificării legislației cu privire la efectuarea

investiției de mediu, acțiunea sa a fost introdusă în termen, instanța făcând o

greșită aplicare a art. 32

28

din Legea nr. 99/1999 care nu

stabilește că termenul special de prescripție de 3 luni curge de la data

publicării legii în M. Of., respectiv de la 27 mai 1999. Arată recurenta că

instanța de apel a aplicat greșit și dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002

care prevăd că termenul de prescripție pentru introducerea cererii de către

cumpărător împotriva instituției publice implicate pentru despăgubirea acestuia

pentru prejudiciile suferite ca urmare a stabilirii în sarcina societății

comerciale a unei răspunderi datorate poluării mediului din activități trecute

este de o lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască

producerea prejudiciului, ori de la data nașterii dreptului și nicidecum de la

data publicării legii în cauză; susține recurenta reclamantă că data ce trebuia

luată în considerare de instanța criticată ca moment al începerii curgerii

termenului de prescripție este data primirii informațiilor de conformare cu

normele de mediu și nu data publicării dispozițiilor de lege incidente și nici

data încheierii contractului de vânzare cumpărare de acțiuni.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice solicită respingerea

recursului, acțiunea reclamantei recurente fiind prescrisă prin raportare la

dispozițiile art. 32

28

din Legea nr. 99/1999 și clauza 7.7 din

contractul de privatizare.

Pârâta A.V.A.S. solicită, de

asemenea, prin întâmpinarea aflată la dosar, respingerea recursului reclamantei,

ca nefondat, acțiunea fiind prescrisă prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr.

88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, ale art. 32

28

din Legea nr.

99/1999 și la susținerile recurentei că stabilirea obligațiilor de conformare

cu normele de protecție a mediului i-au fost stabilite în cursul anului 1999,

acțiunea fiind introdusă la 2 august 2001.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 7.1 din

contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 1189 din 28 august 1997

cumpărătorul, respectiv reclamanta recurentă, atestă că a putut verifica

realitatea declarațiilor vânzătorului, între altele, și cu privire la

respectarea normelor legale privind protecția mediului (art. 6.1); potrivit art.

7.5 din același contract cumpărătorul garantează că informațiile și datele

referitoare la situația societății prezentate la data ofertei de cumpărare, cât

și în cadrul investigațiilor și expertizelor ulterioare, care au stat la baza

stabilirii condițiilor de vânzare cumpărare a acțiunilor, sunt complete și

reale, iar potrivit art. 7.7 cumpărătorul se obligă să îndeplinească

obiectivele de mediu minim acceptate.

Față de aceste clauze ale

contractului și față de critica, pentru caracterul său inform, a caietului de

sarcini, atașat ofertei de privatizare, se constată că recurenta reclamantă a

cunoscut obligațiile minime de conformare cu exigențele normelor de protecție a

mediului din momentul încheierii contractului de privatizare, fapt care rezultă

și din programul de conformare în vederea obținerii autorizației de mediu din

14 octombrie 1998. Mai mult, prin cererea introductivă de instanță reclamanta

recurentă precizează că dreptul său de a solicita pârâtei prețul plătit pe

acțiuni și daune interese ca urmare a stabilirii în sarcina societății a unor

obligații de conformare cu normele de protecție a mediului sau a unor

răspunderi datorate poluării mediului din activități trecute, ce nu au fost

prevăzute în dosarul de prezentare ori în prospectul de ofertă publică [(art. 31

alin. (4) din Legea nr. 99/1999, care a modificat O.U.G. nr. 88/1997)] s-a

născut la data de 27 mai 1999, data publicării menționatei legi nr. 99/1999.

Același act normativ prevede

însă, în art. 32

28

, un drept special de prescripție de trei luni care,

așa cum corect a stabilit instanța de fond și a confirmat instanța de apel, s-a

împlinit, față de data precizată chiar de recurenta reclamantă, respectiv 27

mai 1999, la data de 27 august 1999, astfel că introducerea acțiunii la data de

2 august 2001 a fost constatată corect ca fiind făcută după împlinirea

termenului de prescripție.

Astfel fiind, cu aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă

împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefondat.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta A.S.C. de la S.C. A. SA Slobozia împotriva

deciziei nr. 211 din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-28
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1294/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 1894/2001 al Tribunalului Ialomița, reclamanta A.S. și a conducerii SC A. SA Slobozia, a chemat în judeca
ÎCCJ 2005-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1914/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 8 august 2003 pe rolul Judecătoriei Slobozia, reclamanții I.V. și SC A.V. SRL au chemat în judecată
ÎCCJ 2004-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 928/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC C.P. SA București, a solicitat, prin acțiunea introdusă la Tribunalul Ialomița, obligarea pârâtei, SC C.P. SA Slobozia, la plata sumei de 7
ÎCCJ 2003-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5152/2004
zia reținând că temeiul acțiunii îl constituie prevederile art. 1003 alin. (3) C. civ., respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului său. La Judecătoria Slobozia cauza a fost înregistrată sub nr. 2052/2002. De menționat că pâr
ÎCCJ 2003-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2003
a comercială. La apelul nominal nu s-au prezentat părțile. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recursul este netimbrat și că recurenta prin adresa nr.1582/20 ianuarie 2003 a renunțat la judecara recursu
Sursă