ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4858/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4858/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra  recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

la 4 ianuarie 2000, reclamanta S.C. C. S.A. MUREȘ (fostă R., sucursala Mureș,)

a solicitat în contradictoriu  cu pârâtul D.I.P., obligarea acestuia la plata

sumei de 10.011.766 lei reprezentând contravaloarea produselor datorate și

10.393.941 lei dobânzi calculate până la 6 ianuarie 1999, cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința nr. 446 din 24 martie 2000,

Tribunalul Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis

acțiunea reclamantei și l-a obligat pe pârât să-i plătească acesteia suma de

10.011.766 lei reprezentând contravaloarea produselor și suma de 10.393.941 lei

dobânzi aferente calculate până la 6 ianuarie 1999, plus 1.707.457 lei

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță

a reținut că pârâtul nu și-a îndeplinit integral obligația de plată, deși în

anul 1999 a fost somat să-și achite datoria, așa încât la data introducerii

acțiunii, debitul datorat reclamantei era în sumă de 10.011.766 lei; suma de

14.000.000 lei, pe care pârâtul a susținut că a achitat-o reclamantei nu poate

fi luată, în considerare, pentru că a fost achitată în baza unei sentințe, ce

vizează un alt contract și întrucât reclamanta a suportat dobânzi pentru

creditele acordate de bancă, de care a beneficiat pârâtul, cererea de obligare

a pârâtului la plata de dobânzi s-a apreciat a fi justificată, la nivelul

dobânzilor practicate de B.A.

Prin decizia nr. 49/A din 11 decembrie 2001,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și contencios administrativ, a

admis apelul pârâtului, împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în

sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, actualmente

reprezentată de lichidatorul S.C. R.V.A., filiala Tg. Mureș, împotriva

pârâtului, pe care l-a obligat să-i plătească reclamantei suma de 198.966 lei

preț, cu dobânzi de 73% pe an începând cu 16 august 1997 până la 5 ianuarie

2000 a 397,93 lei/zi = 201.750 lei și în continuare a 397,93 lei/zi până la

plata efectivă a debitului, cu 23.000 lei cheltuieli de judecată.

Au fost respinse ca nefondate celelalte

pretenții ale reclamantei și a fost obligată aceasta să-i plătească

apelantului-pârât suma de 5.750.640 lei cheltuieli de judecată parțiale, în

apel.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a

reținut că apelantul-pârât, în raport de clauza prevăzută la art. 3 lit. d) din

contract, a predat la Baza de recepție Sărmășel cantitatea de 14.750 kg. grâu

stas, în valoare de 9.812.800 lei, astfel că a mai rămas neacoperită o valoare

de 198.966 lei și, drept urmare, obligarea pârâtului la plata sumei de

9.812.800 lei preț, cu dobânzile convenționale aferente, din 28 octombrie 1996

până la 5 ianuarie 1999 este greșită, aceste dobânzi fiind de altfel și

prescrise parțial, până la data de 15 august 1997.

A mai reținut că faptul divizării R. A.N.P.A.,

sucursala Mureș, după încheierea contractului, este lipsită de relevanță în

speță, cheltuielile de judecată se impune a fi reduse proporțional cu

pretențiile admise, respectiv în procent de 1%, iar față de modul de comunicare

a sentinței apelate, apelul trebuie considerat ca fiind declarat   în termen.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat

recurs reclamanta, prin lichidator, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate

și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă susține astfel în esență că

au fost reținute greșit obligațiile sale decurgând din clauzele contractuale

prevăzute de părți și că nu a avut cunoștință de predările de produse efectuate

de apelantul-pârât unei alte societăți și deci, acestea nu pot fi luate în

considerare, atâta timp cât pârâtul a fost notificat de societatea sa, prin

notificarea nr. 93 din 3 februarie 1997 asupra faptului că predarea de produse

privind contractul nr. 305/1996-1997 trebuie făcută societății sale și nu către

S.C. C. Mureș, fiind vorba despre societăți cu personalitate juridică

distinctă.

Arată de asemenea că greșit nu i s-au acordat

dobânzile pretinse, deoarece acestea  se calculează de la data acordării

creditului și până la achitarea lui integrală și, totodată, că nu se justifica

nici repunerea în termenul de apel a pârâtului, așa cum eronat a procedat

instanța de apel.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului, se constată

următoarele:

Între A.N.P.A., sucursala Mureș, a cărei

succesoare este reclamanta S.C. C. S.A. MUREȘ și pârâtul D.I.P. s-a încheiat

contractul nr. 305 din 22 octombrie 1996, privind livrarea-preluarea de

cereale, luminoase boabe și semințe oleaginoase la fondul de consum și

executarea lucrărilor agricole cu plata în natură pentru anul 1997.

Reclamanta s-a obligat, potrivit clauzelor

contractuale să achite în contul producătorului agricol cantitățile de semințe

și îngrășăminte, pentru culturile contracte, necesare procesului de producție,

să deconteze pârâtului costul lucrărilor executate, să preia la prețul stabilit

cantitățile de produse contracte și cele ce reprezintă plata în natură a

lucrărilor executate de prestator, să acorde credite producătorului agricol în

condițiile și facilitățile asigurate de stat și să urmărească utilizarea

creditului de către acesta.

În ce-l privește pe pârât, acesta s-a obligat să

predea în natură produsele ce reprezintă plata în natură a lucrărilor executate

la prețul de preluare a produselor agricole.

Faptul că instanța de apel nu a reținut întocmai

obligațiile contractuale ce au revenit reclamantei, care oricum au fost

executate, nu are relevanță de vreme ce nu au fost puse în discuție, obiectul

prezentului litigiu constituindu-l modul în care pârâtul și-a îndeplinit

obligațiile decurgând din contractul încheiat de părți.

Or, din probele existente la dosarul cauzei,

rezultă că s-a reținut corect că acesta în îndeplinirea obligațiilor sale a

predat la Baza Sărmășel o cantitate de 14.750 kg. grâu stas în valoare de

9.812.800 lei, restul de plată rămas neachitat fiind în sumă de 198.966 lei.

Corect s-a reținut și că divizarea fostului

R.A.N.P.A., sucursala Mureș, în S.C. C. Tg. Mureș și S.C.M. C. Tg. Mureș,

societăți  care și-au împărțit fostele baze printre care și Baza Sărmășel, unde

au fost predate produsele de către pârât este lipsită de relevanță, atât timp

cât pârâtul  și-a îndeplinit obligația, fără a avea cunoștință despre schimbarea

organizatorică intervenită, cei doi agenți economici având oricum obligația de

a face decontările reciproce între ei, rezultate ca urmare a divizării R.

În aceeași ordine de idei, notificarea la care

face referire recurenta-reclamantă pentru a demonstra că intimatul pârât avea

cunoștință că trebuie să predea produsele societății sale, respectiv S.C. C. și

nu S.C. C.M., este, de asemenea, lipsită de relevanță în speță, pentru că

predările de produse s-au efectuat în 1997, iar notificarea invocată este

datată 23 februarie 1999.

Ca atare, în mod corect s-a apreciat că pârâtul

datorează dobânzi bancare la această sumă, în cuantumul și pentru perioade

reținute; pentru perioada 28 octombrie 1996 – 15 august 1997, - față de 4

ianuarie 2000, data introducerii acțiunii – fiind prescrise.

Judicios au fost stabilite și cheltuielile de

judecată proporțional cu cuantumul pretențiilor admise, iar repunerea pârâtului

în termenul de declarare a apelului a fost dispusă procedural, față de

necomunicarea în condițiile legii a sentinței tribunalului.

În consecință, având în vedere considerentele

mai sus arătate, nefiind formulat nici un motiv de recurs întemeiat în

condițiile art. 304 C. proc. civ., decizia curții de apel va fi menținută, ca

fiind legală și temeinică și se va respinge recursul declarat în cauză de

reclamanta S.C. C. S.A.M. Tg. Mureș, prin lichidator S.C. R.V.A., filiala Tg. Mureș,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de  reclamanta S.C. C. S.A. prin lichidator S.C. R.V.A.

S.A., filiala Tg. Mureș, împotriva deciziei nr. 492 din 11 decembrie 2001 a

Curții de Apel Tg. Mureș, secția comercială și de contencios administrativ ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 4

decembrie 2003.