Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.11.2005
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5211/2005

HOTĂRÂRE
03.11.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5211/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1565 din 17 noiembrie 2000, Tribunalul Mureș a respins acțiunea formulată de SC P.P.P. SRL Baia Mare, împotriva pârâtei SC H.P. SRL Târgu-Mureș, pentru plata sumei de 845 dolari S.U.A., în echivalent lei și a dobânzii comerciale de 60 % până la plata sumei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta. Prin decizia nr. 325 din 26 iunie 2001, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și contencios administrativ a admis apelul reclamantei, a schimbat în totalitate sentința atacată și a admis în parte acțiunea precizată a reclamantei obligând pe pârâtă la plata sumei de 6.290.258 lei, reprezentând dobândă plus dobândă de 0,298 % pe zi de la 27 februarie 1998 până la achitarea debitului plus suma de 6.228.000 lei cheltuieli de judecată în primă instanță și 1.004.180 lei cheltuieli în apel.

S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata unei dobânzi de 60 % pe an aplicată la valoarea facturii din 3 aprilie 1997. În motivarea deciziei s-a reținut în esență că apelul este întemeiat numai în ce privește motivul privind neacordarea dobânzilor calculate în funcție de dobânzile percepute de bancă la contractul de credit, de la scadență până la achitare, precum și a dobânzii calculată la suma datorată, cu titlu de dobândă, până la achitare. Pârâta a declarat recurs împotriva acestei decizii susținând că procedura de citare a fost viciată pe parcursul judecării apelului și că în mod greșit s-a acordat dobânda bancară pentru un credit contractat de reclamantă, care nu are legătură cu neplata debitului în discuție.

Recursul este întemeiat. Într-adevăr, instanța de apel a apreciat în mod greșit că pârâta datorează daune echivalente cu dobânda bancară de 0,298 % pe zi plătită pentru creditul de 300.000.000 lei contractat de reclamantă cu SC B.P. SA, sucursala Maramureș, la un termen relativ scurt de la data scadenței, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unei legături directe și necesare între neplata debitului în discuție (7.814.621 lei) și creditul contractat. În această situație și având în vedere dispozițiile art. 1086 C. civ., potrivit cărora orice pagubă trebuie să fie consecința directă și necesară a raportului de obligație dintre părți, reclamanta nu este îndreptățită să pretindă această dobândă bancară.

În ce privește susținerea recurentei referitoare la vicierea procedurii de citare se constată că este neîntemeiată întrucât dovada de îndeplinire a procedurii (dosar apel) este semnată de angajata societății. În consecință, urmează să se admită recursul, să se modifice decizia atacată și să se respingă apelul reclamantei.

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC H.P. SRL Târgu-Mureș, împotriva deciziei nr. 325 din 26 iunie 2001 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția comercială și contencios administrativ. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta SC P.P.P. SRL Baia Mare, împotriva sentinței nr. 1565 din 17 noiembrie 2000 a Tribunalului Mureș, secția comercială și contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-12-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4858/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 ianuarie 2000, reclamanta S.C. C. S.A. MUREȘ (fostă R., sucursala Mureș,) a solicitat în contradicto
ÎCCJ 2003-10-01
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3734/2003
nr. 321 din 12 martie 1999, Tribunalul Mureș a admis acțiunea formulată și precizată de B.I.R., sucursala Mureș, iar pârâta, SC T.A.S. SRL Târgu-Mureș, a fost obligată la plata sumei de 185.979.584 lei, cu titlu de credit nerambursat, plus
ÎCCJ 2003-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1002/2003
Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mureș, sub nr. 8793/ 2000, S.I.F. B.C. S.A. Arad a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da în contradictoriu cu S.C. M. S.A. Târgu Mureș, să oblige pâ
ÎCCJ 2004-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2247/2004
Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mureș, sub nr. 3126/2000, SC P.T. SRL Târgu Mureș a solicitat instanței ca, prin sentința ce o va da, în contradictoriu cu SC L.S.X. SRL Târgu Jiu, să fie obli
ÎCCJ 2003-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 434/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1476/2000, Tribunalul Brașov a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC P.C. Târgu Mureș, iar SC P. SA Brașov a fost obligat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă