ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 434/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 1476/2000, Tribunalul Brașov a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC P.C. Târgu Mureș, iar SC

P. SA Brașov a fost obligată la plata sumei de 69.328.283 lei preț neachitat și

la 38.295.634 lei dobândă, cu motivarea că pârâtei, potrivit art. 1361 C. civ.,

îi revenea obligația de plată a prețului bunurilor cumpărate. S-a mai reținut

și incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 43 C. com., raportate la O.U.G.

nr. 9/2000, pentru admiterea capătului de cerere accesoriu privind plata

dobânzilor.

Apelul declarat de reclamanta SC P.C. SA Târgu Mureș

a fost admis, iar sentința instanței de fond a fost modificată, în sensul

obligării pârâtei SC P. SA la plata sumei de 94.328.283 lei, cu titlu de preț,

la 47.787.715 lei dobândă legală, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin aceeași decizie a fost respins, ca nefondat,

apelul pârâtei, cu motivarea că debitul a fost recunoscut, iar datoriile

lichide și exigibile sunt purtătoare de dobânzi.

Din analiza criticilor formulate de reclamantă prin

apelul său, Curtea a reținut că suma de 25.000.000 lei a fost scăzută cu ocazia

compensării din datoria pârâtei, așa încât, debitul era de 94.328.283 lei, la

care se adaugă dobânda legală, în cuantum de 47.787,715 lei.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat

recurs pârâta SC P. SA Brașov.

Recurenta a criticat decizia în partea care privește

obligarea sa la plata dobânzilor și a invocat în sprijinul acestei cereri

faptul că, între părțile în proces, nu s-a încheiat un contract comercial în

care să fie stipulată o clauză pentru sancționarea plății cu întârziere și, de

asemenea, a susținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada plății unor eventuale

dobânzi pentru ca, la rândul său, să fie obligată la plată.

O altă critică vizează obligarea la plata

cheltuielilor de judecată determinate și în raport cu cuantumul dobânzilor pe

care, a susținut recurenta, nu le recunoaște.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Suma, care a constituit obiectul principal al cererii

de chemare în judecată, constituie datorie comercială în sensul Codului

comercial.

Pentru astfel de datorii, lichide și plătibile în

bani, art. 43 C. com. stabilește că produc dobândă de drept din ziua când devin

exigibile.

Așadar, dobânzile curg de drept în sarcina

debitorului obligației comerciale având ca obiect o sumă de bani, iar pentru

a-și valorifica acest drept, creditorul nu trebuie să dovedească existența

raportului juridic comercial sub forma înscrisului unic, așa cum a susținut

apelanta.

Recurenta a invocat inexistența convenției pentru

evaluarea daunelor – interese.

Prin această susținere, în realitate, aceasta se

referă la evaluarea convențională de care părțile nu au înțeles să uzeze pentru

determinarea anticipată a echivalentului prejudiciului suferit de creditor ca

urmare a executării cu întârziere a obligației de plată.

În lipsa unei convenții, evaluarea daunelor –

interese, când obligația constă într-o sumă de bani, se face în condițiile

legii.

În speță, părțile nu au stabilit, prin convenție,

rata dobânzii comerciale și, ca urmare, aceasta a fost stabilită la nivelul

dobânzii de referință a B.N.R., conform O.G. nr. 9/2000.

În consecință, prima critică este nefondată.

Și cea de a doua critică, vizând cuantumul

cheltuielilor de judecată acordate de instanța de apel, este nefondată,

întrucât acestea au fost determinate, potrivit art. 274 C. proc. civ., în

raport cu suma pentru care partea vătămată „a fost căzută în pretenții”, cu

alte cuvinte, cheltuielile s-au raportat și la cuantumul dobânzilor ce au fost

acordate prin modificarea sentinței fondului, indiferent dacă acestea au fost

sau nu însușite de recurentă.

Așa fiind, întrucât nu se constată motive de casare

sau de desființare a deciziei, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SA Brașov,

împotriva deciziei nr. 246/ Ap din 17 mai 2001 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială și contencios administrativ, ca nefondat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie

2003.