ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8000/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanții S.G. și S.E., au chemat în judecată pe pârâții SC C. SA și SC P.C.M.C. SRL, solicitând obligarea pârâtelor să emită și să comunice decizia de restituire în natură a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. 425 Timișoara nr.top. 1098 iar, în subsidiar, să se pronunțe o decizie corespunzătoare dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu daune cominatorii de 15 milioane lei pe zi de întârziere. Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 529 din 13 iunie 2004, a respins acțiunea, reținând lipsa calității procesuale active a reclamanților, întrucât nu s-a dovedit identitatea dintre proprietarul tabular K.E.

și bunicul reclamanților K.I., precum și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei II care a fost chemată în garanție în nume propriu, deși are calitatea de lichidator al pârâtei I. Prin decizia civilă nr. 1677 din 15 iulie 2004, Curtea de Apel Timișoara, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 529 din 13 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Timiș, pe care a anulat-o și, rejudecând, a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei SC A. SRL Timișoara, ca lipsită de obiect; a respins și cererea formulată de pârâtă pentru constatarea unui drept de retenție cu privire la imobilul din litigiu. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în mod greșit litigiul a fost soluționat pe cale de excepție, pentru lipsa calității procesuale active și a celei pasive în ce privește pârâta II existând identitatea între K.E.

și K.I. iar pârâta II fiind chemată în judecată în raport cu starea economico-financiară a pârâtei I aflată în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995. Cu privire la fondul pricinii s-a constatat că: Pe parcursul soluționării apelului a fost emisă dispoziția de restituire nr. 30/4709 din 4 iunie 2004 în condițiile Legii nr. 10/2001 acțiunea rămânând astfel fără obiect. Litigiul nu poate fi soluționat nici prin prisma petitelor ridicate, prin modificarea de acțiuni referitor la restituirea în natură, evacuare, rectificarea înscrierilor de carte funciară, cereri care în parte au rămas de asemenea fără obiect, pentru aceleași considerente, sau urmează a fi validate prin punerea în executare a deciziei de restituire în natură, inclusiv sub aspectul formalităților de publicitate imobiliară.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și pârâta SC A. SRL. În recursul formulat de reclamanți, se susține, în esență, că: În mod greșit a fost introdusă în cauză, ca având calitate procesuală pasivă, SC A. SRL Timișoara, la solicitarea SC C. SA, cererea fiind tardiv formulată față de prevederile art. 64 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, pe fond contractul de cesiune de creanță încheiat între cele două societăți este lovit de nulitate absolută în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, chestiune pentru a cărei soluționare s-au și adresat, separat, instanțelor de judecată. Recursul declarat de pârâtă, nu a fost motivat. Recursul formulat de reclamanți nu este întemeiat.

Legal la termenul din 10 iunie 2004 a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, SC A. SRL Timișoara, la cererea pârâtei SC C. SA Timișoara aflată în procedură de lichidare judiciară, care, astfel, a fost scoasă din cauză. Pentru aceasta, corect instanța a apreciat, ca temei al acestei măsuri procedurale, asupra contractului de cesiune de creanță (drepturile litigioase în legătură cu imobilul din litigiu), reținând transmiterea pe această cale a calității procesuale pasive asupra pârâtei SC A. SRL. De altfel, din încheierea de dezbateri respectivă, nu rezultă că reclamanții s-ar fi opus acestei cereri, ei arătând numai că acțiunea a rămas fără obiect întrucât dispoziția de restituire în natură a imobilului a fost emisă.

Pe de altă parte, este de observat că prezentul recurs este îndreptat nu asupra încheierii de ședință din 10 iunie 2004 prin care s-a dispus în sensul celor menționate, ci, explicit, împotriva numai a deciziei civile nr. 1677 din 15 iulie 2004, a cărui soluție însă nu constituie obiect al motivelor de recurs. Or, urmare modificării aduse art. 282 C. proc. civ. cu referire la art. 299 C. proc. civ., prin Legea nr. 219/2005, textul respectiv nu mai conține prevederea după care „apelul împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor premergătoare”. Cât privește chestiunea valabilității contractului de vânzare menționat, cum instanța nu a fost investită cu o astfel de cerere, nu putea decât să ia act, astfel, de existența acestuia, cu atât mai mult, cu cât chiar reclamanții arată că, pe cale separată au solicitat desființarea actului, neformulând în prezentul cadru procesual o altă cerere corespunzătoare acestei împrejurări.

Referitor la recursul declarat de pârâtă, cum acesta nu cuprinde motivele de casare și dezvoltarea lor, în raport de prevederile art. 302 1 raportat la art. 306 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se constata nulitatea lui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții S.E. și S.G. împotriva deciziei civile nr. 1677 din 15 iulie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Constată nul recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2005.