ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8000/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții S.G.

și S.E., au chemat în judecată pe pârâții SC C. SA și SC P.C.M.C. SRL,

solicitând obligarea pârâtelor să emită și să comunice decizia de restituire în

natură a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. 425 Timișoara nr.top.

1098 iar, în subsidiar, să se pronunțe o decizie corespunzătoare dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, cu daune cominatorii de 15 milioane lei pe zi de întârziere.

Tribunalul Timiș, prin sentința

civilă nr. 529 din 13 iunie 2004, a respins acțiunea, reținând lipsa calității

procesuale active a reclamanților, întrucât nu s-a dovedit identitatea dintre

proprietarul tabular K.E. și bunicul reclamanților K.I., precum și lipsa

calității procesuale pasive a pârâtei II care a fost chemată în garanție în

nume propriu, deși are calitatea de lichidator al pârâtei I.

Prin decizia civilă nr. 1677 din 15

iulie 2004, Curtea de Apel Timișoara, a admis apelul declarat de reclamanți

împotriva sentinței civile nr. 529 din 13 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul

Timiș, pe care a anulat-o și, rejudecând, a respins acțiunea formulată de

reclamanți împotriva pârâtei SC A. SRL Timișoara, ca lipsită de obiect; a

respins și cererea formulată de pârâtă pentru constatarea unui drept de

retenție cu privire la imobilul din litigiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că în mod greșit litigiul a fost soluționat pe cale de excepție,

pentru lipsa calității procesuale active și a celei pasive în ce privește

pârâta II existând identitatea între K.E. și K.I. iar pârâta II fiind chemată

în judecată în raport cu starea economico-financiară a pârâtei I aflată în

procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995.

Cu privire la fondul pricinii s-a

constatat că:

Pe parcursul soluționării apelului a

fost emisă dispoziția de restituire nr. 30/4709 din 4 iunie 2004 în condițiile

Legii nr. 10/2001 acțiunea rămânând astfel fără obiect.

Litigiul nu poate fi soluționat nici

prin prisma petitelor ridicate, prin modificarea de acțiuni referitor la

restituirea în natură, evacuare, rectificarea înscrierilor de carte funciară,

cereri care în parte au rămas de asemenea fără obiect, pentru aceleași

considerente, sau urmează a fi validate prin punerea în executare a deciziei de

restituire în natură, inclusiv sub aspectul formalităților de publicitate

imobiliară.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții și pârâta SC A. SRL.

În recursul formulat de reclamanți,

se susține, în esență, că:

În mod greșit a fost introdusă în

cauză, ca având calitate procesuală pasivă, SC A. SRL Timișoara, la solicitarea

SC C. SA, cererea fiind tardiv formulată față de prevederile art. 64 C. proc.

civ., iar, pe de altă parte, pe fond contractul de cesiune de creanță încheiat

între cele două societăți este lovit de nulitate absolută în raport de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, chestiune pentru a cărei soluționare s-au și

adresat, separat, instanțelor de judecată.

Recursul declarat de pârâtă, nu a

fost motivat.

Recursul formulat de reclamanți nu

este întemeiat.

Legal la termenul din 10 iunie 2004

a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, SC A. SRL Timișoara, la

cererea pârâtei SC C. SA Timișoara aflată în procedură de lichidare judiciară,

care, astfel, a fost scoasă din cauză.

Pentru aceasta, corect instanța a

apreciat, ca temei al acestei măsuri procedurale, asupra contractului de

cesiune de creanță (drepturile litigioase în legătură cu imobilul din litigiu),

reținând transmiterea pe această cale a calității procesuale pasive asupra

pârâtei SC A. SRL.

De altfel, din încheierea de

dezbateri respectivă, nu rezultă că reclamanții s-ar fi opus acestei cereri, ei

arătând numai că acțiunea a rămas fără obiect întrucât dispoziția de restituire

în natură a imobilului a fost emisă.

Pe de altă parte, este de observat

că prezentul recurs este îndreptat nu asupra încheierii de ședință din 10 iunie

2004 prin care s-a dispus în sensul celor menționate, ci, explicit, împotriva

numai a deciziei civile nr. 1677 din 15 iulie 2004, a cărui soluție însă nu

constituie obiect al motivelor de recurs.

Or, urmare modificării aduse art.

282 C. proc. civ. cu referire la art. 299 C. proc. civ., prin Legea nr.

219/2005, textul respectiv nu mai conține prevederea după care „apelul

împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor

premergătoare”.

Cât privește chestiunea

valabilității contractului de vânzare menționat, cum instanța nu a fost

investită cu o astfel de cerere, nu putea decât să ia act, astfel, de existența

acestuia, cu atât mai mult, cu cât chiar reclamanții arată că, pe cale separată

au solicitat desființarea actului, neformulând în prezentul cadru procesual o

altă cerere corespunzătoare acestei împrejurări.

Referitor la recursul declarat de

pârâtă, cum acesta nu cuprinde motivele de casare și dezvoltarea lor, în raport

de prevederile art. 302

1

raportat la art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. urmează a se constata nulitatea lui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții S.E. și S.G. împotriva deciziei civile nr. 1677 din 15

iulie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Constată nul recursul declarat de

pârâta SC A. SRL împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2005.