ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2976/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Maramureș la data de 9 noiembrie 1998, reclamanta SC R.B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.A.R.G.U. SA cu sediul central în Timișoara obligarea acesteia la plata sumei de 1.083.334.850 lei vechi reprezentând despăgubirea cuvenită în baza contractelor de asigurare încheiate cu pârâta la data de 13 februarie 1998 și respectiv 6 martie 1998. În motivare reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta trei contracte de asigurare C. privind următoarele bunuri mobile: autotractorul marca Kamaz tip 54112, semiremorcă frigorifică marca UMM și utilaje de carmangerie, achitând la momentul încheierii contractelor primele de asigurare corespunzătoare sumelor asigurate.

Că la data de 12 martie 1998, cu ocazia transportului utilajelor de carmangerie încărcate în semiremorca tractată de autotractor, s-a produs un eveniment rutier, în urma căruia autotractorul a intrat în zidul de sprijin ce marca drumul, declanșându-se un scurtcircuit la instalația electrică datorită impactului, urmat de un incendiu care a distrus în totalitate autotractorul și semiremorca și parțial utilajele de carmangerie. S-a mai susținut că pârâta a înțeles să achite numai suma de 73 milioane lei refuzând plata diferenței până la valoarea de 1.083.334.850 lei.

La data de 11 ianuarie 1998 pârâta a formulat întâmpinare la acțiunea introductivă, solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de despăgubire, susținând, în esență, că daunele produse după lovirea de parapet se datoresc culpei reclamantei, care nu a luat măsuri de conservare și limitare a pagubelor, lăsând autovehiculul avariat cu ușile deschise și cheile în contact, dovedind neglijență gravă în raport cu diligența unui proprietar. Prin sentința civilă nr. 221, pronunțată la data de 1 aprilie 1999, Tribunalul Maramureș a admis în parte acțiunea reclamante și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 972.607.311 lei vechi cu titlu de despăgubire și suma de 300.000 lei cheltuieli de judecată.

Totodată, tribunalul, prin aceeași sentință, a respins capătul de cerere privind acordarea dobânzilor. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut din analiza probelor administrate respectiv constatările organelor de pompieri care s-au deplasat la locul accidentului precum și expertizele efectuate cu ocazia cercetărilor penale declanșate în cauză (expertiză tehnică auto, expertiză pirogenă și rapoartele de evaluare a pagubelor) că incidentul soldat cu distrugerea bunurilor asigurate s-a datorat unui scurt circuit electric produs în zona acumulatorilor prin deteriorarea instalației electrice, neexistând temeiuri care să impună concluzia unei acțiuni voite a șoferului sau administratorului societății în producerea evenimentului.

În drept, tribunalul a constatat că potrivit art. 8 pct. 13 din condițiile de asigurare a bunurilor pentru cazurile de daune produse în timpul transportului (CARGO 97) ce au stat la baza contractelor de asigurare, în situația în care autovehiculul asigurat nu este reparabil valoarea despăgubirii este egală cu valoarea reală a autovehiculului asigurat din momentul producerii evenimentului astfel că obligarea pârâtei la plata sumei solicitate este pe deplin întemeiată.

Pârâta, societatea de asigurare a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de tribunal, invocând motive de netemeinicie și nelegalitate susținând, în esență, că după producerea evenimentului rutier (izbirea vehiculului de parapet) asiguratul, prin reprezentanții săi, nu a dat dovadă de deligența unui bun proprietar, lăsând autovehiculul neasigurat și neprevăzând posibilitatea unor daune ulterioare, fapt ce constituie o neglijență gravă și care încalcă obligațiile asiguratului statuate prin art. 9 pct. 7 lit. a) din condițiile de asigurare C. Referitor la cuantumul despăgubirii pârâta a arătat că există neconcordanțe majore între valoarea reală a bunurilor și sumele asigurate care se convertesc într-o supraasigurare cu consecința încălcării dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 136/1995.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, competentă să soluționeze calea de atac, prin decizia civilă nr. 775 din data de 3 decembrie 1999, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei. Răspunzând motivelor de critică, curtea de apel a constatat că în raport și de rezoluțiile de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunile de înșelăciune în convenții și distrugere, adoptate în plângerile penale formulate de pârâta împotriva reprezentanților reclamantei, nu se poate reține în cauză neglijența asiguratului, câtă vreme expertizele efectuate au stabilit că declanșarea incendiului a fost determinată de izbirea frontală a autotrenului de parapetul de pe marginea drumului ceea ce a dus la deteriorarea instalației electrice și un scrut circuit la bornele acumulatorului.

Or, reține instanța de control, în măsura în care nu s-a dovedit intenția asiguratului la producerea riscului, asiguratorul nu poate fi exonerat de plata despăgubirii datorate. Referitor la supra asigurarea valorii bunurilor, instanța reține că fixarea sumelor asigurate s-a făcut de către asigurator în urma consultării catalogului de prețuri și, prin urmare susținerea pârâtei pe acest aspect nu este reală. La data de 17 decembrie 1999, pârâta a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel nr. 775/1999, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: - instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare hotărâtor în dezlegarea pricinii, respectiv asupra raportului de expertiză pirotehnică întocmit de expertul S.C.

care demonstrează imposibilitatea producerii unui scurt circuit la acumulator, cablurile acestuia fiind retezate; - hotărârea instanței este dată cu încălcarea legii, respecti a art. 27, 28 și 29 din Legea nr. 136/1995 care stabilesc că despăgubirile se plătesc în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat, or, în cauză a existat o supraasigurare a autotractorului și o subasigurare a semiremorcii, ce nu au fost sancționate de instanță potrivit art. 29 și respectiv art. 28 din Legea nr. 136/1995; - hotărârea instanței se bazează pe o apreciere eronată a probelor administrate, prin înlăturarea concluziilor expertizelor efectuate cu privire la valoarea bunurilor din momentul producerii evenimentului; - sub un ultim aspect recurenta a susținut că refuzul său de a da curs cererii de despăgubire formulată de reclamantă este consecința directă a conduitei pasive a acesteia care nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a lua toate măsurile pentru limitarea pagubelor.

Prin încheierea ședinței publice din data de 21 martie 2001 Înalta Curte a dispus suspendarea judecății recursului în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea prin hotărâre irevocabilă a acțiunii penale pusă în mișcare împotriva reprezentantului societății reclamante B.Șt. și șoferul implicat în evenimentul rutier din decembrie 13 martie 1998 B.V., pentru infracțiunile de distrugere și tentativă de înșelăciune. Cauza a fost repusă pe rol, la data de 27 octombrie 2006, prin Încheierea de ședință de la acea dată, Înalta Curte constatând că motivele care au impus suspendarea judecății recursului la 21 martie 2001 nu mai subzistă, prin decizia penală nr. 530/ R din data de 29 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. 787/P/R/2006, fiind respinsă plângerea formulată de S.A.R.G.U.

SA împotriva Ordonanței nr. 918/P/1998 a Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova de scoatere de sub urmărire penală a făptuitorilor Bucur Ștefan și Bucur Vasile, care a fost astfel menținută. După repunerea pe rol a cauzei, reclamanta a fost citată prin lichidatorii desemnați să o reprezinte, față de împrejurarea că împotriva societății s-a deschis procedura falimentului instituită de Legea nr. 64/1995 prin încheierea nr. 1185 din 12 octombrie 2001 a judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Maramureș, respectiv E.M. – Baia Mare și d-na B.L., care au depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului declarat de pârâta ca neîntemeiat. Asupra recursului Examinând decizia atacată în contextul criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: 1. Trebuie precizat în prealabil că deși motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 și 11 C. proc.

civ., motivele de netemeinicie, au fost abrogate prin art. I pct. 111 1 din O.U.G. nr. 138/2000, pct. introdus ulterior prin art. 5 pct. 49 din Legea nr. 219/2005, la data promovării prezentului recurs, 17 decembrie 1999 ele erau în vigoare, așa încât, în raport de cele statuate în Cartea VII Cod procedură civilă, „Dispoziții finale” art. 725 alin. (3) referitoare la aplicarea legii noi de procedură, potrivit cu care hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate, Curtea constată că în cauză, se impune examinarea celor două motive în prezent abrogate dar care erau prevăzute de reglementarea recursului la data pronunțării deciziei ce formează obiectul recursului.

2. Critica întemeiată pe nepronunțarea instanței asupra unor dovezi hotărâtoare nu subzistă. Stabilind situația de fapt, instanța a reținut și motivat în raport de concluziile rapoartelor de expertiză în legătură cu producerea incendiului urmare impactului autovehiculului de parapetul drumului că nu se poate reține neglijența asiguratului respectiv culpă în prevederea urmărilor evenimentului rutier, deoarece chiar dacă aceștia s-ar fi aflat lângă autovehicului izbugnirea incendiului nu ar fi putut fi evitată. Prin urmare, instanțele s-au pronunțat pe toate apărările formulate de pârâta, și-a motivat pct. de vedere, astfel că acest motiv de critică apare neîntemeiat. Distinct de acestea, cercetările penale efectuate și după pronunțarea deciziei din apel, și finalizate prin decizia penală nr. 530/ R din 29 septembrie 2006, confirmă scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorilor B.Șt.

și B.V. pentru comiterea cu intenția a infracțiunilor pentru care au fost cercetați la sesizarea societății de asigurări. Or, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia. 3. Încălcarea dispozițiilor art. 27 și 29 din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora despăgubirile se plătesc la valoarea bunului din momentul producerii riscului nu a fost demonstrată de către recurentă prin existența unei supraasigurări a autotractorului și o subasigurare a semiremorcii, deoarece valorile de asigurare, menționate în contractele încheiate, subscrise de ambele părți, au fost stabilite cu acordul asiguratului ai căror reprezentanți au constatat starea tehnică a bunurilor asigurate la data încheierii contractelor.

4. Referitor la critica întemeiată pe o gravă eroare de fapt decurgând din aprecierea eronată a probelor administrate pe cuantumul despăgubirii la care pârâta-recurentă a fost obligată, Curtea constată că în condițiile în care întinderea despăgubirii nu a depășit suma asigurată din poliță (art. 11 din condițiile generale) și a avut în vedere constatările și concluziile rapoartelor de expertiză dispuse în cauză, ipoteza motivului reglementat de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., nu este îndeplinită. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat. Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de această fază procesuală va fi respinsă ca nedovedită, suma solicitată de 8600 Ron nefiind însoțită de dovezi referitoare la cheltuielile efectuate în acest scop.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.A.R.G.U. SA TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 775 din 3 decembrie 1999 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Respinge cererea formulată de intimata SC R.B. SRL VIȘEU DE SUS privind acordarea cheltuielilor de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2007.