ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2976/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

Tribunalului Maramureș la data de 9 noiembrie 1998, reclamanta SC R.B. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.A.R.G.U. SA cu sediul central în

Timișoara obligarea acesteia la plata sumei de 1.083.334.850 lei vechi

reprezentând despăgubirea cuvenită în baza contractelor de asigurare încheiate

cu pârâta la data de 13 februarie 1998 și respectiv 6 martie 1998.

În motivare reclamanta a

arătat că a încheiat cu pârâta trei contracte de asigurare C. privind

următoarele bunuri mobile: autotractorul marca Kamaz tip 54112, semiremorcă frigorifică

marca UMM și utilaje de carmangerie, achitând la momentul încheierii

contractelor primele de asigurare corespunzătoare sumelor asigurate.

Că la data de 12 martie

1998, cu ocazia transportului utilajelor de carmangerie încărcate în

semiremorca tractată de autotractor, s-a produs un eveniment rutier, în urma

căruia autotractorul a intrat în zidul de sprijin ce marca drumul,

declanșându-se un scurtcircuit la instalația electrică datorită impactului,

urmat de un incendiu care a distrus în totalitate autotractorul și semiremorca

și parțial utilajele de carmangerie.

S-a mai susținut că pârâta a

înțeles să achite numai suma de 73 milioane lei refuzând plata diferenței până

la valoarea de 1.083.334.850 lei.

La data de 11 ianuarie 1998

pârâta a formulat întâmpinare la acțiunea introductivă, solicitând respingerea,

ca neîntemeiată, a cererii de despăgubire, susținând, în esență, că daunele

produse după lovirea de parapet se datoresc culpei reclamantei, care nu a luat

măsuri de conservare și limitare a pagubelor, lăsând autovehiculul avariat cu

ușile deschise și cheile în contact, dovedind neglijență gravă în raport cu

diligența unui proprietar.

Prin sentința civilă nr. 221,

pronunțată la data de 1 aprilie 1999, Tribunalul Maramureș a admis în parte

acțiunea reclamante și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de

972.607.311 lei vechi cu titlu de despăgubire și suma de 300.000 lei cheltuieli

de judecată.

Totodată, tribunalul, prin

aceeași sentință, a respins capătul de cerere privind acordarea dobânzilor.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut din analiza probelor administrate respectiv constatările organelor

de pompieri care s-au deplasat la locul accidentului precum și expertizele

efectuate cu ocazia cercetărilor penale declanșate în cauză (expertiză tehnică

auto, expertiză pirogenă și rapoartele de evaluare a pagubelor) că incidentul

soldat cu distrugerea bunurilor asigurate s-a datorat unui scurt circuit electric

produs în zona acumulatorilor prin deteriorarea instalației electrice,

neexistând temeiuri care să impună concluzia unei acțiuni voite a șoferului sau

administratorului societății în producerea evenimentului.

În drept, tribunalul a

constatat că potrivit art. 8 pct. 13 din condițiile de asigurare a bunurilor

pentru cazurile de daune produse în timpul transportului (CARGO 97) ce au stat

la baza contractelor de asigurare, în situația în care autovehiculul asigurat

nu este reparabil valoarea despăgubirii este egală cu valoarea reală a

autovehiculului asigurat din momentul producerii evenimentului astfel că

obligarea pârâtei la plata sumei solicitate este pe deplin întemeiată.

Pârâta, societatea de

asigurare a declarat apel împotriva sentinței pronunțate de tribunal, invocând motive

de netemeinicie și nelegalitate susținând, în esență, că după producerea evenimentului

rutier (izbirea vehiculului de parapet) asiguratul, prin reprezentanții săi, nu

a dat dovadă de deligența unui bun proprietar, lăsând autovehiculul neasigurat

și neprevăzând posibilitatea unor daune ulterioare, fapt ce constituie o

neglijență gravă și care încalcă obligațiile asiguratului statuate prin art. 9 pct.

7 lit. a) din condițiile de asigurare C.

Referitor la cuantumul

despăgubirii pârâta a arătat că există neconcordanțe majore între valoarea

reală a bunurilor și sumele asigurate care se convertesc într-o supraasigurare

cu consecința încălcării dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 136/1995.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ, competentă să soluționeze calea de

atac, prin decizia civilă nr. 775 din data de 3 decembrie 1999, a respins, ca nefondat,

apelul pârâtei.

Răspunzând motivelor de

critică, curtea de apel a constatat că în raport și de rezoluțiile de

neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiunile de înșelăciune în convenții

și distrugere, adoptate în plângerile penale formulate de pârâta împotriva reprezentanților

reclamantei, nu se poate reține în cauză neglijența asiguratului, câtă vreme expertizele

efectuate au stabilit că declanșarea incendiului a fost determinată de izbirea frontală

a autotrenului de parapetul de pe marginea drumului ceea ce a dus la

deteriorarea instalației electrice și un scrut circuit la bornele

acumulatorului.

Or, reține instanța de

control, în măsura în care nu s-a dovedit intenția asiguratului la producerea

riscului, asiguratorul nu poate fi exonerat de plata despăgubirii datorate.

Referitor la supra asigurarea

valorii bunurilor, instanța reține că fixarea sumelor asigurate s-a făcut de

către asigurator în urma consultării catalogului de prețuri și, prin urmare

susținerea pârâtei pe acest aspect nu este reală.

La data de 17 decembrie

1999, pârâta a declarat recurs împotriva deciziei curții de apel nr. 775/1999,

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 9, 10 și 11 C. proc. civ., în

dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

- instanța nu s-a pronunțat

asupra unui mijloc de apărare hotărâtor în dezlegarea pricinii, respectiv

asupra raportului de expertiză pirotehnică întocmit de expertul S.C. care

demonstrează imposibilitatea producerii unui scurt circuit la acumulator,

cablurile acestuia fiind retezate;

- hotărârea instanței este

dată cu încălcarea legii, respecti a art. 27, 28 și 29 din Legea nr. 136/1995

care stabilesc că despăgubirile se plătesc în funcție de starea bunului din

momentul producerii riscului asigurat, or, în cauză a existat o supraasigurare

a autotractorului și o subasigurare a semiremorcii, ce nu au fost sancționate

de instanță potrivit art. 29 și respectiv art. 28 din Legea nr. 136/1995;

- hotărârea instanței se

bazează pe o apreciere eronată a probelor administrate, prin înlăturarea

concluziilor expertizelor efectuate cu privire la valoarea bunurilor din momentul

producerii evenimentului;

- sub un ultim aspect recurenta

a susținut că refuzul său de a da curs cererii de despăgubire formulată de

reclamantă este consecința directă a conduitei pasive a acesteia care nu și-a

îndeplinit obligația contractuală de a lua toate măsurile pentru limitarea pagubelor.

Prin încheierea ședinței

publice din data de 21 martie 2001 Înalta Curte a dispus suspendarea judecății

recursului în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la

soluționarea prin hotărâre irevocabilă a acțiunii penale pusă în mișcare

împotriva reprezentantului societății reclamante B.Șt. și șoferul implicat în

evenimentul rutier din decembrie 13 martie 1998 B.V., pentru infracțiunile de

distrugere și tentativă de înșelăciune.

Cauza a fost repusă pe rol,

la data de 27 octombrie 2006, prin Încheierea de ședință de la acea dată, Înalta

Curte constatând că motivele care au impus suspendarea judecății recursului la

21 martie 2001 nu mai subzistă, prin decizia penală nr. 530/ R din data de 29

septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr.

787/P/R/2006, fiind respinsă plângerea formulată de S.A.R.G.U. SA împotriva

Ordonanței nr. 918/P/1998 a Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova de

scoatere de sub urmărire penală a făptuitorilor Bucur Ștefan și Bucur Vasile,

care a fost astfel menținută.

După repunerea pe rol a

cauzei, reclamanta a fost citată prin lichidatorii desemnați să o reprezinte,

față de împrejurarea că împotriva societății s-a deschis procedura falimentului

instituită de Legea nr. 64/1995 prin încheierea nr. 1185 din 12 octombrie 2001

a judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Maramureș, respectiv E.M. – Baia

Mare și d-na B.L., care au depus concluzii scrise, solicitând respingerea

recursului declarat de pârâta ca neîntemeiat.

Asupra recursului

Examinând decizia atacată în

contextul criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

urmează:

prealabil că deși motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 și 11 C.

proc. civ., motivele de netemeinicie, au fost abrogate prin art. I pct. 111

1

din O.U.G. nr. 138/2000, pct. introdus ulterior prin art. 5 pct. 49 din Legea nr.

219/2005, la data promovării prezentului recurs, 17 decembrie 1999 ele erau în

vigoare, așa încât, în raport de cele statuate în Cartea VII Cod procedură

civilă, „Dispoziții finale” art. 725 alin. (3) referitoare la aplicarea legii

noi de procedură, potrivit cu care hotărârile pronunțate înainte de intrarea în

vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de

legea sub care au fost pronunțate, Curtea constată că în cauză, se impune examinarea

celor două motive în prezent abrogate dar care erau prevăzute de reglementarea

recursului la data pronunțării deciziei ce formează obiectul recursului.

nepronunțarea instanței asupra unor dovezi hotărâtoare nu subzistă.

Stabilind situația de fapt,

instanța a reținut și motivat în raport de concluziile rapoartelor de expertiză

în legătură cu producerea incendiului urmare impactului autovehiculului de

parapetul drumului că nu se poate reține neglijența asiguratului respectiv

culpă în prevederea urmărilor evenimentului rutier, deoarece chiar dacă aceștia

s-ar fi aflat lângă autovehicului izbugnirea incendiului nu ar fi putut fi evitată.

Prin urmare, instanțele s-au

pronunțat pe toate apărările formulate de pârâta, și-a motivat pct. de vedere,

astfel că acest motiv de critică apare neîntemeiat.

Distinct de acestea,

cercetările penale efectuate și după pronunțarea deciziei din apel, și

finalizate prin decizia penală nr. 530/ R din 29 septembrie 2006, confirmă

scoaterea de sub urmărire penală a făptuitorilor B.Șt. și B.V. pentru comiterea

cu intenția a infracțiunilor pentru care au fost cercetați la sesizarea

societății de asigurări.

Or, potrivit art. 22 alin. (1)

C. proc. civ., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru

judecat în fața instanței civile cu privire la existența faptei, a persoanei care

a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

27 și 29 din Legea nr. 136/1995 potrivit cărora despăgubirile se plătesc la

valoarea bunului din momentul producerii riscului nu a fost demonstrată de

către recurentă prin existența unei supraasigurări a autotractorului și o

subasigurare a semiremorcii, deoarece valorile de asigurare, menționate în

contractele încheiate, subscrise de ambele părți, au fost stabilite cu acordul

asiguratului ai căror reprezentanți au constatat starea tehnică a bunurilor

asigurate la data încheierii contractelor.

întemeiată pe o gravă eroare de fapt decurgând din aprecierea eronată a

probelor administrate pe cuantumul despăgubirii la care pârâta-recurentă a fost

obligată, Curtea constată că în condițiile în care întinderea despăgubirii nu a

depășit suma asigurată din poliță (art. 11 din condițiile generale) și a avut

în vedere constatările și concluziile rapoartelor de expertiză dispuse în

cauză, ipoteza motivului reglementat de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., nu este

îndeplinită.

Așa fiind, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

Cererea intimatei privind

obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de această

fază procesuală va fi respinsă ca nedovedită, suma solicitată de 8600 Ron nefiind

însoțită de dovezi referitoare la cheltuielile efectuate în acest scop.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta S.A.R.G.U. SA TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 775 din 3 decembrie

1999 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Respinge cererea formulată

de intimata SC R.B. SRL VIȘEU DE SUS privind acordarea cheltuielilor de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 octombrie 2007.