ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2655/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2655/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2730 din 23 octombrie 2003, Tribunalul Maramureș, secția comercială a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I.F.C. SRL Baia Mare, în contradictor cu pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Maramureș, având ca obiect constatarea convenției încheiată de părți la 1 iulie 2003, privind suspendarea executării contractului de asigurare din 12 decembrie 2001 și obligarea pârâtei la emiterea unui supliment de asigurare pentru autovehicolul sub sancțiunea plății de daune cominatorii. În motivarea sentinței, s-a reținut că, urmare evenimentului rutier din 19 iunie 2002, reclamantul a solicitat asigurătorului suspendarea clauzelor contractului de asigurare încheiat la 12 decembrie 2001, pentru autotractorul și semiremorca cerere aprobată condiționat de reîntregirea sumei și achitarea ratelor restante și scadente.
Cum la 5 iulie 2002, reclamanta a cesionat pârâtei vehicolul avariat, iar prin procesul verbal de predare primire din 10 iulie 2002, aceasta a cerut să își facă plata în termen scurt pentru a-și achiziționa alt vehicol, iar la 17 iulie 2002 operează compensarea între prima rată scadentă din suma cu care urma a fi despăgubită și dauna din dosarul de daune, autoturismul asigurat a fost radiat din evidența P.J.M. S-a mai reținut că reclamanta a acceptat drept despăgubiri integrale suma de 645.024.710 lei, precizând că nu mai are alte pretenții, aspect față de care în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 25 și 26 din condițiile de asigurare privind posibilitatea de a transfera asigurarea pe un alt autovehicol deținut de asigurat printr-un supliment de asigurare cu recalcularea primelor.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, prin decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2004, în considerentele căreia s-a reținut inaplicabilitatea în speță a prevederilor art. 25 din Condițiile de asigurare, deoarece despăgubirile fiind plătite nu mai exista posibilitatea continuării contractului, aceasta în ce privește susținerea reclamantei prin acțiune, deoarece ipoteza invocată în apel cu privire la continuarea asigurării pentru semiremorcă excedând petitului acțiunii nu a putut fi analizată. În contra deciziei reclamanta a declarat recurs solicitând anularea acesteia și obligarea intimatei la prestarea de asigurare (pentru autoutilitară) pe o perioadă de încă 5 luni pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 10 C. proc.
civ. În dezvoltarea criticilor, recurenta susține cele ce urmează: - greșit instanța de apel a reținut că rezilierea contractului de asigurare a fost totală, deoarece doar capul tractor a fost avariat și acesta a fost cesionat intimatei, semiremorca rămânând în proprietatea sa; - semiremorca fiind înstrăinată și dobândind în proprietate o autoutilitară, contractul de asigurare a fost reziliat și pentru semiremorcă și conform art. 25 din condițiile de asigurare avea dreptul la transferul asigurării asupra autoutilitarei; - greșit s-au interpretat prevederile art. 24 coroborate cu art. 25 din condițiile de asigurare, acesta din urmă referindu-se numai la prima teză din art. 24. Intimata pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a deciziei atacate.
Recursul nu este fondat. 1. Trebuie mai întâi precizat că dezvoltarea în fapt a criticilor recurentei identifică ca motiv de nelegalitate numai situația, prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., și anume, interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății cu consecința schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, la situațiile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 10 recurenta, făcând formal referire. 2. Cu privire la interpretarea actului juridic în speță și anume a contractului de asigurare și condițiilor de asigurare se constată că interpretarea dată de instanțe este una corectă în contextul în care părțile au încheiat un contract de asigurare globală pentru autovehicol și remorcă, iar plata de despăgubiri pentru autovehicolul avariat, urmare procedurii riscului asigurat face inaplicabile prevederile art. 25 din condițiile generale.
Nefiind întrunite condițiile art. 24 la care acesta face trimitere și care nu distinge asupra obiectului despăgubirii. Așa fiind, Înalta Curte, față de cele ce preced va respinge recursul declarat, ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC I.F.C. SRL Baia Mare, împotriva deciziei nr. 29 din 21 ianuarie 2004 a Curții de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 aprilie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.