ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1581/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.373 F din 25 iunie 2001 a Tribunalului Ialomița și deciziei nr.554 A din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a III a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: intimata-reclamantă S.C.”I.R.I.C.” S.A. reprezentată de consilier juridic C.C., lipsind intimatul-pârât S.C.. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului în anulare, casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei la judecătorie ca instanță de fond. Consilier juridic C.C. solicită respingerea recursului în anulare ca nefondat.

C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în regres înregistrată la Tribunalul Slobozia sub nr.1258 din 23 mai 2001, S.C.”I.R.I.C”SA din București Șoseaua Cotroceni, nr.20, sector 6, a chemat în judecată pe S.C. domiciliat în comuna Malu județ Ialomița pentru a fi obligat să-i plătească suma de 23.937.817 lei reprezentând contravaloarea daunei pe care în calitate de asigurător a achitat-o asiguratului său A.N.R., ca urmare a implicării autoturismului acestuia la 21 mai 1999 într-un accident de circulație și a sumei de 6.013.966 lei reprezentând daune produse prin inflație, calculate la suma principală.

În motivarea pretențiilor întemeiate pe dispozițiile art.998, 999 C.civ.și art.22 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările, societatea reclamantă a susținut că pârâtul a fost exclusiv în culpă pentru accidentul de circulație produs la 21 mai 1999 în care autoturismul proprietatea asiguratului sau a suferit avarii evaluate la suma pretinsă, ce i-a fost achitată cu Ordinul de Plată nr.718 din 6 iunie 1999. Soluționând cauza la primul termen și în lipsa părților, în baza acțiunii și a înscrisurilor prezentate de reclamant prin sentința civilă nr.373 F din 25 iunie 2001, Tribunalul Ialomița a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtului S.C. la daune în sumă de 23.937.817 lei și dobânzi în sumă de 6.840.313 lei.

Hotărârea primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel București – Secția a III a civilă, care prin decizia civilă nr.554 A din 11 decembrie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S.C.. Irevocabilă prin nerecurare, decizia menționată cât și sentința primei instanțe au fost atacate în termen de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cu recursul în anulare de față, în temeiul art.330 pct.2 C. proc.civ. cu referire la art.27 lit.”f” din Legea 92/1992. Invocând atât încălcarea esențială a normelor de competență materială în raport de natura litigiului, cât și vădita netemeinicie, Procurorul general al solicitat casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă de drept comun după valoare, arătând că instanțele au calificat greșit litigiul ca fiind de natură comercială.

Recursul în anulare se dovedește întemeiat. Potrivit cu temeiul de drept și motivele de fapt invocate de înseși reclamantă ca societate de asigurări, prin subrogare în drepturile asiguratului său pe care l-a despăgubit, acțiunea în regres introdusă împotriva pârâtului, terț față de contractul de asigurare, se constituie neîndoielnic într-o cerere de drept comun în materie civilă, care potrivit valorii litigiului este potrivit art.1 pct.1 și 5 din C.proc.civ. de competența judecătoriei de la domiciliul pârâtului. Așadar, acțiunea de față întemeiată pe răspunderea civilă pentru culpă nu poate fi încadrată printre cererile în materie comercială date în competența tribunalului în primă instanță conform art.2 pct.1 din C.proc.civ., pentru că nu se întemeiază pe raporturi comerciale contractuale sau convenționale între reclamantă subrogată asiguratului sau și pârâtul S.C., terț în raporturile comerciale dintre părțile din contractul de asigurare.

Reținând, contrar naturii sale, temeiului de drept și raporturilor dintre părți, comercialitatea litigiului, instanțele au judecat atât în primă instanță cât și în apel cu încălcarea normelor de competență materială. Așa fiind, recursul în anulare se va admite pentru motivul de nelegalitate invocat, cu consecința casării hotărârilor atacate și a trimiterii cauzei spre judecare instanței competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.554 /A din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel București – secția a III a civilă. Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr.373/F din 25 iunie 2001 a Tribunalului Ialomița și trimite cauza pentru competentă rejudecare la Judecătoria Urziceni. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.