ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1581/2003

S-a luat

în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.373 F din

25 iunie 2001 a Tribunalului Ialomița și deciziei nr.554 A din 11 decembrie

2001 a Curții de Apel București – secția a III a civilă.

La apelul

nominal s-au prezentat: intimata-reclamantă S.C.”I.R.I.C.”

S.A.

reprezentată de consilier juridic C.C., lipsind intimatul-pârât S.C..

Procedura

completă.

Reprezentanta

Ministerului Public pune concluzii de admitere a  recursului în anulare,

casarea hotărârilor recurate și trimiterea cauzei la judecătorie ca instanță de

fond.

Consilier

juridic C.C. solicită respingerea recursului în anulare ca nefondat.

C U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea în regres înregistrată la Tribunalul Slobozia sub nr.1258 din 23 mai

2001, S.C.”I.R.I.C”SA din București Șoseaua Cotroceni, nr.20, sector 6, a

chemat în judecată pe S.C. domiciliat în comuna Malu județ Ialomița pentru a fi

obligat să-i plătească suma de 23.937.817 lei reprezentând contravaloarea

daunei pe care în calitate de asigurător a achitat-o asiguratului său A.N.R.,

ca urmare a implicării autoturismului acestuia la 21 mai 1999 într-un accident

de  circulație și a sumei de 6.013.966 lei reprezentând daune produse prin

inflație, calculate la suma principală.

În

motivarea pretențiilor întemeiate pe dispozițiile art.998, 999 C.civ.și art.22

din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările, societatea reclamantă

a  susținut că pârâtul a fost exclusiv în culpă pentru accidentul de circulație

produs la 21 mai 1999 în care autoturismul proprietatea asiguratului sau a

suferit avarii evaluate la suma  pretinsă, ce i-a fost achitată cu Ordinul de

Plată nr.718 din 6 iunie 1999.

Soluționând

cauza la primul termen și în lipsa părților, în baza acțiunii și a

înscrisurilor prezentate de reclamant prin sentința civilă nr.373 F din 25

iunie 2001, Tribunalul Ialomița a admis acțiunea și a dispus obligarea

pârâtului S.C.  la daune în sumă de 23.937.817 lei și dobânzi în sumă de

6.840.313 lei.

Hotărârea

primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel București – Secția a III a

civilă, care prin decizia civilă nr.554 A din 11 decembrie 2001 a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtul S.C..

Irevocabilă

prin nerecurare, decizia menționată cât și sentința primei instanțe au fost

atacate în termen de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, cu recursul în anulare  de față, în temeiul art.330 pct.2

C. proc.civ. cu referire la art.27 lit.”f” din Legea 92/1992.

Invocând

atât încălcarea esențială a normelor de competență materială în raport de

natura litigiului, cât  și vădita netemeinicie, Procurorul general al solicitat

casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

competentă de drept  comun după valoare, arătând că instanțele au calificat

greșit litigiul ca fiind de natură comercială.

Recursul

în anulare se dovedește întemeiat.

Potrivit

cu temeiul de drept și motivele de fapt invocate de înseși reclamantă ca

societate de asigurări, prin subrogare în drepturile asiguratului său pe care

l-a despăgubit, acțiunea  în regres introdusă împotriva pârâtului, terț față de

contractul de asigurare, se constituie neîndoielnic într-o cerere de drept

comun în materie civilă, care potrivit valorii litigiului este potrivit art.1

pct.1 și 5 din C.proc.civ. de competența judecătoriei de la domiciliul

pârâtului.

Așadar,

acțiunea de față întemeiată pe răspunderea civilă pentru culpă nu poate fi

încadrată printre cererile în materie comercială date în competența

tribunalului în primă instanță conform art.2 pct.1 din C.proc.civ., pentru că

nu se întemeiază pe raporturi comerciale contractuale sau convenționale între

reclamantă subrogată asiguratului sau și pârâtul S.C., terț în raporturile

comerciale dintre părțile din contractul de asigurare.

Reținând,

contrar naturii sale, temeiului  de drept și raporturilor dintre părți,

comercialitatea litigiului, instanțele au judecat atât în primă instanță cât și

în apel  cu încălcarea normelor de competență materială.

Așa fiind,

recursul în anulare se va admite pentru motivul de nelegalitate  invocat, cu

consecința casării hotărârilor atacate  și a trimiterii cauzei spre judecare

instanței competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.554 /A din 11 decembrie 2001 a

Curții de Apel București – secția a III a civilă.

Casează

decizia recurată precum și sentința civilă nr.373/F din 25 iunie 2001 a

Tribunalului Ialomița și trimite cauza pentru competentă rejudecare la

Judecătoria Urziceni.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2003.