ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2014

Deliberând

asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată

următoarele:

I.Prin cererea

înregistrată sub nr. 5585/100/2010 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, precizată ulterior,

reclamanta SC D.C.S. SRL Borșa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.R.

SA București - Sucursala Baia Mare, în prezent SC G.R.A.R. SA, obligarea

acesteia la plata sumei de 97.607,08 euro reprezentând despăgubiri pentru dauna

produsă ca urmare a furtului vehiculului asigurat și a mărfii aflate în acesta,

cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 5203 din 28 septembrie 2011, tribunalul a admis acțiunea precizată

și, în consecință a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 73.607,08 euro

echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare

marfă asigurată și 8.928,5 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță, reținând producerea evenimentului

asigurat, în noaptea de 10 spre 11 martie 2010, respectiv furtul semiremorcii

și a mărfii aflate în aceasta, asigurate în baza contractului de asigurare din

19 mai 2009 valabil pentru perioada 22 mai 2009 - 21 mai 2010 și având ca

obiect asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor pentru suma totală

asigurată de 89.577 euro și, respectiv în baza asigurării de răspundere a

transportatorului pentru mărfurile transportate (C.M.R.) pentru o valoare de

200.000 euro, a dat eficiență dispozițiilor art. 1 și 7 din condițiile de

asigurare A.R.D.A.F. raportate la art. 9 și 2 din Legea nr. 136/1995, în

considerarea cărora, apreciind acțiunea precizată a fiind întemeiată, a admis-o

cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 73.607,08 euro reprezentând

contravaloarea mărfii aflate în semiremorca furată în echivalentul monedei

naționale de la data plății.

II. Împotriva

acestei hotărâri, a declarat apel pârâta, criticând-o, în esență, pentru

încălcarea art. 22 din condițiile generale de asigurare A.R.D.A.F., potrivit

cărora asigurătorul nu va acorda despăgubiri pentru partea de pagubă produsă

sau agravată prin nerespectarea de către asigurat sau prepusul acestuia a

obligațiilor prevăzute la art. 20 lit. g) din aceleași condiții de asigurare,

în baza cărora le revenea obligația, în caz de staționare a autovehiculului

încărcat, să ia măsuri de securitate a autovehiculului și a mărfurilor

depozitate. Similar a susținut că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată

cu încălcarea art. 21 din condițiile anterior menționate, potrivit cărora

asigurătorul era îndreptățit să refuze plata despăgubirilor dacă asiguratul nu

a anunțat producerea evenimentului asigurat în termen de 48 de ore.

Prin Decizia civilă

nr. 11 din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în

întregime hotărârea primei instanțe în sensul respingerii cererii de chemare în

judecată precizate.

În esență, în

susținerea soluției pronunțate, instanța de prim control judiciar a reținut că

prepusul reclamantei asigurate, staționând cu autovehicul încărcat nu a luat

nici o măsură de securitate a acestuia și a mărfurilor, încălcând obligația

prevăzută în sarcina sa de art. 20 lit. g) din Contractul de asigurare. în

consecință, a apreciat că sustragerea mărfii și ca atare paguba produsă se

datorează neglijenței prepusului reclamantei care, deși avea posibilitatea de a

pleca la un alt centru de asistență unde să repare pe loc defecțiunea și astfel

să nu lase fără supraveghere și pază marfa și autovehiculul, a optat să lase

semiremorca pe o stradă într-o localitate din Italia fără a lua nicio măsură de

securitate, situație în raport de care a reținut incidența în speță a

dispozițiilor art. 22 din contract.

III. Prin

Decizia nr. 4743 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția a ll-a civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă

împotriva Decizie civile nr. 11 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, a

fost casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Instanța

supremă, reținând că în speță, starea de fapt nu a fost pe deplin lămurită,

existând neconcordanțe între declarația dată de conducătorul auto, prepusul

reclamantei, în fața organelor de politie din Italia și declarația acestuia în

fața primei instanțe, în baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ. a decis că este

necesară reverificarea stării de fapt sub acest aspect și a indicat instanței

de apel că trebuie să lămurească în ce măsură prepusul reclamantei a încălcat

obligațiile prevăzute de art. 20 din Condițiile Generale ale Contractului, cât

timp societatea pârâtă a acordat despăgubiri pentru autovehiculul furat,

refuzând plata despăgubirilor pentru marfa furată, în condițiile în care ambele

s-au aflat într-o situație identică.

IV. Cauza a

fost reînregistrată pe rolul instanței de trimitere din 2010 și a fost

soluționată prin Decizia civilă nr. 43 din 12 martie 2013 în sensul respingerii

ca nefondat a apelului declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe.

În rejudecare,

instanța de apel și-a fondat soluția pronunțată pe concluzia relevată de

reanalizarea situației de fapt deduse judecății în sensul că prepusul

reclamantei nu a încălcat obligațiile impuse prin art. 20 din Condițiile

Generale ale contractului de asigurare, situație de natură a justifica

acordarea despăgubirilor și pentru marfa furată.

V. Împotriva Deciziei

civile nr. 43 din 12 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a declarat

recurs pârâta SC G.R.A.R. SA București, criticând-o din perspectiva motivului

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând

admiterea căii extraordinare de atac exercitate, modificarea deciziei atacate

în sensul admiterii apelului cu consecința schimbării sentinței primei instanțe

în sensul respingerii acțiunii introductive precizate ca neîntemeiate, cu

cheltuieli de judecată în toate gradele de jurisdicție.

În dezvoltarea

criticilor formulate, pârâta a reiterat criticile expuse în motivele de apel

referitor la greșita aplicare a prevederilor art. 20 lit. g), art. 21 și 22 din

condițiile generale de asigurare, arătând că în rejudecare nu au fost

administrate probe noi, de natură a exhiba o altă situație de fapt în cauză

decât cea reținută cu ocazia primei judecăți în apel, prin aceea că nu a fost

reaudiat martorul și nici nu au fost depuse înscrisuri care să ateste

realitatea existenței mărfii pretins furate.

În temeiul

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va

pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de

prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte,

deliberând cu prioritate asupra excepției netimbrării recursului invocată din

oficiu și analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente,

urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea

următoarelor:

Pentru termenul

de astăzi, recurenta - pârâtă SC G.R.A.R. SA București a fost citată cu

mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.664 lei și a

timbrului judiciar de 5 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de

citare aflate la fila 17 dosar recurs, obligație pe care, în mod nejustificat,

nu și-a îndeplinit-o.

Potrivit art. 1

din Legea nr. 146/1997 cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași

lege, taxele de timbru se achită și se depun anticipat sau până la termenul de

judecată stabilit de instanță.

Potrivit

prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5)

din Normele metodologice de aplicare a legii, în cazul în care, partea nu

achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată sau

insuficient timbrată, după caz.

Constatând că

recursul nu a fost integral timbrat nici anticipat, nici până la termenul

stabilit de Înalta Curte, 31 ianuarie 2014, pentru când procedura de citare a

fost legal îndeplinită și reținând că în cauză nu operează scutirea legală de

la obligația satisfacerii taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea

eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997,

respectiv celor ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a

recursului declarat de pârâta SC G.R.A.R. SA București împotriva Deciziei civile

nr. 43 din 12 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal.

În baza

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că recurenta - pârâtă a

căzut în pretenții și că intimata-reclamantă a făcut dovada cheltuielilor de

judecată efectuate în această fază procesuală, Înalta Curte va obliga

recurenta-pârâtă în favoarea intimatei-reclamante la plata sumei de 4.528 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca

netimbrat recursul declarat de pârâta SC G.R.A.R. SA București împotriva Deciziei

civile nr. 43 din 12 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a

ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă

recurenta - pârâtă SC G.R.A.R. SA București în favoarea intimatei-reclamante SC

D.C.S. SRL Borșa la plata sumei de 4.528 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2014.