ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2014

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I.Prin cererea înregistrată sub nr. 5585/100/2010 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, precizată ulterior, reclamanta SC D.C.S. SRL Borșa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.R. SA București - Sucursala Baia Mare, în prezent SC G.R.A.R. SA, obligarea acesteia la plata sumei de 97.607,08 euro reprezentând despăgubiri pentru dauna produsă ca urmare a furtului vehiculului asigurat și a mărfii aflate în acesta, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 5203 din 28 septembrie 2011, tribunalul a admis acțiunea precizată și, în consecință a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 73.607,08 euro echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare marfă asigurată și 8.928,5 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță, reținând producerea evenimentului asigurat, în noaptea de 10 spre 11 martie 2010, respectiv furtul semiremorcii și a mărfii aflate în aceasta, asigurate în baza contractului de asigurare din 19 mai 2009 valabil pentru perioada 22 mai 2009 - 21 mai 2010 și având ca obiect asigurarea de avarii și furt a autovehiculelor pentru suma totală asigurată de 89.577 euro și, respectiv în baza asigurării de răspundere a transportatorului pentru mărfurile transportate (C.M.R.) pentru o valoare de 200.000 euro, a dat eficiență dispozițiilor art. 1 și 7 din condițiile de asigurare A.R.D.A.F. raportate la art. 9 și 2 din Legea nr. 136/1995, în considerarea cărora, apreciind acțiunea precizată a fiind întemeiată, a admis-o cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 73.607,08 euro reprezentând contravaloarea mărfii aflate în semiremorca furată în echivalentul monedei naționale de la data plății.

II. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâta, criticând-o, în esență, pentru încălcarea art. 22 din condițiile generale de asigurare A.R.D.A.F., potrivit cărora asigurătorul nu va acorda despăgubiri pentru partea de pagubă produsă sau agravată prin nerespectarea de către asigurat sau prepusul acestuia a obligațiilor prevăzute la art. 20 lit. g) din aceleași condiții de asigurare, în baza cărora le revenea obligația, în caz de staționare a autovehiculului încărcat, să ia măsuri de securitate a autovehiculului și a mărfurilor depozitate. Similar a susținut că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea art. 21 din condițiile anterior menționate, potrivit cărora asigurătorul era îndreptățit să refuze plata despăgubirilor dacă asiguratul nu a anunțat producerea evenimentului asigurat în termen de 48 de ore.

Prin Decizia civilă nr. 11 din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în întregime hotărârea primei instanțe în sensul respingerii cererii de chemare în judecată precizate. În esență, în susținerea soluției pronunțate, instanța de prim control judiciar a reținut că prepusul reclamantei asigurate, staționând cu autovehicul încărcat nu a luat nici o măsură de securitate a acestuia și a mărfurilor, încălcând obligația prevăzută în sarcina sa de art. 20 lit. g) din Contractul de asigurare.

în consecință, a apreciat că sustragerea mărfii și ca atare paguba produsă se datorează neglijenței prepusului reclamantei care, deși avea posibilitatea de a pleca la un alt centru de asistență unde să repare pe loc defecțiunea și astfel să nu lase fără supraveghere și pază marfa și autovehiculul, a optat să lase semiremorca pe o stradă într-o localitate din Italia fără a lua nicio măsură de securitate, situație în raport de care a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 22 din contract. III. Prin Decizia nr. 4743 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva Decizie civile nr. 11 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, a fost casată hotărârea atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța supremă, reținând că în speță, starea de fapt nu a fost pe deplin lămurită, existând neconcordanțe între declarația dată de conducătorul auto, prepusul reclamantei, în fața organelor de politie din Italia și declarația acestuia în fața primei instanțe, în baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ. a decis că este necesară reverificarea stării de fapt sub acest aspect și a indicat instanței de apel că trebuie să lămurească în ce măsură prepusul reclamantei a încălcat obligațiile prevăzute de art. 20 din Condițiile Generale ale Contractului, cât timp societatea pârâtă a acordat despăgubiri pentru autovehiculul furat, refuzând plata despăgubirilor pentru marfa furată, în condițiile în care ambele s-au aflat într-o situație identică.

IV. Cauza a fost reînregistrată pe rolul instanței de trimitere din 2010 și a fost soluționată prin Decizia civilă nr. 43 din 12 martie 2013 în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe. În rejudecare, instanța de apel și-a fondat soluția pronunțată pe concluzia relevată de reanalizarea situației de fapt deduse judecății în sensul că prepusul reclamantei nu a încălcat obligațiile impuse prin art. 20 din Condițiile Generale ale contractului de asigurare, situație de natură a justifica acordarea despăgubirilor și pentru marfa furată. V. Împotriva Deciziei civile nr. 43 din 12 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC G.R.A.R.

SA București, criticând-o din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de atac exercitate, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu consecința schimbării sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii introductive precizate ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată în toate gradele de jurisdicție. În dezvoltarea criticilor formulate, pârâta a reiterat criticile expuse în motivele de apel referitor la greșita aplicare a prevederilor art. 20 lit. g), art. 21 și 22 din condițiile generale de asigurare, arătând că în rejudecare nu au fost administrate probe noi, de natură a exhiba o altă situație de fapt în cauză decât cea reținută cu ocazia primei judecăți în apel, prin aceea că nu a fost reaudiat martorul și nici nu au fost depuse înscrisuri care să ateste realitatea existenței mărfii pretins furate.

În temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra excepției netimbrării recursului invocată din oficiu și analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor: Pentru termenul de astăzi, recurenta - pârâtă SC G.R.A.R. SA București a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.664 lei și a timbrului judiciar de 5 lei, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 17 dosar recurs, obligație pe care, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit-o.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a legii, în cazul în care, partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz.

Constatând că recursul nu a fost integral timbrat nici anticipat, nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 31 ianuarie 2014, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită și reținând că în cauză nu operează scutirea legală de la obligația satisfacerii taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta SC G.R.A.R. SA București împotriva Deciziei civile nr. 43 din 12 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere că recurenta - pârâtă a căzut în pretenții și că intimata-reclamantă a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă în favoarea intimatei-reclamante la plata sumei de 4.528 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC G.R.A.R. SA București împotriva Deciziei civile nr. 43 din 12 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta - pârâtă SC G.R.A.R. SA București în favoarea intimatei-reclamante SC D.C.S. SRL Borșa la plata sumei de 4.528 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 ianuarie 2014.