ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 317/2014

Deliberând asupra recursului de față,

din examinarea actelor dosarului, constată următoare,

Prin

cererea înregistrată sub nr. 5585/100/2010 pe rolulTribunalului Maramureș, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, precizată ulterior,

reclamanta SC D.C.S. SRL Borșa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.R.

SA București - Sucursala Baia Mare, în prezent SC G.R.A.S.R. SA, obligarea

acesteia la plata sumei de 97.607,08 euro reprezentând despăgubiri pentru dauna

produsă ca urmare a furtului vehiculului asigurat și a mărfii aflate în acesta,

cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5203 din 28

septembrie 2011, tribunalul a admis acțiunea precizată și, în consecință a

obligat pârâta să achite reclamantei suma de 73.607,08 euro echivalentul în lei

la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloare marfă asigurată și

8.928,5 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță, reținând producerea evenimentului asigurat, în noaptea de 10

spre 11 martie 2010, respectiv furtul semiremorcii și a mărfii aflate în

aceasta, asigurate în baza contractului de asigurare din 19 mai 2009 valabil

pentru perioada 22 mai 2009 - 21 mai 2010 și având ca obiect asigurarea de

avarii și furt a autovehiculelor pentru suma totală asigurată de 89.577 euro

și, respectiv în baza asigurării de răspundere a transportatorului pentru

mărfurile transportate (C.M.R.) pentru o valoare de 200.000 euro, a dat

eficiență dispozițiilor art. 1 și 7 din condițiile de asigurare A.R.D.A.F.

raportate la art. 9 și 2 din Legea nr. 136/1995, în considerarea cărora,

apreciind acțiunea precizată a fiind întemeiată, a admis-o cu consecința

obligării pârâtei la plata sumei de 73.607,08 euro reprezentând contravaloarea

mărfii aflate în semiremorca furată în echivalentul monedei naționale de la

data plății.

II. Împotriva acestei hotărâri, a

declarat apel pârâta, criticând-o, în esență, pentru încălcarea art. 22 din

condițiile generale de asigurare A.R.D.A.F., potrivit cărora asigurătorul nu va

acorda despăgubiri pentru partea de pagubă produsă sau agravată prin

nerespectarea de către asigurat sau prepusul acestuia a obligațiilor prevăzute

la art. 20 lit. g) din aceleași condiții de asigurare, în baza cărora le

revenea obligația, în caz de staționare a autovehiculului încărcat, să ia

măsuri de securitate a autovehiculului și a mărfurilor depozitate. Similar a

susținut că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea art. 21

din condițiile anterior menționate, potrivit cărora asigurătorul era

îndreptățit să refuze plata despăgubirilor dacă asiguratul nu a anunțat

producerea evenimentului asigurat în termen de 48 de ore.

Prin Decizia civilă nr. 11 din 24

ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în

întregime hotărârea primei instanțe în sensul respingerii cererii de chemare în

judecată precizate.

În esență, în susținerea soluției

pronunțate, instanța de prim control judiciar a reținut că prepusul reclamantei

asigurate, staționând cu autovehicul încărcat nu a luat nici o măsură de

securitate a acestuia și a mărfurilor, încălcând obligația prevăzută în sarcina

sa de art. 20 lit. g) din Contractul de asigurare. în consecință, a apreciat că

sustragerea mărfii și ca atare paguba produsă se datorează neglijenței

prepusului reclamantei care, deși avea posibilitatea de a pleca la un alt

centru de asistență unde să repare pe loc defecțiunea și astfel să nu lase fără

supraveghere și pază marfa și autovehiculul, a optat să lase semiremorca pe o

stradă într-o localitate din Italia fără a lua nicio măsură de securitate,

situație în raport de care a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 22

din contract.

III. Prin Decizia nr. 4743 din 29

noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a

civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva Decizie civile nr.

11 din 24 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, a fost casată hotărârea atacată

și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța supremă, reținând că în

speță, starea de fapt nu a fost pe deplin lămurită, existând neconcordanțe

între declarația dată de conducătorul auto, prepusul reclamantei, în fața

organelor de politie din Italia și declarația acestuia în fața primei instanțe,

în baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ. a decis că este necesară reverificarea

stării de fapt sub acest aspect și a indicat instanței de apel că trebuie să

lămurească în ce măsură prepusul reclamantei a încălcat obligațiile prevăzute

de art. 20 din Condițiile Generale ale Contractului, cât timp societatea pârâtă

a acordat despăgubiri pentru autovehiculul furat, refuzând plata despăgubirilor

pentru marfa furată, în condițiile în care ambele s-au aflat într-o situație

identică.

IV. Cauza a fost reînregistrată pe

rolul instanței de trimitere din 2010 și a fost soluționată prin Decizia civilă

nr. 43 din 12 martie 2013 în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat

de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe.

În rejudecare, instanța de apel și-a

fondat soluția pronunțată pe concluzia relevată de reanalizarea situației de

fapt deduse judecății în sensul că prepusul reclamantei nu a încălcat

obligațiile impuse prin art. 20 din Condițiile Generale ale contractului de

asigurare, situație de natură a justifica acordarea despăgubirilor și pentru

marfa furată.

V. Împotriva Deciziei civile nr. 43

din 12 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC G.R.A.R.

SA București, criticând-o din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de

atac exercitate, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu

consecința schimbării sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii

introductive precizate ca neîntemeiate, cu cheltuieli de judecată în toate

gradele de jurisdicție.

În dezvoltarea criticilor formulate,

pârâta a reiterat criticile expuse în motivele de apel referitor la greșita

aplicare a prevederilor art. 20 lit. g), art. 21 și 22 din condițiile generale

de asigurare, arătând că în rejudecare nu au fost administrate probe noi, de

natură a exhiba o altă situație de fapt în cauză decât cea reținută cu ocazia

primei judecăți în apel, prin aceea că nu a fost reaudiat martorul și nici nu

au fost depuse înscrisuri care să ateste realitatea existenței mărfii pretins

furate.

În temeiul dispozițiilor art. 137 alin.

(1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța cu prioritate asupra

excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte

cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte, deliberând cu prioritate asupra

excepției netimbrării recursului invocată din oficiu și analizând actele

dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea

extraordinară de atac ca netimbrată, în considerarea următoarelor:

Pentru termenul de astăzi, recurenta -

pârâtă SC G.R.A.R. SA București a fost citată cu mențiunea achitării taxei

judiciare de timbru în cuantum de 3.664 lei și a timbrului judiciar de 5 lei,

conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 17 dosar

recurs, obligație pe care, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit-o.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997

cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se

achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de

instanță.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de

aplicare a legii, în cazul în care, partea nu achită taxa judiciară de timbru,

cererea va fi anulată ca netimbrată sau insuficient timbrată, după caz.

Constatând că recursul nu a fost

integral timbrat nici anticipat, nici până la termenul stabilit de Înalta Curte,

31 ianuarie 2014, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită și

reținând că în cauză nu operează scutirea legală de la obligația satisfacerii

taxei de timbru, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (1) și (5)

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 modificată și să

dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâta SC G.R.A.R. SA

București împotriva Deciziei civile nr. 43 din 12 martie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În baza dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ., având în vedere că recurenta - pârâtă a căzut în pretenții și că

intimata-reclamantă a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în

această fază procesuală, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă în favoarea

intimatei-reclamante la plata sumei de 4.528 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul

declarat de pârâta SC G.R.A.R. SA București împotriva Deciziei civile nr. 43

din 12 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a ll-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Obligă recurenta - pârâtă SC G.R.A.R.

SA București în favoarea intimatei-reclamante SC D.C.S. SRL Borșa la plata

sumei de 4.528 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

31 ianuarie 2014.