ÎCCJ, decizie (scj.ro #82850)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82850) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract

de transport internațional de mărfuri. Sustragerea mărfii.

Refuzul asigurătorului transportatorului de plată a

despăgubirii. Incidența dispozițiilor art. 17 pct. 1 din

Convenția privind contractul de transport internațional de

mărfuri pe șosele

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acțiune în despăgubiri

-

contract de transport internațional de mărfuri

-

contract de asigurare

-

eveniment asigurat

CMR,

art. 17 pct. 1

Legea

nr. 136/1995, art. 9

Potrivit

dispozițiilor art. 17 pct. 1 din Convenția privind contractul de

transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR),

transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau

parțială sau pentru avariere, produse între momentul primirii

mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru

întârzierea în eliberare.

În

cazul în care marfa transportată cu mijlocul de transport asigurat a fost

sustrasă datorită unei neglijențe a conducătorului auto,

care a lăsat camionul nesupravegheat, transportatorul va răspunde

față de proprietarul mărfii, conform art. 17 din CMR, iar

asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru

răspunderea cărăușului, să plătească

acestuia despăgubirea, acesta neputând invoca exonerarea de răspundere

a transportatorului pentru lipsa culpei în sustragerea mărfii.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3197 din 10

octombrie 2013

Prin

cererea înregistrată la 11 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalul Comercial

Argeș, reclamanta SC M.C. SRL, prin administrator judiciar C.G. a chemat

în judecată pe pârâta SC U.A. SA București, solicitând instanței

ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea

pârâtei la plata sumei de 34.827,38 euro echivalent în lei 142.736,55 lei

și a sumei de 1.700 euro, echivalentul în lei fiind suma de 7.310 lei,

reprezentând contravaloare despăgubiri, actualizată în funcție

de rata inflației de la 5 august 2010, până la achitarea

efectivă a debitului, precum și la plata cheltuielilor de

judecată.

În

motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii

nr. 136/1995, art. 969, 1073 și urm., art.1088 și urm. C. civ., reclamanta

a arătat că a încheiat cu pârâta polița de asigurare seria AV

nr. 0675410, ce include și asigurarea CMR pentru transport extern, aceasta

primind de la SC G.P.P. SRL, comanda privind efectuarea unui transport de

marfă pentru Italia.

La data

de 21 martie 2011, camionul înmatriculat sub nr. AG 31 ***/30 ***

aparținând SC M.C. SRL, precum și marfa transportată,

aparținând societății SC G.P.P. SRL au fost furate, mijlocul de

transport fiind găsit de către autoritățile italiene

fără marfă, la data de 27 martie 2011.

Ca

urmare a producerii evenimentului, proprietarul mărfii neajunsă la

destinație a facturat contravaloarea mărfii cu factura nr. 500353/31

martie 2011 în sumă de 34.827,38 euro (142.736,55 lei), iar la data de 31

mai 2011, între societatea reclamantă și proprietarul mărfii s-a

încheiat procesul-verbal de compensare a datoriei.

Reclamanta

a solicitat pârâtei acoperirea prejudiciului cauzat, în baza poliței de

asigurare, obligație refuzată de asigurător, care a invocat

clauza prevăzută în art. 17 pct. 1 din Convenția de asigurare

CMR, motivând, prin adresa nr. 4104/6 iulie 2011, faptul că evenimentul

produs nu este risc asigurat.

Prin sentința nr. 630/5 aprilie 2012,

Tribunalul Specializat Argeș a admis în parte acțiunea reclamantei,

cu obligarea pârâtei la plata sumei de 34.827,38 euro, echivalentul în lei a

sumei de 142.736,55 lei, despăgubiri actualizată în funcție de

rata inflației, până la achitarea debitului, cu respingerea

capătului de cerere privind plata sumei de 1.700 euro.

Pentru

a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în

esență, următoarele:

Instanța

de fond a statuat că vinovăția în nerespectarea contractului

încheiat cu SC G.P.P. SRL aparține pârâtei, în condițiile art. 17

alin. (1) din Convenție, potrivit căruia, transportatorul este

răspunzător pentru pierderea totală sau parțială

produsă între momentul primirii mărfii și cel al eliberării

acesteia, precum și faptul că nu s-a făcut dovada vreunei cauze

exoneratoare de răspundere, potrivit art. 17 alin. (2) din Convenția

privind contractul pentru transportul internațional de mărfuri pe

șosele CMR, respectiv a vreunei culpe a persoanei care are dreptul să

dispună de marfă, a unui ordin al acesteia, a unui viciu propriu al

mărfii sau a unor circumstanțe pe care transportatorul nu putea

să le evite și ale căror consecințe nu le putea preveni, cu

precizarea că, în materia răspunderii în temeiul contractului de

asigurare, numai forța majoră, nu și cazul fortuit are efecte

exoneratoare, deși ambele aceste împrejurări exclud

vinovăția conducătorului auto.

Cu

privire la capătul de cerere privind plata sumei de 1.700 euro

reprezentând cheltuieli de depozitare și recuperare a vehiculului

găsit de autoritățile italiene – autocamionul marca X cu

număr de înmatriculare AG-31-*** s-a constatat că aceasta se

circumscrie condițiilor de asigurare CASCO, polița de asigurare seria

AV nr. 0675410 depusă la dosar având ca obiect asigurarea facultativă

a semiremorcii marca M. cu număr de înmatriculare AG-30-***. Bunul menționat

în cerere, autocamionul marca X cu număr de înmatriculare AG-31-***, nu

constituie obiect al asigurării facultative, conform poliței

depusă la dosar, motiv pentru care cererea a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC U.A. SA

București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

solicitând admiterea acestuia, cu schimbarea în tot a hotărârii atacate

și respingerea acțiunii reclamantei.

În motivarea apelului se susține că

instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile

art. 17 și art. 23 din Convenția CMR de la Geneva, referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe

șosele.

Prin

decizia

civilă nr. 78/12 octombrie 2012, Curtea de Apel Pitești, Secția

I civilǎ,

a admis apelul declarat de pârâta SC U.A. SA București, a

schimbat sentința apelată, iar pe fond a respins acțiunea

formulată de SC M.C. SRL, reprezentată de administrator special D.M.

și administrator judiciar C.G.

Pentru

a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Prin

soluția pronunțată, instanța de fond a aplicat greșit

prevederile art. 17 din Convenția CMR de la Geneva, referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe

șosele.

În cazul

asigurării privind răspunderea cărăușului pentru marfa

transportată al cărei titular este transportatorul, riscul asigurat

este răspunderea transportatorului în calitate de cărăuș

pentru pagubele produse mărfurilor transportate, însă numai în

situația în care există o culpă a transportatorului.

Dispozițiile

art. 17 pct. 2 din Capitolul IV Răspunderea transportatorului, din

Convenția CMR de la Geneva, prevăd că transportatorul este

exonerat de această răspundere dacă pierderea, avaria sau

întârzierea a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul

să dispună de marfă, un ordin al acesteia nerezultând dintr-o

culpă a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau

circumstanțe pe care transportatorul nu putea să le evite și ale

căror consecințe nu le putea preveni.

Motivarea

instanței de fond în sensul că transportatorul are o culpă în

dispariția mărfii transportate, datorită neglijenței

acestuia, nefiind dovedită intervenția forței majore,

situație în care acesta răspunde pentru pierderea mărfii, cu

consecința admiterii cererii de despăgubiri este nelegală.

Instanța

de fond în motivarea soluției pronunțate susține că

transportatorul, respectiv conducătorul auto, se face vinovat de

neglijență, deoarece a lăsat camionul și marfa

încărcată nesupravegheate, or, în acest caz, de asemenea nu se acordă

despăgubiri, cu precizarea că, s-a făcut dovada că

transportatorul nu are culpă, fiind exonerat de la răspundere pentru

marfa furată.

Drept

urmare, pârâta în mod legal a respins dosarul de daună, dispariția

mărfii furate fiind o situație de excepție, pe care

transportatorul nu a putut să o prevadă și să o evite

pentru motivele arătate anterior, având în vedere că și-a luat

toate măsurile pentru asigurarea integrității mărfii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în

termen legal reclamanta

SC M.C. SRL

reprezentată de administrator special D.M. și administrator judiciar

C.G., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

În mod

greșit reține Curtea de apel faptul că, în temeiul art. 17 pct.

2 din Capitolul IV – Răspunderea transportatorului, din Convenția

CMR, „transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea,

avaria sau întârzierea a avut drept cauză o culpă a persoanei care

are dreptul să dispună de marfă, ...”.

În

aplicarea art. 969 C. civ., cea mai importantă obligație care îi revine

asigurătorului, după producerea evenimentului asigurat, este plata

indemnizației de asigurare.

Această

obligație a fost refuzată de asigurător, care a invocat clauza

prevăzută de art. 17 pct. 1 din Convenția de asigurare CMR.

Instanța

de apel în mod greșit a reținut în considerente dispozițiile

art. 3 pct. 1 lit. g) din Condițiile de asigurare „Excluderi din

asigurare” întrucât acestea nu sunt aplicabile în cauză, fiind

străine pricinii întrucât acestea prevăd „pagubele produse

autovehiculului asigurat sau orice alte deteriorări ale pieselor ori

părților componente ale acestuia în caz de furt, dacă

evenimentul nu a fost declarat la poliție și confirmat de acesta”.

Polița

de asigurare CMR are ca obiect asigurat răspunderea transportatorului în

calitate de cărăuș pentru pagube produse mărfurilor

transportate intern și/sau internațional cu vehicule menționate

expres în polița de asigurare.

Art. 17

pct. 1 din Convenția CMR reglementează răspunderea

transportatorului rutier pentru pierderea mărfii transportate,

rezultă că marfa transportată de  reclamantă cu mijlocul de

transport asigurat a fost sustrasă și, în consecință,

reclamanta răspunde față de proprietara mărfii, conform

art. 17 din Convenția privind contractul pentru transportul

internațional de mărfuri pe șosele (CMR) și

asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru

răspunderea cărăușului, să plătească

acestuia sau terței persoane păgubite, despăgubirea, în conformitate

cu obligația asumată prin clauza de la art. 2.1 cap. 2 din

Condițiile generale CMR.

Instanța

de fond în mod corect a reținut că fapta de a lăsa camionul

nesupravegheat constituie o neglijență a prepusului

societății recurente – conducătorul auto – și se

încadrează în prevederile art. 17 din Convenția CMR.

Potrivit

art. 9 din Legea nr. 136/1995, prin contractul de asigurare, contractantul

asigurării se obligă să plătească o primă

asigurătorului, acesta obligându-se ca la producerea riscului asigurat

să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării ori

terțului păgubit, despăgubirile.

Sunt

invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

În

cauză, intimata SC U.A. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea

recursului.

În

întâmpinare se arată faptul că transportatorul și-a asumat

răspunderea în fața proprietarului mărfii, în contra

prevederilor Convenției CMR, care îl exonerau de răspundere, este un

act voluntar al transportatorului.

Riscul

de furt nu este acoperit de asigurarea CMR, conform art. 17 pct. 2 din

Convenția CMR, conform căruia transportatorul este exonerat de

răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea au avut drept

cauză circumstanțe pe care el nu putea să le evite și ale

căror consecințe nu le putea preveni, instanța de apel

interpretând corect actul dedus judecății.

Fapta

terțului în dreptul transporturilor exclude răspunderea

cărăușului numai dacă întrunește caracteristicile

forței majore, fapta terțului fiind asimilată forței majore

dacă nu a putut fi prevăzută și împiedicată.

În

cauză, șoferul a manifestat o conduită diligentă, acționând

întocmai ca un bonus pater familias, în îndeplinirea obligațiilor sale

contractuale, furtul reprezentând în sine o situație de excepție

și nefiind un gen de întâmplare cu care transportatorul se confruntă

în mod curent în cadrul activității sale. Sancțiunea acestui

comportament diligent prin atragerea răspunderii

cărăușului, ar însemna o înfrângere a principiului de drept „

pacta

sunt servanda

” și a consecinței sale, și anume executarea cu

bună-credință a obligațiilor contractuale.

Analizând

recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a

apreciat că acesta este fondat și l-a admis pentru următoarele

considerente:

Recurenta

SC M.C. SRL este beneficiara poliței de asigurare seria

AV

nr. 0675410, ce include și asigurarea CMR.

Potrivit

„Condițiilor de asigurare – Asigurarea de răspundere a

transportatorului auto în calitate de cărăuș, pentru

mărfurile transportate”, societatea U.A. SA, asigură transportatorul

care efectuează transporturi internaționale de mărfuri cu

autovehiculul menționat în polița de asigurare, pentru cazurile de

răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuș, în

ceea ce privește mărfurile transportate.

În

sensul acestor „Condiții de asigurare” prin eveniment asigurat se

înțelege evenimentul cauzator de daune care intră sub incidența

asigurării, produs în perioada valabilității poliței de

asigurare.

Potrivit

dispozițiilor art. 17 pct. 1 „transportatorul este răspunzător

pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avariere,

produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării

acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare”.

În

speță, marfa transportată de recurenta-reclamantă a fost

sustrasă, astfel că, în această situație, recurenta

răspunde față de proprietarul mărfii, conform art. 17 din

Convenția privind contractul pentru transportul internațional de

mărfuri pe șosele și asigurătorul este obligat, în temeiul

contractului de asigurare pentru răspunderea cărăușului,

să plătească acestuia sau terței persoane păgubite,

despăgubirea, în conformitate cu obligația asumată prin clauza

de la art. 2.1 cap. 2 din Condițiile generale CMR.

Instanța

de apel a interpretat greșit dispozițiile privind Răspunderea

transportatorului din Convenția CMR de la Geneva, reținând că transportatorul este exonerat de la răspundere pentru

marfa furată, acesta neavând nicio culpă.

Ca

atare, în mod greșit s-a reținut că evenimentul de risc nu este

asigurat, iar asiguratorul nu este obligat să plătească

despăgubiri.

În

realitate, fapta de a lăsa camionul nesupravegheat constituie o

neglijență a conducătorului auto, iar dispozițiile art. 17

din Convenția CMR sunt perfect aplicabile în speță.

Marfa

transportată de recurentă cu mijlocul de transport asigurat a fost

sustrasă și, în consecință, recurenta răspunde

față de proprietarul mărfii și la rândul său,

asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru

răspunderea cărăușului, să plătească

acestuia sau terței persoane păgubite, despăgubirea, în

conformitate cu obligația asumată prin clauza de la art. 2.1 Cap. 2

din Condițiile generale CMR.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995, prin contractul de asigurare,

contractantul asigurării se obligă să plătească o

primă asigurătorului, acesta obligându-se ca la producerea riscului

asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului

asigurării ori terțului păgubit despăgubirile.

În

speță nu suntem în prezența unei situații de exonerare de

răspundere sau a unei excluderi din asigurare, așa cum a reținut

instanța de apel.

Așa

fiind, față de dispozițiile art. 969 C. civ., art. 17 alin. (1) și art. 23 din Condițiile de asigurare, Convenția de

Asigurare CMR, recurenta are dreptul la plata despăgubirilor din partea

asigurătorului.

Pe cale

de consecință, potrivit dispozițiilor art. 304, pct. 8 și 9 C. proc. civ., recursul a fost admis și a fost modificată decizia recurată în sensul

respingerii apelului.