ÎCCJ, decizie (scj.ro #82850)

Contract de transport internațional de mărfuri. Sustragerea mărfii. Refuzul asigurătorului transportatorului de plată a despăgubirii. Incidența dispozițiilor art. 17 pct. 1 din Convenția privind contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte Index alfabetic: acțiune în despăgubiri - contract de transport internațional de mărfuri - contract de asigurare - eveniment asigurat CMR, art. 17 pct. 1 Legea nr. 136/1995, art. 9 Potrivit dispozițiilor art. 17 pct. 1 din Convenția privind contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare.

În cazul în care marfa transportată cu mijlocul de transport asigurat a fost sustrasă datorită unei neglijențe a conducătorului auto, care a lăsat camionul nesupravegheat, transportatorul va răspunde față de proprietarul mărfii, conform art. 17 din CMR, iar asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru răspunderea cărăușului, să plătească acestuia despăgubirea, acesta neputând invoca exonerarea de răspundere a transportatorului pentru lipsa culpei în sustragerea mărfii. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3197 din 10 octombrie 2013 Prin cererea înregistrată la 11 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalul Comercial Argeș, reclamanta SC M.C. SRL, prin administrator judiciar C.G.

a chemat în judecată pe pârâta SC U.A. SA București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 34.827,38 euro echivalent în lei 142.736,55 lei și a sumei de 1.700 euro, echivalentul în lei fiind suma de 7.310 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri, actualizată în funcție de rata inflației de la 5 august 2010, până la achitarea efectivă a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 136/1995, art. 969, 1073 și urm., art.1088 și urm. C. civ., reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta polița de asigurare seria AV nr. 0675410, ce include și asigurarea CMR pentru transport extern, aceasta primind de la SC G.P.P.

SRL, comanda privind efectuarea unui transport de marfă pentru Italia. La data de 21 martie 2011, camionul înmatriculat sub nr. AG 31 ***/30 *** aparținând SC M.C. SRL, precum și marfa transportată, aparținând societății SC G.P.P. SRL au fost furate, mijlocul de transport fiind găsit de către autoritățile italiene fără marfă, la data de 27 martie 2011. Ca urmare a producerii evenimentului, proprietarul mărfii neajunsă la destinație a facturat contravaloarea mărfii cu factura nr. 500353/31 martie 2011 în sumă de 34.827,38 euro (142.736,55 lei), iar la data de 31 mai 2011, între societatea reclamantă și proprietarul mărfii s-a încheiat procesul-verbal de compensare a datoriei.

Reclamanta a solicitat pârâtei acoperirea prejudiciului cauzat, în baza poliței de asigurare, obligație refuzată de asigurător, care a invocat clauza prevăzută în art. 17 pct. 1 din Convenția de asigurare CMR, motivând, prin adresa nr. 4104/6 iulie 2011, faptul că evenimentul produs nu este risc asigurat. Prin sentința nr. 630/5 aprilie 2012, Tribunalul Specializat Argeș a admis în parte acțiunea reclamantei, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 34.827,38 euro, echivalentul în lei a sumei de 142.736,55 lei, despăgubiri actualizată în funcție de rata inflației, până la achitarea debitului, cu respingerea capătului de cerere privind plata sumei de 1.700 euro. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, următoarele: Instanța de fond a statuat că vinovăția în nerespectarea contractului încheiat cu SC G.P.P.

SRL aparține pârâtei, în condițiile art. 17 alin. (1) din Convenție, potrivit căruia, transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială produsă între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, precum și faptul că nu s-a făcut dovada vreunei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 17 alin. (2) din Convenția privind contractul pentru transportul internațional de mărfuri pe șosele CMR, respectiv a vreunei culpe a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, a unui ordin al acesteia, a unui viciu propriu al mărfii sau a unor circumstanțe pe care transportatorul nu putea să le evite și ale căror consecințe nu le putea preveni, cu precizarea că, în materia răspunderii în temeiul contractului de asigurare, numai forța majoră, nu și cazul fortuit are efecte exoneratoare, deși ambele aceste împrejurări exclud vinovăția conducătorului auto.

Cu privire la capătul de cerere privind plata sumei de 1.700 euro reprezentând cheltuieli de depozitare și recuperare a vehiculului găsit de autoritățile italiene – autocamionul marca X cu număr de înmatriculare AG-31-*** s-a constatat că aceasta se circumscrie condițiilor de asigurare CASCO, polița de asigurare seria AV nr. 0675410 depusă la dosar având ca obiect asigurarea facultativă a semiremorcii marca M. cu număr de înmatriculare AG-30-***. Bunul menționat în cerere, autocamionul marca X cu număr de înmatriculare AG-31-***, nu constituie obiect al asigurării facultative, conform poliței depusă la dosar, motiv pentru care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC U.A.

SA București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea acestuia, cu schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii reclamantei. În motivarea apelului se susține că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 17 și art. 23 din Convenția CMR de la Geneva, referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele. Prin decizia civilă nr. 78/12 octombrie 2012, Curtea de Apel Pitești, Secția I civilǎ, a admis apelul declarat de pârâta SC U.A. SA București, a schimbat sentința apelată, iar pe fond a respins acțiunea formulată de SC M.C. SRL, reprezentată de administrator special D.M. și administrator judiciar C.G. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin soluția pronunțată, instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 17 din Convenția CMR de la Geneva, referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele.

În cazul asigurării privind răspunderea cărăușului pentru marfa transportată al cărei titular este transportatorul, riscul asigurat este răspunderea transportatorului în calitate de cărăuș pentru pagubele produse mărfurilor transportate, însă numai în situația în care există o culpă a transportatorului. Dispozițiile art. 17 pct. 2 din Capitolul IV Răspunderea transportatorului, din Convenția CMR de la Geneva, prevăd că transportatorul este exonerat de această răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, un ordin al acesteia nerezultând dintr-o culpă a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanțe pe care transportatorul nu putea să le evite și ale căror consecințe nu le putea preveni.

Motivarea instanței de fond în sensul că transportatorul are o culpă în dispariția mărfii transportate, datorită neglijenței acestuia, nefiind dovedită intervenția forței majore, situație în care acesta răspunde pentru pierderea mărfii, cu consecința admiterii cererii de despăgubiri este nelegală. Instanța de fond în motivarea soluției pronunțate susține că transportatorul, respectiv conducătorul auto, se face vinovat de neglijență, deoarece a lăsat camionul și marfa încărcată nesupravegheate, or, în acest caz, de asemenea nu se acordă despăgubiri, cu precizarea că, s-a făcut dovada că transportatorul nu are culpă, fiind exonerat de la răspundere pentru marfa furată. Drept urmare, pârâta în mod legal a respins dosarul de daună, dispariția mărfii furate fiind o situație de excepție, pe care transportatorul nu a putut să o prevadă și să o evite pentru motivele arătate anterior, având în vedere că și-a luat toate măsurile pentru asigurarea integrității mărfii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta

SC M.C. SRL

reprezentată de administrator special D.M. și administrator judiciar C.G., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate: În mod greșit reține Curtea de apel faptul că, în temeiul art. 17 pct. 2 din Capitolul IV – Răspunderea transportatorului, din Convenția CMR, „transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea a avut drept cauză o culpă a persoanei care are dreptul să dispună de marfă, ...”. În aplicarea art. 969 C. civ., cea mai importantă obligație care îi revine asigurătorului, după producerea evenimentului asigurat, este plata indemnizației de asigurare. Această obligație a fost refuzată de asigurător, care a invocat clauza prevăzută de art. 17 pct. 1 din Convenția de asigurare CMR.

Instanța de apel în mod greșit a reținut în considerente dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. g) din Condițiile de asigurare „Excluderi din asigurare” întrucât acestea nu sunt aplicabile în cauză, fiind străine pricinii întrucât acestea prevăd „pagubele produse autovehiculului asigurat sau orice alte deteriorări ale pieselor ori părților componente ale acestuia în caz de furt, dacă evenimentul nu a fost declarat la poliție și confirmat de acesta”. Polița de asigurare CMR are ca obiect asigurat răspunderea transportatorului în calitate de cărăuș pentru pagube produse mărfurilor transportate intern și/sau internațional cu vehicule menționate expres în polița de asigurare.

Art. 17 pct. 1 din Convenția CMR reglementează răspunderea transportatorului rutier pentru pierderea mărfii transportate, rezultă că marfa transportată de reclamantă cu mijlocul de transport asigurat a fost sustrasă și, în consecință, reclamanta răspunde față de proprietara mărfii, conform art. 17 din Convenția privind contractul pentru transportul internațional de mărfuri pe șosele (CMR) și asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru răspunderea cărăușului, să plătească acestuia sau terței persoane păgubite, despăgubirea, în conformitate cu obligația asumată prin clauza de la art. 2.1 cap. 2 din Condițiile generale CMR. Instanța de fond în mod corect a reținut că fapta de a lăsa camionul nesupravegheat constituie o neglijență a prepusului societății recurente – conducătorul auto – și se încadrează în prevederile art. 17 din Convenția CMR.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 136/1995, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării se obligă să plătească o primă asigurătorului, acesta obligându-se ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării ori terțului păgubit, despăgubirile. Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. În cauză, intimata SC U.A. SA a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului. În întâmpinare se arată faptul că transportatorul și-a asumat răspunderea în fața proprietarului mărfii, în contra prevederilor Convenției CMR, care îl exonerau de răspundere, este un act voluntar al transportatorului.

Riscul de furt nu este acoperit de asigurarea CMR, conform art. 17 pct. 2 din Convenția CMR, conform căruia transportatorul este exonerat de răspundere dacă pierderea, avaria sau întârzierea au avut drept cauză circumstanțe pe care el nu putea să le evite și ale căror consecințe nu le putea preveni, instanța de apel interpretând corect actul dedus judecății. Fapta terțului în dreptul transporturilor exclude răspunderea cărăușului numai dacă întrunește caracteristicile forței majore, fapta terțului fiind asimilată forței majore dacă nu a putut fi prevăzută și împiedicată. În cauză, șoferul a manifestat o conduită diligentă, acționând întocmai ca un bonus pater familias, în îndeplinirea obligațiilor sale contractuale, furtul reprezentând în sine o situație de excepție și nefiind un gen de întâmplare cu care transportatorul se confruntă în mod curent în cadrul activității sale.

Sancțiunea acestui comportament diligent prin atragerea răspunderii cărăușului, ar însemna o înfrângere a principiului de drept „ pacta sunt servanda ” și a consecinței sale, și anume executarea cu bună-credință a obligațiilor contractuale. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a apreciat că acesta este fondat și l-a admis pentru următoarele considerente: Recurenta SC M.C. SRL este beneficiara poliței de asigurare seria AV nr. 0675410, ce include și asigurarea CMR. Potrivit „Condițiilor de asigurare – Asigurarea de răspundere a transportatorului auto în calitate de cărăuș, pentru mărfurile transportate”, societatea U.A. SA, asigură transportatorul care efectuează transporturi internaționale de mărfuri cu autovehiculul menționat în polița de asigurare, pentru cazurile de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuș, în ceea ce privește mărfurile transportate.

În sensul acestor „Condiții de asigurare” prin eveniment asigurat se înțelege evenimentul cauzator de daune care intră sub incidența asigurării, produs în perioada valabilității poliței de asigurare. Potrivit dispozițiilor art. 17 pct. 1 „transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare”. În speță, marfa transportată de recurenta-reclamantă a fost sustrasă, astfel că, în această situație, recurenta răspunde față de proprietarul mărfii, conform art. 17 din Convenția privind contractul pentru transportul internațional de mărfuri pe șosele și asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru răspunderea cărăușului, să plătească acestuia sau terței persoane păgubite, despăgubirea, în conformitate cu obligația asumată prin clauza de la art. 2.1 cap. 2 din Condițiile generale CMR.

Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile privind Răspunderea transportatorului din Convenția CMR de la Geneva, reținând că transportatorul este exonerat de la răspundere pentru marfa furată, acesta neavând nicio culpă. Ca atare, în mod greșit s-a reținut că evenimentul de risc nu este asigurat, iar asiguratorul nu este obligat să plătească despăgubiri. În realitate, fapta de a lăsa camionul nesupravegheat constituie o neglijență a conducătorului auto, iar dispozițiile art. 17 din Convenția CMR sunt perfect aplicabile în speță. Marfa transportată de recurentă cu mijlocul de transport asigurat a fost sustrasă și, în consecință, recurenta răspunde față de proprietarul mărfii și la rândul său, asigurătorul este obligat, în temeiul contractului de asigurare pentru răspunderea cărăușului, să plătească acestuia sau terței persoane păgubite, despăgubirea, în conformitate cu obligația asumată prin clauza de la art. 2.1 Cap. 2 din Condițiile generale CMR.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 136/1995, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării se obligă să plătească o primă asigurătorului, acesta obligându-se ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării ori terțului păgubit despăgubirile. În speță nu suntem în prezența unei situații de exonerare de răspundere sau a unei excluderi din asigurare, așa cum a reținut instanța de apel. Așa fiind, față de dispozițiile art. 969 C. civ., art. 17 alin. (1) și art. 23 din Condițiile de asigurare, Convenția de Asigurare CMR, recurenta are dreptul la plata despăgubirilor din partea asigurătorului. Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 304, pct. 8 și 9 C. proc.

civ., recursul a fost admis și a fost modificată decizia recurată în sensul respingerii apelului.