ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 368/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 368/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 1 februarie 2012

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința

comercială nr. 538 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar

nr. 811/30/2009 s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SC U.A. SA - Ocna Mureș și s-a admis cererea

formulată de reclamanta SC A.C.S.A. SA în contradictoriu cu pârâtele SC A.T.

SRL și SC U.A. SA (fosta SC U.V.I.G. SA) Ocna Mureș, fiind obligate în solidar

pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 38.557,33 Euro reprezentând

prejudiciu și la plata către reclamantă a sumei de 4558,26 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată, respingându-se în rest cheltuielile de judecată, ca

nedovedite.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 16 februarie 2010,

reclamanta SC A.C.S.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC A.T.

SRL și SC U.A. SA, obligarea acestora în solidar la plata sumei de 38.557,33

Euro reprezentând prejudiciu cauzat de prima pârâtă asiguratei reclamantei, SC

F.M. România SRL, prin modul în care a efectuat transportul din perioada 20 -

21 iulie 2008, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta

SC U.A. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat implicit excepția lipsei

calității sale procesuale iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Pârâta

SC A.T. SRL a formulat întâmpinare invocând pe

cale de excepție necompetența teritorială și materială a Tribunalului

Timiș

în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ. și de

sediul său social care se află în circumscripția Tribunalului Alba. Totodată,

în urma diminuării pretențiilor de către reclamantă la suma de 7199 lei,

competența materială aparține judecătoriei.

Instanța

a respins ca nefondate cele două excepții în ședința publică de la 09 iunie

2009.

Analizând

actele și lucrările dosarului instanța de fond a constatat următoarele:

Prin

Comanda de transport nr. 24564 din 18 iulie 2008, pârâta SC A.T. SRL a efectuat

un transport de alimente de la locul de încărcare al S.C F.M. România S.R.L. -

vis a vis de Metro Timișoara - la Suceava, loc de descărcare Le Bridge, cu

autoturismul nr.

de înmatriculare, în

perioada 20 - 21 iulie -2008.

Pe

parcursul transportului, a izbucnit un incendiu care a afectat o parte din

marfa transportată, întocmindu-se la data de 23 iulie 2008 de către SC F.M.

România SRL, SC U.A. SA (fostă SC U.V.I.G. SA) și SC A.T. SRL un proces verbal

prin care s-au inventariat toate bunurile existente în camion urmând ca

descărcarea mărfii și stabilirea exactă a

prejudiciului să aibă loc ulterior.

La

data de 07 august 2008 s-au constatat de către clientul SC N. România SRL

produsele neafectate în urma incendiului. Valoarea produselor deteriorate a

fost stabilită la suma de 177.300,08 lei și a fost imputată societății SC F.M.

România SRL conform facturii fiscale nr. 001189 din 29 august 2008, emisă de SC

N. România SRL.

Deși

valoarea prejudiciului determinat de SC N. România SRL prin factura nr. 001189

este de 49.839,79 Euro TVA inclus, convenția părților, între asiguratul SC F.M.

România SRL și asigurătorul SC A.C.S.A. SA a fost că valoarea prejudiciului

care se va despăgubi de asigurător este mai mică decât suma calculată de

beneficiarul SC N. România SRL, respectiv de 40.557,33 Euro din care se va

deduce franșiza de 2.000 Euro. Pentru acest motiv, reclamanta

a achitat asiguratului SC F.M. România SRL suma

de 38.557,33 Euro.

Prin

acțiunea pendinte reclamanta tinde să recupereze de la pârâte, în solidar, suma

de 38.557,33 Euro plătită asiguratului sau, SC F.M. România SRL, în temeiul

mecanismului subrogației personale consacrat de dispozițiile art. 22 din Legea

nr. 136/1995, în virtutea căruia, în limitele indemnizației plătite în

beneficiul persoanei asigurate și vătămate prin producerea cazului asigurat,

asigurătorul, subrogându-se în drepturile acesteia, se poate regresa împotriva

persoanei responsabile de cauzarea prejudiciului demers pe care instanța de

fond l-a considerat întemeiat, respectiv pârâtele datorează în solidar

reclamantei suma respectivă cu titlu de prejudiciu.

Astfel,

s-a constatat că între pârâtele SC U.A. SA și SC A.T. SRL s-a încheiat la data

de 25 septembrie 2007 asigurarea facultativă de răspundere civilă CMR,

asigurare materializată prin polița

de

asigurare seria AV nr. 0426303, cu valabilitate pe perioada 27 septembrie 2007-

26

septembrie 2008, autovehiculul asigurat fiind semiremorca Keogel tip. SNC 029

cu nr. de înmatriculare.

Deși pârâta SC U.A. SA a invocat faptul că această poliță

nu

acoperă evenimentul asigurat întrucât vizează doar transporturile externe,

instanța de fond a apreciat ca nefondată această apărare și o a înlăturat-o.

S-a

observat că, din cuprinsul poliței de asigurare, fila 40, nu rezultă explicit

faptul că asigurarea facultativă a autoturismului respectiv este doar pentru

transportul extern, nemenționându-se nimic cu privire la limitat teritorială,

extern sau intern.

Totodată, conform acestei polițe de asigurare, Condițiile

generale de

asigurare care fac parte integrantă din poliță și care sunt

obligatorii pentru părțile contractante sunt cele de asigurare a bagajelor cod

708/10.2006, încercuită de agentul/broker care a completat polița.

Conform

acestor Condițiilor de asigurare, fila 100, evenimentul intervenit pe perioada

transportului contractat de pârâta SC A.T. SRL nu este exclus de la asigurare

și nici condiționat.

Deși pârâta SC U.A. SA și-a construit argumentația lipsei

calității

sale procesuale și a excluderii evenimentului de la asigurare pe Condițiile de

asigurare 706/07.2006, filele 37-39, acestea nu fac parte integrantă din polița

de asigurare seria AV nr. 0426303, nefiind nici măcar indicate în rubrica

documentelor care pot face parte integrantă din polița de asigurare încheiată

de pârâta SC A.T. SRL (menționându-se explicit doar condițiile generale cod

705/10.2006, 707/10.2006 și 708/10.2006).

Prin

urmare, s-a apreciat de către tribunal că pârâta SC U.A. SA este ținută pentru

acoperirea prejudiciului produs de asiguratul său, pârâta SC A.T. SRL în

virtutea dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 136/1995 care prevăd că în

asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o

despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față

de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în

procesul civil.

In

cauză, pârâta SC A.T. SRL datorează reclamantei suma de 38.557,33 Euro în

virtutea prevederilor art. 425 C. com. potrivit cărora „cărăușul este

răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredințate

spre transport".

Așa

fiind, în raport de dispozițiile art. 42 din Legea nr. 13/1995 care prevăd că

drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de

producerea pagubei și că asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele

păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare,

reclamanta poate pretinde și obține plata despăgubirilor și în solidar de la

pârâtele SC U.A. SA și SC A.T. SRL.

Argumentația

instanței cu privire la solidaritate s-a bazat pe interpretarea normelor și

principiilor civile în materie, în sensul că

solidaritatea

pasivă în materie civilă delictuală nu trebuie prevăzută expres

de lege,

dispozițiile art. 1041 C. civ., fiind incidente doar în cazul răspunderii

civile contractuale, textul de lege fiind cuprins în secțiunea IV a capitolului

VI din Titlu III al Codului Civil intitulat „Despre contracte sau

convenții" astfel că principiul că obligația solidară nu se prezumă ci

trebuie să fie stipulată expres, se referă evident la necesitatea ca această

răspundere să fie prevăzută în convențiile sau contractele însușite de părți,

pentru a garanta cunoașterea naturii răspunderii civile generate de

nerespectarea convenției sau contractului.

Prin

urmare, solidaritatea pasivă în materie civilă poate rezulta și implicit, din

modalitatea prin care legiuitorul înțelege să reglementeze

răspunderea persoanelor implicate într-un delict

civil or, dispozițiile art. 42

din lege exprimă o asemenea abordare în

sensul solidarității răspunderii asigurătorului și asiguratului atunci când

persoana păgubită înțelege să o invoce.

Pentru

aceste considerente, instanța de fond a respins ca

neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC

U.A.

SA, a admis cererea și a obligat pârâtele în solidar la plata către

reclamantă a sumei de 38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu.

In

temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat pârâtele, ca părți ce au

căzut în pretenții, la plata sumei de 4558,26 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

A

respins în rest cheltuielile de judecată, respectiv onorariu de avocat de 2000

Euro întrucât reclamanta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte

plata acestuia.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC U.A. SA solicitând

admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii

capătului de cerere privind obligarea sa la plata către reclamantă a sumei de

38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu și a sumei de 4.558,26 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată în primă instanță, toate acestea urmând a fi stabilite

doar în sarcina pârâtei SC A.T. SRL, cu cheltuieli de judecată în apel.

In

motivarea apelului, pârâta apelantă a arătat că în mod greșit instanța de fond

a reținut calitatea sa procesuală pasivă, susținând, în esență, că asigurarea

CMR este destinată transportatorilor de mărfuri în trafic internațional pe

șosele și acoperă consecințele financiare ale răspunderii civile contractuale

la care transportatorul se poate expune, prin avarierea sau pierderea

mărfurilor ca urmare a culpei sale, în concordanță cu prevederile Convenției

referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele

(Convenția CM.K).

Din

instrumentarea dosarului de daune, a reieșit faptul nu poate fi antrenată

răspunderea societății U.A. SA în calitate de asigurător. Asigurarea AV nr. 0426303

este o polița încheiată pentru transporturi internaționale.

Potrivit

art. 3 pct. 2 din Condițiile CMR: „asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru

cazurile când nu există un contract de transport rutier (cu autovehicule)

oneros (contra cost) al mărfii și când atât locul de primire la transport a

mărfii cât și locul de predare a mărfii - ambele menționate în contractul de

transport - nu se găsesc pe teritoriile a două țări diferite, din care cel

puțin una este participantă la Convenția CMR".

In

cazul în care asiguratul ar fi optat pentru o asigurare valabilă și pentru

transportul CMR intern (atât locul de primire cât și locul de predare a mărfii

să se afle pe teritoriul României) ar fi trebuit să achite o primă de asigurare

dublă față de prima de asigurare achitată pentru transportul internațional și

s-ar fi făcut mențiuni pe polița de asigurare că este valabilă asigurarea și

pentru transportul intern.

S-a

mai arătat că SC A.T. SRL a achitat o prima de asigurare de 330 Euro aferentă

acoperirii riscului pe timpul transportului internațional. Aceasta nu a făcut

dovada în fața primei instanțe că ar fi achitat o primă de asigurare dublă

pentru acoperirea riscului și pentru transporturi interne.

Reclamanta

intimată SC A.C.S.A. SA a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat

respingerea apelului ca netemeinic și nelegal, și menținerea sentinței atacate

ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta

intimată SC A.T. SRL a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat

respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și

legală, arătând că criticile apelantei nu pot fi primite deoarece conform art.

42 C. com. „în obligațiile comerciale, codebitorii sunt ținuți în solidar,

afară de stipulație contrară", deci legea instituie o prezumție de

solidaritate diametral opusă față de cele reglementate de Codul civil.

Pârâta

intimată a mai arătat că solidaritatea nu trebuie prevăzută expres în convenția

părților, în mod expres legea prevede că această prezumție există și împotriva

garantului chiar dacă este necomerciant.

Analizând apelul declarat, în limita investirii, conform

motivelor de

apel, raportat la dispozițiile art. 295 C. proc. civ.,

Curtea de Apel a constatat că acesta este întemeiat.

S-a

apreciat că, din actele depuse la dosar și din susținerile părților, rezultă că

prima instanță a interpretat greșit convenția acestora.

Părțile

au încheiat, la data de 25 septembrie 2007, respectiv apelanta și SC A.T. SRL,

asigurarea facultativă de răspundere civilă CMR,

asigurare materializată prin polița de asigurare seria AV nr. 0426303,

cu

valabilitate pe perioada 27

septembrie 2007-26 septembrie 2008, iar potrivit art. 2 din Legea

nr.

136/1995 cu modificările si completările ulterioare: „în asigurarea facultativă

raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile și obligațiile

fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare".

Cauzele

care guvernează asigurarea facultativa CMR sunt cele cuprinse în Condițiile de

asigurare, care constituie parte integrantă din contractul de asigurare.

Instanța

de apel a reținut că asigurarea CMR este o asigurare facultativă care se supune

prevederilor Convenției referitoare la contractele internaționale de mărfuri pe

șosele (Convenția CMR) încheiată la Geneva în 1956 și ratificată de România în

transport de mărfuri pe șosele, cu titlu oneros, cu vehicule, când locul

primirii mărfii și locul prevăzut pentru eliberare, așa cum sunt indicate în

contract, sunt situate în două țări diferite, dintre care cel puțin una este

țara contractantă, independent de domiciliul și de naționalitatea

participanților la contract".

S-a

mai reținut că asigurarea CMR este destinată transportatorilor de mărfuri în

trafic internațional pe șosele și acoperă consecințele financiare ale

răspunderii civile contractuale la care transportatorul se poate expune, prin

avarierea sau pierderea mărfurilor ca urmare a culpei sale, în concordanță cu

prevederile Convenției referitoare la contractul de transport internațional de

mărfuri pe șosele (Convenția GM.R,).

In

cuprinsul art. 1 pct. 1 din Condițiile de asigurare CMR, se prevede că prin

asigurarea CMR SC U.A. SA asigură transportatorul care efectuează transporturi

internaționale de mărfuri cu autovehiculul menționat în polița de asigurare,

pentru cazurile de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuș, în

ceea ce privește mărfurile transportate.

Din

actele depuse la dosarul de daune rezultă că SC A.T. SRL, în calitate de transportator,

a primit o comandă de transport de la

casa

de expediții F.M. România SRL pentru a efectua un transport intern pe

ruta

Timișoara (F.M. România SRL) - Suceava (SC L.B.C.L. SRL).

Din

instrumentarea dosarului de daune a reieșit faptul nu poate fi antrenată

răspunderea societății U.A. SA în calitate de asigurător. Asigurarea AV nr. 0426303

este o polița încheiată pentru transporturi internaționale.

Insă,

s-a reținut că, potrivit art. 3 pct. 2

din

Condițiile

CMR: „asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru cazurile când nu există un contract

de transport rutier (cu autovehicule) oneros (contra cost) al mărfii și când

atât locul de primire la transport a mărfii cât și locul de predare a mărfii -

ambele menționate în contractul de transport - nu se găsesc pe teritoriile a

două țări diferite, din care cel puțin una este participantă la Convenția

CMR".

Totodată,

prin adresa nr. 1416 din 10 octombrie 2008, pârâta apelantă a arătat că a

informat asiguratul că este în prezența unui risc exclus de la

asigurare, care nu atrage plata despăgubirii în

sarcina sa.

S-a

mai reținut de către instanța de control judiciar că, în cazul în care

asiguratul ar fi optat pentru o asigurare valabilă și pentru transportul

CMR intern (atât locul de primire cât și locul de

predare a mărfii să se afle

pe teritoriul României), ar fi trebuit să

achite o primă de asigurare dublă față de prima de asigurare achitată pentru

transportul internațional și s-ar fi făcut mențiuni pe polița de asigurare că

este valabilă asigurarea și pentru transportul intern.

Potrivit

art. 16 din Legea nr. 136/1995 modificată „dovada plății primelor de asigurare

revine asiguratului, înscrisul constatator fiind polița de asigurare sau alt

document probator al plății, prevăzut de legislația în vigoare".

Așa

cum s-a dovedit la dosar, SC A.T. SRL a achitat o prima de asigurare de 330

Euro aferentă acoperirii riscului pe timpul transportului internațional.

Aceasta nu a făcut dovada în fața primei instanțe că ar fi achitat o primă de

asigurare dublă pentru acoperirea riscului și pentru transporturi interne.

Polița CMR-AV nr. 0426303 acoperă riscul pentru transporturi internaționale,

iar transportul efectuat pe ruta Timișoara (F.M. România SRL) - Suceava (SC L.B.C.L.

SRL) nu este un risc acoperit prin această poliță, astfel nu poate fi antrenată

răspunderea societății SC U.A. SA în calitate de asigurător în temeiul art. 41

si art. 42 din Legea 136/1995 modificată.

Pentru

aceste motive, Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, prin decizia civilă nr. 9 din 17 ianuarie 2011, a admis

apelul declarat

de pârâta SC U.A. SA împotriva sentinței comerciale nr. 538

din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 811/30/2009 și

a schimbat, în parte, hotărârea apelată. Pe fond, s-a respins acțiunea

reclamantei SC A.C.S.A. SA față de pârâta SC U.A. SA, menținându-se, în rest,

dispozițiile sentinței atacate.

În

baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat reclamanta la plata sumei

de 2280 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar către apelantă,

cu titlu de cheltuieli de judecată, în apel.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta care a solicitat

modificarea în tot a deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțată de

tribunal.

Recurenta

reclamantă a învederat că hotărârea este netemeinică și nelegală prin raportare

la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel,

instanța a interpretat greșit convenția încheiată între A. și U. întrucât, în

opinia sa, contractul de asigurare acoperă doar riscurile apărute în

transporturile internaționale, nu și pe cele interne.

S-a

arătat, în esență, că instanța nu a avut în vedere voința părților la

încheierea contractului și faptul că părțile nu pot fi obligate să respecte

clauze asupra cărora nu au convenit.

Astfel,

în cuprinsul poliței de asigurare s-a menționat expres că fac

parte din aceasta condițiile de asigurare a

bagajelor cod 708710.2006. Prin

urmare, polița și aceste condiții sunt

cele care consfințesc înțelegerea părților, nu alte documente.

În

cuprinsul deciziei, Curtea de Apel s-a referit la art. 1 din Condițiile de

asigurare CMR, fără a menționa că aceste condiții, cod 706 nu sunt menționate

în polița de asigurare, ci doar condițiile de asigurare a bagajelor, cod 708.

De

asemenea, instanța de apel a reținut că, pentru asigurarea CMR internă,

asiguratul A. ar fi trebuit să achite o primă de asigurare dublă, însă tabelul

depus de U. are doar caracter orientativ, fiind destinat angajaților

societăților de asigurare.

întrucât

prețul este o clauză negociabilă, prin achitarea unei prime de 330 EURO nu se

poate trage automat concluzia că părțile au dorit să încheie asigurarea numai

pentru transporturile internaționale, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul

poliței nu s-a menționat faptul că se aplică doar transporturilor

internaționale.

Din

cele menționate rezultă, în opinia recurentei, faptul că instanța de apel a

interpretat în mod greșit actul dedus judecății, respectiv polița de asigurare,

apreciind că aceasta acoperă doar riscurile ivite în timpul transporturilor

internaționale, nu și pe cele interne.

Recurenta

reclamantă a apreciat că este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. întrucât instanța de apel își bazează argumentația numai

pe prevederile art. 1 din Convenția CMR, deși, potrivit O.U.G. nr. 109/2005,

prevederile convenției se aplica și în transporturile interne, excepția făcând

doar prevederile expres menționate la art. 53

5

din ordonanță.

Recursul a fost legal timbrat.

In

drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., art. 22,

art. 42 și art. 44 din Legea nr. 126 din 1995.

Decizia

pronunțată de instanța de apel a fost atacată cu recurs și de către pârâta SC

A.T. SRL care a solicitat modificarea în tot a hotărârii recurate și, cu ocazia

rejudecării, respingerea apelului pârâtei SC U.A. SA.

In

motivarea recursului s-a arătat că s-a admis apelul pârâtei

făcându-se o greșită aplicare a legii și

acreditându-se ideea că recurenta nu

ar avea o poliță valabilă care să

acopere și riscul de transport intern. Interpretarea corecta a probelor de la

dosar si a dispozițiilor ce reglementează contractul pârtilor, justifica

recunoașterea calității paratei de a suporta alături de recurentă - în solidar -

riscul de dauna.

Instanța

de apel a reținut in considerentele hotărârii ca societatea A. era beneficiara

unei polițe ce acoperea riscul in timpul transportului internațional si că nu a

făcut dovada ca a achitat o prima de asigurare dublă pentru a dovedi si

acoperirea riscului de transport intern.

In

lipsa dovezii plații primei, s-a tras concluzia ca nu exista un raport juridic

intre noi și pârâta S.C U.A. S.A pentru transportul intern.

S-a

apreciat de către recurentă că susținerea instanței de apel în sensul celor

arătate mai sus, este greșita si lipsita de suport legal întrucât nu plata și

cuantumul primei de asigurare face dovada raportului juridic. Intre societatea

recurentă și societatea de asigurare a existat o polița valabila ce acoperea

atât riscul din timpul transportului intern cat si cel internațional.

Evenimentul generator de prejudicii pentru reclamanta a avut loc pe ruta

Timișoara - Suceava și riscul era acoperit de polița nr. 0426303.

Potrivit

art. 2 din Legea 136/1995, în asigurarea facultativă, raporturile dintre

asigurat și asigurător se stabilesc prin contractul de

asigurare. Polița de asigurare - necontestată de către societatea de

asigurări

Uniqa la rubrica „mențiuni speciale," arătă expres că din

polița de asigurare fac parte condițiile de asigurare cod 708/10.2006.

S-a

arătat că pârâta S.C U.A. S.A, cu rea - credință, face trimitere și își

fundamentează întreaga apărare pe condițiile de asigurare cod 706/07.2006,

încercând să înlăture răspunderea.

Recurenta

a mai arătat că, fără îndoială, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3

pct. 2 din Condițiile CMR ce obliga asigurătorul la plata de despăgubiri si nu

este justificata susținerea ca riscul este exclus de la asigurare.

S-a

învederat și că în cuprinsul poliței nu se specifică dacă este CMR intern sau

internațional, această mențiune fiind obligatorie, iar lipsa ei dovedește fără

dubiu că polița acoperea atât riscul intern, cât și pe cel extern.

Susținerea

este dovedită de polița 0508366 depusă de pârâta SC U., ca model CMR intern.

Aceasta, la aceeași rubrica C, cuprinde mențiunea CMR intern, unde plata primei

era de 2500 Euro spre deosebire de polița CMR care are mențiunea CMR pentru o

primă de 5000 Euro, respectiv dublul celei cu specificația doar pentru intern.

Față

de considerentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului în sensul celor

solicitate, fiind invocate în drept prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Recursul

a fost legal timbrat.

Prin

întâmpinare, intimata SC U.A. SA a solicitat respingerea recursurilor ca

nefondate.

Analizând

actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea

reține că ambele recurente au invocat greșita interpretare a actului juridic

dedus judecății, respectiv a conținutului poliței de asigurare încheiată de SC

A.T. SRL și de U.A. SA, motive de recurs ce pot fi încadrate în prevederile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Prin

motivul de recurs încadrat de recurenta pârâtă în dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. se invocă, de fapt, greșita interpretare a poliței de asigurare.

Prin urmare, acesta va fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

In

considerarea faptului că se invocă de către ambele recurente același motiv de

recurs, Înalta Curte apreciază că se impune a răspunde criticilor formulate

prin argumente comune.

Astfel,

în ceea ce privește susținerea instanței de apel în sensul că asigurarea CMR

este destinată transportatorilor de mărfuri în trafic internațional pe șosele, Înalta

Curte constată că aceasta are la bază o interpretare greșită a contractului de

asigurare.

CMR

reprezintă asigurarea de răspundere a transportatorului pentru marfa

transportata in calitate de cărăuș. Acest tip de asigurare se încheie de către

companiile care realizează transporturi în tara sau în străinătate cu

autovehicule, fiind o asigurare a mărfii transportate.

Între

U.A. SA (fostă U.V.I.G. SA) și SC A.T. SRL s-a

încheiat la data de 25 septembrie 2007 o asigurare facultativă de

răspundere civilă

CMR, materializată prin polița de asigurare seria AV

NK 0426303, valabilă pentru perioada 27 septembrie 2007-26 septembrie 2008.

Din

cuprinsul poliței nu rezultă riscurile acoperite de aceasta, respectiv dacă

părțile au convenit numai asupra riscurilor pentru transporturi internaționale

sau pentru transporturi interne.

Având

în vedere dispozițiile art. 2 din Legea nr. 136/1995 care prevăd că, în

asigurarea facultativă, raporturile dintre asigurat și

asigurător, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se

stabilesc prin

contractul de asigurare, Înalta Curte constată obligația

instanțelor de judecată de a stabili drepturile reclamantei pornind de la cele

inserate de părți în cuprinsul poliței de asigurare.

Din

analiza înscrisului aflat la fila 40 dosar fond rezultă că între părți s-a

încheiat o asigurare CMR fără a se menționa dacă aceasta acoperă riscurile

transportului intern sau extern, făcându-se precizarea, în cuprinsul acesteia,

că fac parte integrantă din poliță condițiile de asigurare a bagajelor cod

708/10.2006.

Prin

urmare, singurele condiții de asigurare acceptate și agreate de părți au fost

cele referitoare la asigurarea bagajelor, condiții care nu exclud de la

asigurare evenimentul care a afectat parțial marfa transportată de SC A.T. SRL.

Chiar

și în situația în care s-ar reține că în cauză sunt incidente condițiile

generale de asigurare, pentru a fi incident art. 3.2 referitor la excluderea

răspunderii asigurătorului este necesar ca între părți să nu existe un contract

cu titlu oneros, iar locurile de încărcare și predare a mărfii să se găsească

pe teritoriul aceleiași țări.

Condițiile

menționate trebuie întrunite cumulativ, întrucât comanda de transport valorează

contract, iar transportul a fost efectuat în schimbul plății unui preț, rezultă

că nu sunt incidente prevederile din

condițiile

generale de asigurare referitoare la excluderea din asigurare.

De

altfel, condițiile generale de asigurare invocate de U. nu cuprind nicio

mențiune din care să rezulte că s-ar aplica numai daunelor produse în timpul

transporturilor internaționale, în cuprinsul art. 1.6

arătându-se că asigurarea este valabilă atât pe teritoriul României,

cât și în

străinătate.

Întrucât

atât polița de asigurare, cât și condițiile agreate de părți nu cuprind nicio

mențiune din care să rezulte că acestea acoperă numai riscurile aferente

transportului internațional de mărfuri, Înalta Curte apreciază că instanța de

apel a procedat la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății,

conchizând că riscurile aferente transportului intern de marfă sunt excluse de

la asigurare.

Referitor

la împrejurarea că SC A.T. SRL a achitat o primă de asigurare de 330 de Euro,

înalta Curte observă faptul că dovada plății primelor de asigurare nu a fost

contestată, iar necesitatea de a achita o primă de asigurare dublă a fost

apreciată prin raportare numai la înscrisurile depuse de intimata U., fără a se

avea în vedere împrejurarea că părțile sunt libere să negocieze, pentru fiecare

poliță în parte, prețul aferent încheierii unei polițe de asigurare.

De

altfel, în condițiile în care polița acoperă numai riscurile transportului

internațional de marfă, este de neînțeles poziția asigurătorului care a imediat

după survenirea incendiului, la data de 23 iulie 2008 a participat la

întocmirea de SC F.M. România SRL și SC A.T. S.RL. a unui proces - verbal prin

care s-au inventariat toate bunurile existente în camionul cu care marfa a fost

transportată.

În

ceea ce privește motivule de recurs invocate de recurente referitoare la

greșita aplicare a legii, Înalta Curte reține că și acestea sunt întemeiate

față de împrejurarea că, potrivit art. 2 din Legea nr. 136/1995, raporturile

dintre asigurat și asigurător se stabilesc prin contractul de asigurare, iar

instanța de apel și-a încălcat obligația de a stabili drepturile reclamantei

pornind de la clauzele convenite de părți în cuprinsul poliței de asigurare.

Față

de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 raportat la art. 304

pct. 8 C. proc. civ., va admite recursurile, va modifica în tot decizia

recurată și va respinge apelul declarat de SC U.A. SA împotriva sentinței

comerciale nr. 538 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

În

baza art. 274 C. proc. civ. va obliga intimata la plata sumei de 2185 lei

cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă A.C.S.A. și la 247,3 lei

cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă SC A.T. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de reclamanta S.C A.C.S.A. FRANȚA și de pârâta SC A.T.

SRL jud. ALBA.

Modifică

în tot decizia civilă nr. 9/2011 din 17 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția comercială, în sensul că respinge apelul formulat de

pârâta SC U.A. SA SUCURSALA TIMIȘOARA împotriva sentinței comerciale nr. 538

din

27 aprilie 2010 a Tribunalului Timiș, secția

comercială și contencios

administrativ, ca nefondat.

Obligă

intimata pârâtă SC U.A. SA, SUCURSALA TIMIȘOARA, la plata sumei de 2.185 lei

cheltuieli de judecată către reclamanta S.C A.C.S.A. FRANȚA și la plata sumei

de 247,3 lei cheltuieli de judecată către pârâta S.C A.T. S.RL. CAPTALAN jud.

ALBA.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.