ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 368/2012

Ședința publică de la 1 februarie 2012 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 538 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 811/30/2009 s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC U.A. SA - Ocna Mureș și s-a admis cererea formulată de reclamanta SC A.C.S.A. SA în contradictoriu cu pârâtele SC A.T. SRL și SC U.A. SA (fosta SC U.V.I.G. SA) Ocna Mureș, fiind obligate în solidar pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu și la plata către reclamantă a sumei de 4558,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respingându-se în rest cheltuielile de judecată, ca nedovedite.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 16 februarie 2010, reclamanta SC A.C.S.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC A.T. SRL și SC U.A. SA, obligarea acestora în solidar la plata sumei de 38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu cauzat de prima pârâtă asiguratei reclamantei, SC F.M. România SRL, prin modul în care a efectuat transportul din perioada 20 - 21 iulie 2008, cu cheltuieli de judecată. Pârâta SC U.A. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat implicit excepția lipsei calității sale procesuale iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta SC A.T. SRL a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepție necompetența teritorială și materială a Tribunalului Timiș în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) C. proc.

civ. și de sediul său social care se află în circumscripția Tribunalului Alba. Totodată, în urma diminuării pretențiilor de către reclamantă la suma de 7199 lei, competența materială aparține judecătoriei. Instanța a respins ca nefondate cele două excepții în ședința publică de la 09 iunie 2009. Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a constatat următoarele: Prin Comanda de transport nr. 24564 din 18 iulie 2008, pârâta SC A.T. SRL a efectuat un transport de alimente de la locul de încărcare al S.C F.M. România S.R.L. - vis a vis de Metro Timișoara - la Suceava, loc de descărcare Le Bridge, cu autoturismul nr. de înmatriculare, în perioada 20 - 21 iulie -2008. Pe parcursul transportului, a izbucnit un incendiu care a afectat o parte din marfa transportată, întocmindu-se la data de 23 iulie 2008 de către SC F.M.

România SRL, SC U.A. SA (fostă SC U.V.I.G. SA) și SC A.T. SRL un proces verbal prin care s-au inventariat toate bunurile existente în camion urmând ca descărcarea mărfii și stabilirea exactă a prejudiciului să aibă loc ulterior. La data de 07 august 2008 s-au constatat de către clientul SC N. România SRL produsele neafectate în urma incendiului. Valoarea produselor deteriorate a fost stabilită la suma de 177.300,08 lei și a fost imputată societății SC F.M. România SRL conform facturii fiscale nr. 001189 din 29 august 2008, emisă de SC N. România SRL. Deși valoarea prejudiciului determinat de SC N. România SRL prin factura nr. 001189 este de 49.839,79 Euro TVA inclus, convenția părților, între asiguratul SC F.M.

România SRL și asigurătorul SC A.C.S.A. SA a fost că valoarea prejudiciului care se va despăgubi de asigurător este mai mică decât suma calculată de beneficiarul SC N. România SRL, respectiv de 40.557,33 Euro din care se va deduce franșiza de 2.000 Euro. Pentru acest motiv, reclamanta a achitat asiguratului SC F.M. România SRL suma de 38.557,33 Euro. Prin acțiunea pendinte reclamanta tinde să recupereze de la pârâte, în solidar, suma de 38.557,33 Euro plătită asiguratului sau, SC F.M.

România SRL, în temeiul mecanismului subrogației personale consacrat de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, în virtutea căruia, în limitele indemnizației plătite în beneficiul persoanei asigurate și vătămate prin producerea cazului asigurat, asigurătorul, subrogându-se în drepturile acesteia, se poate regresa împotriva persoanei responsabile de cauzarea prejudiciului demers pe care instanța de fond l-a considerat întemeiat, respectiv pârâtele datorează în solidar reclamantei suma respectivă cu titlu de prejudiciu. Astfel, s-a constatat că între pârâtele SC U.A. SA și SC A.T. SRL s-a încheiat la data de 25 septembrie 2007 asigurarea facultativă de răspundere civilă CMR, asigurare materializată prin polița de asigurare seria AV nr. 0426303, cu valabilitate pe perioada 27 septembrie 2007- 26 septembrie 2008, autovehiculul asigurat fiind semiremorca Keogel tip.

SNC 029 cu nr. de înmatriculare. Deși pârâta SC U.A. SA a invocat faptul că această poliță nu acoperă evenimentul asigurat întrucât vizează doar transporturile externe, instanța de fond a apreciat ca nefondată această apărare și o a înlăturat-o. S-a observat că, din cuprinsul poliței de asigurare, fila 40, nu rezultă explicit faptul că asigurarea facultativă a autoturismului respectiv este doar pentru transportul extern, nemenționându-se nimic cu privire la limitat teritorială, extern sau intern. Totodată, conform acestei polițe de asigurare, Condițiile generale de asigurare care fac parte integrantă din poliță și care sunt obligatorii pentru părțile contractante sunt cele de asigurare a bagajelor cod 708/10.2006, încercuită de agentul/broker care a completat polița.

Conform acestor Condițiilor de asigurare, fila 100, evenimentul intervenit pe perioada transportului contractat de pârâta SC A.T. SRL nu este exclus de la asigurare și nici condiționat. Deși pârâta SC U.A. SA și-a construit argumentația lipsei calității sale procesuale și a excluderii evenimentului de la asigurare pe Condițiile de asigurare 706/07.2006, filele 37-39, acestea nu fac parte integrantă din polița de asigurare seria AV nr. 0426303, nefiind nici măcar indicate în rubrica documentelor care pot face parte integrantă din polița de asigurare încheiată de pârâta SC A.T. SRL (menționându-se explicit doar condițiile generale cod 705/10.2006, 707/10.2006 și 708/10.2006). Prin urmare, s-a apreciat de către tribunal că pârâta SC U.A.

SA este ținută pentru acoperirea prejudiciului produs de asiguratul său, pârâta SC A.T. SRL în virtutea dispozițiilor art. 41 din Legea nr. 136/1995 care prevăd că în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil. In cauză, pârâta SC A.T. SRL datorează reclamantei suma de 38.557,33 Euro în virtutea prevederilor art. 425 C. com.

potrivit cărora „cărăușul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor ce i-au fost încredințate spre transport". Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 42 din Legea nr. 13/1995 care prevăd că drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei și că asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare, reclamanta poate pretinde și obține plata despăgubirilor și în solidar de la pârâtele SC U.A. SA și SC A.T. SRL.

Argumentația instanței cu privire la solidaritate s-a bazat pe interpretarea normelor și principiilor civile în materie, în sensul că solidaritatea pasivă în materie civilă delictuală nu trebuie prevăzută expres de lege, dispozițiile art. 1041 C. civ., fiind incidente doar în cazul răspunderii civile contractuale, textul de lege fiind cuprins în secțiunea IV a capitolului VI din Titlu III al Codului Civil intitulat „Despre contracte sau convenții" astfel că principiul că obligația solidară nu se prezumă ci trebuie să fie stipulată expres, se referă evident la necesitatea ca această răspundere să fie prevăzută în convențiile sau contractele însușite de părți, pentru a garanta cunoașterea naturii răspunderii civile generate de nerespectarea convenției sau contractului.

Prin urmare, solidaritatea pasivă în materie civilă poate rezulta și implicit, din modalitatea prin care legiuitorul înțelege să reglementeze răspunderea persoanelor implicate într-un delict civil or, dispozițiile art. 42 din lege exprimă o asemenea abordare în sensul solidarității răspunderii asigurătorului și asiguratului atunci când persoana păgubită înțelege să o invoce. Pentru aceste considerente, instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC U.A. SA, a admis cererea și a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu. In temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat pârâtele, ca părți ce au căzut în pretenții, la plata sumei de 4558,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins în rest cheltuielile de judecată, respectiv onorariu de avocat de 2000 Euro întrucât reclamanta nu a depus la dosar niciun înscris din care să rezulte plata acestuia. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta SC U.A. SA solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la plata către reclamantă a sumei de 38.557,33 Euro reprezentând prejudiciu și a sumei de 4.558,26 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, toate acestea urmând a fi stabilite doar în sarcina pârâtei SC A.T. SRL, cu cheltuieli de judecată în apel.

In motivarea apelului, pârâta apelantă a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut calitatea sa procesuală pasivă, susținând, în esență, că asigurarea CMR este destinată transportatorilor de mărfuri în trafic internațional pe șosele și acoperă consecințele financiare ale răspunderii civile contractuale la care transportatorul se poate expune, prin avarierea sau pierderea mărfurilor ca urmare a culpei sale, în concordanță cu prevederile Convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (Convenția CM.K). Din instrumentarea dosarului de daune, a reieșit faptul nu poate fi antrenată răspunderea societății U.A. SA în calitate de asigurător. Asigurarea AV nr. 0426303 este o polița încheiată pentru transporturi internaționale.

Potrivit art. 3 pct. 2 din Condițiile CMR: „asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru cazurile când nu există un contract de transport rutier (cu autovehicule) oneros (contra cost) al mărfii și când atât locul de primire la transport a mărfii cât și locul de predare a mărfii - ambele menționate în contractul de transport - nu se găsesc pe teritoriile a două țări diferite, din care cel puțin una este participantă la Convenția CMR". In cazul în care asiguratul ar fi optat pentru o asigurare valabilă și pentru transportul CMR intern (atât locul de primire cât și locul de predare a mărfii să se afle pe teritoriul României) ar fi trebuit să achite o primă de asigurare dublă față de prima de asigurare achitată pentru transportul internațional și s-ar fi făcut mențiuni pe polița de asigurare că este valabilă asigurarea și pentru transportul intern.

S-a mai arătat că SC A.T. SRL a achitat o prima de asigurare de 330 Euro aferentă acoperirii riscului pe timpul transportului internațional. Aceasta nu a făcut dovada în fața primei instanțe că ar fi achitat o primă de asigurare dublă pentru acoperirea riscului și pentru transporturi interne. Reclamanta intimată SC A.C.S.A. SA a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nelegal, și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Pârâta intimată SC A.T. SRL a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, arătând că criticile apelantei nu pot fi primite deoarece conform art. 42 C. com.

„în obligațiile comerciale, codebitorii sunt ținuți în solidar, afară de stipulație contrară", deci legea instituie o prezumție de solidaritate diametral opusă față de cele reglementate de Codul civil. Pârâta intimată a mai arătat că solidaritatea nu trebuie prevăzută expres în convenția părților, în mod expres legea prevede că această prezumție există și împotriva garantului chiar dacă este necomerciant. Analizând apelul declarat, în limita investirii, conform motivelor de apel, raportat la dispozițiile art. 295 C. proc. civ., Curtea de Apel a constatat că acesta este întemeiat. S-a apreciat că, din actele depuse la dosar și din susținerile părților, rezultă că prima instanță a interpretat greșit convenția acestora.

Părțile au încheiat, la data de 25 septembrie 2007, respectiv apelanta și SC A.T. SRL, asigurarea facultativă de răspundere civilă CMR, asigurare materializată prin polița de asigurare seria AV nr. 0426303, cu valabilitate pe perioada 27 septembrie 2007-26 septembrie 2008, iar potrivit art. 2 din Legea nr. 136/1995 cu modificările si completările ulterioare: „în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare". Cauzele care guvernează asigurarea facultativa CMR sunt cele cuprinse în Condițiile de asigurare, care constituie parte integrantă din contractul de asigurare. Instanța de apel a reținut că asigurarea CMR este o asigurare facultativă care se supune prevederilor Convenției referitoare la contractele internaționale de mărfuri pe șosele (Convenția CMR) încheiată la Geneva în 1956 și ratificată de România în 1972. Art. 1.1.

prevede că „prezenta convenție se aplică oricărui contract de transport de mărfuri pe șosele, cu titlu oneros, cu vehicule, când locul primirii mărfii și locul prevăzut pentru eliberare, așa cum sunt indicate în contract, sunt situate în două țări diferite, dintre care cel puțin una este țara contractantă, independent de domiciliul și de naționalitatea participanților la contract". S-a mai reținut că asigurarea CMR este destinată transportatorilor de mărfuri în trafic internațional pe șosele și acoperă consecințele financiare ale răspunderii civile contractuale la care transportatorul se poate expune, prin avarierea sau pierderea mărfurilor ca urmare a culpei sale, în concordanță cu prevederile Convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (Convenția GM.R,).

In cuprinsul art. 1 pct. 1 din Condițiile de asigurare CMR, se prevede că prin asigurarea CMR SC U.A. SA asigură transportatorul care efectuează transporturi internaționale de mărfuri cu autovehiculul menționat în polița de asigurare, pentru cazurile de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuș, în ceea ce privește mărfurile transportate. Din actele depuse la dosarul de daune rezultă că SC A.T. SRL, în calitate de transportator, a primit o comandă de transport de la casa de expediții F.M. România SRL pentru a efectua un transport intern pe ruta Timișoara (F.M. România SRL) - Suceava (SC L.B.C.L. SRL). Din instrumentarea dosarului de daune a reieșit faptul nu poate fi antrenată răspunderea societății U.A.

SA în calitate de asigurător. Asigurarea AV nr. 0426303 este o polița încheiată pentru transporturi internaționale. Insă, s-a reținut că, potrivit art. 3 pct. 2 din Condițiile CMR: „asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru cazurile când nu există un contract de transport rutier (cu autovehicule) oneros (contra cost) al mărfii și când atât locul de primire la transport a mărfii cât și locul de predare a mărfii - ambele menționate în contractul de transport - nu se găsesc pe teritoriile a două țări diferite, din care cel puțin una este participantă la Convenția CMR". Totodată, prin adresa nr. 1416 din 10 octombrie 2008, pârâta apelantă a arătat că a informat asiguratul că este în prezența unui risc exclus de la asigurare, care nu atrage plata despăgubirii în sarcina sa.

S-a mai reținut de către instanța de control judiciar că, în cazul în care asiguratul ar fi optat pentru o asigurare valabilă și pentru transportul CMR intern (atât locul de primire cât și locul de predare a mărfii să se afle pe teritoriul României), ar fi trebuit să achite o primă de asigurare dublă față de prima de asigurare achitată pentru transportul internațional și s-ar fi făcut mențiuni pe polița de asigurare că este valabilă asigurarea și pentru transportul intern. Potrivit art. 16 din Legea nr. 136/1995 modificată „dovada plății primelor de asigurare revine asiguratului, înscrisul constatator fiind polița de asigurare sau alt document probator al plății, prevăzut de legislația în vigoare". Așa cum s-a dovedit la dosar, SC A.T.

SRL a achitat o prima de asigurare de 330 Euro aferentă acoperirii riscului pe timpul transportului internațional. Aceasta nu a făcut dovada în fața primei instanțe că ar fi achitat o primă de asigurare dublă pentru acoperirea riscului și pentru transporturi interne. Polița CMR-AV nr. 0426303 acoperă riscul pentru transporturi internaționale, iar transportul efectuat pe ruta Timișoara (F.M. România SRL) - Suceava (SC L.B.C.L. SRL) nu este un risc acoperit prin această poliță, astfel nu poate fi antrenată răspunderea societății SC U.A. SA în calitate de asigurător în temeiul art. 41 si art. 42 din Legea 136/1995 modificată. Pentru aceste motive, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 9 din 17 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de pârâta SC U.A.

SA împotriva sentinței comerciale nr. 538 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 811/30/2009 și a schimbat, în parte, hotărârea apelată. Pe fond, s-a respins acțiunea reclamantei SC A.C.S.A. SA față de pârâta SC U.A. SA, menținându-se, în rest, dispozițiile sentinței atacate. În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat reclamanta la plata sumei de 2280 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar către apelantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, în apel. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta care a solicitat modificarea în tot a deciziei recurate și menținerea sentinței pronunțată de tribunal. Recurenta reclamantă a învederat că hotărârea este netemeinică și nelegală prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. Astfel, instanța a interpretat greșit convenția încheiată între A. și U. întrucât, în opinia sa, contractul de asigurare acoperă doar riscurile apărute în transporturile internaționale, nu și pe cele interne. S-a arătat, în esență, că instanța nu a avut în vedere voința părților la încheierea contractului și faptul că părțile nu pot fi obligate să respecte clauze asupra cărora nu au convenit. Astfel, în cuprinsul poliței de asigurare s-a menționat expres că fac parte din aceasta condițiile de asigurare a bagajelor cod 708710.2006. Prin urmare, polița și aceste condiții sunt cele care consfințesc înțelegerea părților, nu alte documente.

În cuprinsul deciziei, Curtea de Apel s-a referit la art. 1 din Condițiile de asigurare CMR, fără a menționa că aceste condiții, cod 706 nu sunt menționate în polița de asigurare, ci doar condițiile de asigurare a bagajelor, cod 708. De asemenea, instanța de apel a reținut că, pentru asigurarea CMR internă, asiguratul A. ar fi trebuit să achite o primă de asigurare dublă, însă tabelul depus de U. are doar caracter orientativ, fiind destinat angajaților societăților de asigurare. întrucât prețul este o clauză negociabilă, prin achitarea unei prime de 330 EURO nu se poate trage automat concluzia că părțile au dorit să încheie asigurarea numai pentru transporturile internaționale, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul poliței nu s-a menționat faptul că se aplică doar transporturilor internaționale.

Din cele menționate rezultă, în opinia recurentei, faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit actul dedus judecății, respectiv polița de asigurare, apreciind că aceasta acoperă doar riscurile ivite în timpul transporturilor internaționale, nu și pe cele interne. Recurenta reclamantă a apreciat că este incident și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât instanța de apel își bazează argumentația numai pe prevederile art. 1 din Convenția CMR, deși, potrivit O.U.G. nr. 109/2005, prevederile convenției se aplica și în transporturile interne, excepția făcând doar prevederile expres menționate la art. 53 5 din ordonanță. Recursul a fost legal timbrat. In drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., art. 22, art. 42 și art. 44 din Legea nr. 126 din 1995. Decizia pronunțată de instanța de apel a fost atacată cu recurs și de către pârâta SC A.T. SRL care a solicitat modificarea în tot a hotărârii recurate și, cu ocazia rejudecării, respingerea apelului pârâtei SC U.A. SA. In motivarea recursului s-a arătat că s-a admis apelul pârâtei făcându-se o greșită aplicare a legii și acreditându-se ideea că recurenta nu ar avea o poliță valabilă care să acopere și riscul de transport intern. Interpretarea corecta a probelor de la dosar si a dispozițiilor ce reglementează contractul pârtilor, justifica recunoașterea calității paratei de a suporta alături de recurentă - în solidar - riscul de dauna.

Instanța de apel a reținut in considerentele hotărârii ca societatea A. era beneficiara unei polițe ce acoperea riscul in timpul transportului internațional si că nu a făcut dovada ca a achitat o prima de asigurare dublă pentru a dovedi si acoperirea riscului de transport intern. In lipsa dovezii plații primei, s-a tras concluzia ca nu exista un raport juridic intre noi și pârâta S.C U.A. S.A pentru transportul intern. S-a apreciat de către recurentă că susținerea instanței de apel în sensul celor arătate mai sus, este greșita si lipsita de suport legal întrucât nu plata și cuantumul primei de asigurare face dovada raportului juridic. Intre societatea recurentă și societatea de asigurare a existat o polița valabila ce acoperea atât riscul din timpul transportului intern cat si cel internațional.

Evenimentul generator de prejudicii pentru reclamanta a avut loc pe ruta Timișoara - Suceava și riscul era acoperit de polița nr. 0426303. Potrivit art. 2 din Legea 136/1995, în asigurarea facultativă, raporturile dintre asigurat și asigurător se stabilesc prin contractul de asigurare. Polița de asigurare - necontestată de către societatea de asigurări Uniqa la rubrica „mențiuni speciale," arătă expres că din polița de asigurare fac parte condițiile de asigurare cod 708/10.2006. S-a arătat că pârâta S.C U.A. S.A, cu rea - credință, face trimitere și își fundamentează întreaga apărare pe condițiile de asigurare cod 706/07.2006, încercând să înlăture răspunderea. Recurenta a mai arătat că, fără îndoială, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 pct. 2 din Condițiile CMR ce obliga asigurătorul la plata de despăgubiri si nu este justificata susținerea ca riscul este exclus de la asigurare.

S-a învederat și că în cuprinsul poliței nu se specifică dacă este CMR intern sau internațional, această mențiune fiind obligatorie, iar lipsa ei dovedește fără dubiu că polița acoperea atât riscul intern, cât și pe cel extern. Susținerea este dovedită de polița 0508366 depusă de pârâta SC U., ca model CMR intern. Aceasta, la aceeași rubrica C, cuprinde mențiunea CMR intern, unde plata primei era de 2500 Euro spre deosebire de polița CMR care are mențiunea CMR pentru o primă de 5000 Euro, respectiv dublul celei cu specificația doar pentru intern. Față de considerentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului în sensul celor solicitate, fiind invocate în drept prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Recursul a fost legal timbrat. Prin întâmpinare, intimata SC U.A. SA a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Curtea reține că ambele recurente au invocat greșita interpretare a actului juridic dedus judecății, respectiv a conținutului poliței de asigurare încheiată de SC A.T. SRL și de U.A. SA, motive de recurs ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Prin motivul de recurs încadrat de recurenta pârâtă în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se invocă, de fapt, greșita interpretare a poliței de asigurare. Prin urmare, acesta va fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. In considerarea faptului că se invocă de către ambele recurente același motiv de recurs, Înalta Curte apreciază că se impune a răspunde criticilor formulate prin argumente comune. Astfel, în ceea ce privește susținerea instanței de apel în sensul că asigurarea CMR este destinată transportatorilor de mărfuri în trafic internațional pe șosele, Înalta Curte constată că aceasta are la bază o interpretare greșită a contractului de asigurare. CMR reprezintă asigurarea de răspundere a transportatorului pentru marfa transportata in calitate de cărăuș. Acest tip de asigurare se încheie de către companiile care realizează transporturi în tara sau în străinătate cu autovehicule, fiind o asigurare a mărfii transportate.

Între U.A. SA (fostă U.V.I.G. SA) și SC A.T. SRL s-a încheiat la data de 25 septembrie 2007 o asigurare facultativă de răspundere civilă CMR, materializată prin polița de asigurare seria AV NK 0426303, valabilă pentru perioada 27 septembrie 2007-26 septembrie 2008. Din cuprinsul poliței nu rezultă riscurile acoperite de aceasta, respectiv dacă părțile au convenit numai asupra riscurilor pentru transporturi internaționale sau pentru transporturi interne. Având în vedere dispozițiile art. 2 din Legea nr. 136/1995 care prevăd că, în asigurarea facultativă, raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare, Înalta Curte constată obligația instanțelor de judecată de a stabili drepturile reclamantei pornind de la cele inserate de părți în cuprinsul poliței de asigurare.

Din analiza înscrisului aflat la fila 40 dosar fond rezultă că între părți s-a încheiat o asigurare CMR fără a se menționa dacă aceasta acoperă riscurile transportului intern sau extern, făcându-se precizarea, în cuprinsul acesteia, că fac parte integrantă din poliță condițiile de asigurare a bagajelor cod 708/10.2006. Prin urmare, singurele condiții de asigurare acceptate și agreate de părți au fost cele referitoare la asigurarea bagajelor, condiții care nu exclud de la asigurare evenimentul care a afectat parțial marfa transportată de SC A.T. SRL. Chiar și în situația în care s-ar reține că în cauză sunt incidente condițiile generale de asigurare, pentru a fi incident art. 3.2 referitor la excluderea răspunderii asigurătorului este necesar ca între părți să nu existe un contract cu titlu oneros, iar locurile de încărcare și predare a mărfii să se găsească pe teritoriul aceleiași țări.

Condițiile menționate trebuie întrunite cumulativ, întrucât comanda de transport valorează contract, iar transportul a fost efectuat în schimbul plății unui preț, rezultă că nu sunt incidente prevederile din condițiile generale de asigurare referitoare la excluderea din asigurare. De altfel, condițiile generale de asigurare invocate de U. nu cuprind nicio mențiune din care să rezulte că s-ar aplica numai daunelor produse în timpul transporturilor internaționale, în cuprinsul art. 1.6 arătându-se că asigurarea este valabilă atât pe teritoriul României, cât și în străinătate.

Întrucât atât polița de asigurare, cât și condițiile agreate de părți nu cuprind nicio mențiune din care să rezulte că acestea acoperă numai riscurile aferente transportului internațional de mărfuri, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a procedat la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, conchizând că riscurile aferente transportului intern de marfă sunt excluse de la asigurare. Referitor la împrejurarea că SC A.T. SRL a achitat o primă de asigurare de 330 de Euro, înalta Curte observă faptul că dovada plății primelor de asigurare nu a fost contestată, iar necesitatea de a achita o primă de asigurare dublă a fost apreciată prin raportare numai la înscrisurile depuse de intimata U., fără a se avea în vedere împrejurarea că părțile sunt libere să negocieze, pentru fiecare poliță în parte, prețul aferent încheierii unei polițe de asigurare.

De altfel, în condițiile în care polița acoperă numai riscurile transportului internațional de marfă, este de neînțeles poziția asigurătorului care a imediat după survenirea incendiului, la data de 23 iulie 2008 a participat la întocmirea de SC F.M. România SRL și SC A.T. S.RL. a unui proces - verbal prin care s-au inventariat toate bunurile existente în camionul cu care marfa a fost transportată. În ceea ce privește motivule de recurs invocate de recurente referitoare la greșita aplicare a legii, Înalta Curte reține că și acestea sunt întemeiate față de împrejurarea că, potrivit art. 2 din Legea nr. 136/1995, raporturile dintre asigurat și asigurător se stabilesc prin contractul de asigurare, iar instanța de apel și-a încălcat obligația de a stabili drepturile reclamantei pornind de la clauzele convenite de părți în cuprinsul poliței de asigurare.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 raportat la art. 304 pct. 8 C. proc. civ., va admite recursurile, va modifica în tot decizia recurată și va respinge apelul declarat de SC U.A. SA împotriva sentinței comerciale nr. 538 din 27 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ. va obliga intimata la plata sumei de 2185 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă A.C.S.A. și la 247,3 lei cheltuieli de judecată către recurenta pârâtă SC A.T. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta S.C A.C.S.A. FRANȚA și de pârâta SC A.T. SRL jud. ALBA. Modifică în tot decizia civilă nr. 9/2011 din 17 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC U.A. SA SUCURSALA TIMIȘOARA împotriva sentinței comerciale nr. 538 din 27 aprilie 2010 a Tribunalului Timiș, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Obligă intimata pârâtă SC U.A. SA, SUCURSALA TIMIȘOARA, la plata sumei de 2.185 lei cheltuieli de judecată către reclamanta S.C A.C.S.A. FRANȚA și la plata sumei de 247,3 lei cheltuieli de judecată către pârâta S.C A.T. S.RL. CAPTALAN jud. ALBA. Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.