ÎCCJ, decizie (scj.ro #87023)

Contract de transport internațional de mărfuri. Furtul mărfii. Acțiune în despăgubiri. Dispozițiile legale aplicabile

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acțiune în pretenții

-                     contract de transport internațional de mărfuri pe șosele

-                     furtul mărfii

-                     răspundere civilă

Legea nr. 136/1995, art. 41-art. 43

CMR, art. 17, art. 27, art. 31

C. com. art. 42

Potrivit art. 17 alin. (1) din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială, ori pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare.

În cazul în care casa de expediții nu are calitatea de transportator al mărfii - care a fost furată în timpul transportului -, ea acționând doar ca intermediar între beneficiar și transportatorul efectiv și neputându-i fi reținută culpa în producerea prejudiciului, asigurătorul acesteia nu poate fi obligat la plata despăgubirii, întrucât nu poate răspunde pentru un prejudiciu care nu are legătură cu contractul de asigurare al casei de expeditii, în temeiul Legii nr. 136/1995, ci cu un eveniment produs în timpul transportului, pentru care răspunde cărăușul, în temeiul prevederilor CMR Geneva.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241 din 29 ianuarie 2014

N

otă

: Potrivit art. 230 lit. c) din Legea nr. 71/2011, modificată, se abrogă Codicele de comerț din 1887, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 31 din 10 mai 1887, cu excepția cărții a II-a "Despre comerțul maritim și despre navigație",  care se abrogă la data intrării în vigoare a Codului maritim.

Prin sentința civilă nr. 1159 din data de 13 mai 2011, Tribunalul Covasna

a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta Z.N.A., în calitate de asigurator al K.F. Romania SA, în contradictoriu cu pârâții SC H.S. SRL, B.C.R. A. SA, MWT SRL, G.A. SA, R.T. KFT și T.B.E. Budapest, având ca obiect pretenții contractuale.

A respins cererea de chemare în garanție a pârâtei MWT SRL, formulată de pârâta SC H.S. SRL, având ca obiect pretenții contractuale.

În motivarea hotărârii, din starea de fapt prezentată, s-a constatat că între reclamantă și pârâtele G.A. SA, SC MWT SRL, R.T. KFT și T.B.E. Budapest nu există nici o relație contractuală care să o îndreptățească pe aceasta la pretențiile solicitate prin acțiunea introductivă de instanță.

În urma producerii furtului de marfă, pârâta A. SA a deschis dosarul de daună RBB/71/2010, dosar care nu s-a putut instrumenta spre plată, întrucât în circumstanțele producerii evenimentului (furt de marfă), acesta nu s-a încadrat ca și risc asigurat, neexistând vinovăția asiguratului SC MWT SRL.

Prejudiciul s-a produs în urma unui furt care, sub aspectul vinovăției, nu poate cădea în sarcina casei de expediție, adică pârâta SC H.S. SRL, iar culpa nu poate fi evocată în formele expres prevăzute în condițiile de asigurare valabile la data producerii furtului.

Dispozițiile art. 41 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România prevăd că: „În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite”.

Dacă pârâta SC MWT SRL ar cădea în pretenții ar fi angajată o răspundere contractuală față de clienții beneficiari pentru prejudiciile cauzate acestora ca urmare a unor acte, fapte săvârșite din culpa sa (erori, omisiuni, greșeli proprii comise fără intenție), și nu furt, în timpul și/sau în legătură directă cu desfășurarea activității de intermediere în transporturile rutiere de mărfuri sau persoane pentru care este autorizat.

Potrivit Condițiilor speciale privind asigurarea de răspundere civilă a casei de expediții, condiții de care asiguratul a luat la cunoștință și cu care a fost de acord prin semnarea contractului, în limita sumei asigurate precizate în contractul de asigurare și în baza art. 11, asigurătorul acordă despăgubiri „pentru prejudiciile cauzate clienților/beneficiarilor ca urmare a unor erori, omisiuni, greșeli proprii comise fără intenție în operațiunea de organizare a expediției, ce pot fi imputate atât asiguratului, cât și prepușilor săi, în executarea obligațiilor contractuale referitoare la activitățile de intermediere în transporturi, respectiv activități conexe transportului rutier de mărfuri sau persoane”.

Mai mult, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile provocate de terții asiguratului, cum ar fi sub executanții săi.

În sensul celor prezentate, a rezultat în mod cert că furtul mărfii în timpul transportului nu este un risc asigurat prin polița de răspundere civilă a casei de expediții, acest risc făcând obiectul contractelor de asigurare tip CMR, contracte care sunt încheiate la solicitarea transportatorului efectiv al mărfii și nu de către casele de expediție.

Așa cum a recunoscut și reclamanta, pentru asigurarea/garantarea bunurilor pe timpul transportului s-a solicitat încheierea unui contract de asigurare CMR, pentru transportul din data de 18.02.2009 transportatorul R.T. KFT deținând contractul CMR seria 300068/09, emis de asigurătorul T.B.E. Budapest, și nu de către pârâta G.A. SA.

În ceea ce o privește pe pârâta SC H.S. SRL, în calitate de casă de expediție conform capitolului IV din „Condițiile generale care reglementează activitatea caselor de expediții” aprobată de Uniunea Societăților de Expediții din România, aceasta are ca responsabilități:

- Casa de expediții, oricare ar fi calitatea sa de intermediar (concesionar, mandatar) răspunde numai pentru daunele produse prin greșelile proprii, ce pot fi imputate atât ei, cât și prepușilor săi.

- Casa de expediții nu răspunde pentru faptele terților, cum ar fi sub executanții săi (transportator, intermediar etc.) cu excepția cazurilor în care o greșeală în alegerea acestora ar putea să îi fie imputată. În acest caz, răspunderea casei de expediții nu poate depăși limitele răspunderii terților.

- Dacă răspunderea casei de expediții este angajată pentru avaria sau pierderea mărfii, ca urmare a faptei proprii, cuantumul despăgubirilor datorate se stabilește în raport cu valoarea normală a mărfii din momentul luării în primire.

Răspunderea pârâtei casa de expediție pentru fapta proprie ar fi putut rezulta din regulile de drept comun și, astfel, s-ar fi angajat răspunderea acesteia (a expediționarului), pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unor obligații ce rezultă din contractul de expediție; săvârșirea de către pârâtă a unei fapte ilicite, care să fi fost săvârșită cu vinovăție, care să producă un prejudiciu și, prin urmare, ar fi existat un raport de cauzalitate între prejudiciul produs și fapta casei de expediție H.S. Pârâta nu are nicio culpă în alegerea transportatorului.

Acțiunea are ca obiect pretenții ce izvorăsc din prestarea unor servicii de transport rutier internațional și sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, respectiv ale Convenției referitoare la contractul internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.), la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972. Ca urmare, întrucât România a aderat la C.M.R. prin Decretul nr. 451/1972, aceasta este legea ce urmează a fi aplicată.

Conform art.17 – 1 din Convenție, „transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială ori pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare”.

Art.20 – 1 din aceeași Convenție prevede că: „cel în drept poate să considere marfa pierdută, fără prezența altei dovezi, când aceasta nu a fost eliberată în termen de 30 de zile de la expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 de zile de la primirea mărfii de către transportator”.

În speța dedusă judecății, pârâta SC H.S. SRL nu a avut calitatea de transportator efectiv al mărfii furate, iar prejudiciul nu a fost produs ca o consecință a transportului mărfii de către pârâtă, ci ca urmare a unui furt.

Reclamanta, în calitatea sa de asigurator și care s-a subrogat în drepturile asiguratului, are posibilitatea ca în temeiul art. 15 C. proc. pen., să se constituie parte civilă în dosarul penal care se instrumentează de către Serviciul de investigații criminale din cadrul I.P.J. Arad relativ la furtul de ciocolată întâmplat la 19.02.2009 pe raza județului Arad.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta și, în consecință, prin decizia nr. 6/Ap din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția comercială,

s-a respins excepția netimbrării apelului, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune; s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta Z.N.A., s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtelor SC H.S. SRL și BCR A.V.I.G. SA la plata sumei de 26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri și dobândă legală de 5% pe an începând cu data de 22.06.2010 și până la plata efectivă și la suma de 3.300 euro și 6.066,25 lei cheltuieli de judecată.

S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC H.S. SRL în sensul obligării chematei în garanție SC MWT SRL să plătească pârâtei  suma de 26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri și dobândă legală de 5% pe an începând cu data de 22.06.2010 și până la plata efectivă și a sumei de 3.300 euro și 10.962,25 cheltuieli de judecată.

S-au menținut celelalte dispoziții ale instanței de fond cu privire la respingerea acțiunii față de celelalte pârâte, respectiv SC MWT SRL, SC G.A. SA, R.T. KFT și T.B.E. Budapest și la respingerea cererii de chemare în garanție a SC G.A. SA.

Au fost obligate intimatele-pârâte SC H.S. SRL și  BCR A.V.I.G. SA să plătească apelantei-reclamante suma de 1.951 lei cheltuieli de judecată în apel. A fost obligată chemata în garanție SC MWT SRL să plătească intimatei-pârâte SC H.S. SRL suma de 1.951 lei cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Cu referire la excepția netimbrării apelului invocată de pârâta SC G.A. SA București s-a constatat că excepția nu este fondată față de depunerea chitanței nr. 32168461712.10.2011  de achitare a taxei de timbru în valoare de 1.946 lei și a timbrelor judiciare de 5 lei.

În legătură cu excepția prescripției dreptului material la acțiune s-a reținut, având în vedere prevederile art. 32 pct. 1 CMR potrivit cărora o reclamație scrisă suspendă prescripția până în ziua în care transportatorul respinge reclamația în scris, cât și reclamația comunicată de apelanta-reclamantă prin adresa nr. 145/18.11.2009, că a fost suspendat cursul prescripției. Termenul pentru livrarea mărfii a fost la 19.02.2009, astfel încât termenul de la care începea să curgă prescripția era la 21.03.2009 conform art. 32 pct. 1 din CMR. Reclamația formulată la 18.11.2009 a suspendat cursul prescripției, astfel încât la data introducerii acțiunii la 22.06.2010, acțiunea nu era prescrisă. Apărările intimatei-pârâte privind nedovedirea comunicării reclamației menționate nu au fost analizate întrucât au fost invocate tardiv, prin concluziile scrise. De altfel, intimata nu a opus prescripția dreptului material la acțiune la prima instanță și nici nu a făcut dovada respingerii reclamației potrivit art. 32 pct. 2 din CMR, astfel încât prescripția a rămas suspendată prin efectul reclamației. Pe de altă parte, pârâta SC H.S. SRL a recunoscut prejudiciul cauzat societății K.F.R. SA solicitând despăgubiri de la co-contractantul SC MWT SRL, astfel cum rezultă și din cererea formulată în dosarul nr. xx64/119/2010.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că sunt parțial întemeiate susținerile apelantei-reclamante cu privire la interpretarea greșită a probelor și la reținerea eronată a cauzelor exoneratoare de răspundere pe baza asigurării de răspundere a caselor de expediții. Astfel, instanța de fond a analizat răspunderea pârâților doar din perspectiva contractelor de asigurare încheiate de societățile de intermediere a transportului, fără a analiza contractele de transport încheiate de aceste societăți.

Instanța de apel a arătat că, prin contractul de transport nr. 4750/5.06.2007 încheiat între K.F.R. SA și pârâta SC H.S. SRL, aceasta din urmă a acționat în calitate de transportator, și nu de casă de expediție pentru intermedierea transportului, în acest sens pârâta asumându-și responsabilitatea pentru bunurile ce trebuiau transportate (art. 3.3 din contract), iar în cazul subcontractării, societatea pârâtă rămânând în totalitate responsabilă conform contractului încheiat. Potrivit art. 3.2 din contract, serviciile transportatorului  vizau transportul încărcăturii de la unitatea sursă la destinația indicată, și nu o activitate de intermediere a transportului, cum greșit a reținut prima instanță. De asemenea, potrivit art. 12.2.2 din același contract, răspunderea transportatorului pârât era angajată conform Convenției referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR) adoptate prin Decretul nr. 451/1972, astfel încât reținerea de către instanța de fond a Condițiilor generale care reglementează activitatea caselor de expediții era eronată. Prin faptul că părțile contractante au supus contractul Convenției CMR rezultă că au înțeles să încheie un contract de transport și nu unul de expediție. Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a calificat contractul de transport nr. 4750/5.06.2007 ca un contract de intermediere de transport specific caselor de expediție și a exclus răspunderea pârâtei, deși clauzele contractuale menționate angajau în mod ferm răspunderea acesteia față de beneficiara K.F.R. SA. Contractul de transport nr. 4750/5.06.2007 nu a fost reziliat și și-a produs efectele juridice între părțile contractante, astfel încât îndatorează intimata-pârâtă SC H.S. SRL să-și îndeplinească întocmai obligațiile asumate. Forța majoră a fost reținută de părțile contractante în cuprinsul art. 13.1 din contract, printre aceste cauze nefigurând situația furtului de marfă, astfel încât cauza de exonerare invocată de intimata-pârâtă nu poate fi reținută.

Conform art. 17 - 1. din CMR transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială a mărfii sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, iar potrivit art. 17 - 3 din CMR transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecțiunea vehiculului pe care-l folosește pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepușilor acesteia. Cum în cauză marfa a fost furată și nu a mai ajuns la destinație, răspunderea pârâtei SC H.S. SRL față de beneficiara K.F.R. SA urmează a fi reținută în baza clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale mai sus menționate.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 aplicabil la data formulării acțiunii, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei. În speță, apelanta-reclamantă Z.N.A. a acționat în judecată pârâtele prin subrogare în drepturile asiguratului K.F.R. SA căreia i-a plătit despăgubirea constând în contravaloarea mărfii furate în sumă de 26.932,50 euro, astfel cum rezultă din adresa din 19.11.2009. Prin urmare, dreptul ei de regres rezultă din prevederile legale menționate, calitatea procesuală activă nefiind contestată de niciuna din părțile chemate în judecată.

Intimata-pârâtă SC H.S. SRL a încheiat cu asigurătorul intimat BCR A.V.I.G. SA asigurarea de răspundere civilă profesională a caselor de expediție având ca obiect răspunderea asiguratului angajată ca urmare a evenimentelor asigurate decurgând nu doar din contractele de expediere, ci și cele din contractul de transport (art. 1.1 din contractul de asigurare). Prin urmare, chiar dacă calitatea de asigurat revenea intimatei-pârâte considerată ca o casă de expediție, și nu ca transportator, aceasta nu duce la exonerarea de răspundere a asigurătorului atâta timp cât obiectul asigurării a cuprins și contractele de transport de natura celui încheiat de asiguratul SC H.S. SRL cu beneficiara K.F.R. SA.

Potrivit condițiilor de asigurare, evenimentul asigurat reprezintă prejudiciul înregistrat de persoana păgubită rezultat din pierderea mărfii și care este produs ca urmare a unei fapte culpabile proprie asiguratului sau subcontractanților săi, în cazul în care i se impută asiguratului culpa în alegerea acestora. În speță, intimata-pârâtă a subcontractat obligația de transport asumată față de beneficiara K.F.R. SA, către intimata-pârâtă SC MWT SRL conform contractului de transport nr. R-402/13.02.2009, iar la rândul ei această pârâtă a realizat transportul de marfă cu R.T. KFT.

Potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite, iar conform art. 42 alin. (2) din aceeași lege, asigurătorul poate fi chemat în judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare. Potrivit art. 44 din aceeași lege, asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat. În speță, asiguratul SC H.S. SRL nu a plătit despăgubirea celui păgubit, respectiv, beneficiarei K.F.R. SA, astfel încât asigurătorul intimat BCR A.V.I.G. SA răspunde pentru prejudiciul cauzat de asigurat potrivit poliței de asigurare, întrucât se impută asiguratului culpa în alegerea subcontractantului.

Astfel, potrivit art. 6 din contractul de transport nr. 4750/5.06.2007 subcontractarea era limitată la cazuri particulare, intimata-pârâtă SC H.S. SRL  fiind obligată să depună o listă cu subcontractorii pentru a fi aprobată de beneficiar. Lista prezentată de intimata SC H.S. SRL anexat concluziilor scrise depuse în apel nu poartă nici o mențiune cu privire la aprobarea beneficiarului K.F.R. SA, astfel încât culpa în alegerea subcontractantei SC MWT SRL aparține intimatei-pârâte SC H.S. SRL. Depoziția martorului care atestă confirmarea subcontractării de către beneficiar nu are relevanță față de prevederile art. 18.1 din contract care stipulează în mod expres că orice amendament sau modificare de contract este valabilă doar dacă este făcută în scris.

Apărările intimatului asigurător BCR A.V.I.G. SA privind subcontractarea transportului către o altă casă de expediție și prin urmare inexistența răspunderii asiguratului, nu au fost primite întrucât printre clauzele de exonerare de răspundere nu figurează o atare împrejurare, dimpotrivă potrivit definiției evenimentului asigurat, asigurarea acoperind și prejudiciile produse ca urmare a faptei subcontractanților.

Instanța de apel a constatat că apărările intimatei-pârâte SC H.S. SRL bazate pe Condițiile generale care reglementează activitatea caselor de expediere nu înlătură răspunderea pârâtei în condițiile în care responsabilitatea caselor de expediții poate fi angajată și în cazul faptelor săvârșite de terțe persoane în calitate de subexecutanți, dacă se impută greșeala în alegerea acestora (art. 2 capitolul IV din Condițiile generale care reglementează activitatea caselor de expediere).

În legătură cu angajarea răspunderii solidare a tuturor societăților care au participat la executarea contractului, s-a constatat că argumentele apelantei-reclamante bazate pe art. 34 din CMR nu sunt corecte. Potrivit art. 34  din CMR  dacă un transport care face obiectul unui contract unic este executat în mod succesiv de către mai mulți transportatori rutieri, fiecare dintre aceștia își asumă răspunderea executării transportului total, transportatorul al doilea și fiecare dintre transportatorii următori devenind, prin primirea de către ei a mărfii și a scrisorii de trăsură, părți la contract, în condițiile prevăzute în scrisoarea de trăsură. Textul de lege se referă la situația în care un transport este executat succesiv de către mai mulți transportatori și nu la situația în care contractul principal este transmis spre executare unui subcontractant.

Solidaritatea pasivă nu se prezumă (art. 1041 C. civ.), ea poate fi cuprinsă în voința părților sau prin lege. În speță, voința părților a fost în sensul înlăturării solidarității pasive, părțile convenind la art. 6.2 din contract, să antreneze doar răspunderea transportatorului chiar și în situația în care acesta angajează terțe părți, astfel încât obligarea în solidar a tuturor transportatorilor nu poate fi admisă.

Reținând că angajarea răspunderii pentru pierderea mărfii se poate realiza doar în funcție de clauzele contractuale mai sus menționate, instanța de apel a statuat că acțiunea este admisibilă împotriva pârâtelor SC H.S. SRL și a asigurătorului BCR A.V.I.G. SA, motiv pentru care a admis în parte apelul în sensul admiterii parțiale a acțiunii și obligării acestor pârâte la plata sumei de 26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri și dobândă legală de 5% pe an începând cu data de 22.06.2010 și până la plata efectivă, potrivit art. 27 din Convenția CMR.

În consecință, neoperând solidaritatea pasivă, s-a menținut soluția instanței de fond cu privire la respingerea acțiunii față de celelalte pârâte, respectiv SC MWT SRL, SC G.A. SA,  R.T. KFT și T.B.E. Budapest, în condițiile în care beneficiara K.F.R. SA nu avea încheiate contracte de transport cu societățile menționate.

Având în vedere că apelanta-reclamantă și-a îndreptat apelul și împotriva terțelor persoane chemate în garanție de pârâta SC H.S. SRL, iar această intimată-pârâtă a reiterat cererea sa de chemare în garanție în subsidiar în situația admiterii apelului, instanța de apel a fost învestită și cu soluționarea cererii de chemare în garanție.

Astfel, potrivit contractului de transport nr. R-7402/13.02.2009 încheiat de pârâta SC H.S. SRL cu chemata în garanție SC MWT SRL, părțile au convenit asupra transportării mărfii contractate anterior de pârâtă cu beneficiara K.F.R. SA, convenția fiind supusă Convenției CMR, AETR și TIR. Prin urmare, prin faptul că părțile contractante au supus contractul Convenției CMR rezultă că au înțeles să încheie un contract de transport și nu unul de expediție.

Conform art. 17 - 1. din CMR transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială a mărfii sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, iar potrivit art. 17 -3. din CMR transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecțiunea vehiculului pe care-l folosește pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepușilor acesteia. Cum în cauză marfa a fost furată și nu a mai ajuns la destinație, răspunderea chematei în garanție SC MWT SRL față de pârâta SC H.S. SRL a fost reținută în baza clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale mai sus menționate, motiv pentru care cererea de chemare în garanție a fost admisă față de chemata în garanție SC MWT SRL pentru suma de 26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri și dobândă legală de 5% pe an începând cu data de 22.06.2010 și până la plata efectivă, potrivit art. 60 C. proc. civ.

Intimata chemată în garanție SC MWT SRL a încheiat cu asigurătorul intimat SC G.A. SA asigurarea de răspundere civilă profesională a caselor de expediție având ca obiect răspunderea asiguratului față de clienți/beneficiari ca urmare a unor acte, fapte săvârșite din culpa asiguratului în timpul desfășurării activității de intermediere în transport. Conform art. 11 din contractul de asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru răspunderea asiguratului în legătură cu prejudiciile cauzate în executarea obligațiilor contractuale referitoare la activitățile de intermediere în transporturi, iar potrivit art. 13 din același contract, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile provocate de terții asiguratului, cum ar fi sub executanții, cu excepția cazurilor în care greșeala în alegerea acestora ar putea sa îi fie imputabilă. S-a constatat că această poliță de asigurare vizează doar activitățile de intermediere de transport, nu și cele de transport de natura celei încheiate de asiguratul SC MWT SRL cu pârâta SC H.S. SRL, astfel încât asigurătorul intimat SC G.A. SA nu are obligația de a suporta prejudiciul generat de asigurat, sens în care s-a menținut respingerea cererii de chemare în garanție față de intimata SC G.A. SA.

Cu referire la posibilitatea reclamantei de a se constitui parte civilă în dosarul penal în mod greșit instanța de fond a reținut această împrejurare ca o modalitate de exonerare a răspunderii pârâtelor, în condițiile în care temeiul acțiunii era contractul de transport.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., față de culpa procesuală a pârâtelor SC H.S. SRL și  BCR A.V.I.G. SA, acestea au fost obligate la plata sumei de 3.300 euro și 6.066,25 lei potrivit actelor anexate decontului aflat la fila 115 vol. 2 dosar de fond cheltuieli de judecată la prima instanță. În baza acelorași dispoziții și a prevederilor art. 60 C. proc. civ., chemata în garanție SC MWT SRL a fost obligată a suporta cheltuielile de judecată la care au fost obligate pârâtele, respectiv 3.300 euro și 6.066,25 lei și a cheltuielilor de judecată avansate de pârâta SC H.S. SRL în sumă de 4.896 lei din care 1.000 lei onorariu avocațial și taxe de timbru în valoare de 3.896 lei.

Cu privire la cheltuielile de judecată în apel, în temeiul art. 274 C. proc. civ., față de culpa procesuală a intimatelor-pârâte SC H.S. SRL și BCR A.V.I.G. SA, acestea au fost obligate la plata sumei de 1.951 lei taxe de timbru potrivit chitanței aflate la fila 69 dosar apel. În temeiul art. 60 C. proc. civ., chemata în garanție SC MWT SRL a fost obligată a suporta cheltuielile de judecată la care au fost obligate pârâtele în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta

SC O.V.I.G. SA (fosta BCR A. SA), întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ

.

Recurenta-pârâtă a arătat că prejudiciul reclamat s-a produs ca urmare a unui furt, astfel că răspunderea SC O.V.I.G. SA nu poate fi angajată, furtul reprezentând un risc asigurat prin convenția CMR, nu printr-o poliță de răspundere civilă a casei de expediții.

A susținut că instanța de fond, în mod corect a reținut că, sub aspectul vinovăției, nu poate fi reținută culpa pârâtei SC H.S. SRL. Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România prevede la art. 41 că “în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțe persoane".

S-a mai arătat și faptul că, în conformitate cu prevederile contractului de asigurare, rezultă că răspunderea asiguratului - casa de expediție - ar putea fi invocată pentru o faptă proprie, în situația în care și-ar fi îndeplinit în mod defectuos unele obligații ce rezultă din contractul de expediție, din culpă și totodată în prezența unui raport de cauzalitate între prejudiciul produs și fapta casei de expediții.

Ori, nu se poate imputa casei de expediții SC H.S. SRL nicio culpă, nici măcar în ceea ce privește alegerea transportatorului efectiv (o altă entitate decât operatorul inițial și de care recurenta - pârâtă nu a avut cunoștință).

Consideră că, în mod corect, instanța de fond a reținut că pretențiile reclamantei izvorăsc din prestarea unor servicii de transport rutier internațional, fiindu-i aplicabile dispozițiile speciale ale convenției tip CMR, stabilind obligațiile transportatorului efectiv al mărfii, ori asiguratul recurentei nu a avut calitatea de transportator.

Recurenta-pârâtă a arătat că transportatorul efectiv al mărfii a fost societatea R.T. KFT, iar asigurătorul acestuia societatea T.B.E. Budapest.

O altă critică susținută de recurenta-pârâtă se referă la faptul că instanța de apel în mod eronat a reținut că societatea H. (asigurata recurentei-pârâte) a contractat în calitate de transportator, și nu de casă de expediții, dând inclusiv contractului încheiat cu societatea H.S. SRL o interpretare eronată, deși prevederile art. 1.1 din condiții sunt cât se poate de clare în ceea ce privește stabilirea cadrului contractual, instanța neputând interfera în raporturile contractuale stabilite în mod legal și bilateral de către părți.

Pe de altă parte, consideră că și în situația admiterii ipotezei că societatea H.S. SRL a acționat în calitate de transportator, nu poate fi antrenată răspunderea recurentei-pârâte, având în vedere prevederile art. 4 din condițiile generale "Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru/în legătură cu răspunderea Asiguratului în calitate de cărăuș" și art. 4.1 din Secțiunea 2 la aceste condiții “...BCR A. SA nu acordă despăgubiri pentru cazurile în care transportatorul este răspunzător conform Convenției CMR".

Având în vedere motivele învederate, recurenta-pârâtă a susținut că O.V.I.G. SA (fosta BCR A.V.I.G. SA) în calitate de asigurător al casei de expediții răspunde în limita contractului încheiat cu asiguratul.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea Deciziei nr. 6/Ap din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția comercială, și exonerarea de răspundere a casei de expediții și implicit a SC O.V.I.G. SA în calitate de asigurător.

În subsidiar, a solicitat instanței, în situația în care va aprecia ca întemeiată soluția pronunțată de instanța de recurs, să aibă în vedere faptul că SC O.V.I.G. SA și casa de expediții au încheiat un contract cu o franșiză de 5% din valoarea prejudiciului, astfel că suma la care a fost obligată cu titlu de prejudiciu efectiv ar trebui diminuată cu acest procent.

Intimata-reclamantă Z.N.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Intimata-pârâtă SC G.A. SA a solicitat prin întâmpinarea depusă la dosar respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțată de tribunal, iar pe fondul cauzei în principal respingerea apelului formulat de reclamanta Z.N.A., iar în subsidiar respingerea oricăror pretenții formulate față de G.A. în legătură cu prezenta cauză.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, precum și susținerile din întâmpinările formulate, Înalta Curte a constatat următoarele:

Reclamanta Z.N.A., în calitate de asigurător al K.F.R. SA a formulat acțiunea în contradictoriu cu: 1) SC H.S. SRL; 2) B.C.R. A. SA (în prezent SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurator al SC H.S. SRL; 3) MWT SRL; 4) G.A. SA, în calitate de asigurator al MWT SRL; 5) R.T. KFT; 6) T.B.E. Budapest, în calitate de asigurator al MWT SRL, solicitând obligarea pârâtelor la plata în solidar a sumei de:

a) 26.932,50 euro reprezentând suma plătită de reclamantă, în calitate de asigurător al K.F.R. SA;

b) a dobânzii de 5% pe an de la data introducerii acțiunii până la data plății efective a despăgubirii;

c) cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a susținut, în esență, că Z.N.A. este asigurătorul SC K.F.R. SA – beneficiarul mărfii. Urmare a daunei suferite de către asigurat precum și a despăgubirii achitate acestuia s-a subrogat în drepturile sale, conform Scrisorii de Subrogație datată 19.11.2009 și atașată  cererii de chemare în judecată;

Între K.F.R. SA și SC H.S. SRL a fost încheiat contractul de transport nr. 4750/05.06.2007, completat prin actul adițional nr. 734/21.01.2009, prin care SC H.S. SRL s-a obligat să efectueze în beneficiul K.F.R. SA un număr de 33 de transporturi, pe ruta Landshut/Germania – Brașov/România.

La  rândul său, SC H.S. SRL a încheiat cu SC MWT SRL contractul de transport nr. R 7402/13.02.2009, prin care cea din urmă societate se angaja față de SC H.S. SRL să efectueze transportul.

R.T. KFT este persoana juridică care a efectuat transportul, conform documentelor anexate cererii de chemare în judecată, în care numele său este menționat pe scrisoarea de trăsură CMR seria 300068/09, datată Landshut, 17.12.2009.

B.C.R. A. SA, G.A. SA și T.B.E. Budapest sunt asigurătorii de răspundere civilă a celor trei societăți în ordinea mai sus enumerată, așa cum reiese din documentele anexate acțiunii, iar polițele de asigurare SC H.S. SRL și MWT SRL au o limită a despăgubirii per incident de 50.000 Euro și R.T. KFT are o limită de asigurare de 200.000 USD.

SC K.F.R. SA nu și-a exprimat acordul cu privire la cesiunea către alte persoane juridice a obligațiilor pe care SC H.S. SRL și le-a asumat prin contractul de transport încheiat cu  această societate.

În baza convențiilor mai sus indicate marfa, constând în și fiind descrisă ca „ouă de ciocolată M., 132 cartoane, 6.237,00 Kg brut” a fost încărcată în autotrenul frigorific R.M. operat de către R.T. KFT, conform scrisorii de trăsură CMR seria 300068/09, datată Landshut, 17.12.2009, urmând ca transportul să se efectueze pe ruta Germania (Landshut) –România (Brașov).

La data de 18.02.2009, orele 18,30 autotrenul a intrat în România pe la punctul de frontieră Nădlac. La trecerea prin vamă greutatea totală a autotrenului (23.230 kg), verificată de către Administrația Națională a Drumurilor, s-a confirmat a corespunde și a fi consistentă cu greutatea totală firească a autotrenului plus marfa încărcată, ceea ce denotă că acesta a intrat pe teritoriul României încărcat.

În seara zilei de 18.02.2009, autotrenul a fost parcat în zona șoselei de centură a orașului Arad, iar câteva ore mai târziu a fost furat împreună cu marfa.

Autotrenul a fost găsit de organele de poliție la data de 20.02.2009, parcat pe DN 69, aproape de localitatea Vinga, la aproximativ 30 Km de Arad.

Ca urmare a acestui fapt, beneficiarul a fost prejudiciat deoarece marfa nu a fost predată. În conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (1) din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), Geneva, 19.05.1956: „Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare”, iar în conformitate cu alin. (3): „Transportatorul nu poate invoca pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecțiunea vehiculului pe care-l folosește pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepușilor acesteia”și în consecință vina pentru producerea incidentului aparține în totalitate persoanelor care și-au asumat prin contract efectuarea transportului, dovada costituind-o următoarele aspecte de fapt:

- furtul a fost raportat de către șoferul autotrenului, Poliției Săvârșin, la aproximativ 93 Km de orașul Arad pe direcția către orașul Deva la data de 19.02.2009 în jurul orelor 03,00. Din declarațiile date de șoferul autotrenului, în aparență furtul a avut loc într-o parcare situată în zona de nord a șoselei de centură a orașului Arad, în jurul orelor 22,00. Detalii exacte cu privire la parcarea folosită de către șofer nu au putut fi obținute, dar din concluziile poliției rezultă că, în fapt, autotrenul nu a fost oprit într-un spațiu având destinația specifică de parcare ci într-un refugiu adiacent șoselei de centură. Șoferul autotrenului a declarat că la momentul furtului se odihnea în cabina capului tractor, moment în care a fost surprins de persoane necunoscute care au intrat în cabină și l-au scos în afara acesteia. În continuare, se reține din declarațiile date că trei persoane l-au urcat pe șoferul autotrenului într-un autoturism Dacia de culoare roșie și l-au eliberat la depărtare de orașul Arad pe drumul către orașul Deva. Autotrenul, a fost găsit de organele de poliție la data de 20.02.2009, parcat de-a lungul DN 69 în proximitatea localității Vinga, la aproximativ 30 Km de Arad pe direcția orașului Timișoara. Semiremorca s-a constatat a fi goală fără vreo urmă a mărfii sau a ambalajului acesteia.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe două reglementări și anume:

- Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR - Geneva, 19.05.1956), art. 17, 27 și 31;

- Legea nr.136/1995, art.41 – 43;

- Codul comercial, art.42.

În raport de motivarea acțiunii și de dispozițiile legale invocate de reclamantă, problema de drept ce urmează a fi dezlegată ca urmare a formulării recursului de către asigurătorul pârâtei SC H.S. SRL se referă la angajarea răspunderii asigurătorului, în temeiul contractului de asigurare, urmând a se stabili dacă pârâta SC H.S. SRLrăspunde față de SC K.F.R. SA în calitate de transportator sau în calitate de de casă de expediție.

Astfel fiind, se constată că la data de 07.07.2008 s-a încheiat între autoarea recurentei SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurător și pârâta SC H.S. SRL, în calitate de asigurat, contractul de asigurare a casei de expediții, cod RCE, numărul 0013, cu valabilitate începând cu data de 11.05.2008 până la data de 10.07.2009, suma asigurată fiind de 50.000 Euro.

Potrivit dispozițiilor contractuale, asigurătorul răspunde față de prejudiciile produse de asigurat în activitatea sa vizând intermedierea transportului internațional.

În speță pârâta SC H.S. SRL a acționat în calitate de casă de expediție, în temeiul contractului de transport nr. 4750/05.06.2007 și a actului adițional nr. 734/21.01.2009, încheiat cu beneficiarul SC K.F.R. SA, în sensul că a încheiat cu SC MWT SRL contractul de transport al mărfii, iar ulterior, SC MWT SRL a încheiat alt contract de transport cu R.T. KFT, care a efectuat transportul.

În motivarea acțiunii, asigurătorul (reclamanta), care s-a subrogat în drepturile beneficiarului, nu invocă încălcarea acestui contract de către pârâta SC H.S. SRL, în sensul că nu avea dreptul să subcontracteze sau că a încălcat dispozițiile art. 6, intitulat „Angajarea subcontractorilor” și, de asemenea, nu invocă faptul că pârâta ar fi subcontractat cu MWT SRL în mod nelegal, ci precizează expres că „în speță vina pentru producerea incidentului aparține în totalitate persoanelor care prin contract și-au asumat efectuarea transportului efectiv, respectiv R.T. KFT, în raport de modalitatea dispariției mărfii, furată în condițiile precitate.

În consecință, dacă însăși reclamanta susține că transportatorului efectiv al mărfii – R.T. KFT, în calitate de comitent al prepusului său (șoferul autocamionului) îi incumbă răspunderea pentru prejudiciul suferit de beneficiar, este evident că nu se poate reține nicio culpă în sarcina casei de expediții, pârâta SC H.S. SRL pentru producerea prejudiciului, așa cum în mod nelegal a reținut curtea de apel și, implicit, asiguratorul casei de expediții nu poate fi obligat la plata despăgubirii.

Întrucât, cum s-a precizat mai sus, prejudiciul s-a produs în timpul transportului, când s-a furat marfa, dispozițiile legale incidente în speță cu privire la răspunderea pentru repararea prejudiciului sunt prevederile CMR Geneva, cum de altfel susține și reclamanta în  cererea de chemare în judecată, astfel încât nu se poate antrena răspunderea pârâtei recurente SC O.V.I.G. SA, în calitate de asigurător al casei de expediții, care este terț față de contractul de transport, încheiat de cărăușul mărfii.

Potrivit art. 17 alin. (1) din CMR transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială, ori pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârziere în eliberare

În speță, pârâta SC H.S. SRL nu are calitatea de transportator efectiv al mărfii care a fost furată, deoarece a acționat ca intermediar (casă de expediție) între beneficiar și transportatorul efectiv și de aceea asigurătorul pârâtei, recurenta, nu poate răspunde pentru un prejudiciu care nu are legătură cu contractul de asigurare al casei de expediții, în temeiul Legii nr. 136/1995, ci cu un eveniment produs în timpul transportului, pentru care răspunde cărăușul, în temeiul CMR – Geneva.

În raport de cele expuse este evident că furtul mărfii în timpul transportului nu este un risc asigurat prin polița de răspundere civilă a casei de expediții, ci face obiectul contractului de asigurare CMR, încheiat între transportatorul mărfii și o societate de asigurare.

Deși la punctul 6 al acțiunii reclamanta afirmă că beneficiarul SC K.F.R. SA nu și-a exprimat acordul cu privire la cesiunea către alte persoane juridice a obligațiilor pe care SC H.S. SRL și le-a asumat prin contractul de transport, în realitate, beneficiarul SC K.F.R. SA a știut că pârâta SC H.S. SRL acționează în calitate de intermediar al transportului, și nu de transportator efectiv, deoarece la filele 51 și 52 din dosarul de fond s-au depus înscrisuri intitulate „Confirmare de transport” și „Condiții Generale”, în care se precizează că „toate mărfurile sunt asigurate în condițiile CMR acoperite de către furnizorii noștri,cu excepția zonelor geografice determinate”.

Din conținutul confirmării de transport, trimisă beneficiarului anterior efectuării transportului prevăzut a avea loc între 17.02.2009 și 19.02.2009, rezultă că acesta a luat cunoștință de faptul că transportul nu poate fi efectuat de un transportator care este furnizor de servicii pentru casa de expediții SC H.S. SRL și că mărfurile sunt asigurate în condițiile CMR acoperite de acești furnizori.

În situația în care beneficiarul SC K.F.R. SA, primind confirmarea de transport și condițiile generale, a constatat că transportul nu va fi efectuat de pârâta SC H.S. SRL, avea posibilitatea să comunice pârâtei refuzul privind efectuarea transportului de către un furnizor al pârâtei,dacă considera că încheiase cu aceasta contractul în calitate de transportator efectiv și nu de casă de expediție

Faptul că după primirea adresei privind confirmarea transportului beneficiarul a achiesat la efectuarea transportului conform propunerii pârâtei, este evident întrucât transportul s-a efectuat de un alt cărăuș.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte a constatat că motivele de recurs sunt fondate și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul, a modificat decizia nr. 6/Ap/18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția comercială, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de reclamanta Z.N.A. împotriva sentinței civile nr. 1159/13 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Covasna, care a fost menținută, în totalitate, întrucât este legală și la adăpost de orice critică.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă Z.N.A. a fost obligată la plata sumei de 2.563,9 lei cheltuieli de judecată în recurs către pârâta-recurentă SC O.V.I.G. SA (fostă BCR A. SA).