ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1159 din data de 13

mai 2011 Tribunalul Covasna a respins acțiunea comercială formulată de

reclamanta Z.N.A., în calitate de asigurator al SC K.F.R. SA, în contradictoriu

cu pârâții SC H.S. SRL, B.C.R. A. SA, SC M.W.T. SRL, SC G.A. SA, RIA T. KFT și

TIR B.E. Budapest, având ca obiect pretenții contractuale.

A respins cererea de

chemare în garanție a pârâtei SC M.W.T. SRL, formulată de pârâta SC H.S. SRL,

având ca obiect pretenții contractuale.

În motivarea

hotărârii, din starea de fapt prezentată, s-a constatat că între reclamantă și

pârâtele SC G.A. SA, SC M.W.T. SRL, RIA T. KFT și TIR B.E. Budapest nu există

nici o relație contractuală care să o îndreptățească pe aceasta la pretențiile

solicitate prin acțiunea introductivă de instanță.

În urma producerii

furtului de marfă, pârâta SC A. SA a deschis Dosarul de daună RBB/71/2010,

dosar care nu s-a putut instrumenta spre plată, întrucât în circumstanțele

producerii evenimentului (furt de marfă), acesta nu s-a încadrat ca și risc asigurat,

neexistând vinovăția asiguratului SC M.W.T. SRL.

Prejudiciul s-a

produs în urma unui furt, care sub aspectul vinovăției nu poate cădea în

sarcina casei de expediție, adică pârâta SC H.S. SRL, iar culpa nu poate fi

evocată în formele expres prevăzute în condițiile de asigurare valabile la data

producerii furtului.

Dispozițiile art. 41

din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România prevăd

că: „În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o

despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față

de terțele persoane păgubite”.

Dacă pârâta SC M.W.T.

SRL ar cădea în pretenții, ar fi angajată o răspundere contractuală față de

clienții beneficiari pentru prejudiciile cauzate acestora ca urmare a unor

acte, fapte săvârșite din culpa sa (erori, omisiuni, greșeli proprii comise

fără intenție) și nu furt, în timpul și/sau în legătură directă cu desfășurarea

activității de intermediere în transporturile rutiere de mărfuri sau persoane

pentru care este autorizat.

Potrivit Condițiilor

speciale privind asigurarea de răspundere civilă a casei de expediții, condiții

de care asiguratul a luat la cunoștință și cu care a fost de acord prin

semnarea contractului, în limita sumei asigurate precizate în contractul de

asigurare și în baza art. 11, asigurătorul acordă despăgubiri „pentru

prejudiciile cauzate clienților/beneficiarilor ca urmare a unor erori,

omisiuni, greșeli proprii comise fără intenție în operațiunea de organizare a

expediției, ce pot fi imputate atât asiguratului, cât și prepușilor săi, în

executarea obligațiilor contractuale referitoare la activitățile de

intermediere în transporturi, respectiv activități conexe transportului rutier

de mărfuri sau persoane”.

Mai mult,

asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile provocate de terții

asiguratului, cum ar fi sub executanții săi.

În sensul celor

prezentate, a rezultat în mod cert că furtul mărfii în timpul transportului nu

este un risc asigurat prin polița de răspundere civilă a casei de expediții,

acest risc făcând obiectul contractelor de asigurare tip C.M.R., contracte care

sunt încheiate la solicitarea transportatorului efectiv al mărfii și nu de

către casele de expediție.

Așa cum a recunoscut

și reclamanta, pentru asigurarea/garantarea bunurilor pe timpul transportului

s-a solicitat încheierea unui contract de asigurare C.M.R., pentru transportul

din data de 18 februarie 2009 transportatorul RIA T. KFT deținând contractul C.M.R.,

emis de asigurătorul TIR B.E. Budapest și nu de către pârâta SC G.A. SA.

În ceea ce o privește

pe pârâta SC H.S. SRL, în calitate de casă de expediție conform cap. IV din

„Condițiile generale care reglementează activitatea caselor de expediții”

aprobată de U.S.E.R., aceasta are ca responsabilități:

- Casa de expediții,

oricare ar fi calitatea sa de intermediar (concesionar, mandatar) răspunde

numai pentru daunele produse prin greșelile proprii, ce pot fi imputate atât

ei, cât și prepușilor săi.

- Casa de expediții

nu răspunde pentru faptele terților, cum ar fi sub executanții săi

(transportator, intermediar etc.) cu excepția cazurilor în care o greșeală în

alegerea acestora ar putea să îi fie imputată. În acest caz, răspunderea casei

de expediții nu poate depăși limitele răspunderii terților.

- Dacă răspunderea

casei de expediții este angajată pentru avaria sau pierderea mărfii, ca urmare

a faptei proprii, cuantumul despăgubirilor datorate se stabilește în raport cu

valoarea normală a mărfii din momentul luării în primire.

Răspunderea pârâtei

casa de expediție pentru fapta proprie ar fi putut rezulta din regulile de

drept comun și astfel, s-ar fi angajat răspunderea acesteia (a

expediționarului), pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unor

obligații ce rezultă din contractul de expediție; săvârșirea de către pârâtă a

unei fapte ilicite, care să fi fost săvârșită cu vinovăție, care să producă un

prejudiciu și prin urmare ar fi existat un raport de cauzalitate între

prejudiciul produs și fapta casei de expediție Hope Sped. Pârâta nu are nicio

culpă în alegerea transportatorului.

Acțiunea are ca

obiect pretenții ce izvorăsc din prestarea unor servicii de transport rutier

internațional și sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, respectiv ale

Convenției referitoare la contractul internațional de mărfuri pe șosele

(C.M.R.), la care România a aderat prin Decretul nr. 451/1972. Ca urmare,

întrucât România a aderat la C.M.R. prin Decretul nr. 451/1972, aceasta este

legea ce urmează a fi aplicată.

Conform art. 17 - 1

din Convenție, „transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau

parțială ori pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al

eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare”.

Art. 20 - 1 din

aceeași Convenție prevede că: „cel în drept poate să considere marfa pierdută,

fără prezența altei dovezi, când aceasta nu a fost eliberată în termen de 30 de

zile de la expirarea termenului convenit sau, dacă nu a fost convenit un

asemenea termen, în termen de 60 de zile de la primirea mărfii de către transportator”.

În speța dedusă

judecății, pârâta SC H.S. SRL nu a avut calitatea de transportator efectiv al

mărfii furate, iar prejudiciul nu a fost produs ca o consecință a transportului

mărfii de către pârâtă, ci ca urmare a unui furt.

Reclamanta, în

calitatea sa de asigurator și care s-a subrogat în drepturile asiguratului, are

posibilitatea ca în temeiul art. 15 C. proc. pen., să se constituie parte

civilă în dosarul penal care se instrumentează de către S.I.C. din cadrul

I.P.J. Arad relativ la furtul de ciocolată întâmplat la 19 februarie 2009 pe

raza județului Arad.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta și, în consecință, prin Decizia nr. 6/ Ap

din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, s-a

respins excepția netimbrării apelului, precum și excepția prescripției

dreptului material la acțiune; s-a admis în parte apelul declarat de reclamanta

Z.N.A., s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul admiterii

în parte a acțiunii și obligării pârâtelor SC H.S. SRL și BCR A.V.I.G. SA la

plata sumei de 26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri și dobândă legală de 5 %

pe an începând cu data de 22 iunie 2010 și până la plata efectivă și la suma de

3.300 euro și 6.066,25 lei cheltuieli de judecată.

S-a admis în parte

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC H.S. SRL în sensul

obligării chematei în garanție SC M.W.T. SRL să plătească pârâtei suma de

26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri și dobândă legală de 5 % pe an începând

cu data de 22 iunie 2010 și până la plata efectivă și a sumei de 3.300 euro și

10.962,25 euro cheltuieli de judecată.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale instanței de fond cu privire la respingerea acțiunii

față de celelalte pârâte, respectiv SC M.W.T. SRL, SC G.A. SA, RIA T. KFT și

TIR B.E. Budapest și la respingerea cererii de chemare în garanție a SC G.A.

SA.

Au fost obligate

intimatele pârâte SC H.S. SRL și BCR A.V.I.G. SA să plătească apelantei

reclamante suma de 1.951 lei cheltuieli de judecată în apel. A fost obligată chemata

în garanție SC M.W.T. SRL să plătească intimatei pârâte SC H.S. SRL suma de 1.951

lei cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea acestei

decizii, instanța de apel a reținut următoarele considerente:

Cu referire la

excepția ne timbrării apelului invocată de pârâta SC G.A. SA București, s-a

constatat că excepția nu este fondată față de depunerea chitanței din 12

octombrie 2011 de achitare a taxei de timbru în valoare de 1.946 lei și a

timbrelor judiciare de 5 lei.

În legătură cu

excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a reținut, având în

vedere prevederile art. 32 pct. 1 C.M.R. potrivit cărora o reclamație scrisă

suspendă prescripția până în ziua în care transportatorul respinge reclamația

în scris, cât și reclamația comunicată de apelanta reclamantă prin adresa din 18

noiembrie 2009, că a fost suspendat cursul prescripției. Termenul pentru

livrarea mărfii a fost la 19 februarie 2009, astfel încât termenul de la care

începea să curgă prescripția era la 21 martie 2009 conform art. 32 pct. 1 din C.M.R..

Reclamația formulată la 18 noiembrie 2009 (fila 230 dosar apel) a suspendat

cursul prescripției, astfel încât la data introducerii acțiunii la 22 iunie

2010, acțiunea nu era prescrisă. Apărările intimatei pârâte privind nedovedirea

comunicării reclamației menționate nu au fost analizate întrucât au fost

invocate tardiv, prin concluziile scrise. De altfel, intimata nu a opus

prescripția dreptului material la acțiune la prima instanță și nici nu a făcut

dovada respingerii reclamației potrivit art. 32 pct. 2 din C.M.R., astfel încât

prescripția a rămas suspendată prin efectul reclamației. Pe de altă parte,

pârâta SC H.S. SRL a recunoscut prejudiciul cauzat societății SC K.F.R. SA

solicitând despăgubiri de la co-contractantul SC M.W.T. SRL astfel cum rezultă

și din cererea formulată în Dosarul nr. 3064/119/2010 (fila 132 dosar fond).

Pe fondul cauzei, s-a

constatat că sunt parțial întemeiate susținerile apelantei reclamante cu

privire la interpretarea greșită a probelor și la reținerea eronată a cauzelor

exoneratoare de răspundere pe baza asigurării de răspundere a caselor de

expediții. Astfel, instanța de fond a analizat răspunderea pârâților doar din

perspectiva contractelor de asigurare încheiate de societățile de intermediere

a transportului, fără a analiza contractele de transport încheiate de aceste

societăți.

Instanța de apel a

arătat că, prin contractul de transport din 5 iunie 2007 încheiat între SC K.F.R.

SA și pârâta SC H.S. SRL, aceasta din urmă a acționat în calitate de

transportator și nu de casă de expediție pentru intermedierea transportului, în

acest sens pârâta asumându-și responsabilitatea pentru bunurile ce trebuiau

transportate (art. 3.3 din contract), iar în cazul subcontractării, societatea

pârâtă rămânând în totalitate responsabilă conform contractului încheiat.

Potrivit art. 3.2 din contract, serviciile transportatorului vizau transportul

încărcăturii de la unitatea sursă la destinația indicată și nu o activitate de

intermediere a transportului cum greșit a reținut prima instanță. De asemenea,

potrivit art. 12.2.2 din același contract, răspunderea transportatorului pârât

era angajată conform Convenției referitoare la contractul de transport

internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.) adoptate prin Decretul nr.

451/1972, astfel încât reținerea de către instanța de fond a Condițiilor

generale care reglementează activitatea caselor de expediții era eronată. Prin

faptul că părțile contractante au supus contractul Convenției C.M.R. rezultă că

au înțeles să încheie un contract de transport și nu unul de expediție. Prin

urmare, în mod greșit instanța de fond a calificat contractul de transport din 5

iunie 2007 ca un contract de intermediere de transport specific caselor de

expediție și a exclus răspunderea pârâtei, deși clauzele contractuale

menționate angajau în mod ferm răspunderea acesteia față de beneficiara SC K.F.R.

SA. Contractul de transport din 5 iunie 2007 nu a fost reziliat și și-a produs

efectele juridice între părțile contractante, astfel încât îndatorează intimata

pârâtă SC H.S. SRL să-și îndeplinească întocmai obligațiile asumate. Forța

majoră a fost reținută de părțile contractante în cuprinsul art. 13.1 din

contract, printre aceste cauze ne figurând situația furtului de marfă, astfel

încât cauza de exonerare invocată de intimata pârâtă nu poate fi reținută.

Conform art. 17 - 1.

din C.M.R. transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau

parțială a mărfii sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii

și cel al eliberării acesteia, iar potrivit art. 17 - 3. din C.M.R.

transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici

defecțiunea vehiculului pe care-l folosește pentru efectuarea transportului,

nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepușilor

acesteia. Cum în cauză marfa a fost furată și nu a mai ajuns la destinație,

răspunderea pârâtei SC H.S. SRL față de beneficiara SC K.F.R. SA urmează a fi

reținută în baza clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale mai sus

menționate.

Potrivit art. 22 din

Legea nr.  136/1995 aplicabil la data formulării acțiunii, în limitele

indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile

asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de

producerea pagubei. În speță, apelanta reclamantă Z.N.A. a acționat în judecată

pârâtele prin subrogare în drepturile asiguratului SC K.F.R. SA căreia i-a

plătit despăgubirea constând în contravaloarea mărfii furate în sumă de

26.932,50 euro, astfel cum rezultă din adresa din 19 noiembrie 2009 (fila 31 dosar

de fond). Prin urmare, dreptul ei de regres rezultă din prevederile legale

menționate, calitatea procesuală activă nefiind contestată de niciuna din

părțile chemate în judecată.

Intimata pârâtă SC H.S.

SRL a încheiat cu asigurătorul intimat BCR A.V.I.G. SA asigurarea de răspundere

civilă profesională a caselor de expediție (fila 164 dosar apel) având ca

obiect răspunderea asiguratului angajată ca urmare a evenimentelor asigurate

decurgând nu doar din contractele de expediere, ci și cele din contractul de

transport (art. 1.1 din contractul de asigurare). Prin urmare, chiar dacă

calitatea de asigurat revenea intimatei pârâte considerată ca o casă de

expediție și nu ca transportator, aceasta nu duce la exonerarea de răspundere a

asigurătorului atâta timp cât obiectul asigurării a cuprins și contractele de

transport de natura celui încheiat de asiguratul SC H.S. SRL cu beneficiara SC K.F.R.

SA.

Potrivit condițiilor

de asigurare, evenimentul asigurat reprezintă prejudiciul înregistrat de

persoana păgubită rezultat din pierderea mărfii și care este produs ca urmare a

unei fapte culpabile proprie asiguratului sau subcontractanților săi, în cazul

în care i se impută asiguratului culpa în alegerea acestora. În speță, intimata

pârâtă a subcontractat obligația de transport asumată față de beneficiara SC .F.R.

SA, către intimata pârâtă SC M.W.T. SRL conform contractului de transport din 13

februarie 2009, iar la rândul ei această pârâtă a realizat transportul de marfă

cu RIA T. KFT.

Potrivit art. 41

alin. (1) din Legea nr. 136/1995 în asigurarea de răspundere civilă,

asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care

asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite, iar

conform art. 42 alin. (2) din aceeași lege, asigurătorul poate fi chemat în

judecată de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia

din contractul de asigurare. Potrivit art. 44 din aceeași Lege, asigurătorul

plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a

fost despăgubit de asigurat. În speță, asiguratul SC H.S. SRL nu a plătit

despăgubirea celui păgubit respectiv beneficiarei SC K.F.R. SA, astfel încât

asigurătorul intimat BCR A.V.I.G. SA răspunde pentru prejudiciul cauzat de

asigurat potrivit poliței de asigurare, întrucât se impută asiguratului culpa în

alegerea subcontractantului.

Astfel, potrivit art.

6 din contractul de transport din 5 iunie 2007 subcontractarea era limitată la

cazuri particulare, intimata pârâtă SC H.S. SRL fiind obligată să depună o listă

cu subcontractorii pentru a fi aprobată de beneficiar. Lista prezentată de

intimata SC H.S. SRL anexat concluziilor scrise depuse în apel nu poartă nici o

mențiune cu privire la aprobarea beneficiarului SC K.F.R. SA, astfel încât

culpa în alegerea subcontractantei SC M.W.T. SRL aparține intimatei pârâte SC H.S.

SRL Depoziția martorului care atestă confirmarea subcontractării de către

beneficiar nu are relevanță față de prevederile art. 18.1 din contract care

stipulează în mod expres că orice amendament sau modificare de contract este

valabilă doar dacă este făcută în scris.

Apărările intimatului

asigurător BCR A.V.I.G. SA privind subcontractarea transportului către o altă

casă de expediție și prin urmare inexistența răspunderii asiguratului, nu au

fost primite întrucât printre clauzele de exonerare de răspundere nu figurează

o atare împrejurare, dimpotrivă potrivit definiției evenimentului asigurat,

asigurarea acoperind și prejudiciile produse ca urmare a faptei

subcontractanților.

Instanța de apel a

constatat că apărările intimatei pârâte SC H.S. SRL bazate pe Condițiile

generale care reglementează activitatea caselor de expediere nu înlătură

răspunderea pârâtei în condițiile în care responsabilitatea caselor de

expediții poate fi angajată și în cazul faptelor săvârșite de terțe persoane în

calitate de subexecutanți, dacă se impută greșeala în alegerea acestora (art. 2

cap. IV din Condițiile generale care reglementează activitatea caselor de

expediere).

În legătură cu

angajarea răspunderii solidare a tuturor societăților care au participat la

executarea contractului, s-a constatat că argumentele apelantei reclamante

bazate pe art. 34 din CMR nu sunt corecte. Potrivit art. 34 din C.M.R. dacă un

transport care face obiectul unui contract unic este executat în mod succesiv

de către mai mulți transportatori rutieri, fiecare dintre aceștia își asumă

răspunderea executării transportului total, transportatorul al doilea și

fiecare dintre transportatorii următori devenind, prin primirea de către ei a

mărfii și a scrisorii de trăsură, părți la contract, în condițiile prevăzute în

scrisoarea de trăsură. Textul de lege se referă la situația în care un

transport este executat succesiv de către mai mulți transportatori și nu la

situația în care contractul principal este transmis spre executare unui

subcontractant.

Solidaritatea pasivă

nu se prezumă (art. 1041 C. civ.), ea poate fi cuprinsă în voința părților sau

prin lege. În speță, voința părților a fost în sensul înlăturării solidarității

pasive, părțile convenind la art. 6.2 din contract, să antreneze doar

răspunderea transportatorului chiar și în situația în care acesta angajează

terțe părți, astfel încât obligarea în solidar a tuturor transportatorilor nu

poate fi admisă.

Reținând că angajarea

răspunderii pentru pierderea mărfii se poate realiza doar în funcție de

clauzele contractuale mai sus menționate, instanța de apel a statuat că

acțiunea este admisibilă împotriva pârâtelor SC H.S. SRL și a asigurătorului

BCR A.V.I.G. SA, motiv pentru care a admis în parte apelul în sensul admiterii

parțiale a acțiunii și obligării acestor pârâte la plata sumei de 26.932,50

euro cu titlu de despăgubiri și dobândă legală de 5% pe an începând cu data de

22 iunie 2010 și până la plata efectivă, potrivit art. 27 din Convenția C.M.R.

În consecință,

neoperând solidaritatea pasivă, s-a menținut soluția instanței de fond cu

privire la respingerea acțiunii față de celelalte pârâte, respectiv SC M.W.T.

SRL, SC G.A. SA, RIA T. KFT și TIR B.E. Budapest, în condițiile în care

beneficiara SC K.F.R. SA nu avea încheiate contracte de transport cu

societățile menționate.

Având în vedere că

apelanta reclamantă și-a îndreptat apelul și împotriva terțelor persoane chemate

în garanție de pârâta SC H.S. SRL, iar această intimată pârâtă a reiterat

cererea sa de chemare în garanție în subsidiar în situația admiterii apelului,

instanța de apel a fost investită și cu soluționarea cererii de chemare în

garanție.

Astfel, potrivit

contractului de transport din 13 februarie 2009 încheiat de pârâta SC H.S. SRL

cu chemata în garanție SC M.W.T. SRL, părțile au convenit asupra transportării

mărfii contractate anterior de pârâtă cu beneficiara SC K.F.R. SA, convenția

fiind supusă Convenției C.M.R., A.E.T.R. și T.I.R. Prin urmare, prin faptul că

părțile contractante au supus contractul Convenției C.M.R. rezultă că au

înțeles să încheie un contract de transport și nu unul de expediție.

Conform art. 17 - 1.

din C.M.R. transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau

parțială a mărfii sau pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii

și cel al eliberării acesteia, iar potrivit art. 17 -3. din C.M.R.

transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici

defecțiunea vehiculului pe care-l folosește pentru efectuarea transportului,

nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepușilor

acesteia. Cum în cauză marfa a fost furată și nu a mai ajuns la destinație, răspunderea

chematei în garanție SC M.W.T. SRL față de pârâta SC H.S. SRL a fost reținută

în baza clauzelor contractuale și a dispozițiilor legale mai sus menționate,

motiv pentru care cererea de chemare în garanție a fost admisă față de chemata

în garanție SC M.W.T. SRL pentru suma de 26.932,50 euro cu titlu de despăgubiri

și dobândă legală de 5% pe an începând cu data de 22 iunie 2010 și până la

plata efectivă, potrivit art. 60 C. proc. civ.

Intimata chemată în

garanție SC M.W.T. SRL a încheiat cu asigurătorul intimat SC G.A. SA asigurarea

de răspundere civilă profesională a caselor de expediție (fila 207 dosar fond)

având ca obiect răspunderea asiguratului față de clienți/beneficiari ca urmare

a unor acte, fapte săvârșite din culpa asiguratului în timpul desfășurării

activității de intermediere în transport. Conform art. 11 din contractul de

asigurare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru răspunderea asiguratului în

legătură cu prejudiciile cauzate în executarea obligațiilor contractuale

referitoare la activitățile de intermediere în transporturi, iar potrivit art.

13 din același contract, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru prejudiciile

provocate de terții asiguratului, cum ar fi sub executanții, cu excepția

cazurilor în care greșeala în alegerea acestora ar putea sa îi fie imputabilă.

S-a constatat că această poliță de asigurare vizează doar activitățile de intermediere

de transport, nu și cele de transport de natura celei încheiate de asiguratul

SC M.W.T. SRL cu pârâta SC H.S. SRL, astfel încât asigurătorul intimat SC G.A.

SA nu are obligația de a suporta prejudiciul generat de asigurat, sens în care

s-a menținut respingerea cererii de chemare în garanție față de intimata SC G.A.

SA.

Cu referire la

posibilitatea reclamantei de a se constitui parte civilă în dosarul penal în

mod greșit instanța de fond a reținut această împrejurare ca o modalitate de

exonerare a răspunderii pârâtelor, în condițiile în care temeiul acțiunii era

contractul de transport.

În temeiul art. 274

C. proc. civ. față de culpa procesuală a pârâtelor SC H.S. SRL și BCR A.V.I.G.

SA, acestea au fost obligate la plata sumei de 3300 euro și 6.066,25 lei

potrivit actelor anexate decontului aflat la fila 115 vol. 2 dosar de fond

cheltuieli de judecată la prima instanță. În baza acelorași dispoziții și a

prevederilor art. 60 C. proc. civ. chemata în garanție SC M.W.T. SRL a fost

obligată a suporta cheltuielile de judecată la care au fost obligate pârâtele,

respectiv 3.300 euro și 6.066,25 lei și a cheltuielilor de judecată avansate de

pârâta SC H.S. SRL în sumă de 4.896 lei din care 1.000 lei onorariu avocațial

(fila 141 dosar fond) și taxe de timbru în valoare de 3.896 lei (fila122 dosar

de fond).

Cu privire la

cheltuielile de judecată în apel, în temeiul art. 274 C. proc. civ. față de

culpa procesuală a intimatelor pârâte SC H.S. SRL și BCR A.V.I.G. SA, acestea

au fost obligate la plata sumei de 1.951 lei taxe de timbru potrivit chitanței

aflate la fila 69 dosar apel. În temeiul art. 60 C. proc. civ. chemata în

garanție SC M.W.T. SRL a fost obligată a suporta cheltuielile de judecată la

care au fost obligate pârâtele în apel.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC O.V.I.G. SA (fosta BCR A. SA), întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta - pârâtă

arată că prejudiciul reclamat s-a produs ca urmare a unui furt, astfel că

răspunderea SC O.V.I.G. SA nu poate fi angajata, furtul reprezentând un risc

asigurat prin convenția C.M.R., nu printr-o poliță de răspundere civilă a casei

de expediții.

Susține că instanța

de fond, în mod corect a reținut că, sub aspectul vinovăției, nu poate fi

reținută culpa pârâtei SC H.S. SRL. Legea nr. 136/1995, privind asigurările și

reasigurările în România l prevede, la art. 41 că “în asigurarea de răspundere

civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de

care asiguratul răspunde în baza legii față de terțe persoane".

S-a mai arătat și

faptul că, în conformitate cu prevederile contractului de asigurare, rezultă că

răspunderea asiguratului - casa de expediție - ar putea fi invocată pentru o

faptă proprie, în situația în care și-ar fi îndeplinit în mod defectuos unele

obligații ce rezultă din contractul de expediție, din culpă și totodată în

prezența unui raport de cauzalitate între prejudiciul produs și fapta casei de

expediții.

Ori, nu se poate

imputa casei de expediții SC H.S. SRL nicio culpă, nici măcar în ceea ce

privește alegerea transportatorului efectiv (o altă entitate decât operatorul

inițial și de care recurenta - pârâtă nu a avut cunoștință) .

Consideră că, în mod

corect, instanța de fond a reținut că pretențiile reclamantei izvorăsc din

prestarea unor servicii de transport rutier internațional, fiindu-i aplicabile

dispozițiile speciale ale convenției tip C.M.R., stabilind obligațiile

transportatorului efectiv al mărfii, ori asiguratul recurentei nu a avut

calitatea de transportator.

Recurenta - pârâtă arată

că transportatorul efectiv al mărfii a fost societatea RIO T. KFT, iar

asigurătorul acestuia societatea TIR B.E. Budapest.

O altă critică

susținută de recurenta - pârâtă se referă la faptul că instanța de apel în mod

eronat a reținut că societatea SC H.S. SRL (asigurata recurentei - pârâte) a

contractat în calitate de transportator și nu de casa de expediții, dând

inclusiv contractului încheiat cu societatea SC H.S. SRL o interpretare

eronată, deși prevederile art. 1.1 din condiții sunt cât se poate de clare în

ceea ce privește stabilirea cadrului contractual, instanța neputând interfera

în raporturile contractuale stabilite în mod legal și bilateral de către părți.

Pe de altă parte,

consideră că și în situația admiterii ipotezei că societatea SC H.S. SRL, a

acționat în calitate de transportator, nu poate fi antrenată răspunderea

recurentei - pârâte, având în vedere prevederile art. 4 din condițiile generale

"Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru/în legătură cu răspunderea

Asiguratului în calitate de cărăuș" și art. 4.1 din Secțiunea 2 la aceste

condiții “.BCR A. SA nu acordă despăgubiri pentru cazurile în care

transportatorul este răspunzător conform Convenției C.M.R".

Având în vedere

motivele învederate, recurenta - pârâtă susține că SC O.V. SA (fosta BCR A.V.

SA) în calitate de asigurător al casei de expediții, răspunde în limita

contractului încheiat cu asiguratul.

În concluzie,

recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea Deciziei nr. 6/ Ap

din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, și

exonerarea de răspundere a casei de expediții și implicit a SC O.V.I.G. SA în

calitate de asigurător.

În subsidiar,

solicită instanței, în situația în care va aprecia ca întemeiată soluția

pronunțată de instanța de recurs, să aibă în vedere faptul că SC O.V.I.G. SA și

casa de expediții au încheiat un contract cu o franșiză de 5 % din valoarea

prejudiciului, astfel că suma la care a fost obligată cu titlu de prejudiciu

efectiv ar trebui diminuată cu acest procent.

Intimata - reclamantă

Z.N.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și

menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Intimata - pârâtă SC

G.A. SA a solicitat prin întâmpinarea depusă la dosar respingerea recursului și

menținerea sentinței pronunțată de tribunal, iar pe fondul cauzei în principal

respingerea apelului formulat de reclamanta Z.N.A., iar în subsidiar

respingerea oricăror pretenții formulate față de SC G.A. SRL în legătură cu

prezenta cauză.

Analizând decizia

recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate,

precum și susținerile din întâmpinările formulate, Înalta Curte constată

următoarele:

Reclamanta Z.N.A., în

calitate de asigurător al SC K.F.R. SA a formulat acțiunea în contradictoriu

cu:

1) SC H.S. SRL

2) BCR A. SA (în

prezent SC O.V.I.G. SA), în calitate de asigurator al SC H.S. SRL.

3) SC M.W.T. SRL

4) SC G.A. S.A., în

calitate de asigurator al SC M.W.T. SRL

5) RIA-T. KFT

6) TIR B.E. Budapest,

în calitate de asigurator al SC M.W.T. SRL,

solicitând obligarea

pârâtelor la plata în solidar a sumei de:

a) 26.932,50 euro

reprezentând suma plătită de reclamantă, în calitate de asigurător al SC K.F.R.

SA

b) a dobânzii de 5 %

pe an de la data introducerii acțiunii până la data plății efective a

despăgubirii

c) cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta susține, în esență, că Z.N.A. este asigurătorul SC K.F.R. SA -

beneficiarul mărfii. Urmare a daunei suferite de către asigurat precum și a

despăgubirii achitate acestuia,s-a subrogat în drepturile sale conform

Scrisorii de Subrogație datată 19 noiembrie 2009 și atașată cererii de chemare

în judecată;

Între SC K.F.R. SA și

SC H.S. SRL a fost încheiat contractul de transport din 05 iunie 2007 completat

prin actul adițional din 21 ianuarie 2009, prin care SC H.S. SRL s-a obligat să

efectueze în beneficiul SC K.F.R. SA un număr de 33 de transporturi, pe ruta

Landshut/Germania - Brașov/România.

La rândul său SC H.S.

SRL a încheiat cu SC M.W.T. SRL contractul de transport din 13 februarie 2009,

prin care cea din urmă societate se angaja față de SC H.S. SRL să efectueze

transportul.

RIA-T. KFT este

persoana juridică care a efectuat transportul, conform documentelor anexate

cererii de chemare în judecată,în care numele său este menționat pe scrisoarea

de trăsură C.M.R., datată Landshut, 17 decembrie 2009;

BCR A. SA, SC G.A. SA

și TIR B.E. Budapest sunt asigurătorii de răspundere civilă a celor trei

societăți în ordinea mai sus enumerată, așa cum reiese din documentele anexate

acțiunii,iar polițele de asigurare SC H.S. SRL și SC M.W.T. SRL au o limită a

despăgubirii per incident de 50.000 Euro și RIA T. KFT are o limită de

asigurare de 200.000 dolari SUA.

SC K.F.R. SA nu și-a

exprimat acordul cu privire la cesiunea către alte persoane juridice a

obligațiilor pe care SC H.S. SRL și le-a asumat prin contractul de transport

încheiat cu această societate.

În baza convențiilor

mai sus indicate marfa, constând în și fiind descrisă ca „ouă de ciocolată, 132

cartoane, 6.237,00 Kg brut” a fost încărcată în autotrenul frigorific, operat

de către RIA T. KFT, conform scrisorii de trăsură C.M.R., datată Landshut, 17

decembrie 2009, urmând ca transportul să se efectueze pe ruta Germania

(Landshut) - România (Brașov).

La data de 18 februarie

2009, orele 18,30 autotrenul a intrat în România pe la punctul de frontieră

Nădlac. La trecerea prin vamă greutatea totală a autotrenului (23.230 kg),

verificată de către A.N.D., s-a confirmat a corespunde și a fi consistentă cu

greutatea totală firească a autotrenului plus marfa încărcată, ceea ce denotă

că acesta a intrat pe teritoriul României încărcat.

În seara zilei de 18

februarie 2009, autotrenul a fost parcat în zona șoselei de centură a orașului

Arad, iar câteva ore mai târziu a fost furat împreună cu marfa.

Autotrenul a fost

găsit de organele de poliție la data de 20 februarie 2009, aproape de

localitatea Vinga, la aproximativ 30 Km de Arad.

Ca urmare a acestui

fapt,beneficiarul a fost prejudiciat deoarece marfa nu a fost predată. În

conformitate cu dispozițiile art. 17, alin. (1) din Convenția referitoare la

contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.), Geneva, 19

mai 1956: „Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau

parțială sau pentru avarie, produse între momentul primirii mărfii și cel al

eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare”, iar în

conformitate cu alin. (3): „Transportatorul nu poate invoca pentru a fi

exonerat de răspundere, nici defecțiunea vehiculului pe care-l folosește pentru

efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul

sau a prepușilor acesteia”și în consecință vina pentru producerea incidentului

aparține în totalitate persoanelor care și-au asumat prin contract efectuarea

transportului, dovada costituind-o următoarele aspecte de fapt:

- furtul a fost

raportat de către șoferul autotrenului, Poliției Săvârșin, la aproximativ 93 Km

de orașul Arad pe direcția către orașul Deva la data de 19 februarie 2009 în

jurul orelor 03,00. Din declarațiile date de șoferul autotrenului, în aparență

furtul a avut loc într-o parcare situată în zona de nord a șoselei de centură a

orașului Arad, în jurul orelor 22,00. Detalii exacte cu privire la parcarea

folosită de către șofer nu au putut fi obținute, dar din concluziile poliției

rezultă că, în fapt, autotrenul nu a fost oprit într-un spațiu având destinația

specifică de parcare ci într-un refugiu adiacent șoselei de centură. Șoferul

autotrenului a declarat că la momentul furtului se odihnea în cabina capului

tractor, moment în care a fost surprins de persoane necunoscute care au intrat

în cabină și l-au scos în afara acesteia. În continuare, se reține din

declarațiile date că trei persoane l-au urcat pe șoferul autotrenului într-un

autoturism Dacia de culoare roșie și l-au eliberat la depărtare de orașul Arad

pe drumul către orașul Deva. Autotrenul, a fost găsit de organele de poliție la

data de 20 februarie 2009, parcat de-a lungul D.N. 69 în proximitatea

localității Vinga, la aproximativ 30 Km de Arad pe direcția orașului Timișoara.

Semiremorca s-a constatat a fi goală fără vreo urmă a mărfii sau a ambalajului

acesteia.

Reclamanta și-a

întemeiat acțiunea pe două reglementări și anume:

- Convenția

referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.

- Geneva, 19 mai 1956), art. 17, 27 și 31.

- Legea nr. 136/1995,

art. 41 - 43.

- C. comercial, art.

42.

În raport de

motivarea acțiunii și de dispozițiile legale invocate de reclamantă, problema

de drept ce urmează a fi dezlegată ca urmare a formulării recursului de către

asigurătorul pârâtei SC H.S. SRL se referă la angajarea răspunderii

asigurătorului, în temeiul contractului de asigurare, urmând a se stabili dacă

pârâta SC H.S. SRL răspunde față de SC K.F.R. SA în calitate de transportator

sau în calitate de de casă de expediție.

Astfel fiind, se

constată că la data de 07 iulie 2008 s-a încheiat între autoarea recurentei SC

O.V.I.G. SA, în calitate de asigurător și pârâta SC H.S. SRL, în calitate de

asigurat, contractul de asigurare a casei de expediții, cu valabilitate

începând cu data de 11 mai 2008 până la data de 10 iulie 2009, suma asigurată

fiind de 50.000 euro.

Potrivit

dispozițiilor contractuale asigurătorul răspunde față de prejudiciile produse

de asigurat în activitatea sa vizând intermedierea transportului internațional.

În speță pârâta SC H.S.

SRL a acționat în calitate de casă de expediție, în temeiul contractului de

transport din 05 iunie 2007 și a actului adițional din 21 ianuarie 2009,

încheiat cu beneficiarul SC K.F.R. SA, în sensul că a încheiat cu SC M.W.T. SRL

contractul de transport al mărfii, iar ulterior, SC M.W.T. SRL a încheiat alt

contract de transport cu RIA T. KFT, care a efectuat transportul.

În motivarea

acțiunii, asigurătorul (reclamanta) care s-a subrogat în drepturile

beneficiarului, nu invocă încălcarea acestui contract de către pârâta SC H.S.

SRL, în sensul că nu avea dreptul să subcontracteze sau că a încălcat

dispozițiile art. 6, intitulat „Angajarea subcontractorilor” și de asemenea nu

invocă faptul că pârâta ar fi subcontractat cu SC M.W.T. SRL în mod nelegal, ci

precizează expres că „în speță vina pentru producerea incidentului aparține în

totalitate persoanelor care prin contract și-au asumat efectuarea transportului

efectiv,respectiv RIA T. KFT,în raport de modalitatea dispariției mărfii,furată

în condițiile precitate.

În consecință, dacă

însăși reclamanta susține că transportatorului efectiv al mărfii - RIA T. KFT,

în calitate de comitent al prepusului său (șoferul autocamionului) îi incumbă

răspunderea pentru prejudiciul suferit de beneficiar, este evident că nu se

poate reține nicio culpă în sarcina casei de expediții, pârâta SC H.S. SRL

pentru producerea prejudiciului, așa cum în mod nelegal a reținut curtea de

apel și implicit asiguratorul casei de expediții nu poate fi obligat la plata

despăgubirii.

Întrucât, cum s-a

precizat mai sus, prejudiciul s-a produs în timpul transportului, când s-a

furat marfa, dispozițiile legale incidente în speță cu privire la răspunderea

pentru repararea prejudiciului sunt prevederile C.M.R. Geneva, cum de altfel

susține și reclamanta în cererea de chemare în judecată, astfel încât nu se

poate antrena răspunderea pârâtei recurente SC O.V.I.G. SA, în calitate de

asigurător al casei de expediții, care este terț față de contractul de

transport, încheiat de cărăușul mărfii.

Potrivit art. 17 - 1

din C.M.R. transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau

parțială, ori pentru avariere, produse între momentul primirii mărfii și cel al

eliberării acesteia, cât și pentru întârziere în eliberare”.

În speță, pârâta SC H.S.

SRL nu are calitatea de transportator efectiv al mărfii care a fost furată,

deoarece a acționat ca intermediar (casă de expediție) între beneficiar și

transportatorul efectiv și de aceea asigurătorul pârâtei, recurenta, nu poate

răspunde pentru un prejudiciu care nu are legătură cu contractul de asigurare

al casei de expediții, în temeiul Legii nr. 136/1995, ci cu un eveniment produs

în timpul transportului, pentru care răspunde cărăușul, în temeiul C.M.R. -

Geneva.

În raport de cele

expuse este evident că furtul mărfii în timpul transportului nu este un risc

asigurat prin polița de răspundere civilă a casei de expediții, ci face

obiectul contractului de asigurare C.M.R., încheiat între transportatorul

mărfii și o societate de asigurare.

Deși la pct. 6 al

acțiunii reclamanta afirmă că beneficiarul SC K.F.R. SA nu și-a exprimat

acordul cu privire la cesiunea către alte persoane juridice a obligațiilor pe

care SC H.S. SRL și le-a asumat prin contractul de transport, în realitate,

beneficiarul SC K.F.R. SA a știut că pârâta SC H.S. SRL acționează în calitate

de intermediar al transportului și nu de transportator efectiv, deoarece la

filele 51 și 52 din dosarul de fond s-au depus înscrisuri intitulate „Confirmare

de transport” și „Condiții Generale”, în care se precizează că „toate mărfurile

sunt asigurate în condițiile C.M.R. acoperite de către furnizorii noștri,cu

excepția zonelor geografice determinate”.

Din conținutul

confirmării de transport, trimisă beneficiarului anterior efectuării

transportului prevăzut a avea loc între 17 februarie 2009 și 19 februarie 2009

rezultă că acesta a luat cunoștință de faptul că transportul nu poate fi

efectuat de un transportator care este furnizor de servicii pentru casa de

expediții SC H.S. SRL și că mărfurile sunt asigurate în condițiile C.M.R.

acoperite de acești furnizori.

În situația în care

beneficiarul SC K.F.R. SA, primind confirmarea de transport și condițiile

generale, a constatat că transportul nu va fi efectuat de pârâta SC H.S. SRL,

avea posibilitatea să comunice pârâtei refuzul privind efectuarea transportului

de către un furnizor al pârâtei,dacă considera că încheiase cu aceasta

contractul în calitate de transportator efectiv și nu de casă de expediție

Faptul că după

primirea adresei privind confirmarea transportului beneficiarul a achiesat la

efectuarea transportului conform propunerii pârâtei, este evident întrucât

transportul s-a efectuat de un alt cărăuș.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt fondate

și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admită recursul, să

modifice Decizia nr. 6/ Ap din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, secția comercială, în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului

declarat de reclamanta Z.N.A. împotriva sentinței civile nr. 1159 din 13 mai

2011 pronunțată de Tribunalul Covasna, care va fi menținută, în totalitate,

întrucât este legală și la adăpost de orice critică.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., intimata - reclamantă Z.N.A. va fi obligată la plata sumei de

2.563,9 lei cheltuieli de judecată în recurs către pârâta - recurentă SC O.V.I.G.

SA (fostă BCR A. SA).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA (fosta BCR A. SA) împotriva Deciziei nr. 6/ Ap

din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Modifică decizia

recurată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Z.N.A.

împotriva sentinței civile nr. 1159 din 13 mai 2011 pronunțată de Tribunalul

Covasna, pe care o menține în totalitate.

Obligă pe intimata -

reclamantă Z.N.A. la plata sumei de 2.563,9 lei reprezentând cheltuieli de

judecată către recurenta - pârâtă SC O.V.I.G. SA (fosta BCR A. SA).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2014.