ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2012/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la 10 noiembrie 2005, sub nr. x/2005 (222/328/2005), reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B. și S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. obligarea acestora, în solidar, la plata despăgubirilor materiale, respectiv a diferenței dintre salariul net și diurna de care ar fi beneficiat dacă nu avea accidentul și pensia de boală cumulată cu ajutorul social de handicapat, respectiv o diferență de 1.526,40 RON, de la data producerii accidentului, 2 iunie 2004, până la eventuala modificare a stării sanitare, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței până la data plății, a sumei de 700 RON, reprezentând costul transporturilor efectuate de la Turda la Cluj-Napoca pentru a se prezenta la medic în vederea efectuării tratamentului obligatoriu, a sumei de 800 RON reprezentând costul medicamentației, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței la data plății, obligarea pârâților la o rentă lunară în sumă de 500 euro sau echivalentul în RON la data plății, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței până la data plății, la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând daune morale, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței până la data plății, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1149 din 19 mai 2016, Judecătoria Turda a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C., invocată de aceasta prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. și B., a obligat pârâții, în solidar, să plătească reclamantului suma de 78.507 RON, reprezentând venitul nerealizat de către reclamant, de la data producerii accidentului, până la momentul pronunțării sentinței, suma de 10.199 RON, cu titlu de daune materiale, suma de 50.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, respectiv a dobânzii legale aferente acelei sume, începând cu data înregistrării acțiunii (10 noiembrie 2005), până la momentul achitării sumei. A obligat pârâții în solidar la plata către reclamant a unei rente lunare de 100 euro, începând cu data rămânerii definitive a sentinței. A obligat reclamantul la plata către pârâta S.C. Transilvania Acțiune Import Export S.R.L. a sumei de 5.536 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli traducere.

Prin încheierea civilă pronunțată în ședința publică din 9 iunie 2016, Judecătoria Turda a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinței civile nr. 1149 din 19 mai 2016, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. x/2005, în ceea ce privește calea de atac, urmând a se reține "cu drept de apel", iar nu "cu drept de recurs".

Împotriva sentinței civile nr. 1149 din 19 mai 2016, au declarat apel pârâta S.C. Transilvania Acțiune Import Export S.R.L., reclamantul A. și PÂRÂTUL B..

Prin decizia civilă nr. 79/A/2017, Tribunalul Specializat Cluj a admis apelurile declarate de apelanții S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. și B. împotriva sentinței civile nr. 1149 din 19 mai 2016, pe care a anulat-o și a reținut cauza spre soluționare în primă instanță. Totodată, a respins ca rămas fără obiect apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 1146 din 19 mai 2016.

În urma anulării sentinței pronunțate de Judecătoria Turda și reținerii acesteia pentru judecată în primă instanță, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj ca și cauză directă, la 15 septembrie 2017, sub număr dosar x/2017

Prin încheierea de ședință din 2 noiembrie 2017, Tribunalului Specializat Cluj a dispus citarea în cauză a BIROULUI ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA (BAAR) în locul pârâtului FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII reținând dispozițiile art. 39 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, conform cărora s-a stabilit faptul că începând cu data intrării în vigoare a legii menționate, BAAR va prelua întregul patrimoniu al FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII și se va reorganiza în conformitate cu dispozițiile legii amintite, precum și incidența prevederilor alin. (6) al art. 39 care statuează asupra faptului că, de la data preluării patrimoniului de către BAAR, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii se va dizolva.

Prin încheierea din 7 decembrie 2017, Tribunalului Specializat Cluj a respins excepția necompetenței materiale, invocată de reclamant, în soluționarea cererii formulate și precizate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., S.C. C. S.A. fostă S.C. C. S.A. și BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTOTURISMUL din România inițial FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII.

Prin sentința civilă nr. 1687 din 25 octombrie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a respins excepția puterii de lucru judecat și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C., invocată pârâtă și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală. De asemenea, a respins, ca fiind rămasă fără obiect, excepția perimării acțiunii și puterii de lucru judecat invocate de pârâta S.C. C. S.A., a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA fost FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, invocată pârâtă, și, pe cale de consecință, a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA fost FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca fiind rămasă fără obiect excepția prescripției și excepția prematurității acțiunii invocate de pârâtul Biroul ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA fost FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, a admis, în parte, cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. și B. și a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 187,2 RON, reprezentând venitul nerealizat de către reclamant, de la data producerii accidentului, până la momentul pronunțării sentinței și o rentă lunară în cuantum de 1.162 RON începând cu data pronunțării sentinței, fiind obligați pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 10.199 RON, cu titlu de daune materiale.

Tribunalul Specializat Cluj a respins, ca nefondate, restul pretențiilor materiale formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâții și cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente rentei lunare solicitate, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății, a obligat pârâții S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. și B., în solidar, la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, respectiv a dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, 10 noiembrie 2005, și până la data achitării integrale a debitului principal, au fost obligați pârâții S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. și B., în solidar, să-i achite reclamantului suma de 187 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a obligat reclamantul la plata către pârâta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a sumei de 12.969 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, a dispus compensarea până la cuantumul sumei mai mici și a obligat reclamantul la plata diferenței.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepția efectului pozitiv al puterii de lucru judecat invocată de către pârâta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. prin raportare la susținerile acesteia conform cărora în cuprinsul dosarului x a Tribunalului Landului Heidelberg instanța a stabilit faptul că litigiul dintre reclamant și pârâtă este unul specific dreptului muncii, tribunalul a considerat că hotărârea pronunțată de instanța germană a fost una care avea ca obiect acordarea unor sume echivalente a ceea ce în legislația noastră națională reprezintă ajutor public judiciar, și că o analiză efectuată într-o astfel de cerere nu poate avea autoritate de lucru judecat față de solicitarea formulată de reclamant adresată instanței române pe temeiul răspunderii civile delictuale.

Plecând de la premisa că pretențiile reclamantului aveau ca temei răspunderea civilă delictuală, împrejurare față de care, în sarcina acestuia dispozițiile art. 998 și 999 C. civ. din 1864 reglementau obligația îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii, respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și existența vinovăției dau culpei persoanei față de care se pretinde repararea prejudiciului suferit, instanța de fond a analizat aceste condiții și a reținut că s-a constatat vinovăția pârâtului B., sub forma culpei fără prevedere, în ceea ce privește producerea accidentului și culpa victimei în ceea ce privește gravitatea consecințelor accidentului. A mai reținut că s-a dovedit raportul de cauzalitate între starea de infirmitate a reclamantului în urma amputării coapsei drepte la 1/3 și accidentul produs la data de 2 iunie 2004, în condițiile în care tribunalul apreciază că se impune și reținerea unei culpe comune imputată atât reclamantului, cât și pârâtului, în proporție de 50%, având consecințele mai sus menționate. În ceea ce privește prejudiciul, s-a apreciat că acesta a rezultat în mod neechivoc din cuprinsul raportului de expertiză, precum și din cuprinsul tuturor actelor medicale eliberate de autoritățile germane, precum și a celor eliberate de autoritățile medicale din țară, în urma repatrierii reclamantului ce a avut loc la 31 august 2004.

Tribunalul a considerat că prejudiciile materiale și vătămările corporale suferite de reclamant s-au datorat faptei prepusului, cu care de altfel, pârâta S.C. Transilvania Acțiune Import Export S.R.L. avea un raport de muncă rezultat din încheierea unui contract individual de muncă. S-a apreciat că a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale, implicit dovada culpei prepusului, comitentul urmând a fi obligat să răspundă, în temeiul dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ. din 1864 în condițile în care există o fapta ilicită săvârșită de către prepus din culpă. Astfel, excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a fost respinsă.

În ceea ce privește prejudiciul, s-a menționat faptul că reclamantul a solicitat prin cererea formulată și precizată ulterior, la 13 decembrie 2012, sub aspectul cuantumului daunelor solicitate, obligarea pârâților în solidar, la plata daunelor materiale în cuantum de 20.398,2 RON, reprezentând contravaloarea unor cheltuieli ocazionate, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, anexate cererii de chemare în judecată, pretenții pe care tribunalul le-a apreciat ca fiind fondate, fiind consecința directă a accidentului suferit de către reclamant, sumele reprezentând plăți efectuate de către reclamant la instituțiile medicale la care s-a prezentat în vederea efectuării unor intervenții și controale de specialitate, contravaloarea achiziționării unor proteze pe care a suportat-o după întoarcerea în țară. Reținând însă culpa comună a reclamantului și a pârâtului în producerea prejudiciului, tribunalul a admis doar în parte, pentru suma de 10.199,10 RON, solicitarea reclamantului de obligare a celor doi pârâți, în solidar, la plata daunelor materiale.

Cu privire la obligarea celor două părți la plata prejudiciului material, constând în diferența dintre salariul net - diurnă, pe care l-ar fi realizat și pensia de boală la care se adaugă ajutorul social de handicap, începând cu data producerii accidentului, 2 iunie 2004 și până la eventuala modificare a stării de sănătate, tribunalul a luat în considerare la stabilirea venitului net nerealizat de către reclamant doar ajutorul social de handicap la care se adăuga cuantumul pensiei de boală, raportate la salariul net încasat de reclamant, făcându-se abstracție de cuantumul diurnei pretinse de reclamant.

Cât privește renta lunară solicitată de către reclamant a fi stabilită în sarcina pârâților, rentă în cuantum de 500 euro lunar, tribunalul a considerat cuantumul acestei sume solicitată de către reclamant ca fiind rezonabil, plata acestei sume se solicită a se dispune începând cu data rămânerii definitive a sentinței. Reținând culpa reclamantului de 50% la producerea prejudiciului, din suma de 500 euro solicitată cu titlu de rentă lunară, a acordat doar echivalentul venitului net minim pe economie.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a se dispune obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente renetei lunare solicitate, tribunalul a respins-o întrucât renta lunară urma a fi achitată în viitor, în fiecare lună de către pârâți, în solidar, astfel încât, fiind o sumă viitoare, nu este purtătoare de dobândă, obligația de plată nefiind scadentă la momentul pronunțării hotărârii.

Cât privește solicitarea de obligare a pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 500.000 euro, tribunalul a reținut faptul că plata acestor despăgubiri este în parte justificată, în condițiile în care era cert faptul că reclamantul era încadrat într-un grad de invaliditate permanentă, daunele morale fiind datorate în situația în care prejudiciul cauzat victimei vizează încălcarea unor drepturi personale nepatrimoniale. A apreciat că se justifică acordarea în favoarea reclamantului a unor daune morale și a dispus obligarea pârâților B. și S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., în solidar, la plata unor despăgubiri morale reprezentând echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plății al sumei în cuantum de 100.000 euro, reținându-se și culpa concurentă a reclamantului în producerea prejudiciului, restul fiind respinse.

În baza dispozițiilor art. 1088 C. civ. din 1864 și a prevederilor art. 2 din O.G. nr. 9/2000 coroborate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aplicabile începând cu 1 septembrie 2011, pârâții au fost obligați, în solidar și la plata dobânzii legale începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, astfel cum a solicitat reclamantul și până la achitarea integrală a debitului principal.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a se dispune obligarea, în solidar, la plata prejudiciului constând în daune materiale și daune morale și de către pârâta C. S.A., tribunalul a apreciat că se impune a fi respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, excepție unită cu fondul în baza dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. din 1865. S-a reținut că societatea de asigurare nu poate fi obligată de sine stătător sau solidar cu ceilalți doi pârâți la plata despăgubirilor solicitate de reclamant, în condițiile în care acesta se afla în autovehiculul implicat în accident, în baza unui raport contactual de muncă încheiat cu pârâta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., contract care înlătură obligația de plată a despăgubirilor din partea asigurătorului.

În condițiile în care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a asigurătorului, tribunalul a respins ca fiind rămasă fără obiect excepția perimării acțiunii, pe care de altfel pârâta nu a mai susținut-o, precum și excepția puterii de lucru judecat invocat, excepția admisă având un caracter peremptoriu și absolut, făcând inutilă analizarea celorlalte excepții, precum și analizarea pe fond a cererii formulate de către reclamant în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

Totodată, tribunalul a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA, fost FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, prin raportare la dispozițiile art. 61 din Legea nr. 136/1995. S-a reținut în acest sens faptul că Biroul, respectiv Fondul, ar avea calitate procesuală pasivă doar în situația în care se formulează o cerere de acordare a unor despăgubiri de către persoane păgubite prin accidente de autovehicule, când autorul accidentului, persoană vinovată de producerea acestuia, este necunoscută, neidentificată sau în situația în care autovehiculul la volanul căruia se afla persoana care a cauzat evenimentul asigurat nu avea încheiată poliță de asigurare RCA, fapt reglementat în mod expres de dispozițiile art. 25

1

din Legea nr. 32/2000, în forma în vigoare la data producerii accidentului.

În urma admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive au fost respinse, ca fiind rămase fără obiect, excepția prescripției și cea a prematurității formulării acțiunii invocate de BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA, fost FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII prin întâmpinare.

Prin încheierea din 11 ianuarie 2019, Tribunalul Specializat Cluj a admis sesizarea din oficiu referitoare la îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței, în cuprinsul alin. (9), în sensul obligării pârâților în solidar la plata către reclamant a sumei de 7.703,20 RON cu titlu de venit nerealizat de către reclamant, de la data producerii accidentului până la momentul pronunțării sentinței și nu "a sumei de 187,2 RON reprezentând venit nerealizat de către reclamant, de la data producerii accidentului, până la momentul pronunțării sentinței"…cum din eroare s-a menționat. S-a dispus efectuarea cuvenitelor rectificări în ambele exemplare ale sentinței.

Împotriva sentinței civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018 a declarat apel pârâtul B..

Împotriva aceleiași sentințe precum și a încheierilor din 22 februarie 2018 și 4 decembrie 2014 a declarat apel și S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 230 din 23 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și, în consecință, a obligat pârâții S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., B. și C. în solidar la plata către reclamant a următoarelor sume: 7.703,28 RON cu titlu de venituri nerealizate de către reclamant de la data producerii accidentului și până la 25 octombrie 2018, a sumei de 1.162 RON cu titlu de rentă lunară începând cu 25 octombrie 2018 și până la încetarea stării de nevoie, a sumei de 10.199 RON cu titlu de daune materiale, precum și a sumei de 100.000 euro sau echivalentul în RON la curs BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, respectiv a dobânzii legale aferente sumelor datorate începând cu 11 noiembrie 2005 și până la achitarea integrală a debitului și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. împotriva încheierilor din 22 februarie 2013 și 4 decembrie 2014, precum și împotriva sentinței civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018 pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2017, pe care a menținut-o.

Prin încheierea din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 230 din 23 aprilie 2019, pronunțată de aceeași instanță, cerere formulată de petenta C. S.A., apreciind că nu fusese invocat anterior argumentul privind limita maximă a despăgubirii decurgând din asigurarea obligatorie de răspundere civilă delictuală, determinată de aplicarea Ordinului Președintelui Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor nr. 3113/2003 (art. 10 alin. (1) lit. b) și art. 23 pct. 5).

Împotriva deciziei nr. 230 din 23 aprilie 2019 au declarat recurs principal pârâții B., C. S.A. și S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. și recurs incident pârâta C. S.A.

Împotriva încheierii din 17 septembrie 2019, a declarat recurs pârâta C. S.A.

Prin decizia nr. 449 din 3 martie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursurile declarate de pârâții B., S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. și C. împotriva deciziei civile nr. 230/2019 din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, precum și recursul declarat de pârâta C. S.A împotriva încheierii de ședință din 17 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2017. A casat în parte decizia, precum și încheierea recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. A menținut în rest dispozițiile din decizia atacată.

Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a reținut, în esență, că sunt fondate criticile privind lipsa motivării sau motivarea contradictorie în legătură cu respingerea unor apărări sau nereținerea unor argumente invocate de părți, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865. Astfel, a constatat că este întemeiată critică referitoare la omisiunea instanței de apel de a analiza detaliat cauzele exoneratoare de răspundere invocate de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. deoarece în considerente, instanța de apel s-a limitat doar la a considera că deși reclamantului i s-a reținut o parte din culpă pentru producerea rezultatului păgubitor, aceasta nu poate fi asimilată forței majore care să excludă răspunderea angajatorului. Or, pârâta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a invocat mai multe cauze de exonerare de răspundere, între care și împrejurarea că reclamantul, fiind angajat cu contract de muncă al acestei pârâte, putea solicita exclusiv atragerea unei răspunderi contractuale derivată din accidentul de muncă, fapt ce excludea ca atare răspunderea civilă delictuală. De asemenea, din motivarea deciziei instanței de apel nu a rezultat care sunt efectele preexistenței unei polițe de asigurare indicată de către pârâtă (seria x nr. x) față de producerea accidentului de muncă.

A mai reținut Înalta Curte că instanța de apel nu a motivat referitor la efectele asupra litigiului de față, a împrejurării că societatea pârâtă S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a suportat costurile asigurării de viață pentru reclamant, ceea ce, în opinia pârâtei, care a invocat această apărare, ar exclude și obligația de plată a unei rente lunare (în cuantum de 1.162 RON), începând cu 25 octombrie 2018 până la încetarea stării de nevoie.

De asemenea, instanța de recurs a apreciat că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât B. privind nemotivarea respingerii susținerilor sale relative la înlăturarea solidarității sale în calitate de șofer asigurat deopotrivă cu societatea de asigurare (pârâta C.). În acest sens, Înalta Curtea a observat că, deși recurentul B. a încadrat în drept criticile sale în art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865, în realitate din argumentele dezvoltate în detalierea acestei critici, se desprinde susținerea în sensul nemotivării acestui aspect, esențial în conturarea soluției finale.

În ceea ce privește susținerea recurentei C. privind lipsa din decizie a motivării aspectului privind limitarea cuantumului despăgubirii în raport cu Ordinul președintelui CSA nr. 3113/2003, a fost considerată întemeiată întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestei chestiuni.

Mai mult, prin încheierea recurată, instanța de apel, în mod nelegal a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei, cu motivarea că nu s-ar fi invocat niciodată pe parcursul litigiului aspectul privind limita maximă a despăgubirii, a reținut instanța supremă, întrucât pârâta C. formulase această apărare prin întâmpinarea depusă în primă instanță la Judecătoria Turda .

Instanța de recurs a apreciat că se impune casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanța de apel urmând a lămuri aspectele privind existența/inexistența cauzelor de răspundere invocate de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., prin raportare la natura juridică a răspunderii civile grefate pe răspunderea civilă contractuală sau pe răspunderea civilă delictuală, cu distincțiile corespunzătoare, a celor privind solidaritatea sau lipsa acestui caracter al obligației în ceea ce privește pe pârâtul B. și societatea de asigurare, dar și în raport cu angajatorul, în funcție de dezlegarea dată susținerilor privind exonerarea acestuia de răspundere, precum și a celor referitoare la limita maximă a despăgubirii în raport cu asiguratorul de răspundere civilă obligatorie.

Raportat la dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. din 1865, instanța de apel avea obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

În ceea ce privește apărarea privind lipsa calității procesuale pasive a BIROULUI ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA (BAAR), succesor al FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, Înalta Curte a constatat că această chestiune nu a făcut obiectul apelurilor împotriva sentinței civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, astfel încât o atare dezlegare (de respingere a cererii introductive ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă) a intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi reanalizată, omisso medio, în recursul declarat împotriva deciziei pronunțate.

Instanța supremă a mai reținut că, în ceea ce privește criticile privind interpretarea greșită a legii sau interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ. din 1865) sub aspectele invocate de fiecare dintre recurenți, acestea urmau a fi avute în vedere la rejudecarea cauzei. Au fost menținute dispozițiile instanței de apel referitoare la respingerea calității procesuale pasive a intimatei-pârâte C., precum și cele privind menținerea dispozițiilor sentinței atacate cu apel, referitoare la lipsa calității procesuale pasive a BIROULUI ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA (BAAR), succesor al FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, la respingerea excepției perimării, a excepției puterii lucrului judecat, a excepției prescripției și a excepției prematurității acțiunii introductive.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 3 iulie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, urmând a face aplicarea dispozițiilor art. 29 coroborate cu art. 30 din Legea nr. 189/2003, a formulat o cerere de informații Autorității Judiciare Germane, prin intermediul Ministerului Justiției din România, prin care a solicitat informații legate de dreptul german, sub aspectul limitelor și condițiilor răspunderii asiguratorului de tip RCA carte verde prin raportare la data producerii accidentului.

Prin decizia civilă nr. 351/2021 din 25 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis cererile de apel formulate de apelanții B. și S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. în contradictoriu cu intimații A. și C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată și extinsă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. și C. S.A. și, pe cale de consecință, a obligat pârâții B., S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. și C. S.A., în solidar, să plătească reclamantului A. suma de 7.703,20 RON cu titlu de venit nerealizat, suma de 1.162 RON cu titlu de rentă lunară începând cu 25 octombrie 2018, suma de 10.199 RON cu titlu de daune materiale și suma de 100.000 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, respectiv a dobânzii legale aferente acestei sume (privind daunele morale), începând cu 10 noiembrie 2005 și până la achitarea integrală a debitului principal. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A obligat intimata C. S.A. să plătească apelantei S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale ocazionate în etapa rejudecării apelului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că, în urma pronunțării deciziei nr. 499 din 3 martie 2020 a Înaltei Curți și casării în parte a deciziei nr. 230 din 23 aprilie 2019, pronunțate de curtea de apel în primul ciclu procesual, s-au menținut dispozițiile instanței de apel referitoare la respingerea calității procesuale pasive a intimatei-pârâte C. S.A., precum și cele privind menținerea dispozițiilor sentinței atacate cu apel referitoare la lipsa calității procesuale pasive a BIROULUI ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA (BAAR), succesor al FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, la respingerea excepției perimării, a excepției puterii de lucru judecat, a excepției prescripției și a excepției prematurității acțiunii introductive.

Față de îndrumările din decizia de casare și de apelul formulat de pârâta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 4 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. x/2005, și împotriva încheierii de ședință din 22 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2017, a reținut că au fost menținute și că sunt legale soluțiile instanțelor de respingere a excepției necompetenței generale a instanțelor române și a excepției autorității de lucru judecat. Față de faptul că accidentul rutier în care au fost implicați la 2 iunie 2004 reclamantul A. și B., cetățeni români, s-a produs pe teritoriul Germaniei, iar ulterior repatrierii sale reclamantul A. a formulat o acțiune la 10 noiembrie 2005 în contradictoriu atât cu persoana considerată culpabilă, cât și cu societatea de asigurare care încheiase polița de asigurare a autovehiculului implicat în accident și asigurat de societatea TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., persoană juridică română, prima instanță a reținut în mod corect competența alternativă între locul producerii faptei și locul domiciliului asiguratului în acord cu prevederile Legii nr. 187/2003 privind competența de jurisdicție, recunoașterea și executarea în România a hotărârilor în materie civilă și comercială pronunțate în statele membre ale Uniunii Europene.

Ca urmare, curtea de apel a considerat că sunt nefondate criticile apelantei S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. privind existența unei contradicții între soluția de a se reține competența generală a instanței raportat la materia asigurărilor, iar ulterior de a respinge acțiunea cu privire la asigurător, persoană juridică română, pe motiv că acesta nu ar răspunde.

Instanța de apel a constatat că sunt nefondate și criticile care vizau existența unei triple identități de părți, obiect și cauză între acțiunea reclamantului din prezentul dosar dedus judecății instanței române și dosarul x în care s-a pronunțat sentința din 28 decembrie 2005 de Tribunalul Landului Heidelberg întrucât sentința civilă a instanței germane nu a dezlegat litigiul pe fond, ci a soluționat o cerere de acordare a ajutorului public judiciar potrivit normelor procesuale germane, respingând cererea ca inadmisibilă.

Având în vedere obligațiile trasate prin decizia din recurs și concluziile puse de părți cu privire la limitele învestirii instanței, curtea a stabilit că limitele rejudecării privesc răspunderea civilă a societății de asigurare, chestiunea solidarității și limitele răspunderii societății de asigurare în apelul declarat de apelantul B., și inadmisibilitatea acțiunii întemeiate pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie și respectiv pentru fapta prepusului versus răspunderea specială patrimonială din dreptul muncii, neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și contractuale raportat la existența unor cauze exoneratoare ale răspunderii, lipsa fundamentului acordării daunelor materiale (inclusiv renta lunară), acordarea unor daune morale excesive, pronunțarea extra petita cu privire la momentul acordării dobânzii legale, precum și antrenarea răspunderii civile a societății de asigurare în baza poliței de asigurare și limitele de răspundere ale acesteia plus chestiunea solidarității, în apelul declarat de apelanta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. A mai stabilit că, în lipsa unor indicații ale instanței supreme, litigiul urma a fi soluționat raportat la temeiurile de drept invocate prin cererea de chemare în judecată (dispozițiile art. 998-999 și 1000 alin. (3) C. civ. din 1864), dar și raportat la apărările pârâtei S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. care a invocat răspunderea pârâtei C. în baza poliței de asigurare CV nr. x din 4 mai 2004 (cu valabilitate până în 4 august 2004) încheiată în baza Regulamentului General de Carte Verde (Recomandarea nr. 5 din 25 ianuarie 1949, adoptată de Subcomitetul de Transport Rutier al Comitetului de Transporturi Interioare din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a ONU), respectiv răspunderea C. în conformitate cu legislația din țara în care s-a produs evenimentul asigurat.

Curtea de apel a apreciat ca nefondată critica apelantei S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. privind inadmisibilitatea acțiunii reclamantului de antrenare a răspunderii civile delictuale a pârâtului B. și respectiv de antrenare a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului a pârâtei S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. deoarece, deși evenimentul rutier produs la 2 iunie 2004 în Germania a fost calificat ca accident de muncă atât de ITM, cât și de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda și cu toate că ambele persoane fizice, reclamantul A. și pârâtul B. erau angajații apelantei S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. la data producerii accidentului, răspunderea patrimonială antrenată în cauză nu era exclusiv o răspundere întemeiată pe dispozițiile dreptului muncii. Instanța de apel a avut în vedere că pârâtul B. a fost condamnat în Germania pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și că reclamantul A. a invocat, în susținerea cererii de chemare în judecată, raportul de muncă al persoanei vinovate, respectiv B., cu titlu de legătură de prepușenie între vinovat și angajator, reținând ca temei de drept la acțiunii introductive atât răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie a pârâtului, conform art. 998-999 C. civ. din 1864, pentru o faptă considerată ilicită atât în sfera dreptului civil cât și în sfera dreptului penal, cât și răspunderea civilă delictuală pentru fapta altuia conform art. 1000 alin. (3) C. civ. din 1864, respectiv răspunderea comitentului, a angajatorului persoanei vinovate, pentru fapta prepusului.

Instanța de apel a apreciat ca nefondată critica apelantei S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. privind neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale și contractuale raportat la existența unor cauze exoneratoare ale răspunderii întrucât, față de situația de fapt reținută de prima instanță și necombătută, a rezultat că, deși reclamantul nu și-a respectat obligațiile de pasager (motiv pentru care tribunalul a reținut o culpă proporțională de 50% în producerea vătămărilor suferite), nu aceasta a fost cauza producerii accidentului. Astfel, fapta reclamantului de a nu fi purtat centura de siguranță și de a fi ținut picioarele pe bordul vehiculului anterior impactului nu putea fi echivalată cu situația de forță majoră. Mai mult decât atât, curtea de apel a avut în vedere și efectele hotărârii instanței penale de condamnare a pârâtului. Au fost înlăturate și apărările prin care apelanta a susținut că nerespectarea de către cei doi prepuși a instrucțiunilor date de apelantă, în calitate de angajator, cu privire la modul de îndeplinire și de împărțire a sarcinilor reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere deoarece nu s-a constatat că instrucțiunile au fost date în scris, din contractele de muncă nu a rezultat menționarea unor obligații specifice, iar din probatoriul administrat nu s-a putut stabili neîndeplinirea corespunzătoare a sarcinilor de serviciu.

A fost considerată nefondată și critica apelantei S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. privind nejustificarea daunelor materiale și excesivitatea daunelor morale întrucât din actele dosarului a rezultat că a existat într-adevăr o poliță de asigurare de sănătate în cuantum de 50.000 euro încheiată de societatea apelantă, poliță în baza căreia s-au achitat cheltuielile de spitalizare din clinica germană, dar că această sumă nu a acoperit și costurile poziționării protezei pe coapsă pentru care ar fi trebuit pacientul să se prezinte la producător și pe cele ale continuării tratamentului în țară, reprezentat de alte intervenții chirurgicale suferite după repatriere. S-a mai reținut că, în urma accidentului, leziunile traumatice pe care le-a suferit intimatul A. în urma accidentului rutier a necesitat 160-170 de zile de îngrijiri medicale, au pus în pericol viața victimei, au condus la instalarea unei infirmități fizice permanente și la instalarea unei incapacități adaptative de 50% (ce reprezintă efortul suplimentar depus în desfășurarea activităților cotidiene) și scăderea capacității de muncă încadrabilă în gradul III de invaliditate și că reclamantul a fost pensionat pe caz de boală din 28 septembrie 2004, fiind încadrat în grad de invaliditate de gradul II, cu o deficiență funcțională accentuată, iar în anul 2015 a fost încadrat în gradul III de invaliditate (la cererea sa pentru că era angajat cu 1/2 normă) deși putea fi încadrat în gradul II de invaliditate. Astfel, curtea de apel a constatat că a fost corectă soluția primei instanțe de a acorda aceste cheltuieli reclamantului având în vedere că acestea au fost necesare restabilirii unei mobilități relative în contextul în care o parte a piciorului drept îi fusese amputat, iar în partea stângă suferise două operații ale șoldului, nefiind dovedite susținerile apelantei cu privire la inutilitatea acestor cheltuieli prin nicio altă probă. De asemenea, în mod corect a apreciat prima instanță că și cheltuielile privind adaptarea autovehiculului reclamantului erau necesare acestuia față de starea sa, iar susținerile apelantei că pe piață existau deja autovehicule echipate nu au niciun suport probator, în contextul în care costul unei adaptări a autovehiculului (de 1.000 RON conform înscrisurilor aflate la filele x verso-479 vol. II al judecătoriei) era cu siguranță mai redus decât costul unui autovehicul echipat.

Curtea de apel a apreciat ca fiind corectă și soluția de a se acorda diferențele de venituri față de pensia de invaliditate și ajutorul de handicap corelat cu salariul calculat la nivelul anului 2004 conform contractului individual de muncă pe care îl avea acesta încheiat, precum și renta lunară calculată la valoarea venitului minim pe economie până la încetarea stării de nevoie, fiind o consecință a restabilirii unei situații prejudiciabile în care reclamantul se afla urmare a accidentului. A reținut că se impune și stabilirea unei despăgubiri în cuantum de 100.000 euro în echivalent RON, ca o reparație justă și echitabilă cu titlu de daune morale, raportat la suferințele suportate de reclamant urmare a producerii accidentului, la prejudiciile estetice și de agrement provocate acestuia, date fiind infirmitate fizică permanentă și capacitate redusă de adaptare, fiindu-i afectată capacitatea de muncă.

S-a mai arătat că prima instanță nu s-a pronunțat extra petita cu privire la dobânda legală aferentă despăgubirii constând în daunele morale acordate, având în vedere că cererea reclamantului de modificare a cererii inițiale, depusă la 20 aprilie 2015 în dosarul Judecătoriei Turda conține acest capăt de cerere, modificarea de acțiune nefiind considerată tardivă de către prima instanță cu raportare la art. 132 C. proc. civ. din 1865.

Cu privire la criticile comune ale apelanților B. și S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. cu privire la răspunderea intimatei C. S.A., chestiunea solidarității răspunderii acestei societăți cu apelanții-pârâți și limitele răspunderii acesteia, curtea de apel a apreciat că sunt fondate în parte. A reținut că între apelanta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. și intimata C. S.A. a fost încheiat contractul de asigurare seria x nr. x din 3 mai 2004, valabil pentru perioada 4 mai 2004- 4 august 2004 . Conform mențiunilor de pe acest contract, asigurarea era facultativă de răspundere civilă auto cu valabilitate numai în afara teritoriului României - "Carte Verde", pentru toate țările membre sistem "Carte Verde", fără a fi stabilită suma asigurată. Întrucât accidentul rutier s-a produs în afara teritoriului României, pe teritoriul Germaniei, răspunderea societății intimate de asigurare nu se antrena în baza dispozițiilor Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România și ale Ordinului CSA nr. 3113/2003, care se aplicau numai pentru accidente produse pe teritoriul României, ci în baza contractului de asigurare tip Carte Verde încheiat de părți și conform condițiilor de asigurare ale acestuia cu raportare la Convenția "Carte Verde" (după cum menționează și art. 18 din condițiile de asigurare ale poliței) și ale Regulamentului General al Consiliului Birourilor în cadrul căruia a fost inclus Acordul Multilateral de Garanție (convenția care reunea toate convențiile birourilor naționale din state membre dar și state terțe), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 31 iulie 2003.

Față de faptul că intimata C. S.A. nu a arătat instanței de apel în ce modalitate a soluționat cazul de despăgubire și nici nu a depus înscrisurile solicitate cu privire la gestionarea producerii accidentului, curtea de apel a aplicat legislația statului german pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul asigurat, cu privire la limitele răspunderii societății de asigurare și solidaritatea răspunderii sale, astfel cum aceasta a reieșit și din înscrisurilor comunicate de Ministerul Federal al Justiție din Germania. S-a apreciat că, în raport de limitele maxime în care societatea de asigurare răspunde conform acestei legislații, despăgubirile acordate reclamantului se încadrau în aceste limite (§4 alin. (2) pct. 1 lit. a) și b) din legea asigurărilor obligatorii), iar răspunderea societății de asigurare era solidară cu cea a deținătorului autovehiculului asigurat și a conducătorului auto conform aceleiași legislații (§115 alin. (1) teza 1 număr 1 și teza 4 din legea contractului de asigurare). S-a reținut că apelanții răspund solidar conform dispozițiilor art. 1003 C. civ. din 1864 cu raportare la art. 998-999 și art. 1000 alin. (3) din același cod coroborat cu art. 108 și 107 din Legea nr. 105/1992, iar pe de altă parte intimata societatea de asigurare răspunde în solidar în baza contractului de asigurare asumat conform prevederilor acestuia, respectiv conform legii pe teritoriul căruia s-a produs accidentul, conform art. 73 din Legea nr. 105/1992.

Împotriva încheierii din 3 iulie 2020 și a deciziei civile nr. 351/2021 din 25 iunie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a declarat recurs pârâtă C., iar pârâții B. și S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 351/2021 din 25 iunie 2021.

Prin recursul formulat, pârâtă C. a solicitat casarea deciziei atacate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că decizia pronunțată a depășit limitele rejudecării, respectiv a încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil, cu nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. din 1865 și ale art. 6 din CEDO, în sensul că a procedat la stabilirea limitelor reînvestirii sale, deși fuseseră stabilite prin decizia de casare a instanței supreme. Mai susține că instanța de apel a încălcat norme de procedură imperative în sensul că a aplicat legea materială germană, deși litigiul fusese până atunci judecat conform legii române, iar Înalta Curte a pus în vedere curții de apel să analizeze/motiveze aspectul privind limitarea cuantumului despăgubirii în raport de Ordinul președintelui CSA nr. 3113/2003, care stipula o limită de 70.000 de RON. Recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel a aplicat, în mod greșit, pentru anumite aspecte legea germană, iar pentru altele legea română. Apreciază că i-a fost încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin faptul că instanța s-a pronunțat cu privire la dreptul material aplicabil direct prin hotărârea din apel, astfel cum a susținut la termenul de judecată de la 3 iulie 2020.

Recurenta-pârâtă C. arată că motivarea curții de apel în ceea ce privește polița de asigurare este contradictorie.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ. din 1865.

Prin cererea de recurs, pârâtul B. a solicitat admiterea căii de atac declarate, modificarea în parte a hotărârii atacate și obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor stabilite de către instanța de fond, cu excluderea solidarității sale și a angajatorului.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac susține că, potrivit dispozițiilor art. 48 - art. 53 din Legea nr. 136/1995, societatea de asigurare este obligată la plata despăgubirilor către persoana vătămată. Arată că în mod greșit s-a reținut obligația de solidaritate între pârâtul B. și pârâta S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L., cu încălcarea prevederilor art. 1041 C. civ. din 1864, întrucât solidaritatea nu se prezumă, ci trebuie expres menționată de lege. Mai arată că temeiul răspunderii este contractul de asigurare încheiat între societatea de asigurare și angajator, astfel că solidaritatea se naște între aceste entități.

Recurentul-pârât și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

Prin recursul formulat, pârâtă S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a solicitat modificarea deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.

Autoarea căii de atac susține că este eronată și motivată contradictoriu soluția instanței de apel cu privire la stabilirea unei solidarități pasive în sarcina recurentei întrucât această solidaritate rezultă din aplicarea în cauză a legii germane, care ar fi fost incidentă numai dacă polița de asigurare ar fi fost încheiată pe teritoriul Germaniei. Aceeași parte consideră că, în lipsa unui element de extraneitate din contractul de asigurare, sunt incidente exclusiv dispozițiile legii române, respectiv art. 969 C. civ. din 1864 și Legea nr. 136/1995, conform art. 103 din Legea nr. 105/1992. Astfel, recurenta apreciază că societatea de asigurare are obligația de a suporta în întregime daunele stabilite, cu atât mai mult cu cât avea cunoștință și de existența unei poliție de asigurare CASCO, ce îi fusese notificată la data producerii accidentului.

În opinia autoarei demersului judiciar, au fost ignorate și prevederile art. 1041 C. civ. din 1864, conform cărora solidaritatea pasivă trebuie menționată expres de lege.

Se invocă și soluționarea greșită a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, autoarea căii de atac susținând că, în temeiul art. 41 din Legea nr. 136/1995, forma în vigoare la 2 iunie 2004, data producerii accidentului, coroborat cu art. 107 din Legea nr. 105/1992, asigurătorul este obligat să suporte și toate cheltuielile de judecată efectuate, solicitate și dovedite de asigurat în cursul procesului civil. În opinia părții, față de faptul că instanța de apel a reținut numai culpa societății de asigurare, aceasta trebuie să fie obligată la plata sumei de 48.802,2 RON.

Recurenta-pârâtă și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâții B., S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. și C., ca nefondate.

BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate în cauză, ca nefondate, în măsura în care acestea privesc calitatea procesuală pasivă a BAAR.

Prin întâmpinare depusă, recurenta-pârâtă S.C. TRANSILVANIA ACȚIUNE IMPORT EXPORT S.R.L. a solicitat respingerea recursului declarat de C., cu cheltuieli de judecată.

Preliminar, se constată că prin decizia de casare nr. 499 din 3 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au menținut dispozițiile sentinței civile nr. 1687 din 25 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, vizând lipsa calității procesuale pasive a BIROULUI ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA - B.A.A.R., succesor al FONDULUI DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII (F.P.V.S.), astfel că această dezlegare a intrat în puterea lucrului judecat, neputând fi reanalizată.

Examinând hotărârile recurate, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate Înalta Curte constată că recursul declarat