ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2157/2022

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2018, pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu pârâta S.C. B. S.A. și intervenientul forțat C., obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 60.000 euro și a daunelor materiale de 3.411,01 RON, a penalităților de întârziere de 0,2%, calculate începând cu data de 14.07.2018 și până la executarea efectivă a obligației de plată, a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 81/2021 din 08.02.2021 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2018 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. și intervenientul forțat C. și, pe cale de consecință:

A fost obligată pârâta B. S.A la plata în favoarea reclamantei A. a daunelor morale în cuantum de 40.000 de Euro, echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, a daunelor materiale în cuantum de 3.411,01 RON și a penalităților de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere la sumele cuvenite reclamantei cu titlu de daune morale și materiale, calculate începând cu data de 14.07.2018.

A fost obligată pârâta B. S.A. la plata în favoarea reclamantei A. a sumei de 3.491,88 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale reprezentate de onorariu avocațial, taxă expertiză, onorariu evaluare psihologică și consultație ortopedică.

Împotriva sentinței civile nr. 81/2021 din 08 februarie 2021 a Tribunalului Cluj au declarat apel reclamanta A. și pârâta B. S.A..

Prin decizia nr. 151/R/2021 din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a fost admis în parte apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 81/F din 08.02.2021 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. x/2018, schimbată în parte în sensul reducerii cuantumului daunelor morale cuvenite reclamantei de la suma de 40.000 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății, la suma de 20.000 Euro, în echivalent în RON la cursul BNR din ziua efectuării plății.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de penalități de 0,2% pe zi de întârziere aferente daunelor materiale și morale cuvenite acesteia începând cu data de 14.07.2018.

A fost obligată pârâta la plata de penalități de 0,2% pe zi de întârziere aferente daunelor materiale și morale cuvenite reclamantei începând cu a 11- a zi calculată de la data rămânerii definitivă a hotărârii pronunțate în cauză.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.722,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond.

A fost menținută în rest sentința atacată în privința dispozițiilor care nu contravin deciziei pronunțate în apel.

A fost respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe.

A fost obligată reclamanta A. să plătească pârâtei B. S.A suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva deciziei nr. 151/R din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A., criticând soluția pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs s-au formulat, în esență, următoarele critici:

Motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că instanța de apel a dat o hotărâre prin care s-au încălcat dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, care prevăd că daunele morale se stabilesc "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

Susține recurenta că instanța de apel a redus cuantumul daunelor morale stabilite de instanța de fond de la 40.000 euro la 20.000 euro fără să se raporteze și la jurisprudenta în materie; nu a stabilit daunele morale în conformitate cu jurisprudența din România în situații similare, comparabile.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia recurată, nu s-a raportat atunci când a cuantificat daunele morale la jurisprudenta revelată de reclamantă în apel și nu a analizat dacă aceasta vizează situații similare, comparabile cu cea din speță, spre a putea fi avută în vedere în determinarea cuantumului daunelor morale.

Invocă practica instanței supreme în cauze similare.

Susține că recurenta-reclamantă, în vârstă de 64 de ani la data producerii accidentului, pe lângă numărul zilelor de îngrijiri medico-legale și punerea în primejdie a vieții, a suferit nenumărate alte prejudicii, inclusiv de agrement psihologic, nu numai prejudiciul corporal.

Gradul de incapacitate adaptativă de 15%, relevat de expertiza medico-legală efectuată în speță reflectă dificultățile recurentei reclamantei de a realiza anumite activități sau faptul că ea trebuie să depună eforturi suplimentare pentru a le duce la bun sfârșit în condițiile în care membrul inferior stâng a fost scurtat cu 2 cm.

Al doilea motiv de nelegalitate circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că instanța de apel a dat o hotărâre prin care s-au încălcat dispozițiile art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 cu privire la penalitățile de întârziere.

De asemenea, în mod greșit instanța de apel a aplicat dispozițiile art. 37 alin. (4) teza a 11-a, stabilind că penalitățile de întârziere s-ar datora doar începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauză.

Cu privire la susținerea instanței de apel că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 37 alin. (4) din Norma sus-menționată, în sensul că numai după trecerea a 10 zile de la comunicarea unei hotărâri judecătorești definitive asigurătorul poate fi penalizat, consideră că aceasta este greșită, întrucât recurenta-reclamantă s-a adresat pârâtei asigurător printr-o cerere de despăgubire, dar aceasta nu a soluționat cererea de despăgubire în sensul dispozițiilor art. 37 alin. (1) lit. a) din Normă, astfel încât prezentul litigiu se datorează culpei exclusive a intimatei-pârâte.

Termenul de 10 zile de la care ar curge penalitățile, prevăzut de art. 37 alin. (3)-(4) din Norma ASF nr. 23/2014 și avut în vedere de instanța de apel, în mod nelegal, ar fi fost incident în cauză numai dacă recurenta-reclamantă s-ar fi adresat pentru plata despăgubirilor direct și exclusiv instanței de judecată sau asigurătorul și-ar fi îndeplinit obligația de a face o ofertă de despăgubire justificată, motivată, în termenul imperativ de 3 luni.

Cădea în sarcina asigurătorului să motiveze, să justifice suma de 50.000 RON propusă recurentei reclamante cu titlu de despăgubiri prin Oferta de despăgubire, în sensul de a aduce un minim de argumente și indicii din care să rezulte că suma la care s-a oprit reprezintă o evaluare corectă a despăgubirilor cu titlu de compensație a prejudiciului moral suferit și, totodată, să arate persoanei prejudiciate cât anume din suma propusă reprezintă daune morale și cât daune materiale; oferta de despăgubire formulată în data de 17.04.2018 nu poate fi considerată o ofertă valabilă în sensul art. 37 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014, astfel încât de la data de 14.07.2018 se aplică penalizarea de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, calculată asupra daunelor materiale și morale cuvenite recurentei reclamante. În același sens sunt și considerentele general obligatorii ale Deciziei nr. 86/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Solicită instanței de recurs să constate că neîndeplinirea obligațiilor contractuale ale asigurătorului atrage răspunderea sa civilă contractuală, materializată prin obligația acesteia de a repara prejudiciul cauzat persoanei prejudiciate în accidentul rutier prin neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor născute din contractul de asigurare. In speța de față ne aflăm în prezența unei executări necorespunzătoare a obligațiilor asigurătorului în sensul că intimata nu a făcut o ofertă de despăgubire justificată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Intimata B. S.A. și intimatul C. nu au depus întâmpinări la dosarul cauzei.

La data de 7 noiembrie 2022, intimata B. S.A. a depus note de ședință, prin care solicită să se constate nulitatea primului motiv de recurs, întrucât acesta nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se, de fapt, motive de netemeinicie ale deciziei recurate. De asemenea, a indicat că penalitățile au fost calculate în mod correct de către instanța de apel.

Prin încheierea din 7 iunie 2022, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 151/R din 10 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția I civilă.

A fost fixat termen de judecată la 8 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin primul motiv de recurs invocat de recurenta-reclamantă, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susține faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre prin care s-au încălcat dispozițiile art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014, care prevăd că daunele morale se stabilesc "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În esență, arată aceasta că instanța de apel a redus cuantumul daunelor morale stabilite de instanța de fond de la 40.000 euro la 20.000 euro fără să se raporteze și la jurisprudența în materie.

Înalta Curte reține că, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, reduse de instanța de la apel de la 40.000 euro la 20.000 euro, acesta a fost stabilit în raport de criterii obiective, reprezentate de înscrisuri, martori și expertiza medico-legală. De asemenea, la stabilirea acestui cuantum al despăgubirilor cuvenite, instanța de apel a avut în vedere vârsta reclamantei la data producerii accidentului, 65 ani, traumatismele cauzate în momentul producerii accidentului care i-au pus în pericol viața, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală depus la dosar, intervențiile chirurgicale la care a fost supusă reclamanta după producerea accidentului, perioada de timp în care aceasta a fost imobilizată la pat după accident, numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, 95 - 100 zile, faptul că în prezent, reclamanta se deplasează cu dificultate, în baston, că ulterior producerii accidentului aceasta a rămas cu o incapacitate adaptativă de 15%, precum și cu o scurtare a membrului stâng cu 2 cm, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză.

Înalta Curte arată că aceste criterii au caracter orientativ și asupra lor apreciază judecătorul de la caz la caz, fără ca instanța de judecată să fie ținută să acorde același cuantum al despăgubirilor, pentru situații de fapt similare, așa cum greșit susține recurenta.

În mod corect a mai subliniat instanța de apel că suma de 20.000 euro cu titlu de daune morale reprezintă o reparație echitabilă și proporțională cu prejudiciul a cărei reparare s-a solicitat în cauză, relevând că din concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză rezultă că urmare a accidentului rutier reclamanta nu a rămas cu o deficiență funcțională și nu îi este afectată capacitatea de muncă, incapacitatea adaptativă de 15% stabilită în cazul acesteia fiind una scăzută, conform anexei la H.G. nr. 155/2011 o incapacitate adaptativă cuprinsă între 0 -19% exprimând limitele largi ale normalului.

În egală măsură, se reține că atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație precum și consecințele negative pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri, și respectiv pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora, iar în cauză stabilirea cuantumului de instanțele fondului a fost realizată prin raportare la toate aceste elemente.

Pe cale de consecință, având în vedere că nu se identifică niciun viciu de nelegalitate al deciziei din perspectiva criticilor expuse în cadrul acestui motiv de recurs, încadrabil în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge, ca nefondat.

Prin al doilea motiv de recurs, motiv de nelegalitate circumscris art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a dat o hotărâre prin care s-au încălcat dispozițiile art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 cu privire la penalitățile de întârziere.

În analiza acestui motiv de recurs, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule:

"(1) În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat:

a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;

b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire."

Art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede că"Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 37 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată, care se plătește de asigurător."

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că termenul prevăzut de art. 37 alin. (1) de 3 luni de la avizarea procedurii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat este un termen pus la dispoziția asiguratorului RCA înăuntrul căruia acesta este ținut de obligația de a răspunde persoanei notificatoare, iar nu în mod necesar de obligația de a-i rezolva pozitiv cererea de despăgubiri.

Potrivit conținutului normei în discuție, în termenul menționat, asiguratorul RCA este obligat fie să răspundă cererii părții solicitante prin formularea unei oferte de despăgubire justificată, în scris, transmisă cu confirmare de primire (dacă se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat), fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire.

Or, cercetând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține că, în cauză, intimata și-a îndeplinit în termen obligațiile prevăzute de art. 37 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014, în sensul că a formulat în scris reclamantei o ofertă de despăgubire justificată, în cuantum de 50.000 RON pentru acoperirea integrală a daunelor morale și materiale solicitate la data de 17 aprilie 2018.

Prin această ofertă, așa cum corect subliniază instanța de apel, pârâta nu a diminuat nejustificat despăgubirea cuvenită reclamantei. Aceasta întrucât, deși instanța a apreciat că recurentei i se cuvine o sumă mai mare decât cea oferită de asigurător, la stabilirea cuantumului de către instanță s-au avut în vedere și alte împrejurări dovedite doar în cursul procesului, rezultate prin probatoriul administrat în cauză.

Reținând că pârâta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 37 din Norma ASF nr. 23/2014, iar recurenta reclamantă a refuzat oferta de despăgubire făcută de asigurător, s-a apreciat corect că intimata pârâtă nu poate fi obligată la plata penalităților de întârziere prevăzute de art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 începând cu data de 17.04.2018, ci din a 11-a zi de la data primirii de către asigurător a deciziei de acordare a despăgubirilor, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) și (5) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Pe cale de consecință, urmează a fi înlăturat și acest motiv de recurs, ca nefondat.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de criticile formulate și că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 151/R din 10 iunie 2021 a Curții de Apel Cluj – secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2022.