ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 499/2020

Ședința publică din data de 3 martie 2020

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda la data de 10.11.2005, sub nr. x/2005 (222/328/2005), reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L. obligarea acestora, în solidar, la plata despăgubirilor materiale, respectiv a diferenței dintre salariul net și diurna de care ar fi beneficiat dacă nu avea accidentul și pensia de boală cumulată cu ajutorul social de handicapat, respectiv o diferență de 1.526,40 RON, de la data producerii accidentului, 02.06.2004, până la eventuala modificare a stării sanitare, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței până la data plății, a sumei de 700 RON, reprezentând costul transporturilor efectuate de la Turda la Cluj-Napoca pentru a se prezenta la medic în vederea efectuării tratamentului obligatoriu, a sumei de 800 RON reprezentând costul medicamentației, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței la data plății, obligarea pârâților la o rentă lunară în sumă de 500 euro sau echivalentul în RON la data plății, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței până la data plății, la plata sumei de 300.000 RON, reprezentând daune morale, cu dobânzile legale de la rămânerea definitivă a sentinței până la data plății, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că la data de 31.05.2004, fiind angajat șofer la pârâtă, l-a însoțit pe colegul său, pârâtul B., într-o cursă externă de transport marfă pe ruta România - Franța, cu autocamionul marca x, număr de înmatriculare x, și remorca cu număr de înmatriculare x, deoarece acesta avea probleme cu vederea. În data de 02.06.2004, ca urmare a culpei pârâtului, s-a produs accidentul de circulație grav, în urma căruia reclamantul a suferit vătămări, fiind transportat cu elicopterul la Clinica de Urgență Ludwigshafen, unde a fost supus mai multor intervenții chirurgicale soldate cu amputarea piciorului drept deasupra genunchiului. Toate acele leziuni rezultă din Decizia de amendare a Judecătoriei Sinsheim din data de 07.12.2004 și din referatul Clinicii de Urgență Ludwigshafen, unde a fost internat până în data de 01.08.2004.

În urma accidentului, reclamantul a fost pensionat la data de 28.09.2004 în gradul 2 de invaliditate, având o pensie de 162 RON și un ajutor social de handicapat de 45 RON. Acesta a suferit prejudiciul material și moral cauzat din vina pârâtului, în calitate de prepus al pârâtei, iar obligația de reparare integrală a prejudiciului cauzat revine acestora în solidar. Reclamantul nu a solicitat costul despăgubirilor ce au fost achitate până la momentul introducerii acțiunii, dar costurile viitoare urmează să fie suportate de pârâți.

Cu privire la despăgubirile materiale, a arătat că le dovedește cu deciziile de pensionare, cu mențiunea că pentru perioada internării nu a primit concediu medical sub formă de bani, ci a fost plătit cu același salariu, mai puțin diurna. Cu privire la renta lunară, a arătat că este justificată, atât timp cât avea vârsta de 27 ani, și urmare a pierderii piciorului a fost obligat să depună un efort suplimentar pentru toate activitățile pe care le va desfășura, până la sfârșitul vieții, având nevoie și pentru viitor de multiple intervenții chirurgicale.

În drept, au fost invocate prevederile art. 998, art. 999, art. 1000 alin. (3) C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1149/19.05.2016, pronunțată de Judecătoria Turda, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D., invocată de aceasta prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a fost admisă în parte cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L. și B., au fost obligați pârâții, în solidar, să plăteasca reclamantului suma de 78.507 RON, reprezentând venitul nerealizat de către reclamant, de la data producerii accidentului, până la momentul pronunțării sentinței, suma de 10.199 RON, cu titlu de daune materiale, suma de 50.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, respectiv a dobânzii legale aferente acelei sume, începând cu data înregistrării acțiunii (10 noiembrie 2005), până la momentul achitării sumei. Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamant a unei rente lunare de 100 euro, începând cu data rămânerii definitive a sentinței. A fost obligat reclamantul la plata către pârâta S.C. C. S.R.L. a sumei de 5.536 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli traducere.

Prin încheierea civilă pronunțată în ședința publică din data de 9 iunie 2016, s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petenta S.C. C. S.R.L. și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinței civile nr. 1149/19.05.2016, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. x/2005, în ceea ce privește calea de atac, urmând a se reține "cu drept de apel", iar nu "cu drept de recurs".

Împotriva sentinței civile nr. 1149/19.05.2016, pronunțată de Judecătoria Turda în dosar nr. x/2005 au declarat apel pârâta S.C. C. S.R.L., reclamantul A. și pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 79/A/2017 pronunțată de către Tribunalul Specializat Cluj la data de 16 ianuarie 2017 în dosar nr. x/2005, s-au admis apelurile declarate de apelanții C. S.R.L. și B. în contradictoriu cu intimații A., D. S.A. și FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII împotriva sentinței civile nr. 1146/19.05.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Turda, pe care a anulat-o și a reținut cauza spre soluționare în primă instanță.

Totodată, s-a respins ca rămas fără obiect apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 1146/19.05.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2005 al Judecătoriei Turda.

Pentru a dispune în acest sens s-a reținut faptul că judecătoria a încălcat normele de competență materială care stabileau cu caracter imperativ faptul că tribunalele sunt instanțele competente să soluționeze în primă instanță acele litigii a căror valoare depășește suma de 100.000 RON, dispoziții prevăzute de art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. în forma în vigoare la data de 10.11.2005

În urma anulării sentinței pronunțate de Judecătoria Turda și reținerii acesteia pentru judecată în primă instanță, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj ca și cauză directă, la data de 15 septembrie 2017, sub număr dosar x/2017

Prin încheierea de ședință din data de 2 noiembrie 2017, instanța a dispus citarea în cauză a Biroului Asigurătorilor Auto din România în locul pârâtului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a Biroului Asigurătorilor Auto din România reținând dispozițiile art. 39 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, conform cărora s-a stabilit faptul că începând cu data intrării în vigoare a legii menționate, BAAR va prelua întregul patrimoniu al Fondului de Protecție a Victimelor Străzii și se va reorganiza în conformitate cu dispozițiile legii amintite, precum și incidența prevederilor alin. (6) al art. 39 care statuează asupra faptului că, de la data preluării patrimoniului de către B.A.A.R., Fondul de Protecție a Victimelor Străzii se va dizolva.

Prin încheierea civilă pronunțată la data de 7 decembrie 2017, s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj de soluționare a cererii formulate și precizate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.A. fostă S.C. D. S.A. și BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTOTURISMUL DIN ROMÂNIA inițial FONDUL DE PROTECȚIE AL VICTIMELOR STRĂZII, excepție invocată de reclamant.

Prin sentința civilă nr. 1687 din 25.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins excepția puterii de lucru judecat și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta S.C. C. S.R.L., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D., invocată pârâtă și, pe cale de consecință, s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. x/1991, CUI x, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

De asemenea, s-a respins, ca fiind rămasă fără obiect, excepția perimării acțiunii și puterii de lucru judecat invocate de pârâta S.C. D. S.A., s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA fost FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, invocată pârâtă și, pe cale de consecință, s-a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA fost FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a respins ca fiind rămasă fără obiect excepția prescripției și excepția prematurității acțiunii invocate de pârâtul BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA fost FONDUL DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, s-a admis, în parte, cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L., și B. și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 187,2 RON, reprezentând venitul nerealizat de către reclamant, de la data producerii accidentului, până la momentul pronunțării sentinței și o rentă lunară în cuantum de 1.162 RON începând cu data pronunțării sentinței, fiind obligați pârâții în solidar la plata către reclamant a sumei de 10.199 RON, cu titlu de daune materiale.

S-au respins, ca nefondate, restul pretențiilor materiale formulate de reclamant în contradictoriu cu pârâții și cererea având ca obiect obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente rentei lunare solicitate, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la data plății, au fost obligați pârâții S.C. C. S.R.L. și B., în solidar, la plata către reclamant a sumei de 100.000 euro, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, respectiv a dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, 10 noiembrie 2005, și până la data achitării integrale a debitului principal, au fost obligați pârâții C. S.R.L. și B., în solidar, să-i achite reclamantului suma de 187 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și obligă reclamantul la plata către pârâta S.C. C. S.R.L. a sumei de 12.969 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dispune compensarea până la cuntumul sumei mai mici și obligă reclamantul la plata diferenței în cuantum de 127.82 RON cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu pronunțată de tribunal la data de 11 ianuarie 2019, s-a admis sesizarea din oficiu referitoare la îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul dispozitivul sentinței civile nr. 1687/25.10.2018 pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr. x/2017, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței, în cuprinsul alin. (9), în sensul obligării pârâților în solidar la plata către reclamant a sumei în cuantum de 7.703,20 RON cu titlu de venit nerealizat de către reclamant, de la data producerii accidentului până la momentul pronunțării sentinței și nu "a sumei de 187,2 RON reprezentând venit nerealizat de către reclamant, de la data producerii accidentului, până la momentul pronunțării sentinței"…cum din eroare s-a menționat.

S-a dispus efectuarea cuvenitelor rectificări în ambele exemplare ale sentinței.

Analizând pretențiile deduse judecății, formulate și precizate de către reclamant, cu luarea în considerarea a pozițiilor procesuale exprimate de pârâte, ținând cont de ansamblul probatoriul administrat în cauză, după reținerea cauzei spre competentă judecată în prima instanță de către Tribunalul Specializat Cluj, instanța a analizat cu prioritate excepția puterii pozitive de lucru judecat invocată de către pârâta S.C. C. S.R.L. prin raportare la susținerile acesteia conform cărora în cuprinsul dosarului 7 O 243/05 a Tribunalului Landului Heidelberg instanța a stabilit faptul că litigiul dintre reclamant și pârâtă este unul specific dreptului muncii, astfel încât solicitarea reclamantului de a obține despăgubiri pe temei delictual a fost respinsă ca inadmisibilă.

Tribunalul a considerat însă că hotărârea pronunțată de instanța germană a fost una care avea ca obiect acordarea unor sume echivalente a ceea ce în legislația noastră națională reprezintă ajutor public judiciar, și că o analiză efectuată într-o astfel de cerere nu poate avea autoritate de lucru judecat față de solicitarea formulată de reclamant adresată instanței române pe temeiul răspunderii civile delictuale, remediu apreciat de instanță ca fiind admisibil.

Analizând cererea prin raportare la dispozițiile legale invocate, tribunalul a reținut faptul că pretențiile reclamantului au ca temei răspunderea civilă delictuală, împrejurare față de care, în sarcina acestuia dispozițiile art. 998 și 999 din C. civ. reglementau obligația îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii, respectiv existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și existența vinovăției dau culpei persoanei față de acre se pretinde repararea prejudiciului suferit.

S-a menționat în analiza condițiilor ce se impun a fi întrunite cumulativ faptul că prin decizia de amendare pronunțată de Judecătoria Sinsheim a fost stabilită vinovăția pârâtului B. de către o instanță penală, vinovăția acestuia constând în nerespectarea unei distanțe suficiente de siguranță între autovehicule, neadaptarea vitezei la condițiile de trafic, fără însă a se putea reține în exclusivitate în cauză culpa pârâtului în producerea accidentului, în opinia tribunalului reclamantul având o culpă proprie, constând în aceea că nu purta centura de siguranță la momentul producerii accidentului.

Pentru a stabili în acest sens și pentru a se reține existența culpei comune, tribunalul a avut în vedere faptul că pârâtul B., implicat în calitate de conducător autoturismul în același accident de circulație din data de 2 iunie 2004, purtând centura de siguranță, nu a suferit nici un fel de leziuni fizice în urma impactului cu remorca autocamionului aflat în fața sa.

Din cuprinsul înscrisurilor comunicate instanței de către autoritățile germane, respectiv a deciziei de amendare, rezultă faptul că reclamantul a trecut prin parbrizul din față al autovehiculului în care se afla, fiind situat în cabina acestuia, în partea dreaptă a conducătorului autoturismul. Fracturile și leziunile pe care le-a suferit reclamantul confirmă împrejurarea că acesta a părăsit cabina în care se afla, fapt confirmat și de către pârâtul B. care în cuprinsul interogatoriului administrat de către instanța specializată a susținut că reclamantul ar fi încercat să părăsească cabina la momentul producerii accidentului, pentru a se salva. Pârâtul a mai arătat că la momentul impactului, reclamantul se afla cu picioarele pe bordul camionului și că, în urma impactului, l-a găsit pe reclamant în partea laterală cu axa a doua a remorcii autocamionului pe care-l conducea, pârâtul fiind cel care l-a ridicat pe reclamant și l-a dus în fața autovehiculului, unde a fost găsit de organele de poliție.

Față de data la care s-a produs accidentul, deși instanța a solicitat autorităților competente, respectiv Judecătoriei Sinsheim și Parchetului de pe lângă Tribunalul Heindelberg comunicarea tuturor înscrisurilor întocmite cu ocazia cercetării la fața locului, inclusiv a fotografiilor efectuate cu acea ocazie, a măsurătorilor făcute de către organele de poliție și a expertizelor efectuate în dosar, acte a căror existență rezulta din mențiunile efectuate în cuprinsul ordonanței penale emise de Judecătoria de Primă Instanță Sinsheim, din dosarul instanței specializate, comunicarea acestor înscrisuri absolut apreciate ca fiind necesare pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului nu a fost posibilă întrucât acestea nu mai existau în materialitatea lor, autoritățile germane comunicând faptul că sunt în imposibilitate de a le remite instanței întrucât în cauză dosarul penal a fost deja parțial distrus, fiind comunicate instanței doar înscrisurile care mai existau.

Pe cale de consecință, deși inițial pârâta S.C. C. S.R.L. a solicitat administrarea de către instanță a probei constând în efectuarea unui raport de expertiză tehnică pentru a se stabili dinamica producerii accidentului și a împrejurării dacă reclamantul purta sau nu centura de siguranță, față de împrejurarea că acesta a arătat că nu își mai amintește aspecte legate de acest fapt, partea pârâtă a revenit asupra cererii în probațiune, în condițiile în care nu exista posibilitatea de a se pune la dispoziția expertului înscrisurile încheiate de autoritățile germane cu ocazia accidentului.

Cu toate acestea, tribunalul a apreciat faptul că este certă împrejurarea că reclamantul se afla în afara cabinei autovehiculului condus de pârât, după momentul impactului cu autovehiculul ce rula în fața sa, fapt care demonstrează lipsa purtării centurii, cu atât mai mult cu cât, din decizia de amendare emisă de Judecătoria Sinsheim a rezultat faptul că reclamantul a fost proiectat prin parbriz, vătămările corporale suferite fiind rezultatul acestuia fapt.

Nu s-a reținut starea de fapt afirmată de către pârâtul B. conform căreia reclamantul ar fi încercat, la momentul impactului, să părăsească cabina autovehiculului în care se afla, în condițiile în care nu există nicio dovadă în acest sens, acestea susțineri intrând în contradicție cu mențiunile făcute de către instanța germană în cuprinsul hotărârii penale în baza căruia a fost sancționat pârâtul cu o amendă penală.

Tribunalul a considerat, în aceste condiții în care culpa nu a fost posibil să fie determinată printr-un raport de expertiză tehnică de specialitate, că se impune a fi reținută culpa comună în proporție de 50% atât în sarcina pârâtului B., cât și în sarcina reclamantului A., culpa reclamantului rezultând dintr-o analiză comparativă a situației pârâtului B. care, purtând centura de siguranță nu a suferit niciun fel de vătămări, față de cea a reclamantului care a fost proiectat pe geam și a suferit grave leziuni corporale care în final au condus și la o stare de infirmitate permanentă, confirmată și de concluziile raportului de expertiză medico-legală, probă dispusă de instanța specializată în urma solicitării formulate de pârâta S.C. C. S.R.L.

Tribunalul a reținut faptul că s-a dovedit raportul de cauzalitzate între starea de infirmitate a reclamantului în urma amputării coapsei drepte la 1/3 și accidentul produs la data de 2 iunie 2004, în condițiile în care tribunalul apreciază că se impune și reținerea unei culpe comune imputată atât reclamantului, cât și pârâtului, în proporție de 50%, având consecințele mai sus menționate. Nu a putut fi reținută în mod exclusiv culpa reclamantului în produicerea accidentului, în condițiile în care s-a stabilit printr-o hotărâre penală pronunțată de autoritățile germane, hotărâre neatacată de către pârât, faptul că acesta se face vinovat de vătămarea corporală a reclamantului, ca urmare a nerespectării reglementărilor specifice pe drumurile publice confor legislației germane, neadaptarea vitezi la condițiile de trafic și a distanței minime obligatorii față de autovehiculul care circula în față.

În ceea ce privește vinovăția, tribunalul a reținut și faptul că, în sarcina pârâtului B. se impune a fi reținută sub forma culpei, fără prevedere, în condițiile în care, în calitate de conducător autoturismul trebuia și putea să prevadă faptul că conduita sa la volanul autovehiculului era de natură să genereze un accident rutier cu consecințe directe asupra stării de sănătate a reclamantului, în condițiile în care circula cu o viteză neadaptată la trafic și cu nerespectarea unei distanțe corespunzătoare față de autovehiculul aflat în fața sa.

În ceea ce privește prejudiciul, s-a apreciat că acesta a rezultat în mod neechivoc din cuprinsul raportului de expeetiză, precum și din cuprinsul tuturor actelor medicale eliberate de autoritățile germane, precum și a celor eliberate de autoritățile medicale din țară, în urma repatrierii reclamantului ce a avut loc la data de 31 august 2004.

Tribunalul a considerat că răspunderea contractuală revenea pârâtei, în baza contractului de muncă încheiat cu reclamantul, doar în condițiile în care prejudiciile materiale suferite de acesta erau rezultatul culpei angajatorului or, în cazul în sepță, nu s-a imputat angajatorului o astfel de culpă și, în concret, din starea de fapt, a rezultat faptul că prejudiciile materiale și vătămările corporale suferite de reclamant s-au datorat faptei prepusului, cu care de altfel, partea avea un raport de muncă rezultat din încheierea contractului individual de muncă x/11.03.2004.

S-a apreciat că, în cauză, a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale, implicit dovada culpei prepusului, comitentul urmând a fi obligat să răspundă, în temeiul dispozițiilor art. 1000 alin. (3) din vechiul C. civ. în condițile în care există o fapta ilicită săvârșită de către prepus din culpă. Din analiza textului prevăzut de art. 1000 alin. (3) C. civ., a rezultat raportul de prepușenie în condițiile în care pârâtul B. era angajat al pârâtei S.C. C. S.R.L., fiind dovedită și săvârșirea faptei ilicite și prejudiciabile de către prepus, în cadrul funcțiilor încredințate de promitent, nefiind contestat de către pârâtă faptul că ambii conducători auto au fost trimiși pentru efectuarea unui transport internațional, în condițiile în care reclamantul se afla în perioada de probă.

Instanța a considerat că, în condițiile în care comitentul ar fi stabilit în mod neechivoc respectarea de către reclamantul și de către pârât, în calitate de conducători autoturismul, a unui anumit program strict ce impunea conducerea autovehiculului pe anumite intervale de timp și pe un anumit teritoriu, era necesară prezentarea unor înscrisuri comunicate celor 2 conducători auto, împrejurare care nu a fost dovedită în cauză, pe de o parte. Pe de altă parte, tribunalul a considerat esențial a se menționa faptul că prepusul nu a săvârșit fapta prejudiciabilă, acționând în propriul său inetres, ori cu prilejul desfășurării unei activități ce nu se încadrează în funcția ce i s-a încredințat prin depășirea atribuțiilor conferite sau printr-o exercitare abuzivă.

Instanța a considerat că reclamantul era îndreptățit să formuleze o acțiune întemeiată pe temeiul răspunderii civile delictuale împotriva acelei persoane în sarcina căreia se poate reține culpa directă în producerea prejudiciului suferit și că răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este admisibilă în cauză în condițiile prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ., fiind dovedită îndeplinirea cumulativă a condițiilor în baza cărora poate fi antrenată răspunderea conform art. 998 și 999 din C. civ.

Raportat la aceste considerente excepția inadmisibilității acțiunii formulată de pârâta S.C. C. S.R.L. s-a impus a fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește prejudiciul, s-a menționat faptul că reclamantul a solicitat prin cererea formulată și precizată ulterior, la data de 13 decembrie 2012, sub aspectul cuantumului daunelor solicitate, obligarea pârâților în solidar, la plata daunelor materiale în cuantum de 20.398,2 RON, reprezentând contravaloarea unor cheltuieli ocazionate, dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, anexate cererii de chemare în judecată, pretenții pe care tribunalul le-a apreciat ca fiind fondate, fiind consecința directă a accidentului suferit de către reclamant, sumele reprezentând plăți efectuate de către reclamant la instituțiile medicale la care s-a prezentat în vederea efectuării unor intervenții și controale de specialitate, contravaloarea achiziționării unor proteze pe care a suportat-o după întoarcerea în țară, cu mențiunea că contravaloarea primei proteze a fost suportată de către pârâta S.C. C. S.R.L., fapt dovedit atât de înscrisuri, cât și prin declarațiile martorilor audiați, fapt necontestat de către reclamant.

În cuprinsul acestui cuantum al despăgubirilor se include și o adaptare a comenzilor autovehiculului achiziționat de reclamant pentru a-i da posibilitatea să se deplaseze, în condițiile în care acesta prezintă amputarea femurului piciorului drept, precum și contravaloarea în sumă modică a unor deplasări efectuate de reclamant pentru schimbarea protezei la Oradea și pentru controale lunare care i-au fost recomandate, față de leziunile suferite în urma accidentului.

Reținând însă culpa comună a reclamantului și a pârâtului în producerea prejudiciului, tribunalul a admis doar în parte, pentru suma de 10.199,10 RON, solicitarea reclamantului de obligare a celor doi pârâți, în solidar, la plata daunelor materiale.

Cu privire la obligarea celor două părți la plata prejudiciului material, constând în diferența dintre salariul net - diurnă, pe care l-ar fi realizat și pensia de boală la care se adaugă ajutorul social de handicap, începâțnd cu data producerii accidentului, 2 iunie 2004 și până la eventuala modificare a stării de sănătate. S-a arătat că nu există nicio certitudine asupra faptului că, pentru perioada solicitată, respectiv de la data producerii accidentului rutier și până la momentul formulării precizării de acțiune, reclamantul ar fi beneficiat de plata unei sume cu titlu de diurnă lunară care să justifice includerea acesteia, în cuantumul solicitat, în componența salariu net pe care reclamantul l-ar fi realizat și prin raporate la care să se stabilească diferența cunvenită reclamantului, prin deducerea sumelor reprezentând ajutorul social și pensia de handicap de care a beneficiat de la momentul producerii accidentului în care a fost implicat.

Drept urmare, Tribunalul a luat în considerare la stabirirea venitului net nerealizat de către reclamant doar ajutorul social de handicap la care se va adăuga cuantumul pensiei de boală, raportate la salariul net încasat de reclamant, făcându-se abstracție de cuantumul diurnei pretinse de reclamant. Astfel, pe perioada 02.06.2008, data producerii accidentului și până la data de 01.02.2008 reclamantul a beneficiat lunar de suma în cuantum de 207 RON, iar salariul net realizat anterior datei producerii acidentului era în cuantum de 381,6 RON astfel încât venitul nerealizat se ridică la suma de 174,6 RON/lunar.

Prin decizia nr. 285451/15.01.2008 cuantumul ajutorului social a fost majorat de la suma de 45 RON la suma de 217 RON, la care se adaugă pensia de boală în cuantum de 162 RON, astfel încât reclamantul a beneficiat de venituri în cuantum de 379 RON, în timp ce venitul salarial net realizat anterior accidentului era de 381,6 RON, diferența lunară datorată reclamantului fiind în cunatum de 2,6 RON/lunar pe perioada cuprinsă între data de 01.02.2008-16.10.2008.

Cât privește renta lunară solicitată de către reclamant a fi stabilită în sarcina pârâților, rentă în cuantum de 500 euro lunar, tribunalul a considerat cuantumul acestei sume solicitată de către reclamant ca fiind rezonabil, plata acestei sume se solicită a se dispune începând cu data rămânerii definitive a sentinței. Tribunalul a avut în vedere faptul că, începând cu data de 1 ianuarie 2018, salariul brut pe economie a fost stabilit la suma de 1.900 RON, pentru situația în care salariatul nu are persoane în întreținere, iar salariul net la suma de 1.162 RON, care reprezintă echivalentul a circa 250 euro. Reținând culpa reclamantului de 50% la producerea prejudiciului, din suma de 500 euro solicitată cu titlu de rentă lunară, va fi acordat doar echivalentul venitului net minim pe economie, această sumă fiind menită să acopere necesitățile lunare ale reclamantului, alături de pensia de boală și ajutorul social de handicap, față de starea de sănătate și infirmitatea fizică permanentă suferită începând cu data pronunțării sentinței.

În ceea ce privește solicitartea reclamantului de a se dispune obligarea pârâților la plata dobânzii legale aferente renetei lunare solicitate, tribunalul a respins-o ca fiind nefondată întrucât renta lunară se va achita în viitor, în fiecare lună de către pârâți, în solidar, astfel încât, fiind o suumă viitoare, nu este purtătoare de dobândă, obligația de plată nefiind scadentă la mometnul pronunțării hotărârii.

Cât privește solicitarea de obligare a pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 500.000 euro, tribunalul a reținut faptul că plata acestor despăgubiri este în parte justificată, în condițiile în care este cert faptul că reclamantul este încadrat într-un grad de invaliditate permanentă, daunele morale fiind datorate în situația în care prejudiciul cauzat victimei vizează încălcarea unor drepturi personale nepatrimoniale.

Deși legea nu reglementează modalitatea în care instanța este îndreptățită să acorde plata unor despăgubiri morale pentru suferințe fizice, psihice ori pentru situații ce au ca rezultat infirmități permaente produse victimelor unor fapte ilicite, tribunalul a reținut faptul că la stabilirea caracterului fondat al cererii se impun a fi avute în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecințele negative suferite la nivel fizic și emoțional de către persoana care a suferit leziunile traumatice în urma faptei ilicite produse asupra lor.

Instanța a apreciat ca reclamantul a suferit cu certitudine un prejudiciu moral, iar în ceea ce privește cuantificarea acestuia, ținând cont de jurisprudența în materie, se reține ca prejudiciile nepatrimoniale denumite și daune morale sau prejudicii extrapatrimoniale sau nepecuniare, reprezintă acele consecințe dăunătoare cu conținut neeconomic și care a rezultat din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale.

Cuantificarea prejudiciului moral în modalitatea cuantificării valorice, materiale trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea acelorași rațiuni, pentru care sunt admise și așa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, motivat pe faptul că, deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate - deși nici acest aspect nu este de neglijat - cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată.

Aprecierea cuantumului daunelor morale se realizează în echitate, păstrând principiul proporționalității și justului echilibru între natura valorilor lezate și sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului și caracterul patrimonial al despăgubirii.

Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferința psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere și evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează și pot fi astfel supuse puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Prin urmare, chiar dacă valorile morale nu pot fi evaluate în bani, atingerile aduse acestora îmbracă forme concrete de manifestare, iar instanța are astfel posibilitatea să aprecieze intensitatea și gravitatea lor și să stabilească dacă și în ce cuantum, o sumă de bani este potrivită pentru a repara prejudiciul moral produs.

Deși legiuitorul nu a conturat criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, doctrina și jurisprudența au consacrat totuși anumite repere pentru cuantificarea despăgubirilor acordate cu acest titlu, cum este echitatea și proporționalitatea.

Instanțele analizează atât suferințele efective produse victimei, cât și repercusiunile faptei imputate autorului accidentului, procedând, în scopul asigurării unui echilibru între prejudiciul moral suferit care nu va putea fi înlăturat niciodată în totalitate, la cuantificarea despăgubirilor acordate, în așa fel încât să permită celui prejudiciat să beneficieze de o reparație de natură a atenua suferințele morale suferite, fără a se ajunge însă la situația îmbogățirii fără just temei.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului stabilește faptul că criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

În privința criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daune morale, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost constantă în a decide că acestea se stabilesc prin apreciere, în raport cu consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, perpetuarea în timp a acestor consecințe, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs victimei.

În concluzie, stabilirea despăgubirii, sau dezdăunării nu este determinată de gravitatea faptei, de forma și gradul culpei, de situația materială a victimei și a autorului faptei cauzatoare de prejudicii, ci doar de costurile înlăturării consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit, în scopul repunerii victimei în situația anterioară.

Concluzionând, tribunalul a apreciat că accidentul rutier suferit de reclamant a avut consecință deterioarea gravă a vieții de familie, a celei profesioanle, a vieții sociale a reclamantului, impunând eforturi fizice și psihice considerabile pentru adaptare la un nou stil de viață care, din păcate, va avea un caracter permanent, perderea suferită de reclamant neputând fi înlăturată pe viitor.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că se justifică acordarea în favoarea reclamantului a unor daune morale și a dispus obligarea pârâților B. și S.C. C. S.R.L, în solidar, la plata unor despăgubiri morale reprezentând echivalentul în RON la cursul B.N.R. din ziua plății al sumei în cuantum de 100.000 euro, reținându-se și culpa concurentă a reclamantului în producerea prejudiciului, sumă care în opinia instanței, este de natură să acopere suferințele fizice și psihice produse acestuia și să evite o eventuală îmbogățire fără justă cauză a acestuia, instaței revenindu-i obligația de a asigura un echilibru între cuantumul despăgubirilor acordate și prejudiciul efectiv suferit, restul pretențiilor urmând a fi respinse ca nefiind fondate.

În baza dispozițiilor art. 1088 C. civ. și a prevederilor art. 2 din O.G. nr. 9/2000 coroborate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aplicabile începând cu data de 01.09.2011, pârâții au fost obligați, în solidar și la plata dobânzii legale începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată, astfel cum a solicitat reclamantul și până la achitarea integrală a debitului principal.

În ceea ce privește solicitarea reclamantului de a se dispune obligarea, în solidar, la plata prejudiciului constând în daune materiale și daune morale și de către pârâta D. S.A., tribunalul a apreciat că se impune a fi respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârte invocată de altfel de parte, excepție unită cu fondul în baza dispozițiilor art. 137 din vechiul C. proc. civ.

Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 49 din Legea nr. 136/1995, actualizată, în forma în vigoare la data producerii acccidentului, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile pe care asigurații răspund în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, indiferent de locul în care au fost produse acestea, în timpul mersului sau în timpul staționării.

Astfel, s-a avut în vedere faptul că pârâta D. S.A., avea calitatea de asigurător, în condițiile în care autovehiculul marca x care a fost implicat în accidentul rutier ce i-a provocat reclamantului vătămările corporale, era asigurat în baza unei polițe de asigurare faculativă de răspundere civilă autoturismul, cu valabilitate numai în afara teritoriului României, la societatea pârâtă, fapt care rezultă din contarctul de asigurare seria x nr. x, asigurarea vizând autotractorul x serie sașiu x, durata de valabilitate a poliței fiind cu începere de la data de 5 mai 2004 până la data de 4 august 2004.

Cu toate acestea, s-a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 50 conform cărora, în caz de vătămare corporale, despăguburile se acordă pentru persoanele aflate în afara autovehicului care a produs acccidentul, iar pentru persoanele aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu sunt transporate în baza unui raprot contractual existent, cu proprietarul autovehicului respectiv. Ordinul CSA nr. 3113/2003 stabilea în cuprinsul dispozițiilor art. 23 pct. 9 excluderea răspunderii asigurătorului pentru pagubele produse persoanelor sau bunrilor transportate, dacă între deținătorul autovehiculului care a produs accidentul sau conducătorul auto răspunzător și persoana păgubită a existat un raport contractual (civil, comercial, de muncă, etc. cu titlu oneros sau gratuit).

Față de dispozițiile legale mai sus enunțate, tribunalul a apreciat ca întemeiate susținerile pârâtei D. S.A. conform cărora societatea de asigurare nu poate fi obligată de sine stătător sau solidar cu ceilalți 2 pârâți la plata despăgubirilor solicitate de reclamant, în condițiile în care acesta se afla în autovehiculul implicat în accident, în baza unui raport contactual de muncă încheiat cu pârâta S.C. C. S.R.L., contract care înlătură obligația de plată a despăgubirilor din partea asigurătorului. Ulterior, dispozițiile legale au suferit modificări care nu mai înlătură răspunderea asigurătorului, însă forma legii la momentul producerii riscului asigurat, formă care se impune a fi avută în vedere în considerarea dispozițiilor tempus regit actum, exonerează asigurătorul de la plata despăgubirilor în condițiile în care între deținătorul autovehiculului care a produs accidentul și persoana păgubită exista un raport contractual indiferent de tipul de raport contractual existent.

Susținerile reclamantului conform cărora se impune angajarea răspunderii asigurătorului în condițiile în care prejudiciul suferit este rezultatul unui accident rutier iar răspunderea delictuală coexistă cu cea contractuală nu au fost acceptate, în condițiile în care legea, în forma acesteia la momentul producerii accidentului, excludea răspunderea asigurătorului, dispoziția legală nefiind susceptibilă de a fi interpretată.

În condițiile în care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a asigurătorului, tribunalul a respins ca fiind rămasă fără obiect excepția perimării acțiunii, pe care de altfel pârâta nu a mai susținut-o, precum și excepția puterii de lucru judecat invocat, excepția admisă având un caracter peremptoriu și absolut, făcând inutilă analizarea celorlalte excepții, precum și analizarea pe fond a cererii formulate de către reclamant în contradictoriu cu pârâta D. S.A.

Totodată, tribunalul a admis și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA, fost FONDUL DE PROTECȚIA A VICTIMELOR STRĂZII, prin raportatre la dispozițiile art. 61 din Legea nr. 136/1995, scopul pentru care s-a constituit fondul constituindu-l protejarea intereselor cetățenilor români și a rezidenților din România, persoane păgubite, prin accidente de circulație produse pe teritoriul țării, de autovehicule supuse înmatriculării în care autorul a rămas neidentificat ori în situația în care autovehicul nu este asigurat printr-o asigurare obligatorie de răspundere civilă RCA.

S-a reținut în acest sens faptul că Biroul, respectiv Fondul, ar avea calitate procesuală pasivă doar în situația în care se formulează o cerere de acordare a unor despăgubiri de către persoane păgubite prin accidente de autovehicule, când autorul accidentului, persoană vinovată de producerea acestuia, este necunoscută, neidentificată sau în situația în care autovehiculul la volanul căruia se afla persoana care a cauzat evenimentul asigurat nu avea încheiată poliță de asigurare RCA, fapt reglementat în mod expres de dispozițiile art. 25

1

din Legea nr. 32/200, în forma în vigoare la data producerii accidentului, fapt necontestat de altfel de către pârâtă.

În cazul dedus judecății, autovehiculul ce a generat producerea accidentului este asigurat la societatea pârâtă D. S.A., având încheiată o poliță de asigurare auto valabilă la data producerii evenimentului.

În urma admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive au fost respinse, ca fiind rămase fără obiect, excepția prescripției și cea a prematurității formulării acțiunii invocate de FONDUL DE PROTECȚIA A VICTIMELOR STRĂZII, actualmente BIROUL ASIGURĂTORILOR AUTO DIN ROMÂNIA, prin întâmpinarea depusă la dosar.

În baza dispopzițiilor art. 274 C. proc. civ. pârâții S.C. C. S.R.L. și B. au fost obligați, în solidar să achite reclamantului suma de 187 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea raportului de expertiză medico-legală ale cărui concluzii au fost avute în vedere de instanță la stabilirea despăgubirilor solicitate, cheltuieli ocazionate în toate ciclurile procesuale, nefiind făcută de către reclamant dovada cheltuielilor reprezentând onorariu avocațial. În baza acelorași dispoziții legale, s-a dispus obligarea reclamantului la plata sumei de 12.969 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând jumătate din totalul cheltuielilor ocazionate de pârâta S.C. C. S.R.L. reprezentând onorariu avocațial și traduceri documente, ocazionate în dosarul judecătoriei, în calea de atac a apelului și ulterior în fața instanței specializate, după casarea sentinței judecătoriei cu reținerea cauzei pentru judecată în fond.

În cuantumul sumei reprezentând cheltuieli de judecată a fost însă inclusă integral suma reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în apel, în condițiile în care apelul formulat de partea pârâtă a fost admis și hotărârea pronunțată de Judecătoria Turda casată integral.

Totodată, tribunalul a procedat la compensarea datoriilor reciproce reprezentând cheltuieli de judecată până la cuantumul sumei celei mai mici și a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată către pârâtă a sumei în cuantum de 12.782 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul B., solicitând admiterea apelului, cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate și în fond, obligarea acestuia în solidar cu asigurătorul la plata despăgubirilor stabilite de către instanța de fond.

În motivele de apel s-a arătat că societatea de asigurare are calitate procesuală pasivă în cauză și urmează să răspundă în solidar cu apelantul, iar în situația în care nu răspunde, din motive independente de apelantul, atunci fondul trebuia să dispună despăgubirea păgubitului reclamant. S-a invocat faptul că, prin hotărârea atacată, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit prevederile legale referitoare la excluderea aplicării cauzelor contractului de asigurare că, în cauză, s-a reținut eronat că persoana vătămată era "o persoană sau un bun transportat" de către vehiculul asigurat în baza unui contract.

Împotriva aceleiași sentințe precum și a încheierilor din data de 22.02.2013 și din data de 04.12.2014 a declarat apel și S.C. C. S.R.L., solicitând admiterea apelului și în consecință schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii în întregime a pretențiilor reclamantului; în principal admițând excepțiile perimării, necompetenței generale a instanțelor din România, autorității de lucru judecat, iar pe fond respingerea, atât a cererii introductive, cât și precizarea de acțiune ca inadmisibile în temeiul răspunderii civile delictuale, iar în subsidiar respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

În condițiile în care se va trece peste cauza de neprimire a acțiunii s-a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale a D. și, în consecință, să se dispună ca orice daune pe care le-ar admite instanța să se stabiliească în sarcina pârâtei S.C. D.. A în temeiul poliței de asigurare valabil încheiate Seria x nr. x din 04.05.2004 (cu valabilitate până la data de 04.08.2004) obligând pârâta la plata indemnizațiilor de asigurare; cu cheltuieli de judecată pe care le solicită a fi acordate în întregime pentru faza de fond și cheltuielile din faza de apel.

În motivele de apel s-a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția perimării acțiunii formulate de reclamant.

În ceea ce privește excepția necompetenței generale a instanțelor române, apelanta a considerat că, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția. Instanța a reținut că în speță competența este alternativă și că reclamantul, pe cale de consecință, avea posibilitatea să se adreseze instanței unde a avut loc accidentul sau instanței în circumscripția se afla domiciliul asiguratului în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 44/2001 transpus în legislația română prin Legea nr. 187/2003.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, apelanta a arătat că instanța de fond a respins în mod greșit excepția, considerând că din perspectiva legislației române, nu există autoritate de lucru judecat, neexistând identitate de obiect, cauză și părți.

O altă critică a vizat faptul că, în ceea ce privește răspunderea specială patrimonială de dreptul muncii, instanța de fond a interpretat eronat prevederile art. 269 din Codul muncii, stabilind că numai o culpă (sub forma acțiunii intenționate) din partea angajatorului ar atrage răspunderea specială patrimonială de dreptul muncii. Analiza textului de lege menționat este scoasă din context și analizată trunchiat. Legiuitorul nu putea să se refere la o culpă a angajatorului fără a extinde acesta culpă la alte persoane cu care angajatorul își desfășoară activitatea. Probabil în ideea de a exclude o asemănară până la identitate între acesta situație și răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, pe de o parte și penru protejarea angajatorilor de arbitrariul unei răspunderi obiective, pe de altă parte, legiuitorul a stabilit că numai în situația existenței unei culpe angajatorul va răspunde (apreciată ca o culpa levis în abstracto, adică ce mai ușoară culpă).

Pe fondul cauzei apelanta a solicitat să se constate că instanța de fond a aplicat greșit legea cu privire la condițiile exoneratoare de răspundere pentru fapta proprie a pârâtului B., nefiind îndeplinite condițiile antrenării răspunderii nici din punct de vedere a răspunderii civile delictuale (subiective sau obiective) nici al răspunderii contractuale.

Cu privire la daunele materiale și renta acordată reclamant, apelanta a arătat că acestea sunt neîntemeiate, sumele acordate suplimentar, solicitate în precizarea de acțiune pretinse în data de 20 aprilie 2015 fiind prescrise din 2004, 2008, celelalte cheltuieli fiind nejustificate.

Mai mult, s-a arătat, cu privire la daunele acordate, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut cu privire la dobânzile calculate asupra daunelor morale. În acest sens instanța a acordat dobânzi de la data introducerii cererii pentru întreaga sumă acordată cu titlu de daune materiale și morale, deși aceste sume au fost solicitate doar prin precizarea de acțiune, iar nu prin acțiunea introductivă, hotărârea fiind neîntemeiată și sub acest aspect.

Prin decizia civilă nr. 230 din 23 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a Civilă, a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 1687 din 25.10.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Specializat Cluj pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. și în consecință a obligat pârâții S.C. C. S.R.L., B. și D. în solidar la plata către reclamant a următoarelor sume: 7703,28 RON cu titlu de venituri nerealizate de către reclamant de la data producerii accidentului și până la 25.10.2018, a sumei de 1162 RON cu titlu de rentă lunară începând cu data de 25.10.2018 și până la încetarea stării de nevoie, a sumei de 10.199 RON cu titlu de daune materiale precum și a sumei de 100.000 euro sau echivalentul în RON la curs BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale, respectiv a dobânzii legale aferente sumelor datorate începând cu data de 11.11.2005 și până la achitarea integrală a debitului și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

De asemenea, instanța de apel a respins apelul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva încheierilor din 22.02.2013 și 04.12.2014 precum și împotriva sentinței civile nr. 1687 pronunțată la data de 25.10.2018 de către Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2017, pe care a menținut-o.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în esență următoarele:

Analiza criticilor vizând fondul cauzei impun cu prioritate și analiza excepției puterii pozitive de lucru judecat invocată de pârâta apelantă S.C. C. S.R.L. referitoare la susținerile acesteia conform cărora în cuprinsul dosarului 7 O 243/05 a Tribunalului Landului Heildelberg, instanța a stabilit că litigiul dintre reclamant și pârât