ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5529/2003

Prin sentința penală nr. 737 din 11

decembrie 2000, inculpatul S.M.E. a fost condamnat la 10 milioane lei amendă

pentru infracțiunea, prevăzută de art. 292 C. pen.

Același inculpat a fost achitat, în

baza art. 10 lit. d), raportat la art. 11 pct. 2 lit. a)C. proc. pen., pentru

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C.

pen.

S-au reținut, în esență,

următoarele:

În luna iulie 1998, inculpatul i-a

vândut părții civile N.E., cu suma de 18.000 dolari autoturismul proprietatea

numitei P.V., care îl împuternicise prin procură, să i-l repare.

Ulterior, pentru a ascunde și

justifica vânzarea autoturismului față de adevărata proprietară, P.V.,

inculpatul, la data de 21 iulie 1998, a depus o plângere la organele de poliție

din Neptun, județul Constanța, în care a atestat, contrar adevărului, că

autoturismul, pe care anterior îl vânduse, în condițiile arătate, a fost furat.

Pentru a pronunța achitarea

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.,

instanța a reținut că, din probele administrate în cauză, nu rezultă o acțiune

de inducere în eroare a părții vătămate.

Dimpotrivă, s-a reținut că, la

întâlnirile avute cu partea vătămată, inculpatul i-a prezentat acesteia procura

autentică dată de către proprietara autoturismului, și, astfel, partea vătămată

a luat la cunoștință că inculpatul nu este proprietar al mașinii.

În același sens, s-a reținut că

inculpatul nu i-a predat părții vătămate certificatul de înmatriculare sau

actele de proveniență ale autoturismului și nici nu au fost încheiate acte de

vânzare-cumpărare olografe sau în formă autentică, cu privire la acest

autoturism.

În consecință, reținându-se că nu

sunt întrunite cerințele elementului material al laturii obiective a

infracțiunii de înșelăciune și că nu este dovedită nici intenția de inducere în

eroare, sub aspectul laturii subiective, instanța l-a achitat pe inculpat

pentru infracțiunea, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a reținut că, în

realitate, în cauză, inculpatul a comis infracțiunea de abuz de încredere, însă

P.V. a refuzat, expres, să formuleze plângere prealabilă împotriva acestuia.

Curtea de Apel Pitești, secția penală,

instanță căreia i s-a strămutat cauza pentru soluționarea apelului prin decizia

nr. 363 din 19 decembrie 2002, admițând apelul Parchetului, a desființat, în

parte, sentința, privitor la soluția de achitare a inculpatului și rejudecând,

l-a condamnat pe acesta pentru infracțiunea, prevăzută de art. 215 alin. (1) C.

pen., la 2 ani închisoare, iar, privitor la infracțiunea prevăzută de art. 292 C.

pen., a înlăturat pedeapsa amenzii și l-a condamnat la 6 luni închisoare.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

instanța de apel a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2

ani închisoare.

Prin recursul declarat, inculpatul a

solicitat să fie casată decizia instanței de apel și să se mențină sentința

instanței de fond, care a pronunțat o soluție temeinică și legală, întrucât

este nevinovat pentru infracțiunea de înșelăciune.

Recursul inculpatului este fondat,

dar pentru alte motive.

În urma examinării probelor administrate

în cauză, rezultă că inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni, așa cum, în

mod corect, a reținut Curtea de Apel Pitești, prin decizia pronunțată.

Sub acest aspect, Înalta Curte,

constată că instanța de apel a dat o interpretare corectă probelor, reținând o

stare de fapt care reflectă realitatea și a pronunțat o soluție corectă.

Hotărârea instanței de apel este,

însă, greșită sub un alt aspect.

Instanța de apel a omis să constate

că pedepsele de 2 ani închisoare și, respectiv, 6 luni închisoare, aplicate

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen. și

respectiv, pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 C. pen., intră sub

incidența art. 1 din Legea nr. 543/2002, fiind grațiate integral condiționat.

Pentru aceste motive, urmează ca

recursul să fie admis și să fie casată decizia instanței de apel, numai

privitor la omisiunea constatării grațierii pedepselor aplicate inculpatului,

în temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002.

Urmează a i se atrage atenția inculpatului

asupra prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/200.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul S.M.E., împotriva deciziei nr. 363/ A din 19 decembrie 2002 a Curții

de Apel Pitești.

Casează decizia atacată numai cu

privire la omisiunea constatării grațierii pedepselor aplicate inculpatului, în

temeiul art. 1 din Legea nr. 543/2002

Atrage atenția inculpatului asupra

prevederilor art. 7 din Legea nr. 543/2002.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

noiembrie 2003.