ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5109/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36/ P din

14 iulie 2003, Curtea de Apel Constanța, în baza dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de trafic

de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., cu referire la art. 7 alin. (3)

din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor

de corupție și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de

trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., text de lege în baza căruia

a condamnat pe inculpatul C.S., la 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

În baza art. 256 alin. (2) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpat, suma de 4.500 dolari SUA și a fost obligat să o

plătească către stat.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Până la data de 1 septembrie 2001,

inculpatul a lucrat la Inspectoratul Poliției de Frontieră Constanța, din anul

1999 el având gradul de locotenent.

În vara anului 1999, inculpatul l-a

cunoscut pe A.C., acestuia el spunându-i că este ofițer de poliție și, ca

atare, are cunoștințe și prieteni la polițiile din București, Constanța,

Ialomița, Arad, precum și la R.A.R. și la puncte vamale, deci, poate interveni pentru

înmatricularea autoturismelor „cu probleme”, la acea dată ei schimbându-și între

ei cărți de vizită pe care erau înscrise numerele de apel ale telefoanelor lor mobile.

Ca atare, în luna aprilie 2000, A.C.

l-a invitat pe inculpat să se deplaseze la București pentru a-l ajuta pe P.G.

să înmatriculeze autoturismul achiziționat din Timișoara și pentru care nu erau

documente legale valabile, acesta fiind furat din Austria.

În prezența celor doi aflați la

sediul SC G.I.I.E. SRL, firmă administrată de P.G., inculpatul a pretins suma

de 4.500 dolari SUA, el susținând că va interveni la R.A.R., la poliție și la

puncte vamale pentru a procura o repatriere necesară înmatriculării

vehiculului, P.G. dându-i 2.000 dolari SUA și actele autoturismului redactate

în limba germană.

La începutul lunii iunie a anului

2000, inculpatul s-a deplasat din nou la București și i-a mai cerut lui P.G.

restul de 2.500 dolari SUA, asigurându-l, totodată că va rezolva înmatricularea

vehiculului, din prima sumă el susținând că a dat polițiștilor și

funcționarilor de la R.A.R., aceștia însă mai dorind bani. Pentru a-și întări

susținerile, inculpatul i-a prezentat un set de numere de înmatriculare

provizorie de la Poliția Rutieră a județului Ialomița.

Până în luna septembrie 2001, P.G.,

repetat, i-a cerut inculpatului să rezolve situația înmatriculării și chiar i-a

spus că va da în vileag fapta, acestea determinându-l pe C.S. să-i propună un

schimb de vehicule, sens în care, în compania unui cunoscut de-al său i-a adus

la domiciliu un autoturism Jeep, furat și dat în urmărire la Poliția sectorului

3 București, proprietar fiind C.G.

Împotriva sentinței, în termenul

legal, inculpatul a declarat recurs, cazurile de casare invocate fiind

dispozițiile art. 385

9

pct. 1, 2, 17

1

, 17 și 14 C. proc.

pen., respectiv, nu au fost respectate dispozițiile privind competența după

materie sau după calitatea persoanei, instanța nu a fost sesizată legal, prin

hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, faptei săvârșite i s-a dat o

greșită încadrare juridică și s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată, în

raport de prevederile art. 72 C. pen.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat pentru considerentele următoare:

După intrarea în vigoare, la 24

august 2002, a Legii nr. 360/2002 privind statutul Polițistului, potrivit

căreia polițistul nu mai are calitatea de militar, ci aceea de funcționar

public civil, infracțiunile săvârșite de polițiști înainte de intrarea în

vigoare a acestei legi, sunt de competența instanțelor civile, după

distincțiile prevăzute în art. 64 alin. (2) al legii. Ca atare, cauzele în curs

de urmărire penală și de judecată trebuie preluate, începând cu data

menționată, de organele de urmărire penală și de instanțele civile competente

potrivit legii.

Această interpretare se impune

ținând seama că în condițiile concursului între legea de procedură penală având

caracter de lege generală, care este C. proc. pen., și Legea nr. 360/2002, care

este, în materie, o lege specială, cea din urmă are prioritate și este,

totodată, de strictă interpretare și de imediată aplicare, ceea ce exclude

incidența prevederilor art. 40 C. proc. pen.

Invocarea prevederilor art. 40 C.

proc. pen., în motivarea menținerii competenței instanțelor militare și după

intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002 este lipsită de pertinență, prin această

lege specială intervenind o modificare majoră de reglementare juridică în

materia competenței, deci art. 40 C. proc. pen., nu mai este aplicabil în

cauză.

De asemenea, competența după

calitatea persoanei a instanței penale este determinată, în raport cu gradul

profesional al polițistului.

În cauză, în acord cu dispozițiile

procedurale menționate, urmărirea penală și sesizarea instanței competente,

s-au făcut legal.

Privind încadrarea juridică a

faptei, probele administrate au relevat că inculpatul, polițist, a cerut și a

primit de la P.G., deținător al unui autoturism fără documente legale necesare

înmatriculării lui în România, suma de 4.500 dolari SUA, pentru a interveni pe

lângă personalul cu atribuții în acest scop, tocmai în vederea realizării solicitării.

Apărarea inculpatului, că suma în discuție i-a fost înmânată pentru a realiza

dispozitivul EUR 2, nu are suport în probele administrate. Activitatea

infracțională a inculpatului, chiar cu consecința nefinalizării demersurilor

întreprinse, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență,

prevăzută de art. 257 C. pen., infracțiunea realizându-se în momentul în care făptuitorul

s-a prevalat de influența asupra celor care aveau atribuții de natură să

permită rezolvarea favorabilă a pretențiilor celui care i-a solicitat

intervenția. Este incontestabil că „relațiile” inculpatului la poliție, R.A.R.,

organe vamale, aveau posibilitatea să contribuie la satisfacerea cererii de

înmatriculare a autoturismului „cu probleme”.

În ce privește motivul de recurs

vizând greșita individualizare a pedepsei, se reține că instanța, în

concordanță cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., orientându-se la 3 ani

închisoare, a considerat pericolul social grav al faptei, aceasta aducând

atingere normelor legale specifice autorităților de interes public,

împrejurărilor în care s-a săvârșit, respectiv prin interpunerea făptuitorului

ca autoritate, care poate întreprinde orice fapt care să eludeze îndeplinirea,

de către autovehicul, a cerințelor înmatriculării, dar și persoana

inculpatului, nesincer pe parcursul desfășurării procesului penal și fără

antecedente penale.

Executarea pedepsei în regim de

privare de libertate, corespunde și scopului pedepsei, acela al prevenției

generale și speciale, prevăzut de art. 52 C. pen.

În baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat nefiind fondat, va

fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.S. împotriva sentinței penale nr. 36/ P din 14 iulie

2003 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 10 martie 2003, la 11 noiembrie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 noiembrie 2003.