ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 357/2003

Asupra recursurilor penale de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 556 din 11

decembrie 2001 a Tribunalului Cluj, a fost condamnat inculpatul C.T.V. la

pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsă reținerea preventivă din data de 17 martie 1998, de 24 ore.

Prin aceeași sentință a mai fost

condamnat și inculpatul T.A. la pedeapsa de 4 luni închisoare în temeiul art.

257 alin. (1) cu aplicarea art. 74 lit. c) și art. 76 lit. d) C. pen.

Totodată, în baza art. 257 alin. (2)

C. pen., s-a dispus confiscarea de la cumpărătorii de trafic de influență C.N.,

M.A., R.D., în favoarea statului a sumelor de câte 400 de dolari S.U.A. și a

câte 333,3 de mărci germane sau contravaloarea în lei raportat la cursul

existent la data plății.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

Inculpatul C.T. în cursul lunii

ianuarie 1998, în timp ce se afla în zona pieții de autoturisme din C.M. din

municipiul Cluj Napoca i-a recunoscut pe C.N., M.A. și R.D. Cu ocazia

discuțiilor purtate inculpatul le-a promis că le poate facilita obținerea

vizelor pentru Italia, prin intermediul unui prieten din București ce are

relații la Ambasada Italiei din București, în schimbul a câte 700 de dolari

S.UA., ocazie cu care cei trei solicitanți de vize i-au predat inculpatului

câte 300 de dolari S.U.A., diferența urmând a fi remisă după obținerea vizelor.

Întrucât solicitanții de vize nu au

avut încredere deplină în inculpat, i-au propus ca unul din ei să-l însoțească

la București, unde se vor înmâna pașapoartele și sumele stabilite; propunere

acceptată.

După câteva zile C.N. s-a întâlnit

cu inculpatul în incinta Gării de Nord din București unde i-a predat pașapoartele

prietenilor săi și suma de 400 de dolari S.U.A., pretextând că pașaportul său

și al soției nu se află în posesia lui, urmând ca ulterior să-i predea actele

și banii.

După un timp inculpatul a primit și

de la C.N. pașapoartele acestuia și ale soției sale, precum și 500 de dolari

S.U.A., întâlnirea având loc în orașul Gherla.

Inculpatul nu a obținut vizele

promise și nici nu a restituit banii, invocând faptul că i-au fost sustrași din

buzunar într-un mijloc de transport în comun în municipiul Cluj Napoca.

Întrucât nu avea bani pentru a-i

restitui celor de la care îi primise, inculpatul C.T. s-a adresat

coinculpatului T.A., ospătar la barul C.C. din C.Z. Cluj Napoca, acesta

asigurându-l că prin relațiile pe care le are la Consulatul Germaniei din Sibiu

va obține vizele, pretinzând câte 400 de mărci germane pentru fiecare viză cu

un avans de câte 100 de mărci germane pentru fiecare pașaport.

Ulterior, C.T.V. a fost căutat de

mai multe ori de cumpărătorii de trafic, însă de fiecare dată le-a cerut să

aibă răbdare că în curând vizele vor fi obținute, însă C.N., care păstrase

numărul de telefon al persoanei din București contactată de inculpat, l-a sunat

pe numitul B. care i-a confirmat că îl cunoaște pe inculpat însă nu a primit

vreo sumă de bani sau pașapoartele.

În această situație, C.N., M.A. și

R.D. l-au căutat pe inculpat în C.S.O. din Cluj Napoca și i-au cerut explicații

în legătură cu banii și pașapoartele, context în care inculpatul a dat o

declarație din care rezultă că le datorează 900 de dolari S.U.A.

La data de 15 martie 1998, aflând de

la inculpatul T.A. că a obținut vizele, inculpatul C.T.V. i-a anunțat pe cei

trei și le-a cerut să fie prezenți a doua zi, respectiv pe 16 martie 1998 în

Cluj Napoca și să aibă asupra lor și diferența până la 700 de dolari S.U.A.

fiecare, așa cum stabiliseră inițial.

Într-adevăr, în ziua de 16 martie

1998 cumpărătorii de trafic s-au întâlnit cu inculpatul și după mai multe

discuții s-a înmânat inculpatului diferența de bani (1.600 de mărci germane),

acesta luând legătura cu T.A. ca îi aștepta în barul R. Inculpații s-au

deplasat apoi în cartierul G., T.A. i-a cerut să aștepte în fața unui bloc, de

unde a dispărut.

După ce a așteptat o perioadă de

timp inculpatul C.T.V. și-a dat seama că a fost păcălit, s-a reîntors la barul

C.C. i-a încunoștiințat pe C.N., M A. și R.D. ce s-a întâmplat și le-a

restituit o parte din bani, imediat fiind sesizate organele de poliție.

Pe parcursul cercetărilor inculpații

au restituit sumele primite.

Situația de fapt expusă a fost

stabilită pe baza proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală,

depozițiilor martorilor C.I., G.R.L. declarațiilor cumpărătorilor de trafic,

probe coroborate cu declarațiile inculpaților care au recunoscut fapta pentru

care au fost trimiși în judecată.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

penală nr. 166 din 13 iunie 2002, a respins apelurile declarate de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Cluj și inculpatul C.T.V.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și inculpatul,

reluându-se criticile formulate în apel.

Astfel, parchetul a criticat decizia

atacată cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 257 alin. (2) C. pen.,

solicitându-se să se constate că au fost restituite sumele de bani către C.N.,

M.A. și R.D.

La rândul său inculpatul C.T.V. a

solicitat printr-un memoriu depus după rămânerea în pronunțare, achitarea în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Recursurile nu sunt fondate.

Cu privire la recursul Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Potrivit articolului 257 alin. (2)

cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., banii, valorile sau orice alte

bunuri primite care au făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență se

confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc inculpatul este obligat la plata

echivalentului lor în bani.

Din examinarea textului menționat,

rezultă neîndoielnic că valorile ce fac obiectul infracțiunii de trafic de

influență nu se restituie celor care încearcă să cumpere serviciile

traficantului de influență.

Rațiunea acestor prevederi o

constituie împrejurarea că bunurile care au servit traficului de influență fac

parte din categoria acelora date pentru a determina săvârșirea unei infracțiuni

și care potrivit art. 118 lit. c) C. pen., sunt supuse măsurii confiscării

speciale.

Pe de altă parte, deși fapta celui

care promite sau oferă bani ori foloase în scopul determinării influenței

asupra unor funcționari nu este incriminată, ea rămâne însă în sfera

ilicitului, astfel încât persoana care o săvârșește nu poate invoca propria

imoralitate în susținerea pretențiilor de restituire și nu poate avea calitatea

de parte civilă îndreptățită să primească bunurile cu titlu de despăgubiri

civile.

Așa fiind, instanța de fond a

confiscat de la traficatorii de influență C.N., M.A. și R.D. sumele de câte 400

de dolari S.U.A. și câte 333,3 de mărci germane (sau contravaloarea în monedă

națională, la data executării), iar instanța de justificat a respins apelul

formulat de parchet sub acest aspect.

Cu privire la recursul declarat de

inculpat.

Instanțele de fond și de apel au

stabilit în mod corect situația, de fapt și vinovăția inculpatului încadrând

corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege

menționate.

Într-adevăr, fapta inculpatului C.T.

care în cursul lunii ianuarie 1998 a pretins și ulterior a primit de la trei

persoane sume de bani, cărora le-a promis că prin influența pe care o are

asupra unor funcționari din cadrul Ambasadei Italiei din București, poate

obține vize de intrare în această țară, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de influență prevăzută și pedepsită de art. 257 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același Cod.

Vinovăția inculpatului a rezultat

din declarațiile martorilor audiați care au menționat împrejurările în care

l-au cunoscut pe inculpat, sumele de bani date, scopul pentru care s-au înmânat

inculpatului banii, declarații care se coroborează cu declarațiile date de

inculpat în faza de urmărire penală și în cea de cercetare judecătorescă, care

a recunoscut constant fapta, pe care însă a prezentat-o ca înșelăciune.

În consecință, vinovăția

inculpatului fiind bine stabilită, rezultă că și recursul declarat de acesta va

fi respins.

Ca atare, în raport de

considerentele expuse, recursurile declarate în cauză sunt nefondate și vor fi

respinse în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va computa perioada reținerii

inculpatului de 24 ore (din din 17 martie 1998).

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la cheltuieli judiciare către

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

,

ca nefondate,

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de

inculpatul C.T.V., împotriva deciziei penale nr. 166 din 13 iunie 2002 a Curții

de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsă reținerea de 24

ore, din 17 martie 1998.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 ianuarie 2003.