ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5338/2004

Deliberând asupra cauzei penale de față; Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin sentința penală nr. 26 din 20 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov, în dosarul penal nr. 1698/P/2003, inculpatul G.M. a fost condamnat, pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., la două pedepse de câte 2 ani închisoare, urmând ca în baza art. 33 lit. a), art. 24 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (1) C. pen. S-au respins pretențiile civile ale L.M. Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Martorele M.L.

și G.M., intenționând să-și petreacă concediul în străinătate aveau nevoie de o invitație din partea unui cetățean german pentru obținerea vizei turistice, scop în care în iulie 2001 au dat câte 100 mărci germane și copii de pe pașapoarte, inculpatului, care le-a asigurat că în câteva săptămâni vor avea perfectate formalitățile de obținere a vizei. După trecerea timpului precizat, telefonându-i-se de către martore, le-a asigurat de rezolvare, explicându-le că e prieten cu viceconsulul Consulatului German de la Sibiu. În luna august 2001, inculpatul a oferit martorei M.L. o invitație pe care aceasta a refuzat-o fiind valabilă pentru o perioadă prea scurtă ca să poată obține viza. Cum inculpatul i-a promis că va rezolva și acest aspect i-a mai cerut 300 mărci germane și a primit 280 mărci germane.

La data de 19 august 2000, inculpatul i-a predat invitația ce avea pe prima pagină o programare urgentă pentru obținerea vizei și i-a mai cerut 900 mărci germane. Când martora a încercat să obțină viza, consulatul a observat că pe programare fusese pusă în fals ștampila consulatului, astfel încât i-au aplicat acesteia și o interdicție. Martora G.M. a primit înapoi 100 mărci germane și n-a mai acceptat oferta inculpatului care stăruia să îi mai dea 500 mărci germane pentru a obține viza. În timpul urmăririi penale martora M.L. a primit înapoi suma de 1200 mărci germane de la soția inculpatului. Situația prezentată a rezultat din analiza probelor administrate și anume: acte, procese verbale, adresa consulatului german, declarații martori.

Inculpatul s-a sustras urmăririi penale fiind trimis în judecată în lipsă. Faptele învinuitului de a pretinde de la fiecare dintre cele două martore, bani, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra viceconsulului de la Consulatul German din Sibiu și că va folosi acești bani pentru a obține o programare rapidă la obținerea vizei turistice, instanța a constatat că între elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, săvârșită în concurs real. Cu privire la infracțiunea de folosire de instrumente oficiale false, instanța a considerat că nu poate fi reținută, ștampila nefiind falsificată și neexistând dovezi ci doar prezumții cu privire la cine a aplicat ștampila. Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin decizia penală nr. 259/ Ap pronunțată în dosarul penal nr. 526/P/Ap/2004 la data de 14 iulie 2004, a admis atât apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, cât și pe acela al inculpatului.

Cauza a fost rejudecată în limita completării încadrării juridice și cu dispozițiile art. 6 din Legea 78/2000, și a modalității de executare a pedepsei. Instanța de apel a apreciat că reeducarea inculpatului poate avea loc și fără privarea de libertate, fiind infractor primar, cu familie organizată și lipsind de la proces datorită lucrării în străinătate. Instanța de apel a apreciat că faptele având loc după apariția Legii nr. 78/2000 este firească aplicarea art. 6 al acesteia. Restul aspectelor, vizând achitarea, confiscarea le-a considerat corect rezolvate de instanța de fond. Împotriva acestei decizii, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs criticând greșita aplicare a legii [(art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen.) fiind greșită achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (2) C. pen. S-a arătat că este vorba de folosirea neautorizată a ștampilei, consfințind o situație falsă, deoarece nu a fost aplicată de funcționar ca să certifice o situație. Despre inculpat care dorea să-și onoreze promisiunea, se arată că fiind singurul interesat este evident că el a folosit-o?! S-a solicitat casarea hotărârii și condamnarea inculpatului și pentru această infracțiune, totodată s-a arătat că suspendarea executării pedepsei este o măsură de clemență exagerată, în condițiile date [(art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.)] cerându-se inclusiv dispozițiile art. 81 C. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate și probe, constată că critica referitoare la greșita dispunere a suspendării condiționate a executării pedepsei este întemeiată.

În privința greșitei achitări motivul de casare formulat este complet nejustificat. Nu se poate considera dovedită o faptă prezumată. Prezumția este aceea de nevinovăție(legală) și ea nu poate fi răsturnată decât cu probe certe, nu cu alte prezumții chiar și raționamentul că fiind interesat să obțină programarea, inculpatul a aplicat ștampila, este eronat; el nu era singurul interesat, și martora era interesată, și eventuale alte persoane dornice să o ajute, etc. De aceea ar fi fost nevoie de probe: că a aplicat ștampila, cum a intrat în posesia acesteia, etc. Parchetul a formulat însă o critică justificată privind pedeapsa aplicată. Într-adevăr inculpatul este infractor primar, nefiind însă exclus să mai fi comis alte infracțiuni și să nu fi fost prins, date fiind întinderea activității ca nr. de persoane și unitate de timp, modul operării.

Ceea ce subliniază, gradul concret de pericol social al persoanei inculpatului este aceea că după ce a încasat banii și nu s-a achitat de obligații, în loc să se retragă, a mai cerut, a majorat suma, pentru realizarea aceluiași interes. Pe de altă parte, rezultă chiar din dovezile invocate în circumstanțiere că plecarea în străinătate pentru a lucra s-a făcut odată cu începerea urmăririi penale, nu înainte, pentru a se putea considera că nu s-a sustras urmăririi penale. De altfel, fapte de genul arătat strică imaginea României în spațiul Schengen, constituind și prin aceasta un plus de pericol social real. Astfel fiind, urmează a se admite recursul Parchetului sub acest aspect și înlăturând dispozițiile art. 81 C. pen., să se aplice dispozițiile art. 71 – art. 64 C. pen.

Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei, iar onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 259 din 14 iulie 2004 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul G.M. Casează decizia atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81 și art. 82 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în regim de detenție. Face aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2004.