ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1339/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1339/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra contestației în
anulare de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 26
din 20 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr.
1698/P/2003, inculpatul G.M. a fost condamnat pentru infracțiunea de trafic de
influență, prevăzută de art. 257 C. pen., la două pedepse de câte 2 ani
închisoare, urmând ca în baza art. 33 lit. a), art. 24 lit. b) C. pen., să
execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 11 pct. 2 lit.
a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., inculpatul a fost
achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 287 alin. (1) C. pen. S-au
respins pretențiile civile ale L.M.
Pentru a pronunța astfel,
prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Martorele M.L. și G.M.,
intenționând să-și petreacă concediul în străinătate aveau nevoie de o
invitație din partea unui cetățean german pentru obținerea vizei turistice,
scop în care în iulie 2001 au dat câte 100 mărci germane și copii de pe
pașapoarte, inculpatului, care le-a asigurat că în câteva săptămâni vor avea
perfectate formalitățile de obținere a vizei.
După trecerea timpului
precizat, telefonându-i-se de către martore, le-a asigurat de rezolvare,
explicându-le că e prieten cu viceconsulul Consulatului German de la Sibiu.
În luna august 2001,
inculpatul a oferit martorei M.L. o invitație pe care aceasta a refuzat-o fiind
valabilă pentru o perioadă prea scurtă ca să poată obține viza. Cum inculpatul
i-a promis că va rezolva și acest aspect i-a mai cerut 300 mărci germane și a
primit 280 mărci germane.
La data de 19 august 2000,
inculpatul i-a predat invitația ce avea pe prima pagină o programare urgentă
pentru obținerea vizei și i-a mai cerut 900 mărci germane. Când martora a
încercat să obțină viza, consulatul a observat că pe programare fusese pusă în
fals ștampila consulatului, astfel încât i-au aplicat acesteia și o
interdicție.
Martora G.M. a primit înapoi
100 mărci germane și n-a mai acceptat oferta inculpatului care stăruia să îi
mai dea 500 mărci germane pentru a obține viza. În timpul urmăririi penale
martora M.L. a primit înapoi suma de 1200 mărci germane de la soția
inculpatului.
Situația prezentată a
rezultat din analiza probelor administrate și anume: acte, procese verbale,
adresa consulatului german, declarații martori.
Inculpatul s-a sustras
urmăririi penale fiind trimis în judecată în lipsă.
Faptele învinuitului de a
pretinde de la fiecare dintre cele două martore, bani, lăsând să se înțeleagă
că are influență asupra viceconsulului de la Consulatul German din Sibiu și că
va folosi acești bani pentru a obține o programare rapidă la obținerea vizei
turistice, instanța a constatat că între elementele constitutive ale
infracțiunii de trafic de influență, săvârșită în concurs real.
Cu privire la infracțiunea
de folosire de instrumente oficiale false, instanța a considerat că nu poate fi
reținută, ștampila nefiind falsificată și neexistând dovezi ci doar prezumții
cu privire la cine a aplicat ștampila.
Curtea de Apel Brașov,
secția penală, prin decizia penală nr. 259/ Ap pronunțată în dosarul penal nr.
526/P/Ap/2004 la data de 14 iulie 2004, a admis atât apelul declarat de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, cât și pe acela al inculpatului.
Cauza a fost rejudecată în
limita completării încadrării juridice și cu dispozițiile art. 6 din Legea nr.
78/2000, și a modalității de executare a pedepsei. Instanța de apel a apreciat
că reeducarea inculpatului poate avea loc și fără privarea de libertate, fiind
infractor primar, cu familie organizată și lipsind de la proces datorită
lucrării în străinătate.
Instanța de apel a apreciat
că faptele având loc după apariția Legii nr. 78/2000 este firească aplicarea
art. 6 al acesteia.
Restul aspectelor, vizând
achitarea, confiscarea le-a considerat corect rezolvate de instanța de fond.
Împotriva acestei decizii,
în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat
recurs criticând greșita aplicare a legii [(art. 385
9
alin. (1) pct.
17 C. proc. pen.)] fiind greșită achitarea inculpatului pentru infracțiunea
prevăzută de art. 287 alin. (2) C. pen.
S-a arătat că este vorba de
folosirea neautorizată a ștampilei, consfințind o situație falsă deoarece nu a
fost aplicată de funcționar ca să certifice o situație. Despre inculpat care
dorea să-și onoreze promisiunea, se arată că fiind singurul interesat este
evident că el a folosit-o?!
S-a solicitat casarea
hotărârii și condamnarea inculpatului și pentru această infracțiune, totodată
s-a arătat că suspendarea executării pedepsei este o măsură de clemență
exagerată, în condițiile date [(art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc.
pen.)] cerându-se inclusiv dispozițiile art. 81 C. pen.
Prin decizia penală nr. 5538
din 19 octombrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a
admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov
împotriva deciziei penale nr. 259 din 14 iulie 2004 a Curții de Apel Brașov,
privind pe inculpatul G.M., casând decizia atacată numai cu privire la
modalitatea de executare a pedepsei.
A înlăturat dispozițiile
art. 81 și art. 82 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă
de 2 ani închisoare în regim de detenție.
A făcut aplicarea
dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., menținând celelalte dispoziții ale
deciziei.
În motivarea soluției,
instanța supremă a apreciat că fapta săvârșită de inculpat prezintă un grad
ridicat de pericol social, cât și persoana inculpatului care, pe de o parte a
cerut sume din ce în ce mai mari de bani pentru realizarea aceleiași rezoluții
infracționale, iar, pe de altă parte, momentul plecării sale în străinătate, la
lucru, a coincis cu momentul începerii urmăririi penale, aspecte ce au format
convingerea instanței că se impune înlăturarea dispozițiilor art. 81 C. pen. și
executarea pedepsei în regim de detenție.
Împotriva acestei decizii,
la 22 noiembrie 2004, condamnatul G.M. a formulat contestație în anulare,
apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 386 lit. b) C. proc.
pen. și rejudecarea recursului în prezența sa și a apărătorului angajat.
Verificând actele dosarului,
Curtea constată următoarele:
Condamnatul G.M. a lipsit
atât la data soluționării în fond a cauzei, fiind reprezentat de apărător ales,
avocat T.V. (20 ianuarie 2004), cât și la soluționarea apelului (14 iulie 2004)
când a fost reprezentat de același apărător ales, și a recursului (19 octombrie
2004), fiind reprezentat de apărător desemnat din oficiu, avocat S.A.
În toate fazele de
soluționare a cauzei, procedura de citare a fost îndeplinită, condamnatul fiind
citat atât la domiciliu și la adresa de reședință, cât și prin afișare la
sediul Consiliului local de la locul săvârșirii infracțiunii.
Cât privește situația
invocată de condamnat, în sensul că ar fi fost în imposibilitate de a se
prezenta la termenul la care s-a judecat cauza de instanța de recurs și de a
încunoștința instanța despre această împiedicare, înalta Curte apreciază că
această situație nu este dovedită, iar condamnatul s-a sustras, de fapt, de la
judecată.
Față de
aceste considerente, contestația în anulare formulată de condamnatul G.M. va fi
respinsă, ca inadmisibilă.
În baza dispozițiilor art.
192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă,
contestația în anulare formulată de condamnatul G.M. împotriva deciziei penale
nr. 5338 din 19 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
penală.
Obligă contestatorul la
plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 23 februarie 2005.