ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2811/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 366 din 9 decembrie 2002, Tribunalul Vrancea, secția penală, a condamnat pe inculpatul F.D. la: - 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen. În baza art. 86 1 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 ani. S-a pus în vedere inculpatului să se supună măsurilor de supraveghere, prevăzute de art. 86 3 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. pen. și să respecte obligațiile prevăzute de art. 86 3 alin. (2) lit. a), b) și d) C. pen. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 C. pen.

A stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Supraveghere Socială și Reintegrare de pe lângă Tribunalul Vrancea. În baza art. 257 C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000 dolari S.U.A. În final, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt, următoarele: Martorul C.I. este antrenor la C.S.Ș. Adjud, secția judo. În această calitate, la data de 13 sau 14 noiembrie 2001, a dat inculpatului, prin intermediul șoferului R.V., suma de 5000 dolari S.U.A., în vederea obținerii unor vize Schengen pentru un număr de 15 pașapoarte. Suma a fost pretinsă de inculpat sub promisiunea că va obține vizele prin Consulul E.F.R., asupra căruia are influență și căruia îi va remite suma respectivă.

La data primirii sumei de 5000 dolari S.U.A., de la R.V., inculpatul a intrat și în posesia celor 15 pașapoarte pentru care urma să obțină vizele. Întrucât inculpatul nu a mai restituit pașapoartele cu vizele promise, între el și C.I. au avut loc mai multe discuții în urma cărora F.D. a restituit pașapoartele, mai puțin suma de bani, cu motivarea că aceasta a fost dată consulului care între timp s-a pensionat, nemaiavând nici o posibilitate de a o mai recupera. S-a mai reținut faptul că anterior comiterii faptei, inculpatul a fost militar reangajat în cadrul trupelor de jandarmi până în luna august 2001, împrejurări în care l-a cunoscut pe consulul general al Austriei, E.F.R. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, inculpatul F.D.

și cumpărătorul de influență C.I. Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea blândă atât în ce privește cuantumul, cât și al modalității de executare, solicitând înlăturarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen., majorarea acesteia și executarea ei prin privare de libertate. Inculpatul a criticat aceeași hotărâre cu privire la greșita sa condamnare, solicitând a se constata că nu se face vinovat de comiterea faptei imputate, motiv pentru care se impune achitarea sa. Cumpărătorul de influență, C.I., a solicitat a se constata că în mod greșit instanța de judecată nu a dispus restituirea sumei de 5000 dolari, care au fost dați inculpatului.

Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 247 din 21 iulie 2003 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza a decis: - înlăturarea din hotărârea atacată a dispozițiilor art. 86 1 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și dispunerea ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, prin privare de libertate; - aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.; - respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de inculpatul F.D. și cumpărătorul de trafic C.I. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii casate. Inculpatul F.D. a fost obligat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii instanța de apel a arătat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în concordanță cu probele administrate în cauză, aceasta rezultând din declarațiile martorului C.I. în care arată modul în care s-au derulat faptele și că declarațiile acestui martor se coroborează cu declarațiile inculpatului care a recunoscut că l-a cunoscut pe consulul general al Austriei în România, precum și relațiile sale cu C.I., recunoscând faptul că la București a fost contactat de numitul C.I. în legătură cu vizele. S-a mai arătat că primirea sumei de 5000 dolari S.U.A. de către inculpat, pentru rezolvarea problemei vizelor, a fost dovedită cu declarațiile martorilor R.V., B.I., I.S.M.

și C.L. S-a concluzionat că față de probele mai sus enunțate, nu există nici un dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, condamnarea sa fiind legală. Cu privire la pedeapsa aplicată, s-a arătat că „aceasta a fost corect individualizată în cuantum în raport de condițiile concrete în care s-a comis fapta, cât și persoana inculpatului, fără antecedente penale” sau că „măsura stabilită de prima instanță și anume aceea a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, nu este justificată, deoarece nu poate realiza scopul preventiv pe care trebuie să-l aibă pedeapsa”, și că având în vedere pericolul social concret al faptei se impune ca pedeapsa să fie executată prin privare de libertate, motiv pentru care apelul declarat de parchet urmează a fi admis în aceste limite.

S-a precizat că urmare a dispunerii ca inculpatul să execute pedeapsa prin privare de libertate în cauză se va face și aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. Referitor la motivul invocat de cumpărătorul de trafic, C.I., s-a arătat că este neîntemeiat, deoarece în cazul traficului de influență dispozițiile art. 257 alin. (2), care fac trimitere la dispozițiile art. 256 alin. (2), nu se prevede măsura restituirii banilor sau valorilor date în vederea comiterii faptei. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul F.D., pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greșita sa condamnare, întrucât nu a comis fapta imputată, iar din probele de la dosar nu rezultă acest lucru, motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., iar, în subsidiar, menținerea hotărârii primei instanțe care este mai apropiată de adevăr.

Recursul declarat de inculpatul F.D. este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut o situație de fapt corectă, confirmată de probele administrate în cauză, și au încadrat fapta în textul de lege corespunzător. Și pedeapsa aplicată inculpatului, cu corectura adusă de instanța de apel în ce privește modalitatea de executare, se constată că a fost just individualizată cu respectarea prevederilor art. 72 și art. 52 C. pen. Întrucât din declarațiile denunțătorului C.I., cumpărătorul de trafic, și declarațiile martorilor B.I., I.S.M., R.V.

și C.L., la care se adaugă și declarațiile inculpatului, rezultă neîndoielnic că acesta din urmă a primit suma de 5000 dolari S.U.A., în vederea obținerii unor vize Schengen pentru un număr de 15 pașapoarte cu precizarea că are relații la ambasada Austriei în România, respectiv la consulul general, E.F.R., vinovăția sa a fost corect reținută și pe cale de consecință condamnarea pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență este corectă și deci nu există nici un motiv pentru a se dispune achitarea.

Nici cea de a doua critică, respectiv menținerea hotărârii primei instanțe, sub aspectul modalității de executare a pedepsei, nu este întemeiată, deoarece instanța de apel a evaluat corect pericolul social al faptei, cât și datele ce caracterizează persoana inculpatului ținând seama și de faptul că acesta, în pofida probelor de vinovăție, în mod constant a negat săvârșirea faptei, elemente care sunt de natură, să ducă la concluzia neechivocă că realizarea scopului pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen., nu se poate realiza decât prin executarea acesteia prin privare de libertate. Față de cele ce preced, având în vedere și faptul că analizând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul F.D. este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.D. împotriva deciziei penale nr. 247 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2004.