ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2811/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 366 din 9

decembrie 2002, Tribunalul Vrancea, secția penală, a condamnat pe inculpatul

F.D. la:

- 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen.,

a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui

termen de încercare de 5 ani.

S-a pus în vedere inculpatului să se

supună măsurilor de supraveghere, prevăzute de art. 86

3

alin. (1)

lit. a), b), c) și d) C. pen. și să respecte obligațiile prevăzute de art. 86

3

alin. (2) lit. a), b) și d) C. pen.

S-a atras atenția inculpatului

asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

A stabilit ca organ de supraveghere

Serviciul de Supraveghere Socială și Reintegrare de pe lângă Tribunalul

Vrancea.

În baza art. 257 C. pen., a dispus

confiscarea de la inculpat a sumei de 5.000 dolari S.U.A.

În final, inculpatul a fost obligat

să plătească statului suma de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt, următoarele:

Martorul C.I. este antrenor la

C.S.Ș. Adjud, secția judo.

În această calitate, la data de 13

sau 14 noiembrie 2001, a dat inculpatului, prin intermediul șoferului R.V.,

suma de 5000 dolari S.U.A., în vederea obținerii unor vize Schengen pentru un

număr de 15 pașapoarte.

Suma a fost pretinsă de inculpat sub

promisiunea că va obține vizele prin Consulul E.F.R., asupra căruia are

influență și căruia îi va remite suma respectivă.

La data primirii sumei de 5000

dolari S.U.A., de la R.V., inculpatul a intrat și în posesia celor 15

pașapoarte pentru care urma să obțină vizele.

Întrucât inculpatul nu a mai

restituit pașapoartele cu vizele promise, între el și C.I. au avut loc mai

multe discuții în urma cărora F.D. a restituit pașapoartele, mai puțin suma de

bani, cu motivarea că aceasta a fost dată consulului care între timp s-a

pensionat, nemaiavând nici o posibilitate de a o mai recupera.

S-a mai reținut faptul că anterior

comiterii faptei, inculpatul a fost militar reangajat în cadrul trupelor de

jandarmi până în luna august 2001, împrejurări în care l-a cunoscut pe consulul

general al Austriei, E.F.R.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, inculpatul F.D. și

cumpărătorul de influență C.I.

Parchetul a criticat hotărârea primei

instanțe cu privire la pedeapsa aplicată pe care o consideră prea blândă atât

în ce privește cuantumul, cât și al modalității de executare, solicitând

înlăturarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., majorarea acesteia și

executarea ei prin privare de libertate.

Inculpatul a criticat aceeași

hotărâre cu privire la greșita sa condamnare, solicitând a se constata că nu se

face vinovat de comiterea faptei imputate, motiv pentru care se impune

achitarea sa.

Cumpărătorul de influență, C.I., a

solicitat a se constata că în mod greșit instanța de judecată nu a dispus

restituirea sumei de 5000 dolari, care au fost dați inculpatului.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 247 din 21 iulie 2003 a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Vrancea, a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând

cauza a decis:

- înlăturarea din hotărârea atacată

a dispozițiilor art. 86

1

C. pen., privind suspendarea executării

pedepsei sub supraveghere și dispunerea ca inculpatul să execute pedeapsa de 3

ani închisoare, prin privare de libertate;

- aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.;

- respingerea ca nefondate a

apelurilor declarate de inculpatul F.D. și cumpărătorul de trafic C.I.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii casate.

Inculpatul F.D. a fost obligat să

plătească statului suma de 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din

care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din

oficiu urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiției.

În motivarea acestei decizii

instanța de apel a arătat că prima instanță a reținut în mod corect situația de

fapt și vinovăția inculpatului în concordanță cu probele administrate în cauză,

aceasta rezultând din declarațiile martorului C.I. în care arată modul în care

s-au derulat faptele și că declarațiile acestui martor se coroborează cu

declarațiile inculpatului care a recunoscut că l-a cunoscut pe consulul general

al Austriei în România, precum și relațiile sale cu C.I., recunoscând faptul că

la București a fost contactat de numitul C.I. în legătură cu vizele.

S-a mai arătat că primirea sumei de

5000 dolari S.U.A. de către inculpat, pentru rezolvarea problemei vizelor, a

fost dovedită cu declarațiile martorilor R.V., B.I., I.S.M. și C.L.

S-a concluzionat că față de probele

mai sus enunțate, nu există nici un dubiu că inculpatul se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, condamnarea sa fiind legală.

Cu privire la pedeapsa aplicată, s-a

arătat că „aceasta a fost corect individualizată în cuantum în raport de condițiile

concrete în care s-a comis fapta, cât și persoana inculpatului, fără

antecedente penale” sau că „măsura stabilită de prima instanță și anume aceea a

suspendării executării pedepsei sub supraveghere, nu este justificată, deoarece

nu poate realiza scopul preventiv pe care trebuie să-l aibă pedeapsa”, și că

având în vedere pericolul social concret al faptei se impune ca pedeapsa să fie

executată prin privare de libertate, motiv pentru care apelul declarat de

parchet urmează a fi admis în aceste limite.

S-a precizat că urmare a dispunerii

ca inculpatul să execute pedeapsa prin privare de libertate în cauză se va face

și aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

Referitor la motivul invocat de

cumpărătorul de trafic, C.I., s-a arătat că este neîntemeiat, deoarece în cazul

traficului de influență dispozițiile art. 257 alin. (2), care fac trimitere la

dispozițiile art. 256 alin. (2), nu se prevede măsura restituirii banilor sau

valorilor date în vederea comiterii faptei.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul F.D., pe care a criticat-o, în principal,

cu privire la greșita sa condamnare, întrucât nu a comis fapta imputată, iar

din probele de la dosar nu rezultă acest lucru, motiv pentru care a solicitat a

se dispune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. c) C. pen., iar, în subsidiar, menținerea hotărârii primei

instanțe care este mai apropiată de adevăr.

Recursul declarat de inculpatul F.D.

este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, se constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut o

situație de fapt corectă, confirmată de probele administrate în cauză, și au

încadrat fapta în textul de lege corespunzător.

Și pedeapsa aplicată inculpatului,

cu corectura adusă de instanța de apel în ce privește modalitatea de executare,

se constată că a fost just individualizată cu respectarea prevederilor art. 72

și art. 52 C. pen.

Întrucât din declarațiile

denunțătorului C.I., cumpărătorul de trafic, și declarațiile martorilor B.I.,

I.S.M., R.V. și C.L., la care se adaugă și declarațiile inculpatului, rezultă

neîndoielnic că acesta din urmă a primit suma de 5000 dolari S.U.A., în vederea

obținerii unor vize Schengen pentru un număr de 15 pașapoarte cu precizarea că

are relații la ambasada Austriei în România, respectiv la consulul general,

E.F.R., vinovăția sa a fost corect reținută și pe cale de consecință

condamnarea pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență este corectă

și deci nu există nici un motiv pentru a se dispune achitarea.

Nici cea de a doua critică,

respectiv menținerea hotărârii primei instanțe, sub aspectul modalității de

executare a pedepsei, nu este întemeiată, deoarece instanța de apel a evaluat

corect pericolul social al faptei, cât și datele ce caracterizează persoana

inculpatului ținând seama și de faptul că acesta, în pofida probelor de

vinovăție, în mod constant a negat săvârșirea faptei, elemente care sunt de

natură, să ducă la concluzia neechivocă că realizarea scopului pedepsei prevăzut

în art. 52 C. pen., nu se poate realiza decât prin executarea acesteia prin

privare de libertate.

Față de cele ce preced, având în

vedere și faptul că analizând decizia atacată în raport și cu prevederile art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor

motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că

recursul declarat de inculpatul F.D. este nefondat și a fi respins ca atare, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul F.D. împotriva deciziei penale nr. 247 din 21 aprilie

2003 a Curții de Apel Galați.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 mai 2004.