ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5509/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 369 din 8

decembrie 2004, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul D.C., la:

- 5 (cinci) ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin.

(1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 3 (trei) ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, urmând să execute în

final pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

A interzis inculpatului exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute

de art. 71 C. pen.

În baza art. 257 alin. (2) C. pen.,

a obligat inculpatul să plătească suma de 6.000.000 lei cu titlu de confiscare

specială.

În baza art. 14 lit. b) și art. 346 C.

proc. pen. și art. 998 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părții civile

U.I.A. suma de 4.000.000 lei cu același titlu.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că în cursul lunii decembrie 2003, inculpatul a

cerut și obținut de la mai multe părți vătămate diverse sume de bani pentru a

le facilita obținerea pașaportului, afirmând că are influență asupra șefului Serviciului

Pașapoarte, precum și că le va obține locuri de muncă în Italia.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în

cauză, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate, precum și declarațiile

martorilor.

Pe parcursul urmăririi penale, deși

inculpatul a luat cunoștință de faptul că se efectuează cercetări în cauză față

de el, în acest sens angajându-și avocat, nu s-a prezentat la audieri,

sustrăgându-se cercetării.

În faza cercetării judecătorești, cu

ocazia audierii în fața instanței, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea

faptelor.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia penală nr. 245 din 12 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpatul D.C., însușindu-și și motivația instanței de fond.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul D.C., reiterând motivele din apel, solicitând, în principal,

achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., susținând că este nevinovat, fapta nefiind săvârșită de el,

întrucât nu era în țară la acea dată, nu exista probe care să-i dovedească

vinovăția și martora audiată nu l-a recunoscut, iar în subsidiar, redozarea

pedepsei aplicare.

Recursul este nefondat.

Analizând hotărârile pronunțate, în

raport de probele dosarului, Curtea constată că situația de fapt și

împrejurările concrete în care s-au săvârșit faptele au fost corect reținute,

iar vinovăția inculpatului pe deplin dovedite, fiind susținută de ansamblul

probator administrat în cauză.

Apărarea inculpatului în sensul că

este nevinovat, întrucât nu era în țară la data comiterii faptelor, ci lucra în

Italia, nu este susținută cu nici o dovadă în acest sens. Mai mult, în singura

declarație dată în timpul cercetării judecătorești acesta arată că deși lucra

în Italia din anul 2002, în luna decembrie 2003 a fost în țară și a locuit

efectiv în Timișoara. Mai precizează faptul că în cursul aceleiași luni a fost

de câteva ori în Petroșani pentru a-și vizita fetița.

Toate aceste afirmații ale

inculpatului sunt contradictorii și sunt combătute de declarațiile martorilor

și ale părților civile audiate în cauză.

Astfel, fiind audiată de către

instanța de control judiciar, martora B.R., fosta soție a inculpatului arată că

„în perioada decembrie 2003 până am divorțat inculpatul nu și-a vizitat fiica”.

Cât privește apărarea inculpatului,

în sensul că la instanța de apel nu a fost recunoscut de către martora audiată

H.M., se constată că aceasta arată că nu poate spune sigur dacă inculpatul este

cel care a discutat cu prietenul ei, întrucât l-a văzut o singură dată,

întâlnirea având loc în jurul orei 19,00, dar menține declarațiile date în

cauză.

Or, în toate declarațiile date, atât

la urmărirea penală cât și în timpul cercetării judecătorești, martora a

afirmat constant că a fost împreună cu prietenul ei C.C. și părțile civile la

acea întâlnire, că știa de la aceștia că inculpatul se numește D.C. și că în

schimbul unor sume de bani pe care le-a primit de la ei trebuia să îi ajute să

plece la muncă în Italia și să le facă rost de pașapoarte.

Toate afirmațiile martorei se

coroborează cu declarațiile și plângerile părților civile C.M.C., B.C.L. și U.I.A.,

care l-au recunoscut fără dubii pe inculpat.

Se mai reține faptul că pe parcursul

urmăririi penale, deși inculpatul a luat cunoștință de faptul că se efectuează

cercetări în cauză de față de el, în acest sens angajându-și avocat, nu s-a

prezentat la audieri, sustrăgându-se cercetării.

Nu în ultimul rând, se mai arată că

prin sentința penală nr. 92/2004, nedefinitivă, a Judecătoriei Petroșani,

inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de

înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) din același cod, comisă într-o modalitate asemănătoare celei de față.

Cât privește cel de-al doilea motiv

de recurs invocat, respectiv, individualizarea pedepsei, se constată că

pedeapsa aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de control

judiciar a fost just individualizată în raport de dispozițiile art. 72 C. pen.,

corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., la

stabilirea cuantumului ei ținându-se seama de modalitatea concretă și de

persoana și conduita inculpatului, care s-a sustras cercetării penale, a avut o

atitudine oscilantă, de nerecunoaștere a faptelor și, nu în ultimul rând

împrejurarea că nu este la prima faptă de acest fel, dovedind astfel

perseverență infracțională.

Ca atare, după verificarea cauzei și

în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispus potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 145/ A din 12 mai

2005 a Curții de Apel Alba Iulia.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 septembrie 2005.