ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4985/2005

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81 din 5

aprilie 2004, Tribunalul Alba l-a achitat pe inculpatul D.N., în baza art. 11 pct.

2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen.,

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Instanța a reținut, conform actului

de sesizare, că inculpatul D.N., agent șef de poliție în cadrul I.P.J. Alba,

îndeplinind funcția de șef de popotă, în cursul lunii mai 2003 a fost contactat

telefonic de numitul B.N. pentru a-l ajuta să obțină eliberarea unui pașaport.

Urmare acestei discuții, cei doi

s-au întâlnit în fața I.P.J. Alba, după care s-au deplasat la Serviciul

Pașapoarte, unde martorul și-a depus actele pentru pașaport.

La data de 14 mai 2003, martorul l-a

contactat din nou telefonic pe inculpat și l-a întrebat dacă pașaportul este

gata.

Inculpatul i-a comunicat că „a

vorbit cu băiatul ăla” și „dacă matale ești dispus de 100 Euro, la 14 poți să

vii după el”.

În cursul aceleiași zile, martorul a

mers la Alba Iulia, întâlnindu-se cu inculpatul, care i-a remis pașaportul.

În considerarea acestei situații de

fapt, instanța a constatat că pretinderea de către inculpat a sumei de 100 Euro,

după ce pașaportul a fost confecționat, nu realizează latura obiectivă a

infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., în

încadrarea de bază, deoarece legea condiționează ca pretinderea, primirea ori

acceptarea de bani sau alte bunuri să aibă loc mai înainte de îndeplinirea

actului de către funcționar și în obținerea căruia era interesat cumpărătorul

de influență.

Ori, în cauză, inculpatul ar fi

pretins suma de 100 Euro după ce pașaportul a fost emis, concluzie la care

instanța a ajuns reținând afirmațiile făcute telefonic de către inculpat și

confirmate prin declarație de către martorul B.N.

Împotriva acestei hotărâri, într-un

prim ciclu procesual, a declarat apel P.N.A. – Serviciul Anticorupție Alba,

admis prin decizia penală nr. 214 din 8 iunie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Desființând hotărârea atacată, instanța de apel a dispus restituirea cauzei la P.N.A.

– Serviciul Anticorupție Alba pentru completarea urmăririi penale.

Recursurile parchetului și

inculpatului împotriva acestei decizii au fost admise prin decizia penală nr. 6668

din 10 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, după casare,

a trimis cauza la Curtea de Apel Alba Iulia pentru soluționarea apelului

parchetului, reținând că urmărirea penală a fost efectuată cu respectarea legii

și în mod complet, neimpunându-se administrarea altor probe, așa cum au fost

indicate prin hotărârea instanței de apel.

Reînvestită în competența de

soluționare a apelului P.N.A. – Serviciul Anticorupție Alba împotriva sentinței

penale nr. 81 din 5 aprilie 2004, prin care a fost criticată hotărârea de

achitare a inculpatului D.N., motivat de interpretarea greșită a dispozițiilor

legale incriminatorii și reținerea incompletă a situației de fapt, Curtea de

Apel Alba Iulia prin decizia penală nr. 116 din 21 aprilie 2005 a respins ca

nefondat apelul parchetului.

Instanța de control judiciar a

constatat că în cauză fapta inculpatului de a pretinde suma de 100 Euro, după

eliberarea pașaportului de către serviciul competent, nu realizează latura

obiectivă a infracțiunii în încadrarea prevăzută de art. 257 C. pen., text de

lege care condiționează realizarea actelor de corupție din partea traficantului

de influență mai înainte de îndeplinirea actului de către funcționar, și nici

elementele constitutive ale vreunei alte infracțiuni, cum ar fi cea propusă de

parchet, respectiv prevăzută de art. 215 C. pen.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recursul de față de către P.N.A. – Serviciul Anticorupție Alba

Iulia, care a criticat-o pentru greșita achitare, într-o primă susținere și

apoi, în considerarea situației de fapt așa cum a fost reținută, pentru greșita

încadrare juridică, fapta inculpatului de a fi pretins o sumă de bani după

îndeplinirea actului în obținerea căruia a intervenit cumpărătorul de

influență, realizând conținutul infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215

C. pen.

Examinând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul parchetului,

întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18

C. proc. pen., este fondat.

În cauză au fost administrate toate

probele necesare stabilirii adevărului.

Achitarea inculpatului de către

instanța de fond și menținută de instanța de apel este consecința reținerii

greșite a situației de fapt și a aprecierii eronate a acesteia prin raportare

la reglementările legale în vigoare în materia eliberării pașapoartelor.

Așa cum rezultă din dosar, conform

procesului verbal din 16 aprilie 2003, organul de urmărire penală a fost

sesizat cu nota nr. 0200486 din 25 martie 2003 a S.I.P.I. – Alba despre faptul

că agentul de poliție D.N. intermediază obținerea de pașapoarte în regim

preferențial și facilitează înmatriculări și radieri de autoturisme în schimbul

unor sume de bani.

Ca urmare, prin autorizația nr. 37/P/2003

din 24 aprilie 2003, procurorul competent, în baza art. 91

1

alin.

(1) și art. 91

4

C. proc. pen., în vigoare la acea dată, a autorizat

efectuarea înregistrării de convorbiri telefonice ale inculpatului.

Astfel, s-a stabilit că inculpatul,

în condițiile reținute prin considerentele hotărârilor, a pretins suma de 100 Euro

de la martorul B.N., faptă rezultând din înregistrarea telefonică, declarațiile

sus-numitului martor și procesul verbal de confruntare.

Adâncind cercetările, s-a stabilit

că martorul B.N. a depus cererea de eliberare a pașaportului, cu ajutorul

inculpatului, la data de 12 mai 2003, fiindu-i remis actul de către inculpat la

data de 14 mai 2003, după convorbirea telefonică înregistrată și în cursul

căreia acesta din urmă i-a pretins suma de 100 Euro.

Potrivit O.G. nr. 65/1997 privind

regimul pașapoartelor și Normelor Metodologice emise în aplicarea acesteia,

eliberarea pașapoartelor implică multiple activități, începând cu depunerea

cererii, efectuarea fotografiilor, aprobarea, confecționarea actului din punct

de vedere tehnic și se încheie cu înmânarea acestuia.

Așa cum rezultă din prevederile art.

47 din Normele Metodologice, înmânarea pașaportului se face la ghișeu

titularului numai de lucrătorul anume desemnat prin dispoziție de zi, după realizarea

mai multor identificări, iar potrivit art. 12 din ordonanță, pașapoartele

simple se eliberează în termen de 20 zile de la data depunerii cererii.

Raportând aceste prevederi la

situația din cauză, se constată că inculpatul D.N. a pretins suma de 100 Euro

înainte de încheierea etapelor de parcurs pentru eliberarea pașaportului,

respectiv înainte de acțiunea de înmânare a actului.

Față de modul de realizare a

acțiunii de pretindere („dacă matale ești dispus de 100 Euro, la 14 poți să vii

după el”), se înțelege fără echivoc că înmânarea pașaportului după numai două

zile de la depunerea cererii, fără să fi fost produse dovezi privind existența

urgenței, nu ar fi avut loc dacă titularul nu ar fi satisfăcut pretențiile.

Că în momentul convorbirii

telefonice sus-menționate care a avut loc la orele 11,47, pașaportul nu era

eliberat, rezultă din fixarea de către inculpat a orei 14,00, când martorul

putea să vină să-și ridice actul.

Astfel fiind, se constată, pe de o

parte, că inculpatul a intervenit la Serviciul Pașapoarte – Alba Iulia, pentru

a determina lucrătorii cu atribuții în materie să realizeze cu prioritate, fără

să fi existat vreunul dintre cazurile de urgență justificative, pașaportul,

iar, pe de altă parte, a condiționat înmânarea acestuia de remiterea sumei de

100 Euro.

Fapta, astfel săvârșită, realizează

conținutul infracțiunii prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu raportare

la prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000, texte de lege în baza cărora

inculpatul D.N. urmează să răspundă penal.

La individualizarea pedepsei se va

ține seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., recunoscând în favoarea

inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., constând în

conduita anterioară bună a acestuia, urmările reduse ale actului de corupție și

prezentarea sa la toate chemările în fața autorităților judiciare.

Curtea constată, de asemenea, că sub

aspectul modalității de executare, sunt incidente dispozițiile art. 81 C. pen.,

apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, prin

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe termenul de încercare

calculat potrivit art. 82 C. pen.

Față de toate cele ce preced,

admițând recursul parchetului, vor fi casate cele două hotărâri pronunțate în

cauză și, în rejudecare, inculpatul va fi condamnat pentru infracțiunea

săvârșită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.N.A.

împotriva deciziei penale nr. 116 din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel Alba

Iulia, privind pe inculpatul D.N.

Casează decizia penală atacată și

sentința penală nr. 81 din 5 aprilie 2004 a Tribunalului Alba cu privire la

greșita achitare a inculpatului.

În baza art. 257 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 C.

pen., condamnă pe inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., suspendă

condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe un termen de încercare

de 2 ani și 6 luni.

Atrage atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen.

Obligă inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.500 lei noi (15.000.000 lei

vechi).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

septembrie 2005.